KorAP: Find »[drukola/base=hol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...329 >

8,202 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

picioarele, fața deshidratată se uscase, celulele se descuamau strat după strat într-un ritm fulgerător, o pulbere albicioasă ca de făină se cernea pe haine. Iar am ajuns la extremă, își spunea ea și o pornea sprijinindu-se de pereții holului către pat. Credea că este imbatabilă atunci când a reapărut în casa profesorilor Alexe. În tot cazul, citise în întregime toate cărțile creatorului total, în afara celor aflate în sertar, firește, sau a celor scrise pe furiș la vârsta școlară. Era la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
o vrut la pat, da numai bărbat nu era el, că adormea, se trezea, iar adormea, iar se trezea. Măi omule, i-am zis, apoi ori laie ori bălaie, că vine dimineața și numai eu știu ce trag cu frecatul holurilor, prin curent și apă rece, c-am înțepenit, nu alta. I-a sărit țandăra, domnișoară, alelei, m-a lovit pe unde a apucat, până la urmă am reușit să mă scol din pat și să pun ceva pe mine și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
tratamente severe era foarte puțin pretențios și se mulțumea cu orice primea. Încerca să se înșele, să-și insufle o automulțumire superioară, când auzi soneria. Fu extrem de mirată să-i descopere în prag pe soții Alexe, surâzători, joviali. Pătrunseră în hol, copleșind-o cu amabilități: află că este suplă ca un manechin, că are un aer interesant și intelectual, că este îmbrăcată după ultimul jurnal de modă parizian. Avea o fustă foarte largă în carouri, până la jumătatea pulpei, o îmbrăca aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
că este îmbrăcată după ultimul jurnal de modă parizian. Avea o fustă foarte largă în carouri, până la jumătatea pulpei, o îmbrăca aproape zilnic, de vreo câțiva ani, pentru că era foarte practică. Bineînțeles, frigiderul era extrem de cochet, așezat acolo în colțul holului, și cuierul cumpărat de ocazie, capitonat cu vinilin și plin de haine, căciuli, eșarfe, era fără îndoială de un gust desăvârșit. Toate aceste impresii, schimbate între ei cu cea mai mare seriozitate, o amuțiră. Derutată le arătă drumul către cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
și bărbatul își încorda mușchii și grăbea mișcarea manivelei, trăgea ca la galere, fără odihnă și, odată cu carnea, se rotea și câmpia, neobservat, amețitor. Să nu te îmbolnăvești, domnișoară, se arătă îngrijorată Maria, femeia de serviciu căreia îi povestise pe hol visul. Maria era mare specialistă în descifrarea viselor de noapte, să nu te îmbolnăvești, că așa visai eu într-o noapte, se făcea că-mi dădea vecinul de sus uite așa niște hălci de carne, toată numai carne macră mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
de-o politețe demodată cu femeile. Își saltă de pe cap căciula, sau basca, ce are, se înclină, la cuier își agață pardesiul tocmai la perete, chiar dacă știe că i se va murdări de var, lasă altora locul din față.. Pe hol se oprește lipit de zid și te așteaptă să treci cu toate că pe holul larg s-ar putea strecura și o mașină și aceste purtări, uimitoare deja, nu au nimic curtenitor, sunt simple gesturi glaciale, deloc căutate. Are studii superioare, este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ce are, se înclină, la cuier își agață pardesiul tocmai la perete, chiar dacă știe că i se va murdări de var, lasă altora locul din față.. Pe hol se oprește lipit de zid și te așteaptă să treci cu toate că pe holul larg s-ar putea strecura și o mașină și aceste purtări, uimitoare deja, nu au nimic curtenitor, sunt simple gesturi glaciale, deloc căutate. Are studii superioare, este extrem de precis în lucrări, dar asta nu-l împiedică pe șeful de birou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
