1,633 matches
-
și în același timp cu iz burlesc: "[P.D.] se împiedică de o frânghie pe care nu o putuse vedea și, [P.M.] rezemându-se, ca să nu cadă, de un dulap, [P.M.] una din uși se deschise încet, scârțâind prelung, ca un geamăt înfundat." Vocile se aud din beznă: "Să nu-ți fie teamă, îi șopti [...]. Să nu-ți fie teamă. Nu e nimeni în toată casă... Atunci de ce vorbești atât de încet? îl întreba celalt." "Celalt", adică Vladimir Iconaru, răspunde, evident, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a detronat pe acordeon, pentru că acesta din urmă era prea festiv pentru sufletul dramatic al cântărețului și al dansatorului, care îl chema: Vocea ta, bandoneon / e ceea ce-mi trezește /durerea după ce-am pierdut / ce sună-n al tau geamăt"147. Alegerea acestui instrument poartă în ea o notă tragică: este un instrument pe cale de dispariție, este adus din Germania, iar argentinianul îl alege inconștient, pentru sunetul lui ce pare o agonie, ca și sufletul său. "Omul tangoului este o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și a ochilor. Când începe să vorbească, copilul este învățat să folosească cuvinte pentru a exprima ceea ce exprimă și manifestările nonverbale ale stărilor subiective. Bunăoară să folosească expresia „mă doare“ pentru a exprima ceea ce exprimă și țipetele de durere sau gemetele. Referindu-se la modul cum învață o ființă omenească folosirea cuvântului „durere“, Wittgenstein scrie: „Iată o posibilitate: cuvintele vor fi legate cu expresia originară, naturală, a senzației și puse în locul ei. Un copil s-a lovit, el țipă; iar acum
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
poate să fie vorba însă de nimic din toate acestea în cazul expresiilor despre ceea ce simțim. Expresiile verbale ale durerii nu se bazează mai mult pe introspecție, înțeleasă ca observație asupra a ceea ce este „lăuntric“, decât se bazează țipetele și gemetele de durere. Între toate aceste exprimări și durere, ca experiență subiectivă, relația nu este o relație exterioară, empirică, o relație de simultaneitate sau de succesiune între anumite evenimente, ci o relație conceptuală. Este incorect să se spună că durerea este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
toate aceste exprimări și durere, ca experiență subiectivă, relația nu este o relație exterioară, empirică, o relație de simultaneitate sau de succesiune între anumite evenimente, ci o relație conceptuală. Este incorect să se spună că durerea este cauza țipetelor și gemetelor de durere sau ale expresiilor verbale ale durerii și este corect să se spună că durerea este ceea ce conferă semnificație acestor exprimări sau manifestări.46 Multe din însemnările lui Wittgenstein sunt îndreptate împotriva reprezentării că distincția dintre durere și expresiile
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o zi, un an sau de viață unui om sunt reprezentate, firește, ca momente magice, de tainica schimbare.286 Cosmosul imaginat este traversat de un suflu aducător de nașteri și rodire, violent și liniștit totodată, ce se concretizează într-un geamăt primordial, la căpătâiul matricei sterpe de dragoste și nașteri (Dorm păduri, trad. MB).287 Una dintre cele mai sensibile descrieri ale momentului în care ființă se trezește la viață într-o realitate a durerii se regăsește în poezia Nopții: Din
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
bătrînului, trezit subit în miez de noapte, personajul face întuneric și rămîne nemișcat, în spațiul ușii întredeschise, timp de o oră, sporind groaza victimei și împingînd tensiunea spre cote paroxistice. La capătul unui întreg ceas de așteptare, bătrînul scoate un geamăt, identificat cu "geamătul spaimei de moarte" (p. 46), determinîndu-l pe agresor să năvălească în cameră și să-și execute binefăcătorul prin asfixiere. Ulterior, cu aceeași precizie imperturbabilă, el petrece trei ore (după propria mărturisire, acțiunea, începută cîndva la miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în miez de noapte, personajul face întuneric și rămîne nemișcat, în spațiul ușii întredeschise, timp de o oră, sporind groaza victimei și împingînd tensiunea spre cote paroxistice. La capătul unui întreg ceas de așteptare, bătrînul scoate un geamăt, identificat cu "geamătul spaimei de moarte" (p. 46), determinîndu-l pe agresor să năvălească în cameră și să-și execute binefăcătorul prin asfixiere. Ulterior, cu aceeași precizie imperturbabilă, el petrece trei ore (după propria mărturisire, acțiunea, începută cîndva la miezul nopții a fost definitivată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
