KorAP: Find »[drukola/base=holba & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...73 >

1,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

sânge. A căzut la pământ și a început să-și bocească copilul ucis, iar corturile s-au golit ca să afle de ce se văita Lea. Dar Bilha m-a dezvelit și m-a ajutat să stau în picioare, în timp ce Lea se holba - la început îngrozită, apoi ușurată și până la urmă ca lovită de trăsnet. Și-a întins mâinile către mine, dar expresia feței mele a oprit-o. M-am întors, cu gândul să mă duc înapoi la Salem. Însă mamele mele m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
a mișcat nici după ce Re-nefer și-a repetat cererea, Nehesi a trântit ușa de perete și a intrat prin vestibul în marele hol. Stăpânul casei își încheia afacerile de peste zi, cu papirusuri în poală și asistenți în jurul lui. S-a holbat la Nehesi, uimit și fără să înțeleagă nimic, dar când a văzut-o pe Re-nefer, Nakht-re s-a ridicat în picioare s-o îmbrățișeze, iar hârtiile s-au împrăștiat peste tot. Când brațele lui au cuprins-o, Re-nefer a izbucnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
să ridice pe sus cortul așezat acolo pentru umbră. Mulți dintre cei din casă dormeau pe acoperiș în nopțile fierbinți, dar eu nu i-am însoțit niciodată, pentru că mă temeam să-mi duc coșmarurile în mijlocul altor oameni. De pe acoperiș, mă holbam la soarele care se reflecta în fluviu și la grația corăbiilor care navigau. Mi-am amintit de prima apă mare pe care o văzusem când eram încă o fetiță, când familia mea trecuse din Haran înspre sud. M-am gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
bogată și a declarat că berea era mai bună decât orice bere pe care o mai gustase în casele boierilor de la oraș. Nora ei a înflorit la auzul acestor vorbe, iar fiul a dat din cap cu mândrie. Copiii se holbau la mine, pentru că nu mai văzuseră niciodată o femeie așa de înaltă sau o față așa de evident străină. Se țineau departe, cu excepția micuțului paznic, care se urcase la mine în brațe și rămăsese acolo, cu degetul în gură. Greutatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Stăteam în prag, plină de nerăbdare să aflu ce era în scrisoare. Dar când bărbatul a ajuns la colț, înconjurat de o droaie de copii gălăgioși, mi-am dat seama că mesagerul își aducea propriul mesaj. Re-mose și eu ne holbam unul la altul. Am văzut un bărbat pe care nu-l cunoșteam - chipul lui Nakht-re mai puțin ochii, care erau așezați ca ai tatălui său. N-am văzut nimic din mine în acest prinț al Egiptului care stătea în fața mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
mai mare și avea mobilă așa cum vezi doar în marile case sau în morminte. Calitatea scaunelor și a patului a stârnit aprobarea fiului meu și acolo l-am lăsat ca să aduc bere și fructe. Kiya ne-a urmat și se holba la bărbatul cel frumos îmbrăcat care era în casă. - Ea e sora mea? a întrebat Re-mose arătând înspre copilul care stătea tăcut. - Nu, am răspuns. E nepoata unei prietene și mi-e ca o nepoată și mie. Răspunsul a părut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
în picioare și mi-a făcut semn să intru. - Lasă-ne, a lătrat el. Shery și toți care mai erau acolo au ieșit. Eram singuri. Nici unul dintre noi nu se mișca. Stăteam fiecare în colțuri opuse ale camerei și ne holbam unul la altul. Deși anii îl costaseră delicatețea obrajilor și câțiva dinți, Iosif era încă frumos la față și puternic, același demn fiul al Rahelei. - Dina, a zis el, Ahatti - surioară, a zis el, în limba copilăriei noastre. Ai fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473

