2,610 matches
-
a face cuplul să zămislească sub influența puterilor mitice și astfel să contamineze lumea cu fecunditatea primară. Orațiile de nuntă surprind chemarea rituală, imposibil de explicat cu mijloace raționale: „Atâta se săturase,/ Încât era să se lase,/ Să nu mai gonească vântul/ Și să spulbere pământul./ Dar parcă-l chema-o nălucă,/ Încă tot să se mai ducă./ Și așa peste o movilă,/ Mai mergând loc ca o chilă,/ Cu arc și săgeata-n mână,/ Ajunge la o fântână,/ Unde zări
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
crescuse enorm ca o zăpadă polară, ca o inundație marină, / laolaltă cu minereurile pământului, cu sângele lui subteran, / în care au putrezit rădăcini, / în care s-au înecat femei, / în care au venit să moară carbonizate păsările din fundul lumii; / gonite din cuiburi și de pe vapoare, / au venit să moară păsările Sudului. // Printre materii anorganice, printre vizuini sălbatice și plante / mergea uriaș ca o mie de blocuri puse să meargă, / ca o mie de soldați trimiși să se omoare, / ca o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
albind ne rărim/ În numele marelui mim/ În numele marelui mim îndoială/ În lacrima lumii cuminte plutim/ din gura amară a marelui mim/ Ies stoluri de păsări și nori dau năvală”) și face să vibreze mirarea între afirmație și negare: „Te voi goni cu gură stinsă,/ Te voi reține ca pe-un sfânt/ Între nimic și poezie,/ Între credință și trădare?// În lumea ta de-nfiorare/ Vei vrea să vin, ca mai curând/ Să fug de ea, iubindu-i fiul/ Care se naște și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
pricepi imediat după că te-a „bătut fericirea“, simți în tine fulgerarea „fericirii stridente“. Este, și ea, contrariul lui „a fi fericit“, fiind vorba de o fericire nerușinată, sfidătoare, scăpată din chinga canoanelor exterioare ale vieții. Fericirea stridentă e buimacă, gonește prin tine sălbatic, trebuie să se descarce violent fiindcă nu poate șterge canoanele exterioare. Își pune capăt sieși mai înainte ca acestea s-o acopere iar și s-o suprime. Înseamnă oare „fericirea insulară“ o fericire privată în ciuda ambianței catastrofale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o lingușitoare complicitate cu pământul - de fapt, într-o arogantă slugărnicie în fața destinului, nu doar primind ca pe ceva inevitabil orice moarte, ci de-a dreptul cerând-o stăruitor. În sat se spunea: „Der Himmel läuft“ ștextual: „Cerul aleargă, sau gonește“ț. Că doar zi de zi cerul era într-alt fel tot același. Iar eu îmi ziceam că el îi mână împrejur pe cei morți, că-i fugărește fără răgaz, așa cum face în armată vreun plutonier cu recruții. Nici morții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ea să fie eliberatoare, căci era o muncă anevoioasă. Despre cerul satului oamenii formulau propoziții cu caracter practic, constatări referitoare la vreme. Când îi auzi ce spun, vorbele lor sunt frumoase, dar nu voit, ci fără știința lor frumoase: Cerul gonește. Cerul se-nvârte. Cerul se-nvăluie - adună nori. Cerul e apăsător. Cerul se-nvolbură. Cerului îi e sete. „Sub cerul liber“ nu se spune decât la oraș. Dar „liber“ cerul n-a fost nici o singură zi, nu era decât deschis. și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
însă, trenul a ajuns în Ungaria. Iar pe lângă șine lunecau acum fâșii de iarbă iernatică ungurească, pete de zăpadă ungurească, felinare ungurești. și când s-a luminat de zi - cer austriac, ciori austriece, tufișuri și plopi golași austrieci. Ținutul ce gonea pe dinaintea ochilor nu aspira la nici un fel de libertate. Tot ce vedeam creștea, lipsit de imaginație, pe românește. Trenul mergea înainte, dar, în ciuda depărtării crescânde, peisajul continua să rămână acasă cu sine însuși, n-avea nimic de-a face cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sângele oamenilor, vărsat din belșug”. Ținutul întreg, ca și orașul cu cetatea, nu au fost apărate deoarece Raynaldus, episcopul transilvan, plecase cu oastea spre Buda, unde fusese chemat de rege, pentru a muri în bătălia de Mohi, pentru cauza ungară. Gonind de zor pe Mureș în jos, spre vest, mongolii nu au pustiit de la Alba Iulia încolo chiar toate așezările. Același Rogerius ne relatează că devastarea acestora s-a făcut abia la retragere, în primăvara anului 1242, în așa măsură încât
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