la familia Alexe. Sună la ușă, așteptă mai mult decât de obicei. Îi deschise Alexe, nu părea a fi în apele lui, nu-i răspunse nici la salut și, culmea, nu lansă nici un compliment. O porni singură de-a lungul holului, pe drumul bine știut. Era praf și mirosea a igrasie stârnită. Toate obiectele din casa familiei Alexe arătau ca după un cataclism natural. Teancuri de cărți, ziare, scaune răsturnate acoperite cu hârtie de sac, o lustră, sticle, canapeaua întoarsă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sări din plapumă. Părul lung îi zvâcni pe spate într-o parte și alta. Pășea cu picioarele goale, ușoară, curioasă, curajoasă. Carmina o auzea umblând. Fiecare zgomot amplificat de emoție în timpane o făcea să tresară. Îi auzi pașii pe hol, tălpița ei mică de copil-femeie înaintând pe culoarul întunecos. Și în timp ce aștepta, avea impresia că Elena pășise într-o lume necunoscută, periculoasă, plină de obstacole neprevăzute. Carmina abia respira, încheieturile o furnicau. Auzi din nou pașii și ușa închisă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
las-o în pace, moș cicălea, nu vezi că mai mult strici? Stric eu, eu care-i vreau binele? Ba tu strici, tu care ești ca pisica care-și îngroapă murdăria. Să nu te bagi. Ieșea din camera Carminei, în hol se împiedica de covor, tușea, ei, lasă, că am să te văd eu la vară cum ai să vii cu buzele umflate. Atunci o să stăm noi de vorbă, domnișoară, amenința. Da, da, exact atunci, îi țipa prin ușă Carmina, numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Mă uitam la tine și-mi ziceam, asta ajunge cineva în viață, de mică știe să comande. Obrazul i se făcea rozaliu, dintre dinții tociți săreau boabe de salivă. Pleca oftând visător, se împiedica de prag sau de preșul din hol, dificultățile de vedere erau tot mai evidente, fir-ar să fie, zicea distrat, bâjbâind după clanța ușii, traversa odaia, se lungea de-a lungul patului, pipăia cu mâna după trăistuța cu medicamente, scotea sticluța, pipeta, le așeza pe piept, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
nou la ușa lui Alexe. La început nu veni nimeni să-i deschidă. Era tocmai pe punctul de a porni către trepte când auzi papucii profesorului târâți către intrare. Îi deschise chiar el, o invită înăuntru, la lumina becului din hol văzu că avea pleoapele umflate, probabil că îl trezise din somn. Era liniște în sufragerie. Draperiile grele, plușate, înăbușeau lumina săracă a serii. Alexe aprinse veioza de pe birou și atunci Carmina observă chiar deasupra brațului canapelei o tapiserie cu măști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite ca niște semne de întrebare deasupra creștetului, formau o coamă asemănătoare cu cea a leului. Femeia auzi cum pendula din hol măsoară invariabil trecerea secundelor, știa că nu-și mai poate asigura o ieșire cât de cât onestă, va pleca așa cum pleacă un câine lovit de piciorul stăpânului, va purta cu ea în drum spre ușă întregul balast al persoanei sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
nu prea o vizitase pe Fana acasă, cât timp fuseseră prietene preferaseră liniștea din apartamentul Carminei, unde puteau râde, vorbi, asculta muzică, după pofta inimii. Femeia o conduse către o cameră ce-i era necunoscută. În timp ce pășea de-a lungul holului o pisică se împleticea printre poalele rochiei lungi, de casă, ale gazdei. Hai, du-te, du-te de aici, micuțo, îi spuse cu voce joasă, tabagică. Se vedea că adesea obișnuia să-i vorbească pisicii. Animalul alergă înaintea ei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
o consistență aparentă s-ar fi transformat în cenușă, i s-ar fi așternut, praf, pe picioare, pe poalele rochiei, pe podea. Iartă-mă o clipă, se auzi vocea gazdei, care ieși din cameră împreună cu pisica și traversă din nou holul, către o altă încăpere, probabil bucătăria. Îmi va oferi o cafea, presupuse Carmina și fără să fie încordată, se lăsă la voia întâmplării. Sidonia Trofin era o femeie cu pretenții de mare intelectuală. Avea o părere extrem de bună despre propria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
importanță, era suficient să întoarcă cheia în broască, să răsucească butonul casetofonului, în șaizeci de minute cât dura până se termina înregistrarea muzicală, avea tot timpul să-și potolească simțirile, pe urmă ea deschidea ușa, își scotea capul ciufulit pe hol și făcându-i semn cu degetul, îl chema ca pe un cățeluș s-o însoțească la baie. Și dacă proiectul unui posibil mariaj între ei doi rămânea suspendat undeva în abis asta nu se datora opoziției vehemente a părinților Larisei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ciudata lor influență, fusese propulsată în afara unor forțe de gravitație și-i era greu să-și recunoască dezechilibrul resimțit. Când să plece sosi acasă și Ovidiu, ridicat în slăvi de Sidonia cu câteva minute mai înainte. Uite, glumea ea pe hol, unde se întâlniră cu toții, vorbești de lup și Ovidiu la ușă. Aha, spuse bărbatul, vorbeați despre mine? Cam ce? De bine, de rău? Se schimbase mult Ovidiu, nu mai avea alura tinerească și sportivă, se împlinise, avea umerii mai lați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
