15,241 matches
-
natural este știința care expune primele principii ale dreptului, concepte de rațiune Întemeiate pe natura omului, considerată În ea Însăși și În raporturile sale cu ordinea universală a lucrurilor”. Relevând legătura organică dintre cele trei ordine de cercetare, Del Vecchio insista pe formația practică a filosofiei dreptului, Întrucât aceasta „Învață și pregătește recunoașterea pozitivă a idealului juridic și Îndrumează exigențele ideale spre consacrarea lor istorică. În toate timpurile - suține pe drept cuvânt filosoful italian - ea a Îndeplinit o atare funcție și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cu rațiunea este libertatea. Aceasta este condiția transcendentală a legii morale, a imperativului categoric. Plecând de la libertatea voinței, putem deosebi o acțiune care este conform datoriei sau dintr-un interes oarecare. Immanuel Kant Înfățișează un tablou al datoriilor umane, dar insistă asupra comprehensiunii datoriei din pură datorie. Necesitatea practică de a acționa conform datoriei, nu se Întemeiază pe sentimente, impulsuri, Înclinații, ci pe raportul ființelor raționale Între ele, În care voința unei ființe raționale trebuie Întotdeauna considerată În același timp ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
poate fi numită transcendentală, deci nu apriori ca atare, ci condiția posibilității apriori este transcendentală”. Piatra unghiulară a metodei kantiene este conceptul de sinteză, deci metoda critică exprimă forța constructivă și apreciativă a capacității (facultății) umane de cunoaștere. Neokantienii vor insista asupra faptului că apriorismul kantian are un caracter logic, apriori Înseamnă, În esență, că principiul precede pe cele cărora le este fundament. Mircea Florian explica această idee: „Apriori presupune o prioritate logică sau de valoare, nu În timp sau reală
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
decât reprezentarea legii În sine, care desigur nu are loc decât Într o ființă rațională - Întrucât ea și nu efectul scontat este principiul determinant al voinței, poate constitui acest bine atât de prețios, pe care Îl numim bine moral.” Kant insistă asupra ideii că nu e vorba despre respectul unei legi oarecare, atunci când ne referim la datorie (nu conform datoriei, ci din datorie), ci este vorba despre „legalitatea universală a acțiunilor În genere, care singură (trebuie) să servească voinței ca principiu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o lege universală. 2. Acționează astfel ca să folosești umanitatea, atât În persoana ta, cât și În persoana oricui altcuiva, În același timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc! Kant a dat un tablou amplu al datoriilor umane, dar a insistat asupra comprehensiunii din pură datorie În care ni se relevă faptul dual că voința apare: atât ca supusă legii morale, cât și ca legislatoare a acesteia și tuturor principiilor morale. În dialectica dintre autonomie și eteronomia voinței, sub acțiunea principiului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
singur și același tot, căci nu sunt, În definitiv, decât două modalități diferite, dar la fel de necesare, de judecare și reglementare a comportamentului uman. Pe prima dintre aceste maniere o putem desemna drept Morala, iar pe cea de-a doua Dreptul. Insistăm aici pe apelativul comun, sau măcar cel mai răspândit și remarcăm, totodată, că numai datorită folosinței lui, termenul de Morală Îmbracă În acest caz o semnificație mai restrânsă decât aceea a Eticii, deși din punct de vedere etimologic, cei doi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
un model ideal care tinde să se impună acestei realități”; pe scurt, „un principiu de apreciere a valorii”. Și este un principiu de apreciere a valorii, practic, pentru că referă la acțiune și la fapte”. Deosebind logic Dreptul de Morală, gânditorul insistă scriind că: „morala impune subiectului de alegere Între acțiunile pe care le poate Îndeplini; ea se referă la subiect În sine, adică confruntă o acțiune cu alta a aceluiași subiect. Dreptul, În schimb, confruntă o acțiune cu alta, provenind de la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fi conceput, după vechea formulă, ca un jus utendi et abutendi. Limitele acestui drept decurg rațional din scopul dreptului În general, care este esențialmente social și trebuie să armonizeze posibilitățile fiecăruia cu cerințele binelui comun. De asemenea, dreptul la muncă - insistă exegetul italian - nu rămâne o formulă goală, vidă de orice conținut. Este indispensabil ca fiecare să primească, la vârsta cerută, un anumit grad de instrucție și educație. Statul trebuie, În același mod, să prevadă, supraveghind și completând opera familiei și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
