1,717 matches
-
învârtindu-se prin parcul său, ca un animal solitar. În definitiv, nu eram chiar atât de diferiți. Într-o zi, pe 13 iunie al aceluiași ani, când umblam din nou de-a lungul malului, după ce trecui de pod, se auzi foșnetul ierbii în spatele meu. El era. Mai mare decât în amintirile mele, cu un păr cenușiu, aproape alb, dat pe spate, îmbrăcat în negru și cu pantofi impecabili, ceruiți, ținând în mâna dreaptă un baston terminat cu o mică măciulie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o brățară emițătoare pe care i-o dăduse Hicks. Îi reduse circumferința și o închise pe încheietura copilei. ― Ține. E un talisman. O să mă ajute să te supraveghez. Dormi, acum... și să nu visezi, de acord? ― Să-ncerc. Ripley auzi foșnetul așternutului când trupșorul își căută locul în culcuș. O văzu răsucindu-se pe o parte, în lumina slabă a aparatelor. Fetița strângea capul păpușii la piept și observa printre pleoapele pe jumătate închise lucirea martorului de observare a brățării, legănată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
descoperise valoarea tăcerii ca mijloc de supraviețuire. Ripley întinse un deget pentru a indica tuburile de stază. Newt le văzu și dădu iar din cap, fără să geamă măcar. Stăteau lipite una de alta ciulind urechile și scrutând tenebrele. Pândeau foșnete, mici forme redutabile care poate că alergau spre ele pe podea. Nu auzeau decât bâzâitul caloriferului. Ripley trase aer în piept, înghiți, se îndreptă de spate pentru a prinde lamele somierei metalice și începu să o depărteze de perete. Picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de observare care dădea în culoarul principal. Încumetându-se să-și ridice privirea de la sol, se întoarse și strigă: ― Hei!... hei! Izbea cu disperare în geam, dar nu apărea nimeni dincolo de sticla triplă. Să răsuci la loc la auzul unui foșnet. Newt începu să geamă contaminată de spaima adultului. Deznădăjduită, Ripley înaintă în câmpul unui securicam și agită brațele. ― Hicks! Hicks! Nimic. Camera nu se mișca pentru a o cadra și difuzo-lul ei rămase tăcut. Femeia apucă furioasă un scaun metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot mai rece, iată o fereastră pe care nu se poate privi decât înăuntru. Cât despre de-acum înainte, nici o știre: doar un vuiet vag, un foșnet neliniștitor de pădure simțind furtuna, ce vine spre el, făcându-l să se ghemuiască mai tare sub pătura zdrențuită și plină de pete. Nu credem a mai fi nevoie să spunem că asemenea stări trebuie combătute cu tărie, cu puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poate trece. De aceea, căutătura noastră se va opri o clipă asupra colțului rezervat lui Covaliov și nevestei sale unde trona un munte de saltea care cu aristocraticele-i proporții, dădea un aer maiestuos colibei, umplând-o de zgomotele și foșnetele unei familii fericite. în sfârșit, aproape de intrare, erau paiele pentru oaspeți, peste care dânșii se așezară deîndată în această ordine: la perete Barzovie-Vodă, lângă el Cosette, în dreapta ei spătarul Vulture, iar în dreapta spătarului bietul rapsod Broanteș, pe bruma de paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
somnul - se rugă spătarul - că dacă mă ia la timp, mă leg să zugrăvesc toată mănăstirea Secu și să-i schimb iconostasul. — Amin! - șopti Cosette. Episodul 142 CONTINUĂ NOAPTEA DE POMINĂ Deodată, din partea în care odihnea Barzovie-Vodă se auzi un foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă leg să zugrăvesc toată mănăstirea Secu și să-i schimb iconostasul. — Amin! - șopti Cosette. Episodul 142 CONTINUĂ NOAPTEA DE POMINĂ Deodată, din partea în care odihnea Barzovie-Vodă se auzi un foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceva numai cu medicul, dar Eugen nu observase când se deplasase acolo. Acum a înțeles-o și a încuviințat cu un semn al capului și cu privirea. Carmen s-a retras într-o liniște deplină. Nu s-a auzit nici foșnetul halatului și totuși... - A ieșit... Suntem singuri, domnule... doctor, șopti Iustin. Eugen rămase o clipă înmărmurit, privindu-l admirativ. Nu-i venea să creadă că auzul bolnavului a perceput totuși mișcarea pe care el nu a simțit-o deloc. Este
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
