3,476 matches
-
și o lanternă chinezească, cu baterii noi, căci lucrurile numai pe Întuneric se petreceau. Lanterna era pentru alungarea nepoftiților. Ca să-ți faci o idee: ești și tu, ca omul, În faptul trebii. Domnișoara geme ușor, cu fețișoara Înfundată feciorelnic Între gulerul cămășii tale și gâtul tău. Policioara de lemn bate o toacă măruntă și șoptită În gardul lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu. Chingile scârțâie un pic la opintelile mai nărăvașe. Deodată, domnișoara te strânge, spăimoasă, cu mânuța rece de ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
venit și io să mă piș! Vezi-ți acolo de treabă și să vă fie de bine!”. Lanterna se stinge și În curtea copleșită de negreala nopții zgomotele Încep din nou să se Împletească: toaca, scârțâitul chingilor, gemetele Înfundate din gulerul tău și clipocitul ce străbate dinspre bețivanul care se ușurează pe zidul bibliotecii. Amintindu-mi toate acestea și Încă altele, stam ca un bou În mijlocul curții, nedumerit și cu sfârșeala din suflet apăsându-mi amarnic plămânii și inima. Cândva uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gurii țevii, rotație care, dacă ar fi continuat, ar fi plimbat cătarea Înaltă și prin dreptul pieptului său. Țipetele isterice Încetaseră la un moment dat și Monstrulică se aplecase asupra lui Biberu, Îl frecase cu zăpadă pe față, Îi desfăcuse gulerele mantalei și vestonului, Îi răsese câteva palme și se străduia, cu deznădejde, să-i descleșteze fălcile când Înțepenitul se trezise și aruncase de jur-Împrejur priviri rătăcite și năclăite Încă de adâncul leșinului. Monstrulică se Întrebase destulă vreme după aceea dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Dar eu am să vorbesc, pentru că dacă nu vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul acela dezgustător? — Ne căutam unii pe alții de păduchi. — Păduchi? — Da. La început, cineva a găsit unul umblând pe gulerul meu, apoi, Toranosuke a găsit altul pe mâneca lui Sengoku. În sfârșit, fiecare a început să spună că toți ceilalți sunt infestați și, în toiul discuției, când am venit aici să ne încălzim la foc, am găsit păduchi târându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Când Nobunaga luă apa, ochii săi păreau să arunce flăcări. Umerii i se cutremurau cu fiecare respirație. Mitsuhide, însă, se retrăsese, la un moment dat, de la picioarele stăpânului său, ajungând acum la vreo șapte-opt pași mai încolo pe coridor, aranjându-și gulerul și netezindu-și părul. Stătea prosternat atât de jos, încât atingea cu pieptul lemnul podelei. Încercările lui Mitsuhide ca până și într-o asemenea situație să nu arate răvășit nu prea puteau fi văzute într-o lumină favorabilă, iar picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aer în piept, Mitsuhide înșiră numele oamenilor. Mitsuharu ridică privirea spre tavan și lăsă să-i scape un oftat prelung. Ce mai pot zice acum, când le-ai spus? Dintr-o dată, Mitsuhide se repezi înainte și-și înhăță vărul de guler cu mâna stângă: — Răspunsul e nu? Cu dreapta apucă prăselele pumnalului, în timp ce cu stânga îl zgâlțâia pe Mitsuharu cu o forță înspăimântătoare. — Sau e da? De fiecare dată când Mitsuhide îl scutura pe Mitsuharu, capul acestuia se zguduia înainte ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakamoto. Îți dau cuvântul meu. În cel mai rău caz, vei avea titlul alături de al meu și vei fi stăpânul unui mare număr de provincii! — Cum?! Dar nu de asta e vorba, îl împinse Mitsuharu înapoi, smulgându-i mâna de pe guler. Îmi vine să plâng... stăpâne, te rog, dă-mi voie să plâng. Ce te întristează, nătângule? — Nătâng ești tu! — Idiotule! Și continuară să-și arunce unul altuia injurii, până când se îmbrățișară, cu lacrimile rostogolindu-li-se pe obraji. Mirosea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se împotrivi: — Te-ai întors cu bine. Dar, înainte de a întreba despre greutățile sau mulțumirile mele, de ce nu-mi povestești de moartea Seniorului Nobunaga? Și spune-mi dacă l-ai nimicit pe infamul nostru dușman, Mitsuhide? Involuntar, Hideyoshi își aranjă gulerul. Mama lui continuă: — Mă întreb dacă știi că lucrul care a îngrijorat-o pe bătrâna ta mamă, zi de zi, nu a fost gândul dacă erai viu sau mort. Mă frământam întrebându-mă dacă te purtai ca marele General Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
