1,935 matches
-
Pe pardoseală era atâta sânge, încât mâinile Împăratului în agonie erau scufundate în el. Și în timp ce zăcea cu fața în jos, ochii i se fixară o clipă asupra unei ultime imagini: veneau mulți oameni alergând, iar în fața lui văzu încălțările greoaie ale puternicelor, incoruptibilelor gărzi germanice. „Ați ajuns târziu“, gândi el. Pentru prima oară în cei douăzeci și nouă de ani ai lui, știu că nu se mai teme de nimic. Nu mai văzu nimic, toate senzațiile fizice se descompuseră. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Și a ridicat în cinstea lui un altar. De fapt, era un monument închinat lui însuși. La acele cuvinte, vântul risipi ceața și dădu la iveală, pe deal, un edificiu solemn, terasat, din marmură albă. Pe prima terasă se aflau greoaiele rostra - pintenii de metal cu trei vârfuri folosiți pentru a sparge chila corăbiilor dușmane - de pe cele treizeci și șase de navae rostratae pierdute de Marcus Antonius. Erau zdrobite, făcute așchii; puterea lor de distrugere nu salvase corăbiile de la înfrângere. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
numeroasă și mai aproape de el, de netrecut. Gajus stătea în fundul galeriei și aștepta scurtul moment când treceau pașii aceia îndepărtați. Tiberius mergea la mică distanță în fața escortei, fără să se întoarcă, fără să vorbească. Înalt, adus de spate, cu mâinile greoaie. Singur. Ce forțe, ce demoni dezlănțuia oare puterea? Ce simțea acela care o deținea? În spatele lui mergea grăbit, pentru audiența din fiecare dimineață, mic, cu părul cărunt și rar, astrologul Thrasyllus, pe care Tiberius îl adusese din vremea exilului la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pot vorbi despre istorie... Macro renunță la prudență: — Augustus avea douăzeci de ani pe atunci, cu patru mai puțin decât tine. Comparația era încurajatoare, dar și jignitoare; Gajus continuă să zâmbească. Macro coborî glasul, însă răsuflarea îi era precipitată și greoaie. — Tiberius te folosește drept scut. Te lasă în viață pentru a-i ține la distanță pe ceilalți pretendenți. Dar te urăște cum a urât-o pe Agrippina. Gajus tresări; pentru prima oară după mulți ani, cineva rostea numele acela în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l urmară. După ani de spaimă și precauții umilitoare, simți cea mai intensă senzație pe care ți-o dă puterea: invulnerabilitatea. Escortat astfel, ajunse pe terasă la timp ca să-l vadă pe Macro cum sare în spatele calului cu o agilitate greoaie și cum, încadrat de oamenii lui, începe să coboare spre comandamentul bazei navale. Acolo, prefectul și ofițerii din Classis Praetoria Misenatis, care luau de mult parte la planurile lui, își adunară rapid echipajele. Sertorius Macro anunță scurt: — După o domnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oasele, gândindu-se că într-o zi... Se bâlbâiau, căutându-i privirea - și aproape că zâmbeau, în așteptarea unei încuviințări. Centurionul care o torturase pe mama sa - nu reușea să-l privească în față, văzu doar că avea mâinile mari, greoaie, murdare - îl conduse într-o cămăruță unde, într-o nișă goală, fusese așezată o urnă grosolană, din lut, ca acelea din cimitirele pentru săraci. Probabil că stătea acolo, abandonată, de ani de zile. Tăcut, ridică urna; era foarte ușoară. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că se ocupa de salvarea lui. Iar tânărul se încăpățânase să tacă până în clipa când lama călăului îi tăiase gâtul. În ziua următoare, Callistus închise ușa în spatele lui și-i spuse în taină Împăratului: — Privește, Augustus. Împăratul recunoscu imediat literele greoaie și colțuroase ale lui Sertorius Macro. În mod absurd, omul acela viclean și aproape analfabet scrisese un ordin pentru un ofițer al său: „Sfătuiește-l pe băiat să tacă, pentru binele lui“. Ofițerul ascultase tăcut porunca lui Macro, dar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi spuse fratelui său că, dacă nu ajungea de îndată la Împărat, prefera să moară. Domitius Corbulo îl anunță pe Împărat că ea urma să sosească la Lugdunum. Din curtea palatului ce domina fluviul, Împăratul o văzu ivindu-se din greoaia raeda, trăsura pentru călătorii de origine galică, și coborând cu mișcări precaute și oarecum nesigure. Deși era înconjurat de tribuni și magistrați, el alergă în întâmpinarea ei și o îmbrățișă, cu aceeași tandrețe pe care, pe când era copil, o văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atunci când a pozat, având în vedere dimensiunile sânilor și șoldurilor. Poate că între ea și artistul care a reprezentat-o nu a existat o comunicare psihică și intelectuală, deoarece chipul este lipsit de expresie și straturile suprapuse ale veșmintelor cad greoaie. Din statuie se degajă în schimb o materialitate instinctivă, poate chiar o considerabilă forță fizică. Și mâinile sunt foarte puternice. Aproape că intuim energia cu care, mulți ani mai târziu, a luptat atunci când fiul său Nero a poruncit să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