deplin. În acest punct însă, printr-o neașteptată ruptură de planuri narative, similară mai curînd tehnicii de deus ex machina din tragedia greacă, intervine adevăratul punct culminant al monologului confesiv. Un grup de polițiști, alertat de către un vecin care auzise "geamătul spaimei de moarte", apare imprevizibil, pentru investigații urgente și necondiționate. Eficiența "rațională" a eroului depășește acum toate așteptările. Nici un semn al celei mai mici agresiuni nu este descoperit (Bătrînul fiind bănuit plecat din oraș, după spusele docilului servitor), iar oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
stăpîn bogat de către servitor și, intuindu-l, "psihopatul" lui Poe îl menționează îngrijorat, asemenea oricărui om perfect sănătos care încearcă să se disculpe. În al doilea rînd, un detaliu cronologic flagrant a scăpat incredibil meticulozității și minuțiozității personajului central. Strigătul (geamătul) de teroare mortală s-a produs cîndva între miezul nopții și prima oră a dimineții, acesta fiind și momentul cînd vecinul anunță poliția. Apoi, timp de trei ore, criminalul efectuează dezmembrarea cadavrului și ștergerea urmelor, oamenii legii sosind abia la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
când este abordat un repertoriu mai dificil. Unul dintre cele mai mari eșecuri a fost interpretarea melodiei „Avec le temps” de Léo Ferré, în 2006. În interpretarea acestei capodopere a cântecului francez, candidata a recurs la o serie lungă de gemete, în total dezacord cu sobrietatea marelui cântăreț. Rezultatul a fost, în cel mai bun caz discutabil, în cel mai rău caz dureros pentru fanii lui Léo Ferré. De ce cântecele intimiste sunt tratate în manieră hollywoodiană, împănate cu coregrafii siropoase, hipersonorizate
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
de ani de zile, Luvrul mă înspăimântă, iar azi, întârziind o clipă pe Pont des Arts, mă simt cumva mai în siguranță când știu că pe sub mine mai curge, totuși, Sena. În rest, desigur, mici descojiri, sângerări mărunte, câte-un geamăt, zarvă, evenimente. Către Nichita Mă gândesc la tine, Nichita, acum, când simt că și în mine s-a cam învechit urletul. Însă nu, iubite Nichita, nu din cine știe ce nevoie de distilare a-ntârziat prin alambicurile întunecate acel țipăt al meu de
Poezie by Ion Ivănescu () [Corola-journal/Imaginative/8441_a_9766]
-
e o explozie de păsări în tăcerea pădurii și dacă ai ajuns la capăt, acolo unde nu mai există nici o alternativă, nici un loc în care să te poți ascunde, nici un răspuns când, bântuit de disperare, dezamăgire, sleit te pătrunde geamătul, îți dai deodată seama că ești aproape, nesfârșit de aproape. nimic nu se schimbă însă de afli adevărul - mereu, atât de evident, încât nici nu-l băgăm în seamă - dimpotrivă, colina rămâne colină, ramura ramură. nu atât ce, ci mai
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/8510_a_9835]
-
despre virtuțile cristalelor, yoghina a-nceput să se dezbrace. Dani își pierduse cumpătul cînd o văzuse aproape goală. O strînsese în brațe, o sărutase pătimaș. Umbrele lor, pe perete, se încîlciră-ntr-un ghem. Apoi, în cîteva rînduri, ajunseră o singură pată. Gemetele și cîteva lacrimi se-amestecară. Era cînd întuneric, cînd răsărit, cînd cea mai strălucitoare amiază. Adormiră tîrziu, ținîndu-se-n brațe. Pînă și în somn Dani o mîngîia. În vis, ea-i spunea că avusese o revelație. Fusese, ajutată de Dani, la
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]
-
până când Oasele scrumite ale tuturor oamenilor Renasc din măduva mea Pe un pământ de regi. Spune-mi că am înviat Mai înainte de a fi căzut în moarte, Tu, Doamne ce ești fericirea lacrimei Și bucuria celui ce susține cerul Cu gemetele lumilor dispărute Pentru a se face har. Vecine trompete de îngeri Și flaute înaripate Vestesc un conținut De Cantic devorator de zborul abisului Tandru cu cel pustiit. 5 ianuarie 2007 Cuvântul se așează pe ornamente Cu vești de copii, Adulmecă
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
sufletul unduitor ațipește precum sideful negrăbit și vrednic licărul seminal smălțuie embrionul divin în uterul nopții cu genunchii la gură în rugăciune am vegheat, Mamă, la nașterea ta întunecată ocrotită n-am mai fost de atunci măcar de cuvântul tău geamăt măcar de lacrimi sau de lumina ce le-a urmat și rupt de carnea veche ce miros acriu de placentă poartă prin cete îngerul prea ostenit de strigarea numelui meu Pe strada Eliade-ntre vii miros incestuos, înnecăcios de cărbune pe
Poezie by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Imaginative/8647_a_9972]
-