jur. Părând să se simtă foarte rău, se culcă. Totuși, ca și cum ar fi fost complet stăpân pe sine, așeză perna astfel încât să stea cu fața spre boarea răcoroasă care adia din grădină, se întoarse cu spatele la ceilalți și-și lărgi singur gulerul leoarcă de nădușeală. Medicul și slugile, însă, se alarmară. Vasalii săi intrară și ei, neliniștiți, unul după altul, să vadă cum îl puteau ajuta. Dar Hideyoshi nu întoarse nici un moment capul. Cu spatele încă întors spre ei, le făcu semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și grăjdarii plescăia apa și o luară la fugă, de-a lungul malului. — Inamicul! E inamicul! Cinci sau șase oameni scăpară, dar restul fură capturați. Ia te uită, primul vânat al sezonului. Războinicii clanului Shibata îi înhățară pe prizonieri de gulere și-i dusă la comandantul lor, Fuwa Hikozo, care-i interogă, din șaua calului. Îi trimise un mesaj lui Sakuma Genba, întrebându-l ce era de făcut cu prizonierii. Răspunsul îi îndemnă să acționeze repede: Nu pierdeți vremea cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
șapte din zece oameni căsătoriți vor vrea s-o citească. Lulu pricepe. Pur și simplu, pricepe. Iar instinctele astea nu pot fi învățate, Claire. Mașina a încetinit la un semafor pe roșu, iar Vivian l-a tras pe șofer de gulerul cămășii, smucindu-i capul pe spate. — Ți-am spus că n-ar fi trebuit s-o luăm pe Lexington! Învață să-ți faci nenorocita asta de meserie. Că nu e fizică cuantică! Eu m-am cufundat înpoi, pe locul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
privirea de lângă salcia plângătoare și tocmai se pregătea să-și părăsească adăpostul, când ferestrele franceze se deschiseră și un bărbat ieși pe terasă cu un binoclu, uitându-se lung prin el înspre Eel Stretch. Bărbatul purta o sutană neagră, cu guler alb. Eva se trase iar în spatele copacului și medită la penibilul situației în care nimerise și la jenanta ei lipsă de veșminte. Totul era extrem de stânjenitor. N-ar fi mers înspre casa aceea - casa parohială - fără ceva pe ea nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
locuitoripe kilometru pătrat. Speranța de viață la naștere 67 deani.“ Stewardesa așteaptă, privind nemișcată clientul. Elegant, cărunt, senator, pastor, lord, majordom, ce-o fi fost. Părul alb, ondulat, fruntea îngustă, ridată, roz, ochii umezi, urechile mari, nasul prăbușit, gura căscată, gulerul apretat, cravata bordo, buzele ritmând cuvinte fără sunet... Nici un sunet. Zbor lin, fără zgomot. De parcă ar avansa pe loc, în burta unui rechin argintiu, încremenit în marele acvariu ceresc. Platou cu sucuri și afrodiziace și otrăvuri. Sticle albe verzi galbene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe telefoane să afle ce și cum. A ridicat, superior, sprâncenele, când colegul ochelarist l-a informat despre criteriile ce se vor aplica la concedieri. S-a înălțat ușor pe vârfuri, i-a îndreptat acestuia nodul desfăcut al cravatei sub gulerul cămășii albe, made in China, și s-a dus la fereastră să contemple delirul primăverii. Colega Gina încerca să-l distreze, citindu-i din presa zilei. — Uite, povestea de ieri. Sub pretextul că în apartamentul numărul... proprietate personală... de la parterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în Biblie, da da, chiar și asta. — Te-am întrebat ceva, puișor. Te întrebasem ceva, gâsculiță. Te întrebasem ce zi e azi. Ce zi e azi, puișor? Deci, martie. Perfect! Sfârșit de martie, zodia berbecului nărăvaș. Perfect! Tolea își îndreptă gulerul cămășii negre, dunga pantalonilor negri. Dacă nu poți ce voiești, voiește ce poți, spunea Terențiu. Ai auzit de Terențiu, doña Gina? Colega Gina zâmbea, era obișnuită cu trăsnăile lui Tolea, nu le găsea arogante, ca ceilalți, nu, deloc, îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de principe al vrăjitorilor, aliat cu diavolul. Ți-amintești, conopida mea? Ți-amintești formulele sale epistolare? Învăluite, viclene, dar de dragoste. De dragoste, broscuța mea, de dragoste. „Dulcissime frater, amantissime.“ Ți-aduci aminte? Dulcissime amantissime... Tolea își aranjă din nou gulerul cămășii negre, dunga pantalonilor de catifea neagră, se înclină și... se evaporă, pur și simplu! Da, plecase, așa, dintr-odată, de la locul de muncă și suspine. Avea, din când în când, asemenea bruște dispariții, pentru o oră, două, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mișcării. ATENTIE! URMEAZA PAGINI ALBE din gresala - intre 34-48. TREBUIESC REARANJATE CUM ERAU INITIALA!!!! Cofetărie prăpădită, înt unecoasă. Cofetarie prapadita , intunecoasa. Cofetarie prapadita, intunecoasa. Excentricul vilegiaturist așteaptă, picior peste picior. Haina cadrilată, larg deschisă. Fular de mătase bordo, scos din gulerul cămășii negre. Uriașe lentile negre de soare. Pe scaun, alături, jacheta de antilopă, umbrela. Lângă scaun, valiza mică, de piele, cu etichete colorate... Prima oră a scurtei vacanțe la munte, prima cafea cu lapte. O cafea cu lapte, dom’le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