păzi turmele de vite, confiscate și ele, ale marilor feudali tătari, a devenit curând insuportabilă. Semnalul unei răscoale generale a fost dat de către principele Daniel de Halici, cu fiul său Lev, viitorul fondator al orașului Liov (Lemberg). În 1255, aceștia gonesc pe baskakii din Halici, din Camenița Podoliei și din țara bolohovenilor, de pe ambele maluri ale Nistrului, obligați să cultive grâu pentru tătari încă din preajma Marii Invazii. Moartea lui Batu-khan, înecat în Volga, în anul 1256, în vârstă de numai 48
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
ordonat și în Halici, asistăm din nou la răscoala lui Daniel Romanovici, ca principe de Halici, chiar în iarna anului 1257. Dionisie Pavlovici, trimis de Daniel, alungă pe tătari și ocupă orașul Mejibojia. Vasilco, fratele lui Daniel Romanovici, atacă și gonește pe tătari din Bolohov, iar Lev, fiul lui Daniel îi înfrânge și alungă punând stăpânire pe Pobojie. În primăvara anului 1258, luptele au continuat și Șuarna, alt fiu al lui Daniel, a izbutit să elibereze în acest an alte orașe
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
francezi. Știrea a fost adusă îndată la Cetatea Albă și Chilia, nu mult după moartea lui Carol Robert, petrecută între 16 și 21 iulie 1342. Fără multă zăbavă, trupele mongole din aceste regiuni, însoțite și de moldoveni, conduse de Altamos, gonesc pe Dragoș și colaboratorii săi maramureșeni dintre Siret și Carpați și pătrund în Transilvania. Cronica din Prejmer pune data incursiunii tătare chiar în anul 1342 și scriu că satul lor a fost ars de moldoveni. Alte cronici saxone scriu că
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
a devenit rege al Poloniei, treburile ducatului lituanian fiind lăsate în seama locțiitorului său, a vărului său, Vitovt. În calitatea sa dublă, de reprezentant al marelui han și de rege al Poloniei, el a ocupat Haliciul, în august același an, gonind pe unguri, și a impus tratatele de vasalitate semnate de Petru Mușat, în septembrie 1387, ca voievod al Moldovei, și de către Mircea cel Bătrân, în septembrie-decembrie 1389, ca domn al Țării Românești, Dobrogea, unde Ivanco, fiul lui Dobrotici, sub amenințarea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
pre Mihai să-l dea nu i se cade, pre cela ce au năzuit la dânsul, ca să nu-și piarză credința”. Dar, pentru a nu supăra pe Cazimir, promite că-l va expulza din țară. „Iar din țară îl va goni” - continuă cronicarul, după care mai adaogă: „Și după aceea s-au dus Mihai la tătari și multă pagubă au făcut leșilor”. Evenimentele s-au petrecut în timpul verii anului 1448, probabil prin luna august, când Petru al II-lea se temea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Ștefănești și urmărirea fugarilor în exploatarea succesului a fost comunicată lui Cazimir printr-un sol, deși acesta nu merita. Letopisețul moldovenesc, în prelucrarea lui Grigore Ureche, relatează că moldovenii „apucându-se de tătari și pre lesne bătându-i, i-au gonit până la Nistru”, numai. Din relatările lui Dlugosz, însă, se vede clar, că vitejii călări i-au urmărit pe tătari, pentru a scoate prada, până spre Nipru. De aceea, ei nu s-au mai putut întoarce în timp util să participe
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
la Helsinki. M-am trezit la Köln. M-am trezit în diverse orașe de pe Coasta de Est. M-am trezit strângând în brațe o sticlă de tequila într-o limuzină albă care avea megafoane atașate pe aripile din față în timp ce gonea prin Texas. „De ce a lipsit Bret de la lectură?“ era luat la întrebări Paul Bogaards. După un interval de tăcere Paul răspundea cu obișnuita lui franchețe evazivă. „Hm, oboseala...“ Altă abordare: „De ce a amânat Bret întreaga etapă a turneului?“ O nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ce se apropia. Înaintând cu nerăbdare. Dorind să fie remarcat. Voia să fie văzut și simțit. Voia să-mi șoptească numele. Să mă păcălească. Însă nu devenea vizibil deocamdată. Și cum continuam să privesc întunericul, am văzut o altă siluetă gonind peste câmp și ținând ceva ce semăna cu o furcă. Am rămas imobilizat pe verandă. Au început să-mi clănțăne dinții. Vântul se înteți din nou. După care se auzi sunetul unei invazii de lăcuste. Am început să tremur. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
totul era acolo - casa cu stucatură roz, mocheta verde și flocoasă, chiloții de baie din Mauna Kea, vecinii noștri Susan și Bill Allen - și puteam zări mașina crem 450 SL rulând pe benzile unei autostrăzi străjuite de portocali și lămâi, gonind spre o rampă de ieșire nu foarte departe de acolo, Sherman Oaks, și cândva în noaptea dinspre zorii zilei de 4 noiembrie am izbucnit în hohote de râs neîncrezătoare față de zgomotele care tunau în capul meu, continuând să vorbesc singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