din somn, pentru a descoperi că Leiba, bolnav deja recunoscut ca atare, nu-i este alături. Odată cu privirea mirată a Surei, unghiul de acțiune se limpezește și se canalizează în direcția dorită de narator: femeia "deschise oleacă fereastra; atunci auzi gemete înfundate la poartă. Înfiorată, coborî iute pe scăricică. Gangul era luminat. Ieșind pe gang, femeia fu izbită de o grozavă priveliște". Abia acum i se dezvăluie lectorului, și aceasta grație conștiinței reflectorii a unui personaj secundar, dimensiunile atrocității: "Zibal ține
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
înmiresmat de prezența iubirii, ce ar fi trebuit să fie o „Sădure de argint” - ca triumf al iubirii, devine, dintr-odat’, „ca de smoală”, adică o pădure îndoliată. Ce-au decis zeii? Ca el „Vă piară”. Momentul culminant este prefigurat de „gemetele” pădurii. „ritând de spaime”, el - să fie un astru-al nopții? - întrupându-se precum Luceafărul, sparge tăcerile, rostind: „Mireasa nunții o doresc!” și-ntr-o clipită, din brațul drept al mirelui „lucește lama de cuțit”. O mică secvență de dramă
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
străbate nenumărate popoare și obiectul lamentărilor mele va fi cunoscut în toate colțurile urbei; tot ceea ce vom spune va merge din Occident până în Orient; Aurora și Hesperia vor fi martorele vocii mele; se va auzi dincolo de pământ, dincolo de întinsele valuri; geamătul meu vă răsuna tot mai puternic. Nu numai secolul tău te va ști vinovat: vei fi acuzat de o posteritate eternă"305. Nec tua te sontem tantum modo saecula norint: Perpetuae crimen posteritatis eris. (f. 25-26). Figura lui Iginus dispare
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
demonstrații de afecțiune, de unde speranța că tânărul urma să fie redat casei strămoșești. Maximus i s-a destăinuit Marciei, soția sa, iar aceasta Liviei. A aflat Augustus, și la puțin timp după, când Maximus s-a stins, au fost înțelese gemetele Marciei din timpul funeraliilor (a fost sinucidere?) care se acuza pe sine de catastrofa soțului". Așadar, Fabius și-ar fi încheiat viața dubium an quaesita morte între 14 mai și 19 august (data morții lui Augustus). Groag 412 observă că
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
parcurge popoare imense și obiectul lamentării mele va fi cunoscut până la capătul lumii; tot ceea ce vom spune se va răspândi de la Occident la Orient; Aurora și Luceafărul vor fi martorii vocii mele; voi fi auzit dincolo de pământ, dincolo de valuri; ecoul geamătului meu se va duce tot mai departe. Nu numai secolul tău te va ști vinovat: vei fi obiectul acuzării unei posterități perene": Nec tua te sontem tantummodo specula norint: Perpetuae crimen posteritas eris. CONCLUZII FINALE Ovidiu avea o Weltanschauung proprie
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
al surioarei noastre, Lica, la București. Ca un automat, fără să gândesc, fără să o menajez, după ce mi-a răspuns la apel, am rostit: - Alo, Lica, vino la Iași, a murit Gică! Scurt și brutal. Am auzit în aparat un geamăt și atât. Am aflat după aceea că leșinase. Când mi-am revenit din împietrire, mi-am dat seama că făcusem o gafă colosală. De ce procedasem așa? Cred că în momentul acela n-aș fi putut să-i dau vestea cea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
semn să tragă după ea și pe ceilalți doi copii. Se repezi înapoi în odaie și aduse o candelă aprinsă, o puse pe treptele pivniței, lăsă ușurel chepengul pe care așternu un preș. Din curte răzbăteau zgomotele luptei, țipete și gemete. Asediatorii aruncaseră lațul unui odgon de stâlpul porții; când apoi câțiva au sărit peste poartă și au deschis-o, Papa se găsea tocmai în grajduri. Acum se lupta îndârjit, dar nu se știe de unde un plumb de flintă îl nimeri
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lor se putea citi îngrijorare și milă. Răspunse atenției lor cu un zâmbet prostesc și începu în gând să-și autojustifice atitudinea. Își amintea nopțile copilăriei când se trezea speriat de urletele celor ce aveau coșmaruri, de bombănelile neînțelese, de gemetele și scrâșnelile lor din dinți. El se scula întotdeauna primul, să se spele cel dintâi în hârdăul cu apă proaspătă, se așeza primul cu fața spre răsărit în așteptarea țipătului tânguit care-i chema la rugăciune. Niciodată nu dormea adânc
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
iar cel sărac în buzunarele creditorilor din Fanar. Și totuși? Își scoase calpacul cu blană de samur de pe cap și-și îndesă în locul lui o căciulă la întâmplare, a nu știu cui din cei adormiți, se îndreptă de spinare stăpânindu-și un geamăt - îl dureau oasele la fiecare mișcare -, deschise ușa, pe sală nimeni, în firidele lor ardeau opaițele și frigul pătrundea aspru de undeva de la vreun ochi de geam rămas deschis. Închise ușa în urma lui fără nici un zgomot. Dacă o să pășească pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]