grăbit, să n-aibă timp pentru cuvinte. Ea nu îl privi, nu se mișcă, rămăsese în patul îngust ca un sicriu, fără a clipimăcar. Ușa se închisese în urmă. Se afla iarăși în curte, în stradă, în ploaie. Ridicase, zgribulit, gulerul hainei umede. Ridicase, fără să vrea, brațul, văzu ceasul de la mână. Privi cadranul, acul gonind, în cerc. Jumătate de oră! Atâta trecuse, doar o jumătate de oră fusese veșnicia. Pitit, din nou, sub arborii trotuarului, privi iarăși terasa clădirii de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Marcu Vancea te-a regăsit și te somează, noapte de noapte, să-l revezi, să-l renaști. Pieptul înainte! Privirea sus-sus, ca și cum n-ar vedea capetele din jur. Vedeta străzii, pe care o domină neglijent, ignorând publicul. Fular roșu, sub gulerul descheiat al cămășii albe. Printre firme și vitrine, cometa color a zilei: pietonul maestru, trișorul disponibil. Rolurile toate la purtător, pregătite. Gata pregătite cancanul, bârfa, bancurile, citatele pedante, zeflemeaua. Calcă moale, tandru, cu mare grijă. Nu poartă decât pantofi microporos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ce să aducă, cât unde care. Vorbele aveau forța esențialului. Substantive și verbe, comenzi limpezi, fără greș, izbind ținta, efficient, o dată și încă o dată, cum se cerea. Confuza clipă de siestă senilă. Tov Titi Tirbușon avea chef să-și descheie gulerul și cureaua, să arunce și el, taciturnul, undița, să-l legene în cârlig pe bufon, până scoate pe nas toate panglicile. „Cum zici, amantissime, Hitler ăla al dumitale ar fi fost un geniu? Scânteia de nebunie, cum zici mata... i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ar fi pus o picătură de alcool pe bătrânul lui ulcer, tocmai el să suporte asemenea... Pot să repet, dulcissime. Pentru dumneata, Tirbușon, repet oricând orice. Profesorul a ridicat privirea de pe monitor, și-a îndreptat fularul de mătase bordo sub gulerul răsfrânt al cămășii negre, a fandat grațios pe lângă garofița Gina, a mângâiat-o scurt pe obraz, pe gușiță, și a ieșit din spatele paravanului pe care scria cu litere aurii RECEPTION. Nu pentru a se înclina în fața publicului, cum era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spuneam. — Aiurezi și eu pierd concertul, copile. Doamna avizitat un tânăr student, asta a fost. Un student eminent, de altfel. Un băiat superb, de care s-a interesat cu o gingășie infinită, angelică. Domnul doctor Anton Marga își descheie, iritat, gulerul cămășii apretate. Purta un costum ușor, de vară, în culoarea albăstrelelor. Costum ușor, de vară, deși interlocutorul său se credea în iarnă. Doctorul ținea în dreapta un scurt baston de cauciuc, tocul unei umbrele. Își ștergea, din când în când, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevărul ultim, doctore, bombănea pacientul, rămas pe una din băncile din fața Ateneului. Conjunctura numită realitate poate fi negată, iar așteptarea nu e neapărat minciună, nici iluzia nu e, nici rezistența, nici adevărul, nici, nici... Și-a strâns, într-un târziu, gulerul gros al hainei. Din nou, se afla departe, în iarnă. Un străin în iarnă, împotmolit într-o iarnă lungă și neverosimilă. Nu răspundea nimeni. Verificase adresa, numele, numărul de telefon. Toate erau corecte dar nu răspundea nimeni. Funcționează, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nostalgiile. Așa zice... Coana Venera tresărise, parcă, iritată. Dar se așezase, în sfârșit, în fața povestitorului, să-l asculte. Da, da, înțeleg. Serviți, serviți. Domnul Vancea se destinse în fotoliu. Își desfăcu fularul de la gât, își descheie încă un nasture de la gulerul cămășii negre. Venise direct de la serviciu și era cam zăduf. Sorbi din cafeaua dulce și tare. Încă o sorbitură, ridicase ceșcuța mică de pe farfurioara aurită, încă o sorbitură lungă, gata, ioc cafea. — Să vă mai torn puțin, domnule... — Vancea, Anatol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sta jos nu le mai pasă de nimic, surzi orbi muți, să vină potopul. Un loc, să stea jos, ăsta-i trofeul râvnit, credeți-mă. Deci, tocmai treceam prin dreptul abatorului, prin norul acela de putoare, fiecare se strângea în gulerul hainei, nici că le păsa de câinii și pisicile și ceilalți disidenți care mureau în acea clipă în crematorii. Își vârau capul în batistă, tușeau, strănutau, dar nici că le păsa. Ei bine, domnul acela remarcabil, cu ținuta perfect verticală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]