1,467 matches
-
la mase s-a realizat prin intermediul sistemului de învățământ, care a permis "naționalizarea" poporului. Sistemul educațional, înțeles în sensul unei curele de transmisie între cultura înaltă elaborată de elite și cultura populară a maselor, a jucat un rol cardinal în instituționalizarea identității naționale românești și în consolidarea memoriei colective în care identitatea era ancorată. Modelarea conștiinței colective pe calapodul ideii de Națiune nu se putea realiza în lipsa unei infrastructuri educaționale prin care noile concepții identitare elaborate de elite să fie difuzate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de elitele politice și intelectuale către păturile inferioare ale societății. Manualul școlar, în special cel de istorie națională, este vehiculul prin intermediul căruia se realizează "pedagogia neamului". Educația publică de masă a fost agentul de naționalizare prin care s-a operat instituționalizarea identității naționale și configurarea unei concepții specifice despre trecutul colectiv. Într-o capodoperă a genului sociologiei istorice, în care educației școlare îi este atribuit un rol important în procesul de transformare a țăranilor în francezi, E. Weber (1976) punctează că
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Dacia și România (București, 1861, reeditat în 1869). Începea să se configureze o bibliografie istorică în cadrul literaturii didactice românești. Anii '70 ai secolului al XIX-lea înregistrează o explozie a cărții școlare dedicată cunoașterii istorice, perioadă cu care se produce instituționalizarea manualului de istorie ca vehicul al memoriei oficiale. Personalități marcante ale culturii române în general și ale istoriografiei în particular își asumă sarcina, percepută ca fiind o misiune națională, de a redacta manuale de istoria românilor. Grigore Tocilescu, membru titular
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
producere și evaluare a discursului literar. "Anul 1890 - ca, dealtfel, întreg deceniul care îl precede - poate fi astfel considerat drept momentul de cotitură, după care liniile de expansiune a câmpului literar par să se fi configurat" (Lazăr, 2002, p. 25). Instituționalizarea manualului ca unitate bazală a instrumentarului pedagogic survine în plină sincronie cu instituționalizarea literaturii și consolidarea câmpului producției literare în societatea românească. În interbelic, piața literaturii didactice axată pe istorie dobândește un nou impuls. Sub înrâurirea impetuoasă a naționalismului, noi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
îl precede - poate fi astfel considerat drept momentul de cotitură, după care liniile de expansiune a câmpului literar par să se fi configurat" (Lazăr, 2002, p. 25). Instituționalizarea manualului ca unitate bazală a instrumentarului pedagogic survine în plină sincronie cu instituționalizarea literaturii și consolidarea câmpului producției literare în societatea românească. În interbelic, piața literaturii didactice axată pe istorie dobândește un nou impuls. Sub înrâurirea impetuoasă a naționalismului, noi manuale de istorie intră în circuitul școlar, semnate de autori precum Ion Floru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
joncțiune și articulațiile critice ale procesului de construire a statului-națiune român. Urmărind momentele nodale ale firului istoric al procesului de construire a statului-națiune român se va putea repera gradul în care acest proces se împletește cu alte trei dimensiuni interconectate: instituționalizarea sistemului educațional, evoluția concepției despre naționalitate și dinamica memoriei colective. Neintrând în planurile lucrării de față o analiză istoriografică sui generis, relatarea de mai jos urmează cu fidelitate și obediență interpretativă linia trasată de K. Hitchins (1998a) în Românii 1774-1866
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Românească (câte una în fiecare reședință de județ, la care se adaugă trei unități școlare în București), iar 19 în Moldova (15 în fiecare ținut, iar 4 școli la Iași). Iată cum a evoluat populația școlară în primele decenii după instituționalizarea învățământului în principatele danubiene. Tabel 5. Situația școlilor urbane din Țara Românească și Moldova Anul școlar Nr. de elevi Țara Românească Nr. de elevi Moldova 1832/33 207 1833/34 121 1834/35 2.248 160 1835/36 2.467
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fost reinstalate ca agenții principali ai educației publice. În fapt, până în 1918, învățământul românesc din Transilvania a fost un învățământ confesional, în care întreaga responsabilitate educațională revenea celor două confesiuni românești (unită, respectiv ortodoxă). În principatele danubiene, unde procesul de instituționalizare a învățământului public a început ezitant doar odată cu Regulamentele Organice din 1831-1832 și prin Regulamentele școlare din 1832 (Țara Românească) și 1834 (Moldova), educația se desfășura, de asemenea, sub egida Bisericii Ortodoxe. Mai mult, până la deschiderea primelor școli în limba
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
