KorAP: Find »[drukola/base=gâde & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...54 >

1,332 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

ta, - glăsui vistiernicul Ximachi după ce Metodiu termină vorba. Am avut întotdeauna un sentiment de respect pentru oamenii care știu grăi: au viața cea mai scurtă. în tinerețe mi-ar fi plăcut să mă-ntrec cu dumneata în meșteșugul vorbelor, în fața gâdelui. Țin minte că pe vremea lui Iusuf-pașa, când eram giudecător în Cipru, am scos o frază din care au căzut trei capete. Era o frază așa de frumoasă, că a intrat în popor și-a început să mă caute sultanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se mai repete, ne cerem scuze Cetitoriului și trecem la episodul 182. Episodul 182 AMINTIRI Pe la asfințit, când soarele se înjumătățește trecând peste culmi, când în aerul cald, luminos, timp de o minută, patimi, pofte, dorințe, disperări se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de înduioșare, gândindu-se că a fost și el cândva copil, gângurind și ținându-se de fustele maică-sii în vreme ce ea, aplecată, tăia hârșâind gâtul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

vechile viclenii crapii Dunării. Mă simțeam însă atras de ascunzișurile necontenit înoite, în cotloanele și printre ostroavele apei. Cu mult înainte de asfințit eram singur, cu totul desfăcut și despărțit de tovarășii mei. Luntrea se strecura printre draperii de liane. Ștefan Gâdea, omul meu, simțind ce caut, mă ducea într-un loc pe care îl știa el. Fără să-mi spuie el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la nuferii din baltă până la malurile ușor înclinate. Volburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
adiere a trecut prin flori și mi-a răcorit fruntea; m-am simțit, într-o clipă de sănătate deplină, înfrățit cu toate, eliberat de dureri și de gânduri. După ce a trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea, barcagiul, a cunoscut și el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce spun eu, vorbi Ștefan Gâdea, om practic, grijuliu și serios. Dumneata pretinzi că să nu ne mai înapoiem; dar atunci cum rămân ceilalți tovarăși ai dumnitale? Eu nu zic să te aduni numaidecât cu ei, dar, dacă nu ne înapoiem, dumnealor or crede că te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-mă îndărăt, îi vestesc pe dumnealor unde te afli dumneata și dânșii or rămânea la leasa lui Crăciunete. Dacă poftesc, îi aduc și pe dumnealor unde te duci acum dumneata. Am întrebat zâmbind: Unde m-oi fi ducând eu, Ștefan Gâdea? —Dumneata te duci acum în Fundul Lintiții, răspunse barcagiul. Este acolo colibă și polog. Dormi bine, iar mâne dimineață arunci undița în gârlă, cu câștig. Este pește acolo, sodom; dacă vei avea noroc, poți prinde și pe împăratu crapilor. Mă mulțămesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
răspunse barcagiul. Este acolo colibă și polog. Dormi bine, iar mâne dimineață arunci undița în gârlă, cu câștig. Este pește acolo, sodom; dacă vei avea noroc, poți prinde și pe împăratu crapilor. Mă mulțămesc și cu crapi de rând, Ștefan Gâdea. Se poate și să nu prind nimic. Imposibil, boierule; acolo e altă socoteală. N-a dat nimene cu undița de când e Dunărea; crapul de-acolo n-a învățat șiretlic. Mai adaoge dumneata că la colibă ai pe uncheșul nostru Mitrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duce la grindul lui, își repară coliba și-și cătrănește vârșele. Are și el niște sărăcii de vârșe. Am făcut, pesemne, o mutră oțărâtă. Aș fi preferat să fiu singur. —Trebuie să-ți spun îndată și asta, a adăogat Ștefan Gâdea, că acel uncheș e tocmai omul care-ți lipsește dumnitale. Precum ai văzut, eu nu-ți pot fi folositor la multe. Duc barca unde pricep eu că dorești. Îți spun cum merge meșteșugul nostru al turtucăienilor; cât somn prindem cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să-ți povestească dânsul o întâmplare... ca din gazetă! caști gura și rămâi bau! Știe unele, ca și cum ar fi fost de față; ți le înșiră și ți le zugrăvește. Are ăst dar. Trăind cu povești, a rămas prost și sărac. Gâdea