1,880 matches
-
să-și extindă nedefinit orizontul dorințelor sale, individul nu mai este pregătit să suporte mizeriile existenței. Sub potopul îndemnurilor de a se bucura de viață, prăpastia dintre promisiunea Edenului și realitate, dintre aspirațiile la fericire și existența cotidiană se adâncește implacabil. În civilizația fericirii de masă, fiecare tinde să se întoarcă tot mai mult înspre sine și vede atunci tot ce-l separă de împlinire, fiecare este tentat să considere că viața nu seamănă cu ceea ce poate el să pretindă. Făcându
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
patologie modernă, cu „pervertirea celei mai frumoase idei din câte există”9? Suntem, într-adevăr, martorii înlocuirii dreptului democratic cu o constrângere „despotică”? Adevărul este că avem de-a face nu atât cu un „mecanism pervers”, cât cu o dinamică implacabilă bazată tocmai pe dezvoltarea dominației individului și a pieței. Când individul e statuat ca valoare primă, fericirea se impune dintr-odată ca ideal suprem: acest proces n-a făcut decât să se amplifice. Departe de a fi o deviere aberantă
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ușurință că întreaga estetică a acestui teatru se organizează în jurul personajului shite. Cum am mai spus, shite este singurul „actor”, în măsura în care i se atribuie un rol dublu: protagonist al incarnării, dar și al dematerializării; al apariției, dar și al dispariției implacabile. În opinia lui Zeami, actor este doar acela pe care spiritul unui mort, al unui zeu ori al unui demon poate pune stăpânire în scurtul răstimp al unei efemere reincarnări, al unei apariții/dispariții clădite pe tensiunea dintre material și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
actul al patrulea), el va fi însoțit de câteva năluci chemate de soborul vrăjitoarelor, umbre care vin și pleacă, se ivesc și pier îndată („come like shadows, so depart”, spun vrăjitoarele). Apariții/dispariții de umbre fugitive, umbre simbolizând totuși mersul implacabil al unei istorii deja trăite și consemnate. Întoarcerea fantomei este aici intim legată de fatalitatea istoriei. Într-adevăr, prezența spectrului lui Banquo în urma șirului de regi care defilează prin fața lui Macbeth îi certifică acestuia autenticitatea închipuirilor sale. Căci, atunci când îl
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dezvăluind faptul că băiatul trăiește. Numai că moartea adevărată a lui Arthur se întâmplă totuși (tânărul moare aruncându-se de pe meterezele castelului), confirmând prevestirile și intuiția durerii materne. Astfel, prin jocul între falsa și adevărata moarte, prin sinuciderea ce restabilește implacabila ordine a morții ce se dovedește imposibil de clintit în ciuda tuturor speranțelor, întregul act al patrulea al piesei reface drumul tragic de la vestea mincinoasă a morții lui Arthur la adevărata lui moarte, una dintre cele „frumoase”, în care trupul acestuia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
privesc și pe oameni: ea este cea care se ocupă de spălarea cadavrelor, căci îndeplinește și funcțiile Morții, astfel încât „transformarea sa finală într-o hidoasă patroană de bordel”, comentează regizorul, „pare să unească noțiunile cele mai îndepărtate într-un conglomerat implacabil, dar atât de omenesc: moarte, rușine, circ, putrefacție, sex, simulacru, degradare, umilință, descompunere, patetism, absolut”. Într-adevăr, Măturătoarea-Moarte e autoarea unor „ghidușii” destul de macabre. La un moment dat, ea împinge în scenă un leagăn mecanic având aspectul unui mic sicriu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
canonic la o întrebare (evitată pentru că era subversivă pentru secularizare): cine a construit și face să funcționeze ceasornicul? Adam Smith a înlocuit în Economie ceasornicul cu ceva și mai eficient pentru dublul scop al științei iluministe: mâna invizibilă care ordonează implacabil comportamentul nostru planetar și interesele noastre divergente. S-ar putea să fie vorba despre un exces de sensibilitate în a avea astfel de constatări pricinoase. La fel de bine este ușor de realizat că suspiciunea extensiei unei nereguli mecanice în viețile noastre
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
proceselor. Componentele mecanice ale pieței se mișcă în sus și în jos până la atingerea punctului de echilibru declarat ca expresie a raționalității. Dar, oare, piața este o concentrare de procese mecanice? Mișcarea de tip mecanic a cererii și ofertei este implacabilă? Elementele pieței sunt dependente doar de legile mecanicii? Până la urmă se poate considera că cererea și oferta sunt eminamente procese mecanice? Răspunsul afirmativ la aceste întrebări ar însemna să considerăm cererea și oferta ca procese eminamente materiale și complet deterministe
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