pachetul legat cu o curea s-a rostogolit la picioarele noastre, cu toții s-au dat un pas înapoi, nimeni n-a vrut să-l atingă, stăteam acolo, uitându-ne la muncitori, și ei la noi, Traian numai la mine se holba, se uita fix în ochii mei, am văzut cum se linge pe buze, știam că o să-mi zică să iau pachetul, că o să-mi ordone să desfac cureaua, dar atunci deodată Traian s-a întors, și s-a întors și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
rândului de bănci unde stăteam nu i se vedeau sânii deloc, doar spatele și brațele și profilul, și uitându-mă atât de lung la ea, la un moment dat era cât pe ce să se întoarcă, simțise probabil că mă holbez la ea, și atunci am crezut că o să se întoarcă și o să se uite la mine, și atunci am simțit cum roșesc și mi-am întors repede capul și am observat că din spate vine nea Klidész, avea obiceiul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
și nici sângele nu poate fi decât sânge de porumbel, apoi l-am văzut pe Puiu sărind din lan, și atunci i-am strigat că avem mingea, o am în mână, și să alergăm, dar Puiu încremenise la marginea lanului, holbându-se la postul de observație, ajungând lângă el m-am uitat și eu și l-am văzut pe Romulus, cu o goarnă în mână, aplecat peste marginea miradorului, și pe Remus Frunză coborând în goană scara, deși se ținea doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
uită cineva la mine și nu-mi trecuse încă teama, și atunci m-am întors din nou și am văzut că în colțul opus, la o măsuță cu o tablă de șah pe ea, stătea într-adevăr cineva și se holba într-adevăr la mine. Era un negru, uscat și în vârstă, stătea la masă, urmărindu-mă din priviri. Când l-am văzut, m-am speriat puțin, dar l-am salutat repede, nenea nu mi-a răspuns la salut, mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
fi înapoi la școală, însă întâi vrea să-mi arate ceva ce-i arătase, pe vremuri, și lui tata, deci să mă liniștesc, să nu-mi mai fie frică, nu-mi vrea răul, eu tot n-am zis nimic, mă holbam doar la el, prea surprins, niciodată până acum bunicul n-a pomenit de tata, niciodată, și nu suporta nici ca alții să-l pomenească, se purta de parcă nici n-ar fi avut vreodată un fiu, într-atât era de supărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
s-a deschis ușa, și au năvălit milițienii și groparii, milițienii cu pulane de cauciuc, iar groparii cu mâna pe cozile de hârleț, și atunci m-am uitat la omenetul care stătea pasiv, și nu făcea alta decât să se holbeze ca la circ, și am strigat la ei, să sară în ajutorul tatei, să nu-i lase să-l ia de-acolo, dar nimeni nu s-a mișcat din loc, stăteau doar și căscau ochii, și atunci secretarul tovarășului Bherekméri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

trasă la fund de un curent violent. Rezistă, dădu din picioare În apa mării, zgîrie cu unghiile stînca pentru a urca spre suprafață, insensibilă la muchiile ascuțite care Îi sfîșiau carnea, și izbuti să iasă la aer. Sub ochii ei holbați de spaimă, spuma se colora de sînge... Urlete stridente sfîșiară noaptea, ca un ecou la țipătul ei mut... Ghemuită În poziție fetală, cu genunchii sub bărbie, cu brațele adunate strîns În jurul trupului, cu gura deschisă de parcă ar fi Încercat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
În chingi, dar Yvonne se așezase Între pat și ușa care se Închise În urma uniformei albe. Yvonne bătu ușor perna uitîndu-se la Marie. - Văd că te simți mai bine, nu e așa?... Ce e, ai vrea să te ridici? Marie holbă ochii și scoase un geamăt ușor, la care Yvonne nu se putu Împiedica să nu răspundă, ca o justificare. - Fratele tău n-ar fi trebuit să vină... Ce ți-a putut povesti, ia zi! Apropie perna de obrazul Mariei, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
el... O simți clătinîndu-se, i se prăvăli În brațe. - Luați-o de aici! explodă Lucas. Yvonne Îl măsură cu dispreț. - Nu știi să-ți păstrezi cumpătul. Pentru un polițist, e păcat! zise ea, Întorcîndu-se către cei doi OPJ care se holbau la ea uluiți. Nu vedeți că deranjăm? Ce mai așteptați? - E adevărat, ce mai așteptați? mîrÎi Lucas, stingherit. În alte Împrejurări, s-ar fi arătat mai incisiv, dar acum simțea capul Mariei cum Îi atîrnă pe umăr, iar lacrimile ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
brațele Înainte ca s-o respingă, apoi se rostogoli pe-o parte, trăgînd În cădere perfuzia de care era legat și monitorul pe care-l luase drept un ecran radar. Trîntit pe jos pe dalele camerei de spital, Lucas se holbă la Marie, al cărei chip arăta o intensă stupefacție, și putu măsura Întreg ridicolul situației. - Un coșmar... Îngăimă el ridicîndu-se În șezut. Cu cine vorbeai? Întrebă el, bănuitor. - Cu medicul. A ieșit tocmai Înainte ca dumneata... Îl cercetă cu privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
ea, era limpede că nu-l poftea pe fiul castelanului să intre. - Crezi că-ți poți permite să dai buzna la mine acasă fără să te anunți, sub pretext că ești fratele meu vitreg? se stropși ea cu ferocitate. Pierre-Marie holbă niște ochi furibunzi. Așadar știa! Desigur că știa, și-i trecu prin minte gîndul că ea fusese cea care trimisese scrisoarea anonimă la castel. - Dacă Îți Închipui că am să te las să Înhați jumătate din moștenirea mea, Îți spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
fără ca ceva notabil să se ivească. - Ora 6, se face ziuă, o să vedem ce se Întîmplă, altfel nu e cu putință... Zbirii noștri sînt tot acolo de pază... ora 7... ora 8.... Dumnezeule! Marie strigă odată cu el: sub ochii lor holbați de uimire, primul paznic căzu brusc În genunchi, dintr-odată, apoi se clătină Înainte și se prăbuși cu fața În jos. Imediat, cel de-al doilea făcu exact același lucru. - Nimeni nu i-a atins! - Privește acolo, sînge! Pe menhirul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
plaja cînd Îi cărau pe cei doi bărbați În grotă. Nu, Pierric avea doar șase ani... - Cine a putut face așa ceva? - Cine ți-a spus că ai izbit prea tare? Fiul lui Arthus se ciocni cu privirea fratelui său și holbă ochii, pricepînd la cine făcea aluzie. - Nu... nu... Era gata să urle cînd Ryan Îi puse violent mîna peste gură. Ecoul semnalului În doi timpi al unei sirene le ajunse la urechi, amplificîndu-se. Armelle chemase poliția cînd, după ce scotocise una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
rostogolea mai departe vuind. Tremura strîngînd la piept o legătură de cîrpe și nu-și lua ochii de la dolmen. Ca și cum ar fi răsunat chiar sub monstrul de piatră, auzea ecouri neclare ale unor glasuri de copii. Brusc, privirea lui se holbă. Pămîntul părea să se deschidă sub dolmen. O văzu atunci pe Gwen ieșind la suprafață ca un spiriduș ivit din adîncuri. Băiețelul Încercă să se ducă spre ea, să-i Întindă cîrpele pe care le ținea În brațe, dar fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

