1,379 matches
-
juca piesele ("Sunt hotărît a nu mai permite nimănui, cu nici un preț, să reprezinte acele proaste glume puerile, de care nu m-aș putea vreodată căi îndestul."), în timpul repetițiilor la Scrisoarea pierdută mărturisește că "sunt extra nervos", pentru O noapte furtunoasă în Dealul Spirei sau Numărul 9 organizează după opinia unui ziar "o reclamă pe o scară vrednică de cel mai iscusit negustor american" iar pentru poeziile sale pe care le apreciază realist, speră că "versurile mele umile pot găsi, ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
multe, chiar și de talent; Printr-o bună școală, rafinezi natura: Din vițel poți scoate un bou eminent." Surprizele privindu-l pe Caragiale nu se opresc însă aici. La Iași, la a XV-a aniversare a Junimii își citește Noaptea furtunoasă și Iacob Negruzzi notează: "Nu-și poate cineva închipui ce efect a produs această piesă citită de însuși Caragiale. [...] Într-o unire, toți își exprimară părerea că s-a ivit în sfîrșit în literatura română un autor dramatic original"; în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
celebra Scrisoare pierdută rezonează cu O alegere la Senat publicată în 1878 de I. Negruzzi și cu Une camaraderie a lui Scribe, pe care Caragiale o tradusese, Zgîrcitul risipitor "modelează" ultimul act și discursul lui Cațavencu; o scenă din Noaptea furtunoasă (lectura ziarului) se recunoaște în Rusaliile lui Alecsandri, piesa avînd asemănări și cu Iorgu de la Sadagura al aceluiași din opera căruia Iașii în carnaval par a prefigura pe Conul Leonida... ; Iorga a demonstrat că celebrul Rică Venturiano apăruse ca personaj
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Ion Luca între comedii și Momente și între nuvelele lui fantastice. În limbajul realist, Matei merge un strat mai jos decît Ion Luca, în cel rafinat un strat mai sus. Excepționala forță lexicală din D-ale carnavalului și O noapte furtunoasă, cu locuțiunile atît de tipic mahalagești, nu seacă în verva "studiată și savurată" a limbagiului lui Pirgu, a Penii Corcodușii și în seva expresivă a cuvîntului, cînd e vorba să prindă tipurile din familia Arnoteanu.") și la statutul unor personaje
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
a încerca pînă la ce grad un public poate asculta fără a roși obscenitățile cele mai crude, mi se pare că este a merge cam departe... [...]; dacă aveți de gînd să mergeți la teatru cînd se va reprezenta O noapte furtunoasă, lăsați-vă acasă nevestele și fetele." Din aceeași perspectivă se alarma și ziarul Telegraful (referind la imoralitatea piesei, aluziunile politice parte plagiate, tipul cel mai reușit al imoralității celei mai lascive) și chiar Slavici atrăgea atenția în Timpul că "sunt lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
priviți înaintea oricărui act de justiție ca burjui și chiaburi ai vremurilor noastre ? Neplăcute întrebări, și mai neplăcute răspunsuri. Chiar și pentru posteritatea unor cineaști ca Jean Georgescu și Victor Iliu, autori ai unor opere cinematografice de excepție, O noapte furtunoasă și La Moara cu noroc, dar și ai acestei mostre de propagandă criminală. „O să rămânem singuri, Avrame !”, îi zice nevasta „orien tată” țăranului care vrea să se păstreze neutru, „de capul lui”. Ea nu spune : „E bine ce zic comuniștii
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
superproducției Independența României (1912), regimurile politice din România primei jumătăți de secol XX nu au fost interesate aproape deloc de cinematograful de ficțiune ca instrument de propagandă. Nu putem vorbi nici de un cinema de ficțiune constituit - în afară de O noapte furtunoasă (1943) și Manasse (1925), nu s-au produs decât scheciuri și melodrame rudimentare. Utilizarea lui politică sistematică începe cu 1950. Odată cu instalarea puterii populare, statul preia controlul total și finanțează cinematografia în scopul vehiculării ideologiei comuniste. Putem spune că filmul
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
mă însor (1961) 116 Nufărul roșu (1956) 61, 68, 92 Nunta (Wesele) (1973) 186-188 O O lacrimă de fată (1980) 235, 263-264, 285-286 O lumină la etajul zece (1984) 234, 243, 245 O mică întâmplare (1957) 61, 67-68 O noapte furtunoasă (1943) 81, 280 O vară cu Mara (1989) 234 Oaspeți de seară (1977) 192-193 Omul care ne trebuie (1979) 192, 196 Omul cu aparatul de filmat (1927) 46 Omul de fier (1981) 272 Omul de lângă tine (1962) 111, 114, 163
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
celor 2 de ani de viață. De altfel imediat după revoluție din cauza contestării sale vehemente, chiar din partea clerului, scaunul patriarhal avea să rămână liber aproape un an de zile, reocuparea lui de către patriarhul în viață făcân- du-se după deliberări furtunoase și îndelungate în rândul clerului. Nici celelalte confesiuni nu au avut mai puțin de suferit în perioada comunistă. O parte din ele au fost interzise, doar nouă dintre ele fiind tolerate, condiționate fiind de semnarea și recunoașterea legii cultelor din
