4,097 matches
-
Am vorbit despre „principiul-promisiune” în cartea mea Utopica. Studii asupra imaginarului social, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1991; vezi și ediția a doua, revăzută și adăugită, Idea, Cluj, 2005. Gabriel Liiceanu, într-un pătrunzător eseu, a analizat ipocrizia utopiei: „Utopia intelectului și utopia filozofiei”, Dialog, nr. 115-116, Iași, decembrie 1986, p. 13, acum în cartea sa Cearta cu filozofia, Humanitas, București, 1992, pp. 97-105. 8. Vezi postfața mea la George Soros, Criza capitalismului global, traducere de G. Nedelciu și O. Câmpean
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
lupte cu adversarii părinților fondatori 11. O atare atitudine respinge pe mulți dintre intelectualii la fel de sincer atrași de tradiția liberală (deși poate mai aproape de spiritul lui Tocqueville decât de cel al lui Adam Smith), dar simultan mai preocupați de „adaptarea intelectului la lucruri” decât de ortodoxia „paleoliberală”, ceea ce îi descalifică în ochii liberalilor de nuanță libertară, pentru care orice semn de întrebare în legătură cu dogma te împinge ireversibil pe „panta alunecoasă” (slippery slope) a concesiei și ereziei. Minunatele conferințe organizate și generos
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
derapajele democrației americane din anii ’50, a modelat și conștiințele multora dintre cei activi în științele naturii, medicină, tehnologie, ca să nu mai vorbesc de economie și drept. Universitatea păstra încă niște relicve ale spiritului său fondator - umanismul, enciclopedismul, imperativul adecvării intelectului la lucruri, conștiința și etica magisteriului etc. Două au fost, în esență, traseele ideologice și politice ale primei generații americane studențești postbelice: a) activismul de stânga, mergând în anumite cazuri și împrejurări până la stalinism, dar în genere focalizat pe antifascism
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de-a pururi spermanțetul acesta! Căci o experiență îndelungată m-a învățat că omul trebuie să-și reducă pretențiile la fericire sau măcar să-și schimbe ideea pe care și-o face despre ea, renunțînd s-o mai caute în sfera intelectului sau a imaginației și aflînd-o lîngă o soție, în elanurile inimii, în plăcerile patului și ale mesei, în focul căminului, în căldura patriei. Acum, după ce am înțeles asta, sînt gata să frămînt în vecii vecilor spermanțetul. Uneori, noaptea, îmi apar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
este folosit la Kant pentru toate obiectele date simțurilor noastre, prin urmare atât pentru natura corporală, materială, cât și pentru natura gânditoare.) Metafizica naturii este alcătuită, la rândul ei, din filosofia transcendentală și din fiziologia rațiunii pure. În filosofia transcendentală, intelectul și rațiunea se raportează la „obiecte în genere”, în fiziologie la „obiecte date”. Filosofia transcendentală formulează condițiile posibilității experienței, care sunt în egală măsură condiții ale cunoașterii naturii corporale și a celei sufletești. Condițiile experienței în genere sunt condiții ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale științei naturii vor fi, prin urmare, principiile științei naturii corporale, ale fizicii. Dacă nu există o știință a priori a naturii gânditoare, așa cum există una a naturii corporale, rezultă că exemplele care oferă semnificație conceptelor și principiilor pure ale intelectului vor trebui luate din știința naturii corporale. Iată de ce generalitatea mai mare a categoriilor și principiilor filosofiei transcendentale nu implică extinderea acestora într-un domeniu mai larg de obiecte ale experienței. În Pmsn, Kant își propune elaborarea metafizicii speciale ca
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
despre relația dintre metafizica generală și cea specială, dintre filosofia transcendentală și principiile metafizice ale științei naturii? Afirmația care revine în cartea sa este aceea că princpiile metafizice ale științei naturii sunt elaborate prin „aplicarea” conceptelor și principiilor pure ale intelectului noțiuni empirice de materie 7. Tabela categoriilor este schema care asigură completitudinea metafizicii naturii corporale. Kant cercetează în Pmsn determinările conceptului de materie prin raportare la cele patru clase de concepte pure ale intelectului: cantitate, calitate, relație și modalitate. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
aplicarea” conceptelor și principiilor pure ale intelectului noțiuni empirice de materie 7. Tabela categoriilor este schema care asigură completitudinea metafizicii naturii corporale. Kant cercetează în Pmsn determinările conceptului de materie prin raportare la cele patru clase de concepte pure ale intelectului: cantitate, calitate, relație și modalitate. Iar în capitolul al treilea al Pmsn, intitulat „Principiile metafizice ale mecanicii”, el formulează trei legi ale mișcării drept contrapărți ale celor trei analogii ale experienței. Kant caracterizează demonstrația fiecăreia dintre aceste legi afirmând că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