scobilitura. Ieși la iveală, ceva, ca un capac de cutie de râme, căci cu astea era, el, mai obișnuit. Se întrebă: ce să fie, oare, aia de acolo? și continuă. Ieși la iveală, ceva, ca un alt capac de cutie. Insistă. Dădu peste o măruntă măgăoaie, cu care se ascultă. Se întrebă: ce să asculte? Păi, ce altceva, decât ce spun unii și ce aud alții, își răspunse, curiosul. Scoase drăcia aia de acolo și coborâ. O studie, curios și neștiutor
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
am rugat să anunțați la 112. Ne iubeam foarte mult. și ea mă iubea, dar, cred că eu o iubeam și mai mult, pe dânsa. De câțiva ani. De mai multe ori, am vrut să ne căsătorim. Ea, însă, a insistat să mai așteptăm. Să ne mai verificăm, unul pe altul. Bănui că nu avea prea multă încredere în mine. Dumneata ce crezi? Eu nu cred nimic. Din cauză că nu știu despre ce este vorba. Dar, așa, ca om ceva mai de
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Hăhăianu - om nu la tare mare distanță de vârsta fetei, serios, care-i căuta permanent prietenia. Licurica observă lesne ce era de observat. Hăhăianu o plăcea nevoie mare. Ea, însă, nu-l plăcea nici cât negru sub unghie. și el insista, insista până la plictiseală, în ciuda faptului că Licurica încerca, permanent, să-l respingă. Dacă văzu ea și văzu că nu scapă de agăseala Hăhăianului, acceptă să stea la taifas cu el, fie pe timp de zi, fie mai pe înserat. Își
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
om nu la tare mare distanță de vârsta fetei, serios, care-i căuta permanent prietenia. Licurica observă lesne ce era de observat. Hăhăianu o plăcea nevoie mare. Ea, însă, nu-l plăcea nici cât negru sub unghie. și el insista, insista până la plictiseală, în ciuda faptului că Licurica încerca, permanent, să-l respingă. Dacă văzu ea și văzu că nu scapă de agăseala Hăhăianului, acceptă să stea la taifas cu el, fie pe timp de zi, fie mai pe înserat. Își găsiseră
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
aveam să aflu ulterior, actorul care joacă după paravan oricum nu se vede, importante sunt vocea și talentul Întru mînuire. Directoarea așezămîntului, o ființă neplăcută privitului, de parcă și ea conducea teatrul de după paravan, făcea dese crize de nervi văzînd că insist ca-n rolul frumoasei și tinerei prințese a lui Gozzi să apară chiar ...o femeie frumoasă și tînără! „Pentru Turandot musai s-o iei pe Cutare!” „E urîtă și bătrînă!”-argumentam eu. ”O fi, dar are vocea bună și mînuiește
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
intervin, punând cât mai grabnic capăt disputei. Aveți idee câți sunteți pe aici?", am trecut rapid la altă problemă. "Suntem mulți", afirmă primul întâlnit, în timp ce gândăcița stătea în espectativă, neîncumetându-se să dea un răspuns. "Mulți? Ce înseamnă mulți?", am insistat. S-au uitat unul la celălalt, neștiind în mod clar ce anume să-mi spună. Până la urmă, tot Dorinel se exprimă și în această privință, desigur, în modul lui: "Păi, suntem mulți. Da' nu chiar mulți, mulți!" "O mie, două
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Șefu' e de departe cel mai deștept gândac care s-a văzut vreodată..." Pentru o clipă toate antenele s-au întors către mine. Majoritatea nu au emis nicio remarcă. Doar vreo doi, trei au zis neutru: "Mișto". * * * N-am să insist acum asupra emulației spirituale pe care am produs-o în rândul gândăcimii române și universitare pe deasupra! chiar de la prima mea apariție publică printre ei. Pot spune însă, cu o modestie amplificată de o luciditate exemplară, că trăiam sentimentul Marelui Erou
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-o vreodată, în ruptul capului. Recunosc, pentru replica asta îl invidiam. Cucoana se cam blocă. Clipi de câteva ori din gene și aprobă, lejer ezitant: "Ăhă. Da, cam așa cum zici. În sfârșit! P-ormă, când l-am văzut că tot insistă, că oamenii sunt oricând gata să-ți facă rău, că o fi și-o păți, că el e totuși tare îngrijorat sanchi! de zvonurile astea perfide, n-am mai răbdat, dom'ne, și i-am mai băgat câteva, așa, bătând
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