auzea și muzica din casă - o melodie pe care am recunoscut-o, The Sunny Side of the Street. Fusese cântecul preferat al bunicii mele și faptul că însemna ceva pentru tata m-a surprins și m-a mișcat, ceea ce a gonit pentru moment teama care mă cuprinsese. Însă reveni imediat când am realizat că tata habar n-avea că acest video era înregistrat. Se ridică brusc după ce se sfârși cântecul, strângând brațul fotoliului ca și cum ar fi căutat să se sprijine, nefiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am trecut de un student care lustruia cu ceară un Volvo - în secunda aceea - a fost activată mașinăria vântului. Aerul înghețat a siderat campusul, pârlindu-l. Pături de frunze moarte acoperind împrejurimile au explodat în aer, formând mosoare maronii care goneau care încotro. Haina mea se zbătea sălbatic la spate, înaintând anevoie în parcare. Aerul rece se năpustea ca un pumnal. Ciorile se roteau acum deasupra mea, negre, blestemând, croncănitul lor ascuțit de rafalele de vântul care scutura atât de tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lor ascuțit de rafalele de vântul care scutura atât de tare steagul încât din coada pe care era tras răzbăteau niște sunete aidoma unor trosnituri. Vântul se potoli o clipă, apoi o altă pală imensă pur și simplu m-a gonit afară din parcare și când am dat cu ochii de niște studenți, năuci și strâmbându-se, am lăsat capul jos și m-am repezit spre pub-ul din campus, The Café, adăpostindu-mă sub copertina de la intrare, ținându-mă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
într-o noapte când eram...în trecere...pe la facultate, mici livrări, i-am întrebat pe puștii ăia dac-ar fi în stare să-mi procure drăcovenia, iar ăsta a zis c-o să mi-o aducă a doua zi. Nici o problemă. Goneam pe autostradă. Am ignorat palmierii nelegănați care transformaseră autostrada într-un tunel. Mă ghidam după banda în care rulam. Scriitorul nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Kentucky Pete continua să vorbească, deși ceea ce spunea nu mai conta. - Așa că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
scărilor am văzut arătarea țâșnind pe holul de deasupra noastră. Ne-a urmărit pe trepte. Îi auzeam gura deschizându-se și închizându-se, producând plescăituri jilave. Sarah și-a întors capul și a început să zbiere când a văzut-o gonind spre noi. Biroul meu părea cel mai aproape. Ușa era deschisă. Ușa de la intrare nu era. În birou aveam arma din seif. Ne-am adăpostit în birou și am încuiat ușa. Am pus-o pe Sarah pe canapea. Amândoi copiii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mamei mele, ne-au venit în ajutor. Căruțele, șase la număr, s-au prezentat fără a fi apelate. S-a încărcat la întâmplare. Despărțirea, cu plânsete și pocnete de bice. Am plecat! Noi, familia în trăsură, urmați de căruțași. Am gonit nebunește până la Prut. Ne-am oprit, după cum mi s-a spus mai târziu, în satul Braniște. Podul era deja ocupat de trupe sovietice. Nu știu cât am stat acolo. Zile cred! La un moment dat s-a anunțat că se dă libera
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Codreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1674]
-
a dat posibilitatea să redevină ce au fost. La 1 martie 1944 frontul depășise deja Nistrul. Nu mai este timp de pregătiri. Mama a pus într-o valiză câteva schimburi. Din nou la drum! Totul a rămas intact în urma noastră. Goneam din nou nebunește, mânați de un destin nemilos, plin de spaime. Ajungem la Bălți. În gară, o aglomerație infernală. Singura garnitură trasă la peron era inaccesibilă. Oamenii se înghesuiau, se îmbrânceau. Nu mai era loc nici pe acoperișul vagoanelor. Și
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Codreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1674]
-
ai și tu un loc Tu nu ești lumii drag, țigan pribeag. Ești blestemat țigan să rătăcești Să n-ai în lume parte nici să iubești; Într-un loc te-ai oprit c-ai aflat dragostea Într-o zi ești gonit, și iar pleci fără ea. Țigan pribeag, sărman țigan Ești urmărit de-același nenoroc, În lumea asta n-ai și tu un loc Tu nu ești lumii drag, țigan pribeag. La 3 mai 2013 îi scria doamnei Dumitrescu : Am primit
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]