o întrebi ceva ea trece prin filtrul gândirii totul și-ți explică în felul ei, foarte clar, cu multă seriozitate problema. Dar haideți în casă să vă dau de mâncare, să vă fac o cafea. I-a invitat într-un hol larg acoperit cu persan albastru, având un chenar complicat la mijloc, i-a poftit să șadă și a dispărut pe una dintre ușile de stejar masiv. Carmina s-a așezat într-un fotoliu, Ovidiu pe canapea. Biblioteca aflată între uși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
înaltă până în tavan, plină de cărți polițiste. Pe masa mică, scundă, trona o vază încărcată cu flori de câmp. Pe luciul ei se scuturaseră câteva petale mici, movulii. Am să-i spun Sidoniei, gândi Carmina, despre aerul prea sever din holul de primire, despre florile de câmp și despre funda lucioasă ce ține trasă într-o parte draperia de pluș albastru, despre părul blond al Elei și despre mirosul plăcut ce plutește prin aer. Carmina tresări surprinsă de privirile lui Ovidiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mea, îi spuse și ridică două degete în sus. Ca idee, deocamdată, preciză și-și lăsă mâna să cadă lângă el, pe canapea, ca frântă din încheietură după atâta efort. Vorbele lui păreau a ascunde o amenințare difuză. Față de semi-obscurul holului, bucătăria în care-i invită Fana era de o luminozitate frapantă, ca o explozie. O masă lungă, enormă cu câte un scaun cu spetează înaltă la capete, o banchetă ovală, plușată, foarte comodă, ferestre mari sub care se aflau un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
s-o iei de soție, ori ba? îl întrebă enervată când urcau scările către locuința lor. Cred că da, îi răspunse cu voce înceată, în timp ce-și căuta în buzunarul sacoului cheia. Pe urmă săltă din umeri și, traversând holul, pătrunse în bucătărie, îl auzi cum deschide frigiderul și cum își toarnă din sticlă o cană cu vin alb. Bea, se gândi Sidonia și își descheie bareta la pantofi, bea singur, ca tată-său. Apoi își aminti că mâncaseră la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
și nu-și mai făcea probleme. Într-un târziu i-a spus Carminei că ar fi curios să vadă camera ei de fată și ea s-a ridicat, plăcut surprinsă și i-a făcut semn s-o urmeze. A traversat holul, a pus mâna pe clanța veche, parcă bâjbâia în întuneric, se dezobișnuise să mai umble pe acolo, a deschis ușa și s-a oprit în prag. Privirea i-a căzut mai întâi pe masă, s-ar fi așteptat să găsească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
curajul și dramul de inițiativă, ca dintr-odată, apelul unui telefon, un scrâșnet de frână, pași cunoscuți urcând scara, să i se pară a fi de mare importanță, să-i aprindă sângele în vene iar ea să alerge desculță în hol ca să deschidă ușa. Poate dacă n-ar fi existat profesorii Alexe și pornirea lor maniacă de a clasifica, de-a închide într-un plic un întreg univers, poate dacă nu ar fi fost ei, cu totul altfel ar fi perceput

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
în pragul ușii, cu mâinile în buzunare, cu părul zburlit, cu fața aprinsă de vânt, încruntată, încordată. Alexe nu a văzut nimic din toate astea, a traversat ca întotdeauna sufrageria, ocolind biroul, lipăia din papucii din plastic, a venit în hol, s-a apropiat de Carmina și i-a lovit de două ori, cu degetul maroniu obrazul. A, gângania drăgălașă, a formulat el legile jocului deja știut, hai, intră, n-ai mai dat pe la noi, chiar mă întrebam într-o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
aveau loc unul de celălalt, mereu se ciocneau prin apartament, și se respingeau fără să scoată o vorbă, fugeau unul de altul dar, ca un făcut, se întâlneau în cele mai neașteptate colțuri, în balcon, la frigider, în baie, în hol, la bucătărie. Sidonia bâzâia cu aspiratorul, îți suflecase mânecile și-și atârnase un șorț de bucătărie. Era foarte înciudată că femeia care venea de obicei s-o ajute la treabă, acum nu mai apărea, acum când avea mai multă nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]