m-a lăsat câteva clipe, să mă gândesc și să mă hotărăsc. Eu nici nu mă gândeam, nici nu mă hotăram. Barcagiul a înțeles și asta. — Mergem în Fundul Lintiții. —Bine; să mergem. —Și să mă duc să vestesc pe ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duc să vestesc pe ceilalți domni? — Cred că trebuie să-i vestești. Și să-i las să doarmă la leasa lui Crăciunete? — Fie; lasă-i acolo, ca să nu se mai ostenească. —Altfel nici nu-i chip, a scuturat din cap Gâdea. Am și eu destulă cale îndărăt; și trebuie să mă abat și pe la tovarășii mei. Mâni, când se ridică soarele la două suliți, mă aflu iarăși la dumneata: eu sunt om strict. —Văd, Ștefan Gâdea, am zâmbit eu iar; fă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
chip, a scuturat din cap Gâdea. Am și eu destulă cale îndărăt; și trebuie să mă abat și pe la tovarășii mei. Mâni, când se ridică soarele la două suliți, mă aflu iarăși la dumneata: eu sunt om strict. —Văd, Ștefan Gâdea, am zâmbit eu iar; fă cum binevoiești. Gâdea s-a lăsat cu toată greutatea în lopeți. Câteva clipe am plutit pe lângă o fereastră perdeluită de sălcii: era o deschidere, din canalul pe care pluteam, înspre un cot de gârlă. Dintrodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu destulă cale îndărăt; și trebuie să mă abat și pe la tovarășii mei. Mâni, când se ridică soarele la două suliți, mă aflu iarăși la dumneata: eu sunt om strict. —Văd, Ștefan Gâdea, am zâmbit eu iar; fă cum binevoiești. Gâdea s-a lăsat cu toată greutatea în lopeți. Câteva clipe am plutit pe lângă o fereastră perdeluită de sălcii: era o deschidere, din canalul pe care pluteam, înspre un cot de gârlă. Dintrodată am auzit acolo zgomot de plescăiri în apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
peștelui mărunt) în cotlon, și alții înfulicau cu pliscurile. După operația asta, știam că se adună la mal; cei care au cules își deșartă gușele și se face împărțeala. Am vrut să mă opresc. —Dăi dracului! a spus cu dispreț Gâdea. A dat un chiot. A izbit de câteva ori în doaga bărcii cu vâsla. Pescarii negri și-au luat zborul, cu spaimă. —Stârcii ăștia ne fac concurență, a explicat tovarășul meu. În jurul nostru s-au întins iar singurătăți și tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nou. Vreo douăzeci de țigănuși se scăldau în nomol, luptându-se, la malul gârlei. Au salutat cu răcnete de entuziasm trecerea noastră, arătându-ne întreagă goliciunea lor de coloarea castanei. Unii întindeau o mână: —Mă, unchiule, dă-mi un ban! Gâdea îmi lămurea cu vorbe precise că avem de-a face cu copiii rudarilor. S-au așezat aici, în pădurea de sălcii, de trei ani. Sunt meșteri de albii. Lucrează deasemeni fuse și linguri. —Țigani? Nu sunt țigani; sunt rudari. Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rumânească“; se simțea însă într-însa ceva străin și vechi. Versurile cuprindeau unele vorbe crude, pe care, în alte împrejurări, le-aș fi socotit cu totul lipsite de cuviință. Copiii aceștia continuau însă, cu nevinovăție, un ritual al generațiilor. Ștefan Gâdea rânjea, pândindu-mă cu coada ochiului. Îndată după corul pe care îl închinau rudărașii soarelui de sânziene, au urmat poiana și grindul unde își întocmiseră satul meșterii de albii. Era o așezare de nomazi; cai, porci și vaci umblau slobod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu un trecut nu tocmai depărtat de stare primară; însă oricare dintre atari onorabili vorbitori ar face apel la forța executivă când acele expresii ar străbate în public vorbite ori scrise. Aici, în baltă, nu le ascultam decât eu și Gâdea. El se amuza enorm, deoarece eu mă făceam că nu le aud; uneori se indigna de unele locuțiuni prea energice și atunci categorisea pe oratori, înjurându-i și el, cu amenințări directe, pe care nu avea intenția să le execute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trecut, ca și Nitacrit. Dar rudăreasa aceea era vie și cine o zărea nu ținea deloc să moară. Legendele ținutului Dunării nasc într-o clipă și cad ca frunzele, ca florile și ca fulgii viscoliți ai sălciilor. Omul meu, Ștefan Gâdea, a mormăit ceva. Am înțeles că-i aduce omagiul unei înjurături. —Frumoasă muiere, am răspuns eu. —Asta-i una Raruca, m-a informat Gâdea. Parcă s-a mai subțiat și a întinerit iar, s-a mirat el. Rudăreasa nu ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