moment, abilitatea pedagogică a învățătorului constă în a-i crea copilului un cadru atractiv de preocupări pe care acesta săl exploreze cu pasiune. Cu multă răbdare și tact copilul a devenit receptiv și sensibil la culori dimensiuni, sunete, zgomote ușoare, foșnetul lin, contactul cu obiecte etc. Nu este necesară o disciplină anume în orarul copilului pentru a insufla acestuia dragostea și respectul pentru mediul înconjurător. Acest lucru poate fi făcut prin diverse modalități în cadrul programului elevului ( lb. română, educație civică, educație
Coronița prieteniei by Inv. Constantinescu Adriana, Şcoala Sireţel, Iaşi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91748_a_93019]
-
fost-a înfiată de către-o haită de lupi suri. Cică aceștia au hrănit-o prin sihle de păduri, cu propriul lapte, înconjurând-o cu întreaga lor căldură. Cică poa’ să se ivească,-n câte-o noapte cu vânt, de prin foșnete și șoapte. Trăiește-n miază-noapte, în Siberia. Iar un bătrân lup cenușiu ar însoți-o peste tot. Cam asta-i tot ce știu“. INSEPARABILE(LE): „Doar păsările care le-nsoțesc pe prințesele Ding și Dong oriunde merg acestea. Seamănă între ele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
porumbului sunt seci, parcă fără vlagă, știuleții mari sunt puțin dezveliți. De câtva timp lumina nu mai cunoaște decât două culori. Ziua e zi, noaptea e noapte. Lanul nu vrea altceva. El a înghițit totul și zile și nopți. Un foșnet grav trece printre foile uscate ale porumbului. Lanul se cutremură tot de o furnicare obișnuită, o chemare numai de el auzită. Și apoi dorința de a vorbi cu cineva, dea-l sfătui să facă un lucru la care și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
erau reci, aproape brumați, se retezau ușor, târnele se umpleau imediat. Mâinile se dezmorțeau de somn și treptat corpul se umplea de transpirație. Începea să dogorească iar brațele nu mai erau umede ci ardeau. Te înăbușea praful scuturat din butuci, foșnetul uscat aproape metalic al frunzelor, metal prin metal, soarele usca. Degetele păreau calcaroase, străine. Pe limbă gust de cocleală, genele albite de praf, trupuri aplecate. Din când în când îți ștergeai fruntea cu dosul palmei și vedeai cum de pe piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care Monica i le pusese acolo din dragoste pentru dânsul. Fata care servea în local se mișca greoaie de la o masă la alta, abia târându-și papucii, era foarte plăcută atmosfera, i se părea chiar, lui Viorel Angelescu, că aude foșnetul capotului nevestei lui. Mânca încet savurând cu răbdare fiecare înghițitură. Când își aruncă ochii pe fereastră și insistă cu privirea, realiză formidabilul spectacolului, sârmele de telefon se curbaseră, să se rupă, nu alta, sub greutatea rândunelelor. Admiră peisajul până când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înainteze, fără doar și poate, avea încă tărie și sufletul plin. Doamne, cum ar arăta amorul acum, la vârsta asta, ce-ar însemna să-i simtă palma cum i se plimbă pe coapsă... să fie undeva și să se audă foșnetul pielii înfiorate, atât, atât, să fie foarte multă liniște. Strânse pleoapele buimăcită. Cochetați cu ideea de vârstă, doamnă, îi spuse Dimitrie. Și nu-i cazul, deocamdată nu-i cazul. Bineînțeles că nu era cazul, asta știa și ea foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spuse de bărbat mai înainte. Doar cunoștea bine opiniile lor, se și luptase cândva să le înțeleagă. E bine să spunem lucrurilor pe nume, mă, afirmă el și privirea lui clar-albastră deveni de nepătruns. La picioarele lor se rostogoleau cu foșnet un noian de frunze. Și totuși, spuse femeia, nu ocup decât un loc la o amărâtă de bibliotecă de întreprindere și am o leafă de mizerie. El o privi sfredelitor, îi zâmbi strâmb. Acum ești deja cinică, mă. Își împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