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
numită în calendarul popular Ziua Cucului. Tot de Buna Vestire se spune că vin și rândunelele și cocostârcii care au o semnificație aparte în descifrarea semnelor primăverii. Astfel, se crede că dacă vin mai mulți cocostârci deodată, primăvara va fi furtunoasă și ploioasă. În Transilvania, se crede că acel ce numără rândunelele care apar prima dată se va întâlni, pe cea lume, cu toți atâția oameni câte rândunele a numărat, iar, când vede cineva prima dată rândunele e bine să stea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
omul care să aibă înțelegere pentru asemenea concesii. La toate acestea se adăuga anticreștinismul militant al lui Russell, care l-a iritat pe Wittgenstein, în primul rând drept simptom al unei aroganțe intelectuale ce îi era nesuferită. În discuțiile lor furtunoase de la Innsbruck, Wittgenstein l-a asigurat în mod repetat că este mai important să fii bun decât să excelezi prin exercițiul unei minți pătrunzătoare. După această întâlnire, Wittgenstein nu a mai dorit să-l vadă pe Russell. Când, în 1925
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de bază al medicinii, iar o descriere dintre cele mai plastice a acestei unități dintre „psihic” și „organic” o găsim la Johan Oxenstiern: „Trupul omului seamănă cu o barcă, În care sufletul se Îmbracă la naștere, pentru a trece marea furtunoasă a acestei vieți către veșnicie. Cele cinci simțuri Îi sunt marinarii, iar cîrma Îi este amorul propriu. Voluptatea Îi este busolă, iar nebunia, stindard. Corzile Îi sunt fleacurile de care se ocupă spiritul său slab, iar ancora Îi este speranța
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
în vârtejul unui libertinaj amețitor, al unor dezlănțuiri delirante, legate de ocazii josnice și de diferite companii destrăbălate, fără scop, fără nici o orientare care să-i contureze chipul de „persoană” în comuniune cu semenii. Fiul risipitor se destramă în prăpastia furtunoasă și plină de amar a vieții. Cel de-al doilea aspect constă, pe de o parte, în reîntoarcerea fiului risipitor, care este asemenea unei „renașteri” din propria-i cenușă, a unei ridicări din destrămarea propriei ființe, și, pe de altă
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
sunt: • permite identificarea unor/unei surse de disfuncționalități și de disconfort; • scoate la suprafață probleme latente, spre a fi rezolvate; • implică participanții în rezolvarea problemelor identificate; • determină identificarea și descărcarea unor tensiuni periculoase; • în organizație, interacțiunea conflictuală este însoțită de (furtunoase) reacții emoționale, interacțiune care, pe lângă posibile urmări negative, duce la scăderea tensiunii emoționale a participanților, la scăderea intensității emoțiilor negative; reduce anxietatea, stresul participanților; • permite centrarea pe scopuri și pe obiective prioritare pentru părțile aflate în litigiu; • induce părților o
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
o publică în ziarul "Cronică" din 26 iunie 190453. Se găsea tot în capitala Belgiei. Poate că a și devenit student la Universitatea Liberă sau la Universitatea Nouă, căci l-am regăsit, pe la începutul lunii august la una dintre ședințele furtunoase ale Societății Studenților Români din Bruxelles, unde era insultat, alături de președintele acesteia, Florian Becescu, de unii membri mai recalcitranți 54... Poate că tânărul rebel din Brăila s-a reconciliat cu mama sa și cu sine. Cert este că nu l-
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
și aniversarea din 1990. Uranus În tranzit a trecut deja cu mai multe grade de conjuncția cu Venus, dar În Revoluția Solară conjuncția există. La trei zile după ziua lui de naștere, Alexandru se Îndrăgostește! Intră Într-o relație afectivă furtunoasă cu o tânără căreia i-ar plăcea să-l aibă doar pentru ea. Dar Alexandre, chiar dacă nu e fidel, are simțul responsabilității: soția lui legitimă depinde de el; nu vrea s-o abandoneze. În primăvara lui 1993, prietena Îl anunță
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
clasice sunt importante în operă. Un aspect semnificativ este faptul că teatrul e tentat să respecte unitatea de timp. Nu intră în discuție Conul Leonida, farsă într-un act. Dar încurcăturile se leagă și se dezleagă într-o singură noapte furtunoasă, așa cum întâmplările se concentrează în preajma alegerilor din Scrisoarea pierdută. De tip clasic este concentrarea cultivată de Caragiale pe toate planurile. Astfel vorbim de concentrarea stilistică, de personaje, care sunt mereu puține și repartizate cu sarcini dramatice nete. Șapte personaje în