superioare din cele două principate era greaca. Sub aceste auspicii (ecleziale din punct de vedere organizatoric și grecești din punct de vedere lingvistic), nu constituie o surpriză faptul că conținutul educațional avea o puternică și aproape exclusivă fibră religioasă. Ulterior instituționalizării învățământului prin Regulamentele școlare din 1832, respectiv 1834, al căror efect este, pe lângă consacrarea unei infrastructuri educaționale întinsă pe întreg teritoriul principatelor, și acela al preluării statale a responsabilității pentru învățământul primar, se inițiază o relativă laicizare sesizabilă și în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
În această perioadă a secolului al XIX-lea, până la unirea principatelor dunărene în prima formulă, minimală, a statalității românești, a fost pilonată infrastructura pe baza căreia se va edifica ordinea mnemonică a conștiinței naționale românești. Aceasta s-a înfăptuit prin instituționalizarea progresivă a unui sistem educațional public de masă sponsorizat statal și în special prin introducerea istoriei patriei ca disciplină independentă de studiu. Manualele școlare de istorie a patriei redactate în această perioadă poartă amprenta etatismului politic și a provincialismului istoric
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
XIX-lea. Cea mai mare parte a țărilor europene s-a echipat cu sisteme naționale de educație publică de masă, gratuite și obligatorii, până cel târziu la debutul Primului Război Mondial (Soysal și Strang, 1988, p. 278). Din rațiuni cu totul evidente, instituționalizarea învățământului public de masă în secolul al XIX-lea nu poate fi izolat de procesul de construire a națiunii (nation building) din care este o parte constitutivă esențială. După cum arată F.O. Ramirez și J. Boli (1987), reacțiile statelor europene
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de către statul român a ecartului față de celelalte state europene este clar observabil pe termen lung, decalajul fiind aproape eliminat în pragul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest fapt devine și mai transparent dacă privim performanța statului român în domeniul instituționalizării sistemului educațional și al creșterii ratei de înregimentare a populației școlare în raport comparativ cu performanța statelor din răsăritul Europei. Tabel 9. Evoluția ratei de înregimentare a populației școlare în funcție de regiuni, 1870-19409 Regiunea 1870-75 1880 1890 1900 1910 1920 1930
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Cazul învățământului românesc transilvănean, desfășurându-se sub jurisdicția statalității maghiare, comportă note de specificitate, motiv pentru care este imperativă o tratare a acestuia într-un registru separat. În același timp în care în Principatele Unite se făceau progrese majore în vederea instituționalizării învățământului primar public de masă, în Transilvania educația românească suferă un recul. În condițiile constituționale ale Transilvaniei, întemeiate pe sistemul celor trei națiuni politice și a celor patru religii recepte în cadrul căruia națiunea română era doar "tolerată", iar religia ortodoxă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin care o întreagă pleiadă de domnitori ai uneia sau alteia din țările române sunt considerați a fi acționat în sensul unificării naționale. a. Unitatea istoriografică. Prima generație de manuale de istorie circulate în sistemul școlar aflat în curs de instituționalizare conțineau istorii etatiste, ale principatelor Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei, în care trecutul și devenirea lor istorică erau decupate în funcție de frontierele de stat. Privite retrospectiv, din unghiul statului național unitar român, aceste narative istorice pot fi catalogate drept provinciale, întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în trei reprize a lui M. Hroch (1985) în care se derulează mișcările naționaliste, școala devine o agenție statală de naționalizare în masă a populației abia în Faza C (stadiul terțiar), căreia îi corespund acțiuni coordonate de mare amploare vizând instituționalizarea mișcării naționale în rândul maselor. În tot acest proces, sistemul educațional este un aparat instituțional crucial de naționalizare populară, motiv care explică de ce, în lucrarea de față, elementul școlar este considerat o piesă indispensabilă în angrenajul instituțional de construire a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
post-autoritară. În locul unei "răfuieli cu trecutul" dictatorial care a durat 36 de ani (de la sfârșitul războiului civil câștigat de "naționaliștii" generalului Francisco Franco împotriva "republicanilor" comuniști din 1939 până la moartea sa survenită în 1975), elita politică post-franchistă a optat pentru "instituționalizarea uitării" (Grosescu și Ursachi 2009, p. 49) realizată prin legiferarea amnistiei generale; ii) prin promovarea uitării survenite pe cale naturală, odată cu trecerea timpului și cu dispariția biologică a purtătorilor amintirilor de primă mână referitoare la trecutul problematic. Această strategie din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
stări sub care s-a stabilizat memoria istorică românească: i) în cadrul "patriotismului civic pre-naționalist" al perioadei regulamentare (1831-1859), dominat de filosofia iluministă, când statul național unitar român nu era încă centralizat iar sistemele de învățământ public erau abia la începutul instituționalizării lor, Țările Române au cultivat memorii colective relative regional. Gestionarea politică a trecutului se face în registre diferite, fiecare principat elaborându-și propria înțelegere a trecutului turnată în cadrele propriei statalități. Totuși, o serie de note comune sunt împărtășite de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