moară pe gură. Rostirea cuvintelor se produce cu mare dificultate, ca rostogolirea unor bolovani informi, ce nu se armonizează, lăsând mari goluri Între ei; trebuie să sari din piatră-n piatră ca să poți să traversezi firul accidentat al acestei vorbiri greoaie. Mi se-ntâmplă des să mi se spună că sunt ardelean, iar când le răspund că sunt oltean, se miră de Încetineala cu care vorbesc. Dau vina pe strămoșii mei. „Este vorba despre niște ardeleni care-au coborât pe Olt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
somnului profund. Leigh adormi până la urmă abia pe la ora șase, exact când vecina de deasupra își punea încălțările pentru a-și începe ziua de tropăială, însă abia după ședința de a doua zi, la care s-a simțit incoerentă și greoaie în exprimare din cauza oboselii, și-a amintit la ce se gândea atunci, înainte să adoarmă. La seara în care a luat masa în oraș cu fetele cu câteva săptămâni în urmă și la dorința lor de schimbare. Emmy avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
alta pe o bandă foarte subțire din platină. Emmy fluieră cu admirație. — Pare superb. Și tu chiar n-ai știut? A urmat o pauză lungă. O clipă Emmy crezu din nou că s-a întrerupt legătura, dar apoi auzi respirația greoaie a lui Leigh. — Te simți bine, scumpo? Leigh? Se auzi din nou respirația, de data asta sacadat. — Oh, sunt bine. Doar niște palpitații. Probabil din cauza emoțiilor, știi? Emmy apăsă telefonul mai tare la ureche, sperând să audă niște chicoteli pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Ransome. Era acum aproape tot atît de Înalt ca și medicul și, În multe privințe, mai putenic; În ultimii ani, În timp ce Jim crescuse, trupul mare al doctorului Ransome se strînsese și slăbise. Jim de-abia Își mai amintea de bărbatul greoi, cu părul roșu, cu brațe și coapse solide, de două ori mai mare decît un soldat japonez. Dar În cursul primilor doi ani de lagăr, doctorul Ransome Îi dăduse lui Jim prea mult din propria lui hrană. Intrară În spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
în funcțiune. — Ce are? întrebă. Nu i-am răspuns. Apăsam sonda pe abdomenul Italiei cu ochii țintă pe monitor, dar nu reușeam să văd nimic. Acum în jurul meu toți ceilalți tăceau, auzeam foarte aproape respirația medicului de gardă, o respirație greoaie de tabagist.. Apoi am înțeles, chiar dacă nu vroiam să cred, și ceilalți au înțeles și ei. Abdomenul ei era plin de sânge. Și totuși, nu pierduse nici un strop. Hemoragia era doar internă, organele cuprinse puteau fi deja în necroză. — Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
afară era o căldură sufocantă. Satul, așezat pe un povârniș, în înălțime, ducea cu gândul la craterul stins al unui vulcan. Casele de un ocru-deschis cățărându-se îngrămădite una într-alta păreau păreau bucăți de sulf cuibărite în stâncă. Femei greoaie în costumele lor tradiționale, cu ciorapi negri de lână, încălțăminte de lucru și șaluri pe spate, mergeau pe mijlocul drumului care ducea la cimitir și fără să se dea la o parte, ne priveau neîncrezătoare ca niște capre. Am sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
căzute făcea ca aleea să fie înșelătoare sub cauciucurile mele. Când am ajuns pe autostradă, am aruncat o privire spre vitezometru. Mergeam cu 25 de kilometri peste viteza admisă. Nu am încetinit. Am lăsat în urmă mlaștinile posomorâte și rezervoarele greoaie de ulei din New Jersey, am traversat podul Goethals și am continuat să merg spre est. Nu mai fusesem acolo de ani de zile, dar încă mai știam drumul. Pe vremea aceea, când treceam pe lângă clădire, iuțeam de obicei pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
minte o imagine devastatoare, dar vie și exactă, a acestui măgar cu sprâncene stufoase și decolorate mângâind cu mâinile lui grele trupul gol al Yaelei. Gâfâind deasupra ei și frecându-și penisul de sânii ei mici și tari În ritmul greoi și egal al cuiva care taie o scândură cu fierăstrăul, până când ochii Yaelei se umpleau de lacrimi. Deodată și ochii lui Fima se umplură de lacrimi și se grăbi să-și sufle nasul Într-o batistă pătată. Când scoase batista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
