1,681 matches
-
FAMILIARE ALE NOPȚII SE SCHIMBASERĂ RÂND PE RÂND. CU TOATE CĂ NU SE DĂDUSE ÎNCĂ AUTORIZAȚIA, MULTE MAȘINI CIRCULAU DIN NOU. ÎNGHIȚEAU REPEDE ASFALTUL, DISPĂREAU ȘI APOI REAPĂREAU. GLASURI, CHEMĂRI, DIN NOU TĂCEREA, PASUL UNUI CAL, DOUĂ TRAMVAIE SCÂRȚÂIND LA O CURBĂ, FOȘNETE NESIGURE ȘI IARĂȘI RESPIRAȚIA NOPȚII. ― Bernard! ― Da. ― Nu ești obosit ? ― Nu. El știa ce gândea mama lui și că în acel moment îl iubea. Dar știa de asemenea că nu e mare lucru să iubești pe cineva, sau cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spre intrare. Era oare atât de nebun încât să tragă? Atunci auzi șuieratul de care se temea cu toată ființa. În mod ciudat, se auzi înaintea declicului armei, chiar dacă, se gândea ea mai târziu, nu avea nici un sens. Dar șuieratul, foșnetul aerului despicat de glonț, a fost acela care a înmărmurit-o. Acolo, în hol, cu fața la ușă, se opri ca moartă. —Întoarce-te. Făcu ce i se spusese. Gândurile i-o luară la goană. Un gând, aproape euforic, le întrecu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
microfonului. Cum microfonul era direcțional, putea să determine de unde venea sunetul ... dinspre sud. Din stânga, față de poziția lui. Se uită prin obiectiv, mări amplificarea. Nu vedea nimic. Jungla se întuneca cu fiecare clipă. Hagar stătea nemișcat alături, privind. Se auzi un foșnet de crengi, iar Gorevici zări o umbră care trecu prin raza obiectivului. Ridică privirea și văzu umbra urcând din ce în ce mai mult, legănându-se pe crengi, în timp ce se cățăra în bolta de deasupra. În câteva clipe, urangutanul ajunse la douăzeci de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sunetul săgeții trecând printre frunze. — L-am ratat. Ridică din nou carabina. Nu face asta ... — Gura! Gorevici ținti, trase. În copacii de deasupra, zgomotul produs de mișcarea crengilor se întrerupse pentru o clipă. — L-ai nimerit, spuse Hagar. Gorevici așteptă. Foșnetul frunzelor și crengilor reîncepu. Urangutanul se mișca, acum aproape exact deasupra lor. — Nu, nu l-am nimerit. Gorevici ridică iar carabina. — Ba da. Dacă tragi din nou ... Gorevici trase. Un șuierat de gaz lângă urechea lui, apoi liniște. Gorevici coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mătușile alea ale tale, nu le cunoști, ești o fată atât de bună Încât nu ești În stare să vezi răutatea, o să-l terorizeze pe bietul băiat cu Întrebările și interogatoriile lor. Armanoush n-a zis nimic. Se auzeau niște foșnete ciudate pe fir și a bănuit că maică-sa Își peria părul În timp ce Îi ținea discursul ăla batjocoritor. — Scumpo, de ce nu spui nimic? Sunt cu toții acolo? a Întrebat Rose. S-a auzit un alt foșnet estompat, Însă de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
zis nimic. Se auzeau niște foșnete ciudate pe fir și a bănuit că maică-sa Își peria părul În timp ce Îi ținea discursul ăla batjocoritor. — Scumpo, de ce nu spui nimic? Sunt cu toții acolo? a Întrebat Rose. S-a auzit un alt foșnet estompat, Însă de data asta lui Armanoush nu i s-a mai părut că semăna cu periatul părului. Suna mai curând ca zgomotul făcut de un obiect poros ce cădea Într-un lichid fără să plescăie, sau, mai exact, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
locul lui rușinat - încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? -, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întâmplase nimic, ținându-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