clipă și cad ca frunzele, ca florile și ca fulgii viscoliți ai sălciilor. Omul meu, Ștefan Gâdea, a mormăit ceva. Am înțeles că-i aduce omagiul unei înjurături. —Frumoasă muiere, am răspuns eu. —Asta-i una Raruca, m-a informat Gâdea. Parcă s-a mai subțiat și a întinerit iar, s-a mirat el. Rudăreasa nu ne vedea însă; era atentă înspre un canal adânc ce dădea în gârla mare, unde pluteam noi. Pe celălalt mal al acelui canal văzuse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i răspundă. Ea râse cu toți dinții. —Iaca, i-am dat unui berechet opt lei, să-mi cumpere pâine și pamblică. N-ar mai fi ajuns! Pâine să se facă și pamblică - să-l mănânce și să-l întindă... Ștefan Gâdea râse: — Am auzit cât de frumos îl descântai. —Eai!... Se rușina puțin, dar nu prea se rușina. Ca și cum ținea la stima mea îndeosebi, îmi adresă un zâmbet dintre cele mai plăcute și porni c-un mers legănat înapoi, spre satul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i de ceartă, pentru cei opt lei, pentru pâine și panglică, adăogind o serie proaspătă de considerații pitorești referitoare la acel Gogu necunoscut, pe care ea îl simțea încă în preajmă. Cine-i fata asta? am întrebat pe barcagiu. Ștefan Gâdea era un om strict. Deci îmi răspunse: —Care fată? Eu i-am făcut un semn cu ochii. Glasul abia se mai auzea, ca un descântec neostenit. A! Raruca? se făcu a înțelege omul meu. A fost ea fată, când va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Deci îmi răspunse: —Care fată? Eu i-am făcut un semn cu ochii. Glasul abia se mai auzea, ca un descântec neostenit. A! Raruca? se făcu a înțelege omul meu. A fost ea fată, când va fi fost. Informațiile lui Gâdea se opriră aici. Scuipă în palme, într-o ultimă silință. La cotitură se zărea coliba. Acolo era Fundul Lintiții. Am stăruit: —E măritată? Ț! — Atunci cine-i acel Gogu? —Ăsta-i al șaptelea, de n-o fi al unsprezecelea. Întăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fost și cum a fost, că nu mă interesează prostiile. După Dălcăuș au fost alții. Acuma i-a dat chitanță și lui Gogu. Cum i-a dat chitanță, fuge și ăsta. Eu nu înțelegeam. Fuge, dă-l dracului, a stăruit Gâdea. Stă în preajma ei altul, și ăla - care va fi - îl taie pe Gogu dacă-l mai găsește pe-acilea. Îl taie, ca să-i vândă pielea pe opt lei, s-o despăgubească pe rudăreasă. Îl pune ea la cale să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
găsește pe-acilea. Îl taie, ca să-i vândă pielea pe opt lei, s-o despăgubească pe rudăreasă. Îl pune ea la cale să facă asta? —Nicidecum! Însă nu se poate altfel. Nu pricep. Dar eu parcă pricep! s-a mirat Gâdea. Are ea într-însa un diavol, pe care nu-l știe nici ea singură. Cu aceste vorbe, am ajuns la colibă, subt o salcie veche, ș-am cunoscut pe uncheșul Mitrea. Când își purta trupul nalt și uscat, alcătuit din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
știut. — Atuncea cum de i-ai spus pe nume? N-aveam cum să-l lămuresc; explicația era prea lungă. El a mormăit ceva și m-a privit strâmb, atribuindu-mi poate o parte din invectivele destinate țânțarilor. Mi-a spus Gâdea. — Aha! da’ el de unde știe? Am auzit-o și pe rudăreasă, pe grind, strigând că i-ar fi luat cineva banii. —Aha-ha! unul Gogu! —Precum spui. Uncheșul i-a atribuit și lui Gogu câteva din variațiile lui pe aceeași temă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din variațiile lui pe aceeași temă. —Apăi atunci își caută ea altul. Asta, domnule, e o muiere care nu se teme de bărbați. Banii și-i scoate ea, și el să se ducă pe lume! — Așa mi-a spus și Gâdea. Bătrânul se întoarse cu dispreț: — Ce ți-a spus Gâdea? Ștefan Gâdea nu știe nimic. El știe să strângă banii și să-i grămădească la chisoi. Alta nu știe. Dacă știe, să spuie. Dar nici știe, nici poate spune. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]