reverberație ciudată. Sunetul surd al propriilor mei pași părea să vină din altă direcție, dar transformat într-un sunet ascuțit, dur, lăsând impresia că cineva umbla pe fundul mării. În spatele meu auzeam din când în când câte un pârâit sau foșnet. Un văl greu atârna deasupra pădurii, de parcă toate animalele nopții își țineau r\suflarea ca să pot trece eu. După ce am ieșit din pădure, m-am așezat în capătul unei pante pentru ca să privesc clădirea în care locuia Naoko. Mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mătușile alea ale tale, nu le cunoști, ești o fată atât de bună Încât nu ești În stare să vezi răutatea, o să-l terorizeze pe bietul băiat cu Întrebările și interogatoriile lor. Armanoush n-a zis nimic. Se auzeau niște foșnete ciudate pe fir și a bănuit că maică-sa Își peria părul În timp ce Îi ținea discursul ăla batjocoritor. — Scumpo, de ce nu spui nimic? Sunt cu toții acolo? a Întrebat Rose. S-a auzit un alt foșnet estompat, Însă de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
zis nimic. Se auzeau niște foșnete ciudate pe fir și a bănuit că maică-sa Își peria părul În timp ce Îi ținea discursul ăla batjocoritor. — Scumpo, de ce nu spui nimic? Sunt cu toții acolo? a Întrebat Rose. S-a auzit un alt foșnet estompat, Însă de data asta lui Armanoush nu i s-a mai părut că semăna cu periatul părului. Suna mai curând ca zgomotul făcut de un obiect poros ce cădea Într-un lichid fără să plescăie, sau, mai exact, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
îl strîngea cu încă o gaură, chiar dacă peste zi trebuia să-i dea drumul. Domnișoara K.F. nu s-a grăbit cu răspunsul. Auzea cum soarbe încet din ceașcă, un țăcănit aproape metalic, a pus ceașca la loc în farfurie, un foșnet, și-a aranjat rochia albastră, trosnetul nuielelor uscate, s-a așezat mai bine, lăsîndu-și, probabil, brațele să se odihnească pe spetezele arcuite, ușor tocite. "O alianță, domnule adjutant, o alianță !" S-a întors uimit. La multe s-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
film. Era cunoscut, mai ceva decît un actor de la Cărăbuș, pentru că uneori (de fapt, destul de des!) cumpăra cîte o sală întreagă pentru spectacolul de seară, ca să se poată uita în liniște la film. Nu-i plăcea să audă în jur foșnete, icnete, pupături, țiplă scîrțîind, "filmul este o operă perfectă și nu-ți cere decît să i te încredințezi", spunea cînd vreun curios îl întreba de ce dă atîția bani să stea singur într-o sală goală, pe întuneric. "Și nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
foșnitori, înalți, doi plopi pe care îi pusese cu mîna lui și se bucurase că îi văzuse crescînd sub ochii lui, dar în primăvară a trebuit să-i taie. Fusese o săptămînă cu vînt și plopii scoteau un vaier, un foșnet atît de omenesc și de neliniștitor, încît n-a mai putut suporta și a dat ordin să fie tăiați. Mai în fiecare dimineață se ducea la fereastră să vadă petele alburii, rotunde, ale trunchiurilor retezate ca doi bănuți de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atenție pentru femeia asta. A urcat greoi pe trepte, nici ele nu se schimbaseră, poate scîrțîiau mai tare, dar asta se putea datora și faptului că în cinci ani greutatea adjutantului Radul Popianu nu rămăsese neschimbată, ciulea urechea să prindă foșnetul catifelei pe lemn, ajuns sus respiră ușurat, totul era la locul său, așa cum știa, așa cum de atâtea ori visase că este. S-a așezat exact în același loc, după ce K.F. și-a tras balansoarul către fereastră, aruncând o privire pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de la distanță, cu pas larg, încît cîinele abia se putea ține după el. Purta pușca pe umărul sting, cu țeava în jos, pălăria țuguiată, caraghioasă pe creștetul lui de bostan copt plutea deasupra tuturor, nu vedea, nu auzea nimic decît foșnetul pădurii, care era la cîteva zeci da kilometri depărtare. Și dacă totul nu e decît o păcăleală, o cacealma? Basarab Cantacuzino și nebunii ăia de la Arsenal, Comitetul de la Vladia, totul nu-i decît o mascaradă, doar se joacă de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în spațiul public: manipulări, scenarii, zvonuri, mituri de un an sau de un deceniu. La rândul lor, instituțiile anticorupție sunt supuse unui regim din care nu lipsesc acuzațiile de agendă politică, revanșă sau linșaj juridic. În tot acest concert de foșnete, strigăte, istericale, pressing mediatic și șantaj, Cristian Ghinea pune în joc argumente și documente. Interviurile lui cu oameni care lucrează în instituțiile anticorupție, dar și cu observatori neutri ai fenomenului fac lumină într-un spațiu închiriat prea des suspiciunilor și
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]