constituie un suport al regularității pe seama căruia să fie certificată predicția. Sensul explicit al informației sugerate de teoria cercurilor virtuoase și vicioase este cel de rețetă de interpretare a simptomelor cu un grad de generalitate care pretinde că dezvăluie mecanismul implacabil al bolii, cauza asupra căreia se poate acționa și efectele asupra cărora extindem controlul. De fapt, sunt bucle ale implicării dinspre conștiență în prezentul conversiei intențiilor, în consecință, un joc secund al conceptualizării cu obiectul ei în care subiectul se
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și rolul oricărui obiect al cunoașterii au o predeterminare funcțională. Piesele „ceasornicului” sunt exact ceea ce trebuie să facă posibilă funcționarea. Explicația este o expresie a înțelegerii existenței în acel loc și în acea formulă a unei piese într-un mecanism implacabil. Dualismul se situează de astă dată pe terenul evitării complicațiilor explicative ale cauzei prime (substanța și structura lumii sunt date!) ce l-a chinuit pe Aristotel și a cauzei ultime pe care refuză s-o accepte viața însăși. Funcționalismul părților
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Soluția paradigmei lui Kuhn salvează cumva omul de știință de spectrul neadevărului, dându-i metoda prin care să se construiască adevărul. Paradigma este un Dumnezeu care-l ajută pe omul de știință să-și facă lumea proprie. Este același mecanism implacabil care ne spune cum să înțelegem și să acționăm. De aceea Platon este inspiratorul lui Kuhn. Dreptul omului de știință la diferență demiurgică este asigurat de inovarea peșterii proprii. Ceea ce face omul de știință este să scoată din când în
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de sine. În cel fel anume, stă ascuns în conceptele ezitante ale postmodernismului! Tot ceea ce ne arată științele sociale de câteva decenii nu reprezintă altceva decât această sisifică încercare de a readuce în atenție algoritmii unei civilizații ce se prăvălește implacabil. De la teoriile recosmetizate ale interdependențelor ce țintesc eternizarea rolului statului în construcția globală și până la rebrandizarea terorii și impunerea unui pattern al libertății autocentrat pe singura supraputere a lumii, se regăsesc semnificații ce limitează sau deturnează opțiunile de ieșire din
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
fii un bun soț, un bun tată și un bun cetățean! Dimpotrivă: a te ocupa de treburile cetății, a te implica în politică, a te preocupa de problemele administrației, dar și a face copii constituie tot atâtea activități care conduc implacabil la neplăcere, la necazuri, la tulburări. Înțeleptul se va dispensa de toate aceste mofturi sociale și își va găsi în sine însuși rațiunea de a fi. Partizan al unei sincere și răspicate metafizici a sterilității, Democrit îndeamnă la abținerea de la
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
adevărul său, ca interpret. În speță - dar nu fac decât să emit ipoteze... -, ne putem imagina o interpretare adaptată în sensul terapiei: analistul avansa probabil o „lectură” utilă pentru dirijarea convorbirii terapeutice. Teama ca visul să nu anunțe o necesitate implacabilă făcea din acesta un material sensibil în producerea mâhnirilor și a suferințelor. Nu încape îndoială că sofistul, retor iscusit, înzestrat cu știința folosirii cuvântului, își mobiliza toată arta pentru a dezamorsa potențialul negativ al visului, dându-i o interpretare cathartică
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
încă din procesul creației, Thanatos în acțiune chiar în patul lui Eros, procesul vital al descompunerii declanșat încă din ceasul morții, nimic nu tranșează clar, totul oscilează, toate se duc și vin, împărțindu-și realul într-o logică oarbă și implacabilă. Lucrețiu vorbește despre amanți, desigur, despre dorință și plăcere, evident, abordează chestiunea voluptății, a bucuriei, da, poemul său povestește genealogiile, facerea lumii, progresul omenirii, bineînțeles, citim în el condițiile epifaniei norilor sau a fulgerelor, a vorbirii sau a muzicii, clinamen-ul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
niște fluxuri, circulații libere. Într-un trup, agitația dezordonată a particulelor generează suferință. De îndată ce tulburarea încetează, seninătatea revine, iar plăcerea o însoțește. Haosul atomic este semn al durerii; regăsirea armoniei corespunde păcii sufletului, deci a trupului - și viceversa. Este cunoscută implacabila lege originară formulată de Epicur în persoană: plăcerea presupune să-ți satisfaci doar dorințele naturale și necesare, să bei când ți-e sete, să mănânci când ți-e foame. Apă și pâine uscată, sau cam pe-acolo... Muzica, poezia, pictura
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în vederea prevenirii, atenuării și înlăturării efectelor sentimentelor de frustrație severe. Respingem, prin urmare, acele concepții potrivit cărora frustrația reprezintă un fenomen cu caracter logic (o apariție necesară în activitatea vitală a organismului și a personalității), care își pune în mod implacabil amprenta distructivă (dezorganizantă) asupa comportamentului și a vieții psihice a omului. Fenomenul de frustrație poate constitui - atunci când nu depășește anumite limite pentru a de veni stresant, atunci când el se grefează pe fondul unei personalități echilibrate și pe un act de