multă osârdie, popa Davidescu. La săptămână cântărea resturile de lumânări și se uita lung la omul-femeie-de-serviciu: "Tăsică, Tăsică, s-au adunat cam puținele, tată!". Astea e toate, părinte!", se dezvinovățea împricinatul în fața privirilor acuzatoare ale preotului paroh. "Mă, băiatule, toate-toate?", insista cu subînțeles popa. "Toate-toate, părinte! Să-nlemnesc!" "Ai grijă, Tăsică, tată, să nu spui vorbă mincinoasă, că tare greu atârnă ea în talgerul păcatelor. Cu atât mai mult cu cât ai putea cădea în ispita de a-l minți chiar
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
E bune, e bune!", se bucură nea Vasile. Nu știam că mai are d-alea, superalcoolizatile, dă la oferta dă Paști. Mare șmecher ești, bre! Pă toate le bunghești și ai șmenu' aranjat!" "Păi, dar!", făcu evaziv, dar orgolios portarul. Insistă ospitalier și familiar: "Hai, intră, intră, nu mai stetea în prag!" Ridică brusc glasul, făcându-se auzit clar pe toată casa scării: Intră că babile astea răpănoase numa' cu ochiu' pă vizor șade și cu urechea pîlnie. O bășină nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
sărit la bătaie, nenorocita!" Doctorul oftă: Am albit ascultând basme din astea, stimate domn Mirică. Mda..." Îi face un gest către pat: "Ia așază-te matale frumușel pe patu' ăla! Ai grijă! Cu picioarele pe mușama, cu picioarele pe mușama!", insistă el, speriat ca nu cumva pacientul să-i murdărească cearșaful alb. "Domnișoara Ștefania!", strigă ORL-istul. Dintr-o cameră alăturată apăru o duduie într-un hălățel scurtuț, suficient de puțin opac pentru a se întrezări prin el lenjeria de o
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
un gest vag. Pacientul simți nevoia unei clarificări. "Să zicem că aș face rost dă două milioane. Ar fi... ăăă... elegant?" "Cum vrei dumneata", răspunse doctorul ca și cum s-ar fi spălat pe mâini precum Pilat din Pont. Atunci e bine, da?", insistă Vasile, felicitându-se în sinea lui că a scăpat atât de ieftin, dând peste un om cumsecade. "Dacă așa ți se ia o piatră după inimă, da", acceptă ORL-istul. "Bun, săru'mîna!", răsuflă vizibil ușurat bolnavul. Se trezi într-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Printre altele", zise sec asistenta. "Măi, Milenuțo, parcă am mai vorbit noi niște treburi..." " Da, e adevărat. Am mai vorbit și știu la ce anume vă referiți. V-am ascultat punctul de vedere și, credeți-mă, nu e nevoie să insistați asupra lui." Fu rândul babetei să ofteze, luându-și și o meclă de coană mare care face exerciții oarecum sportive de semimartiraj-viteză: "Eu numai de bine te-am învățat. Ți-am vorbit ca lu' fata mea, dragă. Am și eu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
rățoindu-se: "Nu Anicuțo, da? Sînt doamna profesor universitar Ana Săvulescu!", se îmbățoșă dumneaei. "Scuze! Oricum, știm foarte bine cine ești", spuse Băși cu blândețea cu care vorbești cuiva aflat într-o cămașă de forță. Avu însă proasta inspirație să insiste: "Totuși, ce s-a întâmplat? La cine strigai așa?". "La niște gândaci ordinari!", recunoscu, chiar și spre surprinderea mea, dând dovadă de niște dezinhibiții uimitoare. Moșul meu făcu ochii mari și amuți, căutând cu disperare resurse raționale pentru continuarea acestui
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
îmi ajunge în gât. O simt. Respir greu. Așadar, totuși cineva a observat ce s-a înfiripat între mine și soția directorului. Precis a observat ocheadele, a observat privirile împăienjenite și poate că și atingerile noastre din întâmplare. Numaidecât Valy insistă: Hai, domnule! Las-o dracului! Nu mai fă pe scorțosul. Vrei să zici cumva, că habar n-ai de chestiile astea? Contesa de Bethlen?-întreb mai mult fals și aproape reținut să nu se audă. Dar ce? N-au mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
am fost un om liniștit. Neam de neamul meu nu s-a ocupat cu șantaje și cu mizerii dintr-astea. E prea târziu. Dar contele ăsta de fapt cu ce-a greșit? Contele care, de fapt, nici măcar nu e conte... - insist eu mai departe. Începi să joci de partea adversarului, precum văd. Nu ești un om hotărât - sună răspunsul lui, a imputare. Mulțumesc frumos. Răspunde la întrebare. Cu ce-a greșit contele? A scăpat cumva vreo vorbă necalculată la adresa Împărătesei de la
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
parcă cu flegme în gât să spună. Pentru mine era o adevărată enigmă, pentru că nu vedeam cine anume vorbește. Pe unde intrau și ieșeau cei care vorbeau pe rând, acolo, în cutia de lemn vopsită într-un maroniu închis? Plângeam insistând la nesfârșit, ca să-mi arate ce nume se ascunde în cutia aceea miraculoasă. Nenea Epa, mult mai calm decât tata, și cu mult tact, cum nu avusese niciodată copii, gata de a-mi face toate poftele, într-o zi luase
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]