București, al cărei fond digitalizat l-am accesat virtual, prin intermediul website-ului digibuc.ro. 8 Caracterul federal al S.U.A. a făcut ca diferitele state să legifereze obligativitatea educației primare în vremuri diferite. Bornele temporale care marchează începutul și sfârșitul procesului de instituționalizare a sistemului de educație publică de masă în S.U.A. sunt 1852 (dată la care statul Massachusetts a fost primul care a adoptat legi în acest sens) și 1918 (an în care legi similare au fost adoptate și în ultimul stat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și asupra receptorului. El devine prin interiorizare social, deoarece are aceleași semnificații pentru toți indivizii unei societăți date, conducând spre atitudini asemănătoare la cei care îl utilizează și la cei care reacționează la el. Putem vorbi despre un proces de instituționalizare a limbajului gestual, în care oricărei persoane îi sunt permise/interzise anumite gesturi în funcție de instituția socială în care pășește sau se găsește. În felul acesta interacțiunile sociale devin previzibile, predictibile, iar actorii sociali pot regla, dirija și remedia conversațiile. Însuși
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
care oricărei persoane îi sunt permise/interzise anumite gesturi în funcție de instituția socială în care pășește sau se găsește. În felul acesta interacțiunile sociale devin previzibile, predictibile, iar actorii sociali pot regla, dirija și remedia conversațiile. Însuși actorii sociali contribuie la instituționalizarea socială a gesturilor permise și interzise (de exemplu, în biserică s-au instituționalizat gesturi precum rugăciunea, plecăciunea, sărutarea icoanelor). Constatăm că, armonizarea și sincronizarea gesturilor ca și în cazul împărtășirii credinței în Dumnezeu prin încrucișarea mâinilor contribuie la stabilirea unității
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
sincronizarea gesturilor ca și în cazul împărtășirii credinței în Dumnezeu prin încrucișarea mâinilor contribuie la stabilirea unității între oameni. Din perspectiva sociologiei moderne, rolul întruchipat de o persoană și contextul spațial, temporal, social sau psihologic al comunicării influențează gestualitatea. O instituționalizare a anumitor gesturi se generalizează sub forma unor ,,reprezentări sociale", dând naștere unor așteptări specifice în legătură cu rutinele performate. În funcție de rolul jucat, persoana selectează gesturile potrivite pentru a se prezenta sau gestiona impresiile pe care le creează celorlalți. Inevitabil, coprezența corporală
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
din partea comunității de securitate națională a Statelor Unite; 4. acțiuni comune cu industria și organizațiile internaționale pentru înlesnirea dialogului și parteneriatului dintre sectoarele public și privat internaționale concentrate spre protejarea infrastructurilor informaționale și promovarea unei „culturi a securității” globale; 5. promovarea instituționalizării rețelelor naționale și internaționale de supraveghere și avertizare pentru detectarea și prevenirea atacurilor cibernetice îndată ce apar; 6. stimularea altor națiuni să acceadă în Consiliul Convenției Europene privind Crimele Cibernetice sau ca acestea să demonstreze că legile și procedurile interne sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
de muncă, la nivel județean și al municipiului București, în subordinea Agenției funcționează agenții județene și cea a municipiului București, care au înființat subunități de furnizare a serviciilor pentru ocupare și formare profesională. Obiectivele principale ale Agenției Naționale sunt: a) instituționalizarea dialogului social în domeniul ocupării și formării profesionale; b) aplicarea strategiilor în domeniul ocupării și formării profesionale; c) aplicarea măsurilor de protecție socială a persoanelor neîncadrate în muncă. În vederea realizării obiectivelor sale, Agenția are următoarele atribuții: - organizează servicii de ocupare
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
statului față de bolnavii psihici vizează, aproape în exclusivitate, aspectele formale ale locului acestora în societate și ale libertății lor de gândire, de mișcare, de comunicare și acțiune. Aceste aspecte se regăsesc în două domenii: mentalitatea societății referitoare la nebunie și instituționalizarea bolnavilor psihici. Le vom analiza în continuare. 1) Modul de „a gândi” nebunia Modul de a gândi nebunia cuprinde totalitatea reprezentărilor pe care statul și le construiește și formulează, referitor la nebunie și la bolnavul psihic. Acestea se regăsesc în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihică și bolnavul mintal pe decizia psihiatrului. În felul acesta, psihiatria și psihiatrul devin simboluri. Psihiatria va fi o prelungire a statului, iar psihiatrul va avea atribute similare puterii politice. Vom vedea în continuare ce decurge din această situație. 2) Instituționalizarea bolnavilor psihici Instituționalizarea este o consecință și o prelungire a „modului de a gândi nebunia” și a „atitudinii statului față de bolnavul mintal”. Ea are caracterul unei instituții medico-psihiatrice de asistență supravegheată, terapie și recuperare, vizând restaurarea stării de sănătate mintală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]