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
individualistă” a freudismului, care constă în izolarea persoanei de mediul social și conceperea comportamentului ca fiind determinat exclusiv de nevoi biologice („comunitatea” n-ar reprezenta altceva decât un mijloc pentru satisfacerea nevoilor biologice ale individului, care, în drumul realizării or implacabile, întâlnesc frțele mereu ostile ale societății). La rândul său, E. C. Basin reproșează „freudismului” lipsa demonsrării experimentării a tezelor sale privitoare la supremația motivației inconștiente, lipsa încercării unei explicații fiziologice a „tensiunii afective”, „atomismul psihologic”, „simplificarea” dinamicii psihice și a conceptului
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de curând - de situațiile, peisajele și oamenii percepuți prin obiectivul aparatului de fotografiat: materia lumii de culori, senzații și chipuri care Îi alcătuise căutarea imaginii definitive, clipa totodată fugară și eternă care să explice totul. Norma ocultă care ordona geometria implacabilă a haosului. Paradoxal, Faulques se simțea mai aproape de ceea ce căutase atâta vreme decât de ceea ce căuta zadarnic doar de când pusese la naftalină camerele foto și pusese iar mâna pe peneluri, În căutarea perspectivei - liniștitoare? - pe care n-o putuse capta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Acum dispunea, totuși, de cunoștințele adecvate și experiența de viață necesară pentru a Înfrunta această sfidare: un proiect descoperit prin vizorul unui aparat de fotografiat, făurit În ultimii ani. O panoramă murală care să desfășoare, În fața unui observator atent, regulile implacabile care susțin războiul - haosul aparent - ca o oglindă a vieții. Ambiția lui nu aspira la capodoperă; nu avea nici măcar pretenția la o capodoperă, deși, În realitate, așa erau suma și combinația atâtor imagini luate din pictură și fotografie, imposibile fără
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
picturii ceea ce nu trebuia să facă nicicând, Faulques era sigur că munca lui din turn Îi amintea fotografiei ceea ce era ea În stare să sugereze, dar nu și să izbutească: vasta viziune circulară, continuă, din haoticul joc de șah, regula implacabilă care guverna hazardul pervers - ambiguitatea a ceea ce guverna ceea ce nu era absolut deloc Întâmplător - din lume și din viață. Acel punct de vedere confirma caracterul geometric al acelei perversități, norma haosului, liniile și formele ascunse ochiului neavizat, atât de aidoma
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spate, În fundal, ca un punct terminus al drumului parcurs de ochii privitorului, suma tuturor nuanțelor de negru și cenușiu: umbra capului unui om pe nisip, unde, În ciuda ușoarei defocalizări a fundalului, se ghicea - tușă măiastră a hazardului și naturii, implacabile amândouă - urma lăsată de labele și coada crocodilului care venea târâș. Faulques trăsese nouăsprezece poziții când o santinelă, cu pușcă și ochelari de soare, care purtau eticheta controlului de calitate lipită pe lentila stângă, se apropiase și Îi arătase cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
evoluție era imposibil de prevăzut. Încercase să remedieze fisura, umplând-o cu un amestec de rășină acrilică și praf de marmură, aplicat cu spatula și repictat pe deasupra; dar acesta nu schimba lucrurile prea mult: fisura Își urma, În tihnă, progresul implacabil. Pe când Își curăța griul și albastrul de pe degete cu o cârpă și un pic de apă, Faulques a privit resemnat crăpătura din perete. La urma urmelor, s-a consolat, totul făcea parte din criptogramă. Zigzagul din haos și sensurile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
circulară lentă spre stânga. Apoi, cu o singură detunătură, chiulasa i se proptise În umăr, iar Faulques putuse prinde prim-planul unei fete slabe și Încordate, cu un ochi mijit și celălalt deschis, pielea nebărbierită, buzele castanii ca o linie implacabilă: un bărbat oarecare, cu propriile criterii de selecție, amintirile, antipatiile și gusturile lui, fotografiat chiar În clipa când ucidea. Mai prinsese o poziție, când franctirorul Își luase obrazul de pe chiulasa puștii, privise obiectivul aparatului Leika cu ochi de gheață, și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și hârtia pentru pozitive jucau doar roluri secundare), toate se explicau până la urmă, combinate În formularea geometrică ale cărei principiu și rod final se Întâlneau În triunghiul care prezida totul: vulcanul negru, brun, cenușiu, roșu. Simbolul criptogramei, fără sentimente și implacabil În simetrii, care Își Întindea fisurile de lavă ca o pânză de păianjen a cărei rețea Îmbrățișa cifra universului, fisurile din peretele vechiului turn, care erau suportul general, zorii zilei care avea să intre curând pe fereastră, bărbatul care aștepta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]