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
întâmplările se concentrează în preajma alegerilor din Scrisoarea pierdută. De tip clasic este concentrarea cultivată de Caragiale pe toate planurile. Astfel vorbim de concentrarea stilistică, de personaje, care sunt mereu puține și repartizate cu sarcini dramatice nete. Șapte personaje în Noaptea furtunoasă, două în Conul Leonida, unsprezece în O scrisoare pierdută reprezintă cifre semnificative. Viziunea clasicizantă a lui Caragiale păstrează procedeele generalizatoare, categoriale, fixează un personaj prin ticuri și formule, dar abandonează staticul și este interesată de diferitele forme de particularizare, în
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
deja o operă rotunjită, de observare nemiloasă a burgheziei de la noi. Caracterul operei este negativ. Teatrul lui Caragiale implică o judecată defavorabilă a societății. 1.3. Activitatea de dramaturg Cariera de dramaturg a lui Caragiale începe cu piesa O noapte furtunoasă sau Numărul 9, care este citită în 1878 înaintea banchetului Junimii. Piesa este pusă în scenă la Teatrul Național în ianuarie 1879. Faima crescândă de dramaturg nu îl pune deloc pe Caragiale la adăpost de greutățile financiare. Ca și Eminescu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Caragiale este un moralist, un scriitor preocupat de om, de caracterul și de moravurile acestuia în raport cu societatea: animalul politic, așa cum îl înțelegea Aristotel pe om, în cadrul cetății (polis). De aici și firul politic conducător al trilogiei sale comice: O noapte furtunoasă, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută. Până și într-o farsă ca D-ale carnavalului apar în mod neobișnuit atitudini politice, care l-au surprins neplăcut pe criticul Gherea, pentru că erau atribuite unor femei ușoare (Didina Mazu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
în repertoriul Teatrului Național nu au avut un succes răsunător. Cea mai populară dintre ele, O scrisoare pierdută, are o sută de reprezentații în treizeci și doi de ani (1884 1914). D-ale Carnavalului este fluierată la premieră. O noapte furtunoasă este scoasă de pe afiș după două reprezentații. Dacă publicul din marea burghezie îl consideră pe Caragiale un original, mica burghezie îl vede ca un defăimător al ei. Născută spontan, prin imitare și adaptare bruscă, ea este reticentă la spiritul critic
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
întreaga țară, celelalte comedii își iau personajele din lumea măruntă a Bucureștilor de acum aproape o sută cincizeci de ani. Caragiale prezintă, încă din prima comedie, aspirația personajelor către un nivel superior de viață. Dintre cele două eroine ale Nopții furtunoase, știm numai despre Zița, cea tânără, că a urmat pensionul. În limbajul ei, dar și al celorlalte personaje, franțuzismele deformate, evident, se învecinează cu expresiile mahalalei. Interjecțiile „tu“, „fă“ sunt înlocuite de franțuzismele „madamo“, „mersi“, „musiu“, „mă musiu“, „musiu neică
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
desăvârșită printr-o lungă sârguință. Caragiale dezvoltă această sârguință fără încetare, făcând din artă principalul conținut etic al vieții sale; el este un „meșter“, care sub aparențele ușurinței ne lasă să întrevedem legea severă a artei sale. 2. O noapte furtunoasă - cea dintâi comedie politică 2.1. Dumitrache Titircă - „exponent al unui fel de pre-capitalism patriarhal“ Începem opera dramaturgică a lui Caragiale cu prima sa comedie, O noapte furtunoasă sau Numărul 9, pentru că ea reprezintă momentul de primă afirmare a scriitorului
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
ne lasă să întrevedem legea severă a artei sale. 2. O noapte furtunoasă - cea dintâi comedie politică 2.1. Dumitrache Titircă - „exponent al unui fel de pre-capitalism patriarhal“ Începem opera dramaturgică a lui Caragiale cu prima sa comedie, O noapte furtunoasă sau Numărul 9, pentru că ea reprezintă momentul de primă afirmare a scriitorului cu o operă cu adevărat originală. Această piesă de debut a dramaturgului, citită la 12 noiembrie 1878, este o afirmare îndrăzneață, atât din punct de vedere al tehnicii
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Această piesă de debut a dramaturgului, citită la 12 noiembrie 1878, este o afirmare îndrăzneață, atât din punct de vedere al tehnicii dramatice, cât și din punct de vedere al stăpânirii limbii. Așa cum am precizat în capitolul precedent, O noapte furtunoasă nu este primită bine de burghezie, care alcătuia majoritatea publicului și care se simțea jignită de imaginea pe care i-o conturase autorul. Astfel se explică și modificările pe care Ion Ghica, pe atunci directorul Teatrului Național, le aduce piesei
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]