liniște și pustietate, Fima Începu să mărșăluiască În josul străzii, parcă În sunetele unei fanfare militare. Nu Întâlni nici țipenie de om pe străzile ude. Ierusalimul Îi fusese predat lui, ca să-l apere de sine Însuși. Blocurile de locuințe se Înălțau greoaie și masive În Întuneric. Doar felinarele răspândeau o lumină palidă, gălbuie. Numerele slab luminate de la intrările clădirilor se reflectau ici și colo pe parbrizele mașinilor parcate În stradă. Vieți automate, se gândi, vieți comode și realizate, acumulări de bunuri materiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
peste Întreaga poveste, peste iubiri și minciuni, peste generalizările de care se folosise cu doar o clipă Înainte. Lui Fima Îi era dor de atingerea mâinii sale mari, noduroase, pe spatele său. Îi lipseau parodiile sale, mirosul său, respirația sa greoaie, râsul său. În același timp, fără să vadă În asta o contradicție, Îi părea puțin rău că prietenul său se va Întoarce acasă peste două zile. Îi era rușine de aventura sa cu Nina. Deși presupunea că Uri știa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ești tu aici. Până va sosi Yoezer. Nu contează cine ești și ce ești și ce ai În comun cu vânătorii de balene inexistente, tu cu ochii tăi miopi, cu mușchii fleșcăiți, cu pieptul lăsat, cu trupul tău ridicol și greoi. Responsabilitatea e a ta. Dar În ce sens? Băgă o mână În buzunar ca să caute pastilele contra arsurilor stomacale. Dar În locul micii cutii, se pomeni cu cercelul Annettei Între degete, lucind ca fermecat În lumina ce venea din spate, dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
orice critică, niciodată nu-i făcea tatei vreun reproș, dar, de când semnase contractul și lucra din nou pentru firmă, acum ca angajat, ea se retrăsese. Îl ajutase când devenise independent, călătorise cu el chiar și în acel Studebaker masiv și greoi. Acum însă își schimbase hotărârea. Îl însoțea pe tata numai uneori, foarte rar, în călătoriile lui de afaceri și o singură dată la un concurs, în stațiunile sporturilor de iarnă. Îi ajungeau obligațiile pe care le avea față de „cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
al doilea infarct, când mi-am vizitat părinții în vacanță. Un semnal de iarnă timpurie a turnat o încărcătură de zăpadă peste împrejurime. Îl însoțeam pe tata, care o luă pe drumul spre Chasté, peninsula din Silsersee, respirând atât de greoi încât de pe fața lui parcă zburau zdrențe. Cărarea de deasupra malului am străbătut-o unul în spatele celuilalt, până în vârful peninsulei, unde ne-am oprit în dreptul unui golf. Din stâncă țâșnea trunchiul unui pin care se întindea ca un ștreang ruginiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Ta, răsti el, cu trupul rigid, scuturat de cal ca un sac cu făină, în timp ce soarele tremura o pată albastră pe casca lui de oțel oxidat. Ahă, care va să zică, nu pe mine mă chemase. Începusem să înțeleg eroarea, când o mână greoaie îmi căzu din senin pe umăr și mă răsuci pe loc ca un șurub. În fața mea un găligan cu ochi răi, intimidat poate de ochelarii mei, îmi puse prudent o singură întrebare: - Cum vă numiți? Când a auzit numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
roșesc la gândul că eu am găsit-o fermecătoare.“ Henry primi această scrisoare la Veneția. Se afla În Italia Încă de la Începutul lui decembrie, când simțise imboldul irepresibil de a fugi de frigul umed al iernii englezești și de festivitățile greoaie ale Crăciunului englezesc, și plecase după Fenimore la Florența. Era epuizat după eforturile depuse la Prințesa Casamassima și puțin descurajat de primirea rece care i se făcuse cărții publicate la finele lui octombrie. Du Maurier o Înălțase În slăvi - „pe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bucur cu adevărat.“ Și, după o scurtă pauză: „Mă rog, dacă de data asta ar fi ales un cardinal brazilian sau pe unul din Africa...“ În timp ce noi doi, bătrânii - ea în corpolența ei compactă, eu cu spinarea rotundă și pas greoi - înaintam prin nisipul plajei între Glettkau și Zoppot, iar copiii, Leon harnic înaintea tuturor, Lucas visător în urmă, Rosanna ca întotdeauna călcând cu sârg pe picioare de barză, Luisa mai întâi ezitant, iar Ronja cu privirea sigură de somnambul, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]