5,247 matches
-
înfrângerea arabilor, ce efectuau raiduri din ce în ce mai îndrăznețe în Occident, la Poitiers (732). Pepin cel Scurt (majordom între 741-751) hotărăște să transforme puterea efectivă pe care o deținea într-o regalitate de drept. În timpul domniei lui Clovis I din dinastia Merovingienilor, francii au câștigat supremația în Europa de Vest. Conflictul care va caracteriza întreaga istorie medievală din punct de vedere social și politic, cel dintre suveran și prinții autohtoni, a apărut dupa moartea lui Clovis. Au fost necesare concesii înainte ca nobilimea să recunoască
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
în cele din urmă în fața Carolingilor, foștii majordomi ai palatului. Carol cel Mare, primul împărat al Sfântului Imperiu Roman, s-a remarcat dintr-un lung șir de conducători Carolingieni încununați cu succese. În timpul domniei lui Clovis I din dinastia merovingienilor, francii dornici de expansiune, au intrat în conflict cu Siagrius, ultimul guvernator roman local. Dupa ce l-a înlaturat în anul 486, Clovis și-a extins considerabil teritoriul, transformând mica stăpânire din jurul orașului Cambrai, moștenită de la părintele său Childeric, într-un
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
teritoriul, transformând mica stăpânire din jurul orașului Cambrai, moștenită de la părintele său Childeric, într-un puternic regat ce se întindea de la Rin până la Pirinei . Clovis s-a creștinat, fiind botezat în rit niceean de către episcopul Remigius de Reims. A încurajat amestecul francilor cu populația locală galo-romană și a încheiat o alianță între conducătorii Regatului Franc și ulterior ai Sfântului Imperiu Roman, cu papalitatea. Prin codul său de legi, Lex Salica, Clovis nu a permis accesul femeilor la tron, asigurând continuitatea succesiunii Merovingienilor
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
confiscat de la Plectrude și a profitat de sprijinul nobilimii din Austrasia. Pe plan militar, era impus un sistem de chemare la oaste ce presupunea participarea tuturor oamenilor liberi la război. Înrolarea putea fi evitată prin plătirea unei sume de bani. Francii erau infanteriști, luptau cu topoare, lănci, săbii cu două tăișuri sau săbii scurte, se apărau cu un pieptar din piele de animal acoperit cu plăci de metal și purtau o cască conică și un scut mare de lemn. Cavaleria avea
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
fi contestată de nobilii regatului. Pepin a fost confirmat oficial ca rege, folosindu-se de fideli nobili neustrieni și austrasieni, strânși în jurul său. În noiembrie 751, primește binecuvântarea papală de la Papa Zaharia. A convocat la Soissons o adunare a tuturor francilor, care prin alegerea lor, l-au aclamat că rege. A fost uns cu ulei sfânt de către Bonifaciu, ceremonia ungerii având o semnificație deosebită, deoarece cel uns era alesul poporului și al divinității, încredințându-i-se misiunea de a-și conduce
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Friuli, în 781 când l-a instalat pe Pepin, fiul său, ca rege, și în 787, când a inițiat o campanie în sud. Carol și-a luat titlul de Rex Langobardorum, păstrând instituțiile longobarde, deși a fost nevoit să trimită franci de încredere care să vegheze asupra intereselor sale. Carol s-a angajat și într-un lung conflict cu saxonii pe care dorea să-i supună și să-i creștineze. Saxonii atacau și jefuiau sistematic ținuturile de nord-est a regatului franc
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
de basci la Roncevaux, căzând printre victime senesalul Eggihard și comitele palatului Anselme; lupta este descrisă în Cântecul lui Roland. Carol a trebuit să instaureze o marca de hotar la Tolouse ce proteja regatul franc de amenințarea arabă. În 797, francii, sub conducerea lui Louis, au ocupat poziții în Spania, în 801 ocupând Barcelona, ce a devenit reședința unui comitat. La frontieră răsăriteană, teritriile france erau jefuite de avari. După ce a aflat de înțelegerea secretă dintre Tassilo, ducele Bavariei, și khagan-ul
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
-și extindă autoritatea asupra întregii Italii. Și-a impus controlul asupra ducatului de Spleto și în 787, a pornit o expediție împotriva ducatului de Benevent din sudul peninsulei ce avea relații apropiate cu bizantinii. În urmă impunerii protectoratului asupra ducatului, francii și bizantinii au intrat în conflict, a căror relații se răciseră de la cel de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce condamnă iconclasmul, când Carol a refuzat să adere la aceste concepții considerate radicale. A ocupat Istria, regiunea dintre
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