de surpriză, în momentul în care dinspre chiloții mei se aude un uruit vag. Mobilul meu. L-am băgat repede și pe el lângă BlackBerry și l-am dat pe „vibrații” ca să nu facă zgomot. — Ce-i asta ? Maya se holbează uluită la prosopul meu, care pulsează ușor. Ce naiba se întâmplă ? Ce... tremură așa ? Nu pot să recunosc că e un telefon. Nu după faza cu BlackBerry-ul. — Îhm... îmi dreg glasul. E... ăăă... jucăria mea specială pentru sex. — Poftim ? Maya

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Știu. Sunt familia ta. Mă rog. Freya și mama nu sunt chiar topite una după alta. — Nu contează, spun, ridicând din umeri cu ușoară tristețe. Serios. Am o căruță de materiale de citit până mâine oricum. Vrei să lucrezi ? Se holbează la mine. Acum ? Vorbești serios ? Tu chiar n-ai de gând să te oprești niciodată ? — Suntem foarte ocupați în momentul ăsta, spun drept scuză. E o demență. — Întotdeauna e o demență ! Întotdeauna există o criză de rezolvat ! În fiecare an

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
chiar așa de tare cu munca. Mă uit la enumerările și mai recente de pe listă - poate în jur de un an -, a căror cerneală e încă albastră. 41. Să plec în concediu ? 42. Să dau o petrecere ? 43. LĂPTAR ?? Mă holbez la listă cu ușoară frustrare. Cum e posibil să nu fi făcut nimic de pe listă ? Arunc stiloul supărată și aprind ceainicul electric, rezistând tentației de a face lista bucățele. Apa din ceainic fierbe și îmi fac o cană de ceai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
cum rămâne ? Guy nu spune nimic. În clipa în care sensul tăcerii sale mă izbește în moalele capului, simt că mă clatin, că sunt la un pas să leșin. Iată răspunsul așteptat. Deschid ochii și văd doi băieței pe biciclete holbându-se la mine. — S-a terminat, nu ? Încerc să rămân calmă, dar glasul îmi tremură, fără să mi-l pot controla. Cariera mea s-a terminat. — Nu... ai de unde să știi asta. Uite care-i treaba, Samantha, ești foarte speriată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]