serviciul dumneavoastră”. Bătrânul tăcea. Eram mulțumit de discursul meu și puneam pe seama emoției tăcerea Bătrânului. Obișnuindu-mă însă cu întunericul, am descoperit uimit că mă aflam într-o cameră folosită pentru creșterea viermilor de mătase. Se auzea din toate părțile foșnetul frunzelor de dud devorate. Bătrânul s-a ridicat, sprijinindu-se pe piciorul sănătos și, o clipă, i-am întâlnit prin întuneric privirea rece. „Anume te-am chemat aici și nu în sala cu oglinzi, domnule sculptor. Ca să înțelegi cum își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fie grandios în opera lui. Și acum te las să vezi la lucru viermii de mătase și să-i admiri”. Ușa se închise cu un zgomot sec în urma lui. Îi mai auzeam pașii pe coridor, inegali din pricina piciorului bolnav, când foșnetul din cameră s-a întețit. Din toate părțile veneau spre mine viermi de mătase, care s-au așezat ca niște lipitori pe mâini, pe picioare, pe piept, pe gură și pe ochi, secretând ceva lipicios, care îmi provoca scârbă, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de radio-emisie”. După care a amuțit. „Lei”, șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învârtea mai departe nuiaua, arsă pe jumătate, în foc. Am ciulit urechile. Undeva în pădure se auzea zgomot de crengi rupte și foșnet de frunze uscate strivite de labele unui animal greu. Nu după multă vreme am văzut patru ochi fosforescenți sticlind în întuneric. „Stați liniștiți, ne-a zis pilotul, ridicându-se și aruncând un maldăr de crengi uscate care au ațâțat flăcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceva la picior, o muscă mare, de culoarea cobaltului. N-am dat importanță acestei înțepături, dar după vreun sfert de oră am început să am dureri și amețeli. Piciorul mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și o singură dată am fost pe punctul să-mi încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus, continuați, domnule sculptor, vă rugăm, continuați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe care l-am recunoscut imediat după bascul lăbărțat pe cap. Călca apăsat, fără să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trezi zeii, solarii, visătorii de visuri tenace, cuminți. Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor! Un gând de puternică vară, un cer de înalta lumină, se-ascunde în fieștecare din ele, când dorm. Palpită în visul semințelor un foșnet de câmp și amiezi de grădină, un veac pădureț popoare de frunze și-un murmur de neam cântăreț. CÎNTECUL VÎRSTELOR Dragostele mele bune cum le-a măcinat pămîntul! Cum pieriră pe sub iarbă frumusețea și cuvîntul! Dragostele mele rele, câte au
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
i-am fost cel mai bun tată lui Ellie, spuse el, iar eu am simțit un nod În gît și o lacrimă rostogolindu-mi-se pe obrazul stîng. Mama ei a murit cînd ea era mică. S-a auzit un foșnet, iar oamenii se priviră surprinși, puțini dintre ei știind amănuntul acesta sau orice altceva despre mine, În afară de faptul că mă măritam cu fiul Lindei. — Astăzi, Îmi amintesc de propria mea nuntă cu mama ei. Ellie, n-o să-ți aduci aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ai nevoie de mine și de chiparoși?" I-am simțit părul vegetal atingîndu-mi obrazul. Și i-am dat un răspuns cam aiurea: Pentru că tu ești blîndă". O vreme am tăcut amândoi. Apoi, cu aceeași voce, puțin răgușită și monotonă ca foșnetul chiparoșilor, ea a murmurat, fără nici o legătură cu ce discutasem înainte: "O iubire poate fi risipită în lucruri fără valoare." " Nimic nu e fără valoare din ce iubești", am contrazis-o, și, după ce am văzut-o plecând fără să spună
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Întâi a tăcut. Și n-am mai insistat. Apoi a vorbit, dar vorbea foarte departe de mine și abia o mai auzeam: Fiecare are ceva de uitat..." Vocea ei suna ca un tremur abia perceptibil, pe care-l confundam cu foșnetul chiparoșilor: "De ce ți-aș povesti ceva ce, oricum, n-ai să crezi?" Glasul i s-a stins și, într-adevăr, nu mai auzeam decât chiparoșii fremătând în vânt. XVI ― Văd că nu-ți place să dai un nume tuturor lucrurilor