va reveni în discuție abia în ultimele decenii. Într-un articol publicat în 1961, E.W. Schipper 11 constata că în interpretarea curentă, acreditată și de reputați comentatori de limbă engleză ca N.K. Smith și H.J. Paton, categoriile și principiile intelectului pur sunt raportate la cunoștințele noastre despre fapte în genere, în primul rând la cele din viața de toate zilele. Această interpretare, susține autorul, nu dă însă socoteală de modul în care se raportează Kant la scepticimsul lui Hume, care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
principiilor metafizice ale științei naturii nu ar fi fost utilizate în mod sistematic, ca premise, principiile „Analiticii”, în primul rând analogiile experienței. Cercetarea atentă a textelor arată că nu poate fi stabilită o relație de la premise la concluzii între principiile intelectului pur și principiile metafizice ale științei naturii. Potrivit interpretării lui Watkins, în Pmsn Kant a întreprins o încercare de întemeiere a noii științe a naturii formulând acele condiții generale în care este posibilă o experiență specifică, mai bogată în conținut
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mișcării. În centrul argumentării lui Watkins stă afirmația că, deși înaintea demonstrației date de Kant fiecăreia dintre cele trei legi este întâlnită enunțarea analogiei corespunzătoare a experienței, analogiile nu funcționează totuși ca premise în demonstrație 33. În măsura în care contestă că principiile intelectului pur, cu deosebire analogiile experienței, sunt premise pe care se sprijină principiile metafizice ale științei naturii, interpretarea lui Watkins conduce la unele concluzii care o apropie de cea a lui Buchdahl. Watkins admite, ce-i drept, că principiile metafizice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
i-au subliniat însemnătatea. Sugestia lui Friedman este că aceste două elaborări, cele care privesc condițiile de posibilitate ale cunoașterii și științei și, respectiv, cele care privesc orientarea generală a cercetării, elaborări care țin în sistemul kantian de analiză a intelectului și, respectiv, a rațiunii, trebuie să fie distinste și despărțite. Altfel, relația dintre „Analitica” și înțelegerea kantiană a condițiilor de posibilitate ale științei exacte va fi pusă în umbră, așa cum se întâmplă de altfel în interpretarea lui Buchdahl. De fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mici a acestei substanțe. Acestea din urmă sunt determinări necesare ale naturii în genere, nu doar ale naturii corporale. Conceptele corp și substanță materială - concepte centrale ale metafizicii științei naturii - sunt caracterizate de Friedman drept rezultatul aplicării conceptelor pure ale intelectului unor noțiuni empirice, cum sunt impenetrabilitatea, greutatea, forțele de respingere și de atracție. Prin aplicarea analogiilor experienței, a principiilor transcendentale ale substanțialității, cauzalității și comunității substanțelor materiale vor putea fi obținut de asemenea cele trei legi ale mișcării formulate de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
putea fi obținut de asemenea cele trei legi ale mișcării formulate de Kant, pe care Friedman le caracterizează drept „specificări” ale principiilor transcendentale 37. Principiile filosofiei transcendentale, prin urmare, întrețin cu legile mișcării o relație asemănătoare cu cea dintre conceptele intelectului pur și concepte cum sunt mișcarea, forțele de respingere și de atracție, impenetrabilitatea, greutatea, concepte care au fost elaborate în Pmsn pe baza unor considerații a priori. Am prezentat unele dintre premisele și implicațiile a două linii mari în interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sens și semnificație” acelor „forme generale ale gândirii”, care sunt analogiile experienței. Același lucru se poate spune și despre „realitatea obiectivă” conferită categoriilor cantității, calității și modalității în celelalte capitole ale Pmsn. Este neîndoielnic că pentru Kant categoriile și principiile intelectului pur reprezintă condiții care fac posibilă nu numai știința exactă a naturii, ci și experiența noastră în genere. Recunoașterea acestui fapt nu este însă incompatibilă cu concluzia care rezultă din analizele de mai sus, și anume că tocmai examinarea fundamentelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