refugiat la Carol, cu care s-a întâlnit la Paderborn în vara anului 799. Regele l-a repus în scaun și a trimis delegați să cerceteze cazul. Alcuin, unul din sfetnicii lui Carol, a făcut cunoscut faptul că autoritatea regelui francilor, considerat că un rege al unui neam binecuvântat de Dumnezeu, era superioară demnității pontificale și imperiale. După lovitură de stat al împărătesei Irina, Carol a rămas că unicul îndrumător al poporului creștin, însemnat prin înțelepciune, distins prin demnitatea domniei sale. În
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
ușoare, precum blănuri, mirodenii sau ceară. Sarea era cel mai transportat produs al vremii, procurată de la gurile Loarei, din Metz. Din lumea arabă, mai ales din Cordoba, erau importate mătăsuri, piei, bijuterii , argint, iar arabii primeau sclavi evrei capturați de franci în campaniile lor militare și vânduți. Erau menținute relații comerciale cu insulele britanice și cu Scandinavia, fiind exportate sticlă, ceramică, iar francii importau blănuri, piei, ceară sau ambră. Nouă axa comercială a imperiului era în valea Rinului. A inițiat o
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
arabă, mai ales din Cordoba, erau importate mătăsuri, piei, bijuterii , argint, iar arabii primeau sclavi evrei capturați de franci în campaniile lor militare și vânduți. Erau menținute relații comerciale cu insulele britanice și cu Scandinavia, fiind exportate sticlă, ceramică, iar francii importau blănuri, piei, ceară sau ambră. Nouă axa comercială a imperiului era în valea Rinului. A inițiat o reforma monetară în 790. Regele era considerat legislatorul suprem, dar la rândul sau, se supunea legilor și obiceiurilor poporului. Deținea puterea absolută
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
operele anticilor a crescut. În biblioteci se află 8000 de maniscrise din perioada carolingiană, printre care și Codex Aureus de la Lorsch, o evanghelia iluminată cu minaturi și decorații aurite. Evenimentele istorice din anii 741-829 au fost înregistrate în Analele regatului francilor. Viață lui Carol a fost consemnată în biografia scrisă de Eginhard, în "Viață lui Carol cel Mare". Restaurarea autorității episcopale a continuat, fiind ridicate la rândul de arhiepiscopii și centre de dincolo de Rin, precum Mainz, Cologne și Salzburg. Carol a
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
acceptă teocrația imperială fără a-i opune propriile principii politice și religioase. Nobilimea nu putea fi controlată pe deplin în ciuda legăturilor de fidelitate, cât nu era implicată în acțiuni ofensive, care să furnizeze prăzi și domenii. După 800, expansiunea regatului franc s-a încheiat, iar resursele administrative erau insuficiente. Acțiunile din ultima parte a domniei lui Carol erau doar preventive, că apărarea hotarelor de slăvi din 806-809 sau a urmărit împărțirea și recunoașterea sferelor de influență. Spre sfârșitul vieții, în 806
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
noilor regate. În 858, Ludovic Germanicul l-a atacat pe Carol cel Pleșuv, pretinzând că a răspuns invitației unor membri nobili nemulțumiți de domnia să. Carol cel Pleșuv, bun diplomat și luptător fără experiență, a atras de partea să nobilii franci din nord. În Aquitania s-a stabilit Pepin al II-lea, însă din 848, magnații, episcopii și abatii au cedat și l-au ales că rege pe Carol cel Pleșuv, fiind uns la Orleans. Nu a mai acordat provincii fiilor
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
referitoare la monument. După Războiul de Independență, s-a deschis o listă de subscripție publică națională din inițiativa unui grup de inimoși patrioți: Vasile Alecsandri, Nicolae Gane, Iacob Negruzzi, Scarlat Pastia, Alexandru Stamatopol etc. S-au adunat 135.000 de franci, iar în anul 1879 s-a înaintat comanda către sculptorul francez Emmanuel Frémiet (1824-1910), un artist în mare vogă în Parisul acelor vremi. Documentația prezentată sculptorului este cea executată de postelnicul Gheorghe Asachi, artistul francez începând realizarea statuii în atelierul
Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași () [Corola-website/Science/307924_a_309253]
-
originii din Saxonia a familiei, cunoscută și cu denumirea Liudolfingi, după numele primului membru cunoscut din această familie, Liudolf. Dinastia ottoniană a fost în același timp prima dinastie imperială din Sfântul Imperiu Roman, ca succesoare a dinastiei dinastiei carolingiene a francilor și care este recunoscută în general ca fondatoare a imperiului medieval romano-german, oficial cunoscut ca Sfântul Imperiu Roman. Deși nu a fost niciodată uns împărat, Henric I "Păsărarul" (Heinrich), duce de Saxonia, este considerat fondatorul dinastiei imperiale germane, întrucât alegerea
Dinastia Ottoniană () [Corola-website/Science/325338_a_326667]
-
întrucât alegerea sa ca rege al Germaniei a făcut posibil ca fiul său, Otto I să ajungă împărat. Începând cu Otto I, cei mai mulți regi ai Germaniei erau încoronați de papă și ca împărați (în germană "Kaiser") romano-germani. Sub Ottoni, regatul francilor estici a devenit în cele din urmă Germania, cu rezultatul unificării ducatelor Lorena, Saxonia, Franconia, Suabia, Turingia și Bavaria, odată cu încoronarea imperială a lui Otto I din anul 962. Aceasta nu a fost totuși o restaurare în Evul Mediu a