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să simți fără să mai faci deosebirea dintre un copac și altul sau chiar dintre un copac și un om. E de ajuns să-ți treci palmele peste scoarța pinilor, să te uiți la crengile lor și să le asculți foșnetul. Mi s-a întîmplat, chiar, să încerc o asemenea terapie sufletească. Și te asigur că mi-a fost de mare folos. Nu știu dacă fără ea aș fi rezistat... O viață întreagă am avut totală încredere în mine. M-am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
oaza unde e mormântul lui Alexandru. În spatele colibei de paie, e o stâncă rotundă. Află ce-ți zice acolo oracolul." I-am propus să meargă cu mine. M-a refuzat: "Trebuie să te duci singur acum", a zis. Auzeam clar foșnetul fiecărui pin. "Eu ― a continuat Ana ― sunt ca acele animale care iubesc o singură dată și pe care dragostea le ucide". În clipa următoare, am auzit un foșnet care nu mai era. al pinilor. Nu se poate, m-am gândit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a refuzat: "Trebuie să te duci singur acum", a zis. Auzeam clar foșnetul fiecărui pin. "Eu ― a continuat Ana ― sunt ca acele animale care iubesc o singură dată și pe care dragostea le ucide". În clipa următoare, am auzit un foșnet care nu mai era. al pinilor. Nu se poate, m-am gândit Imediat, însă, am deslușit, prin aerul străveziu, siluetele negre ale eucalipților, coliba de paie și chipul dăltuit în piatră a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
din care bea vinul și o sfărâma de stînci." Dincolo de coliba de paie, am găsit stânca rotundă de care pomenise Ana. Am simțit, pe loc, o duioșie ciudată în mine. O vreme, am ascultat vântul, o pasăre țipând în deșert, foșnetul eucalipților, după care m-am hotărât să plec, când, din senin, coliba de paie a luat foc... Asta a fost totul. Sau aproape totul... ― De ce spui "aproape totul"? ― Fiindcă m-am trezit cu o mare uimire în suflet... Povestește-mi
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
al întâlnirii eram pe poziții, osteniți de povara celor două burdufuri de vin pe care le duceam în spinare. Pe când soarele asfințea cu repeziciune, s-a ivit un bărbat din pădurea din spatele nostru fără ca noi să fi auzit nici măcar un foșnet. Era îmbrăcat ca un fierar, și chiar asta trebuia să fie, fiind el bine croit în umeri și având mâini mari, bătătorite și puternice. Vorbea iute, și privirea îi era fioroasă. Ne-a întrebat câte roți avea carul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ar fi ospătat pe timpul călătoriei spre străbuni. Rotari a depus lângă el o cutie de lemn de ulm care conținea obiecte prețioase, șoptind: - Odată cu tine îmi îngrop tinerețea. Se auzeau doar bufniturile bulgărilor de pământ aruncate în groapa fumegândă și foșnetul ninsorii. Pentru a putea fi săpată, focul a ars în locul respectiv o noapte întreagă. Deasupra mormântului Rotari a înfipt lancea pe care bunicul său o adusese din Panonia, având agățate de ea trei cozi de cal ce fluturau în vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
alegerea În Parlament părea deja făcută. Respirația lui Elio deveni din ce În ce mai greoaie. Avea impresia că o menghină Îi strângea plămânii. Dar poate că era doar greutatea fetiței. Nu reuși să vorbească. În tăcerea aceea percepu inima Camillei, stânjeneala președintelui și foșnetul frunzelor de magnolie, mieunatul disperat al unui motan În călduri de jos din grădină. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Ai fost abandonat. Dar președintele Îi putea garanta iubitului Elio că acest ghinion neprevăzut nu avea să Însemne moartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
gândindu-se dacă n-ar trebui să ia urma trăsurii. Apoi a coborât într-o vâlcea luminată de soarele de aprilie și s-a așezat în iarbă, cu vesta împăturită sub cap. N-a stat cine știe cât și a auzit un foșnet în iarbă. S-a ridicat speriat și a rămas fără cuvinte. Era un pitic cât un popândău. Îl privea surâzător și cumva impertinent. - Mă bucur că mă vezi. Puțini ajung până aici cu privirea. - Până aici? Adică până unde? - Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]