puțin 6. În mod firesc, o asemenea concluzie va fi împărtășită de acei autori care îi atribuie lui Kant o înțelegere „raționalistă” a științei newtoniene, punctul de vedere că principiile acesteia ar putea fi derivate drept consecințe din principii ale intelectului pur7. Bunăoară, Hans Reichenbach, un filosof empirist cu o bună pregătire în științele fizice, caracterizează filosofia cunoașterii și a științei a lui Kant drept „ultimul mare sistem al filosofiei raționaliste”. Kant ar fi crezut că el a putut deriva „legile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în fizica newtoniană”8. Karl R. Popper, la rândul său, susținea că ceea ce ar fi încercat Kant a fost să întemeieze adevărul fizicii newtoniene pornind de la convingerea „că această teorie decurge în mod inevitabil și cu necesitate logică din legile intelectului nostru”9. Prin expresia fizică pură, Kant ar fi avut în vedere, de fapt, teoria lui Newton. Iar în Pmsn Kant ar fi dat o deducție a teoriei lui Newton 10. Kant ar fi gândit știința ca episteme, în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale fizicii newtoniene aparțin fizicii pure”11. Multe afirmații explicite ale lui Kant sunt însă incompatibile cu sugestia că el ar fi împărtășit o asemenea înțelegere raționalistă extremă a științei matematice a naturii. Iată doar câteva dintre acestea: „Dar facultatea intelectului pur de a prescrie a priori fenomenelor legi doar prin categorii nu ar putea prescrie mai multe legi decât cele pe care se întemeiază o natură în genere, considerată ca legitate a fenomenelor în spațiu și timp. Legi particulare privind
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
categorii, deși toate le sunt supuse în ansamblu. Trebuie să se adauge ajutorul experienței pentru a învăța să cunoaștem aceste din urmă legi în genere...” 12. „Într-adevăr, legile empirice, ca atare, nu-și pot deriva nicidecum originea lor din intelectul pur... Dar toate legile empirice nu sunt decât determinări particulare ale legilor pure ale intelectului sub care și după a căror normă cele dintâi sunt abia posibile...” 13 „Noi înțelegem prin natură (în sens empiric) înlănțuirea fenomenelor, cu privire la existența lor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a învăța să cunoaștem aceste din urmă legi în genere...” 12. „Într-adevăr, legile empirice, ca atare, nu-și pot deriva nicidecum originea lor din intelectul pur... Dar toate legile empirice nu sunt decât determinări particulare ale legilor pure ale intelectului sub care și după a căror normă cele dintâi sunt abia posibile...” 13 „Noi înțelegem prin natură (în sens empiric) înlănțuirea fenomenelor, cu privire la existența lor, după reguli necesare, adică după legi. Există deci anumite legi, și anume a priori, care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
altă idee, ideea că aceste legi devin posibile doar datorită acțiunii unor legi a priori, adică a principiilor filosofiei transcendentale și a principiilor fizicii pure. Kant subliniază astfel că „legi particulare privind fenomene empirice determinate” sunt supuse categoriilor și principiilor intelectului, chiar dacă ele nu pot fi „integral deduse” din acestea. Este adevărat că originea acestor legi nu este în intelectul pur, că descoperirea lor este posibilă numai cu ajutorul experienței, dar ele „nu sunt decât determinări particulare ale legilor pure ale intelectului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
transcendentale și a principiilor fizicii pure. Kant subliniază astfel că „legi particulare privind fenomene empirice determinate” sunt supuse categoriilor și principiilor intelectului, chiar dacă ele nu pot fi „integral deduse” din acestea. Este adevărat că originea acestor legi nu este în intelectul pur, că descoperirea lor este posibilă numai cu ajutorul experienței, dar ele „nu sunt decât determinări particulare ale legilor pure ale intelectului sub care și după a căror normă cele dintâi sunt abia posibile”. Pentru Kant, descoperirea și formularea unor asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
intelectului, chiar dacă ele nu pot fi „integral deduse” din acestea. Este adevărat că originea acestor legi nu este în intelectul pur, că descoperirea lor este posibilă numai cu ajutorul experienței, dar ele „nu sunt decât determinări particulare ale legilor pure ale intelectului sub care și după a căror normă cele dintâi sunt abia posibile”. Pentru Kant, descoperirea și formularea unor asemenea legi este, prin urmare, dublu condiționată de principii a priori și de datele percepției. Este, în egală măsură, esențială afirmația că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dacă ținem seama de faptul că legilor li se asociază atributul necesității. Această impresie se destramă însă dacă admitem că expresia legi empirice stă la Kant pentru corelații care au atât o componentă a priori, cât și una empirică. Caracterizând intelectul ca „facultate a regulilor”, Kant precizează: „Regulile, întrucât sunt obiective (prin urmare, aparținând necesar cunoașterii obiectului), se numesc legi. Deși cu ajutorul experienței noi ajungem să cunoaștem multe legi, totuși acestea nu sunt decât determinări particulare ale unor legi mai înalte
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
obiectului), se numesc legi. Deși cu ajutorul experienței noi ajungem să cunoaștem multe legi, totuși acestea nu sunt decât determinări particulare ale unor legi mai înalte, dintre care cele mai înalte (cărora le sunt supuse toate celelalte) provin a priori din intelectul însuși...” 31. Statutul aparte al acestor legi, atât în raport cu cel al principiilor a priori, cât și cu cel al regularităților empirice, este afirmat în mod clar într-un important pasaj din CRP pe care l-am citat deja în sprijinul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]