Dinastia Ottoniană () [Corola-website/Science/325338_a_326667]
-
vreme de aproape trei secole, de la înscăunarea lui Sergiu I din 840 până la moartea lui Sergiu al VII-lea în 1137. Sergiu a fost inițial "dux" de Cumae, o localitate dependentă de Neapole. În anul 840, în condițiile în care francii, prin trimisul lui Lothar I, Contard încercau ocuparea Napoli, cetățenii l-au ales pe Sergiu ca duce (sau "magister militum") de Neapole. Acest eveniment a marcat totodată un pas către completa independență față de Imperiul Bizantin, care nu mai era în
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
alianțelor pe care napolitanii le stabiliseră anterior cu sarazinii din Palermo. El i-a ajutat pe musulmani să cucerească Bari de la bizantini în 841, precum și Messina în 842. Prin renunțarea la relația cu Bizanțul și trecerea alături de papalitate și de franci, Sergiu a contribuit la expulzarea musulmanilor din regiunea Campania. Sarazinii deveniseră prea periculoși pentru ca Sergiu să mențină relația de amiciție cu ei, drept pentru care ducatul de Neapole s-a aliat cu ducatele de Amalfi, Gaeta și Sorrento, pentru a
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
văd capul. Cât privește cartea, e simplu - nu au bani. Dacă „am înțeles și acceptat“, am făcut-o din silnicie - ce să răspunzi când ți se spune că lucrarea e în deficit cu nu știu câte sute de mii și că orice franc în plus e o dramă? Încurcătura vine, inițial, de la tipograf, care trebuia să calculeze riguros, din capul locului, întinderea și prețul. Dar pas’ de te înțelege cu un olandez nezburător. În fața unor argumente bănești peremptorii, nu se putea spune decât
Note despre cărturarul Basil Munteanu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5331_a_6656]
-
asiatică veniți peste Carpați pe calea Nistru - Pasul Verețki - Tisa, iar longobarzii, triburi germanice venite din nord (regiunea slovacă). Avarii vor avea aici, centrată pe regiunea „Dunărea de Mijloc - Tisa”, o formație statală până la sfârșitul sec. VIII (anul 796), când francii vor distruge taberele principale avare dintre Dunăre și Tisa. După dezintegrarea "Imperiulul Roman de Apus" la 476 (data căderii ultimului împărat, Romulus Augustus), triburile germanice au stăpânit doar temporar Câmpia Panonică. În această perioadă au continuat prin zonă migrațiile și
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
a Europei, frecvent având tangență și cu istoria Panoniei. În jurul anului 560 avarii cuceresc mare parte din teritoriul Panoniei și păstrează controlul lui timp de două secole, până la sfârșitul secolului al VIII-lea. Urmează o perioadă de dominare (sub controlul francilor) la vest de Dunărea de Mijloc (sub controlul francilor) a regatului slav Moravia Mare și a cnezatului vest-dunărean slav al Balatonului până la sfârșitul secolului al IX, când "maghiarii" au intrat prin Carpații Nordici pe traseul Nistru - Tisa în Panonia și
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
În jurul anului 560 avarii cuceresc mare parte din teritoriul Panoniei și păstrează controlul lui timp de două secole, până la sfârșitul secolului al VIII-lea. Urmează o perioadă de dominare (sub controlul francilor) la vest de Dunărea de Mijloc (sub controlul francilor) a regatului slav Moravia Mare și a cnezatului vest-dunărean slav al Balatonului până la sfârșitul secolului al IX, când "maghiarii" au intrat prin Carpații Nordici pe traseul Nistru - Tisa în Panonia și au pus bazele statului lor ungar. "Maghiarii" stabiliți în
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
partea celorlalți coautori ai brevetului, obligându-se să plătească fiecăruia dintre ei o primă de 1% din sumele pe care le va încasa, în cazul realizării proiectului. Deși atât Émile Nouguier cât și Maurice Koechlin au primit câte 50.000 franci aur ca urmare a înțelegerii, sumă importantă la acea vreme, venitul lor este neglijabil față de sumele pe care le-a încasat Gustave Eiffel prin realizarea și exploatarea ulterioară a turnului. În 1893 Émile Nouguier părăsește antrepriza Gustave Eiffel și devine
Émile Nouguier () [Corola-website/Science/303892_a_305221]
-
și au devastat-o. Terenul devastat a fost reîmpădurit cu castani, sicomori, salcâmi, care au luat locul stejarilor. În 1852, împăratul Napoleon al III-lea a cedat orașului Paris pădurea Boulogne și a însărcinat municipalitatea pariziana să cheltuiască două milioane de franci, în patru ani, pentru înfrumusețarea ei. Haussman și colaboratorii săi au înfăptuit o operă remarcabilă. Vechiul zid împrejmuitor a fost dărâmat, iar pădurea a fost transformată în parc, după modelul Hyde Park din Londra, care fusese admirat de împărat. Era
Bois de Boulogne () [Corola-website/Science/309628_a_310957]