1,407 matches
-
pe gînduri 245. Pentru că serbările populare s-au prelungit vreo opt zile, iar poetul a revenit la București de-abia pe la 17 iunie 244, este ca și sigur că în acest interval de timp poetul va fi fost și la Ipotești, ca să ducă acasă banii împrumutați de el pentru răscumpărarea moșiei. De unde să știe Eminescu că aceasta va fi ultima lui vizită la Ipotești? La plecarea spre București a rămas vorba ca poetul să mai împrumute bani, de unde va putea. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
244, este ca și sigur că în acest interval de timp poetul va fi fost și la Ipotești, ca să ducă acasă banii împrumutați de el pentru răscumpărarea moșiei. De unde să știe Eminescu că aceasta va fi ultima lui vizită la Ipotești? La plecarea spre București a rămas vorba ca poetul să mai împrumute bani, de unde va putea. Dar numai vreo cinci zile au trecut de cînd poetul plecase de acasă și a și primit scrisoare de la Ipotești că fratele său Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ultima lui vizită la Ipotești? La plecarea spre București a rămas vorba ca poetul să mai împrumute bani, de unde va putea. Dar numai vreo cinci zile au trecut de cînd poetul plecase de acasă și a și primit scrisoare de la Ipotești că fratele său Nicolae a înnebunit. "Mi s-a urît viața, îi scria bîtrînul, fă ce faci și vino de-l ia, ca să-l duci în vreo casă de sănătate"246. Această știre a fost cea mai grea lovitură primită
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
scria bîtrînul, fă ce faci și vino de-l ia, ca să-l duci în vreo casă de sănătate"246. Această știre a fost cea mai grea lovitură primită de poet. Șerban murise, nebun, la Berlin, Iorgu se împușcase, nebun, la Ipotești. Acum nebunise Nicolae. Prin urmare, și el trebuia să înnebu nească! Dacă este trist să observi crepusculul unui geniu, observa N. Zaharia, este sfîșietor de dureros să vezi cum geniul însuși este conștient despre aceasta și cum împietrit de groază
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
conferința ținută special, în Ateneu, de V. Alecsandri), bolnavul a fost trimis, cu trenul, la Viena, în ziua de 20 octombrie 1883, și internat în sanatoriul de la Ober-Döbling. După această trimitere, Maiorescu l-a anunțat și pe Gh. Eminovici, la Ipotești 256. Dar bătrînul Eminovici, împovărat de atîtea griji și supărări adunate în cei 72 de ani, pe care îi avea, le-a lăsat la toți sănătate și s-a culcat pentru somnul de veci, în seara de 8 ianuarie 1884
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
supărări adunate în cei 72 de ani, pe care îi avea, le-a lăsat la toți sănătate și s-a culcat pentru somnul de veci, în seara de 8 ianuarie 1884, "ora unsprizăci din noapte, în casa sa, din cătuna Ipotești", unde, în ultimii ani fusese "arendaș de moșie". A doua zi (9 ianuarie), la ora zece dimineață, Gh. Atănăsoaie, ajutor de primar și ofițer al Stării Civile, în comuna Cucorăni, a fost de față, la Ipotești, și a verificat decesul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
casa sa, din cătuna Ipotești", unde, în ultimii ani fusese "arendaș de moșie". A doua zi (9 ianuarie), la ora zece dimineață, Gh. Atănăsoaie, ajutor de primar și ofițer al Stării Civile, în comuna Cucorăni, a fost de față, la Ipotești, și a verificat decesul, pentru eliberarea actului de înmormîntare 257. Despre cauza morții, s-a spus, "cu probabilitate", că ar fi fost paralizia pulmonară. Mai de crezut este cauza data de Corneliu Botez: "Afecțiune genito urinară, de care bătrînul suferea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
n-a putut afla de sinuciderea fratelui său, Nicolae, "holtei", în etate de 42 de ani, "arendaș de moșie" și care a murit "alaltăiri (7 martie 1884) pe la ora șepte și jumătate a.m., în casa sa din comuna Cucorăni, cotuna Ipotești, prin împușcarea de sine însuși"261. Constatarea morții a fost făcută de Ion Alecsandrescu, primarul comunei, și de medicul de plasă. Procurorul Tribunalului a eliberat cuvenita autorizație de înmormîntare. La 7 martie 1884, Harieta, rămasă la Ipotești singură și fără
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
comuna Cucorăni, cotuna Ipotești, prin împușcarea de sine însuși"261. Constatarea morții a fost făcută de Ion Alecsandrescu, primarul comunei, și de medicul de plasă. Procurorul Tribunalului a eliberat cuvenita autorizație de înmormîntare. La 7 martie 1884, Harieta, rămasă la Ipotești singură și fără nici o știre despre fratele ei, Mihai, i-a scris lui Maiorescu: "Vă rog a-mi răspunde, dacă posedați vo informație de se află mai bine sau deplin bine la minte, dar am aflat că ar fi paralizat
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
trebuie să fie scornituri absurde de provincie." După acestea, Maiorescu i-a pus Harietei următoarele întrebări: "Pînă se va întrema pe deplin, în ce mod poate să trăiască poetul vreo 4 sau 5 luni la țară? Poate să vie la Ipotești? Sau aveți altă propunere? Și încă o întrebare, îmi permit. Bătrînul D-voastră tată, cînd a fost la mine, la București, în august anul trecut, mi-a spus că tot capitalul său mobil era de 18.000 franci! Care este
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
revine acum, lui Mihail, după moartea tatălui său? Aud că și fratele cel de la țară a murit"263. Întrebările acestea arată pe deplin că Titu Maiorescu, atît de bine intenționat, nu cunoștea adevărata situație a familiei! Nu cunoștea că, la Ipotești, nimeni din familia Eminovicilor nu mai avea vreun drept legal de proprietate sau măcar de ședere! Nici prin alte localități familia Eminovici nu poseda vreun fel de avere, iar pretinsul capital mobil de 18. 000 de franci, de care pomenise
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
prin alte localități familia Eminovici nu poseda vreun fel de avere, iar pretinsul capital mobil de 18. 000 de franci, de care pomenise bătrînul Eminovici, erau numai vorbe de lăudăros! Momentul cel mai dramatic din ruinarea definitivă a Eminovicilor, la Ipotești, l-a arătat Henrieta, în scrisoarea sa de răspuns lui Maiorescu. Considerăm absolut necesar a reproduce, în întregime, această scrisoare: "Ipotești 1884, martie, 18/30 Stimabile Domnule Maiorescu Primiți sincera mea mulțămire pentru scrisoarea din 14 martie a.c. și mă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
care pomenise bătrînul Eminovici, erau numai vorbe de lăudăros! Momentul cel mai dramatic din ruinarea definitivă a Eminovicilor, la Ipotești, l-a arătat Henrieta, în scrisoarea sa de răspuns lui Maiorescu. Considerăm absolut necesar a reproduce, în întregime, această scrisoare: "Ipotești 1884, martie, 18/30 Stimabile Domnule Maiorescu Primiți sincera mea mulțămire pentru scrisoarea din 14 martie a.c. și mă grăbesc a vă comunica următoarile: Sînt deja doi luni trecute de cînd au murit tatăl meu. La înmormîntarea lui au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
martori, mătușile și toții casnicii în fine, satul întreg. Deci eu vă rog din inimă și suflet a vă adresa la fratele meu Matei, care este obligat a-l ține, luîndu-i toată partea lui. Eu sunt singură pribagă, deoarece în Ipotești au intrat deja posesorul cel nou și eu mă văd nevoită a mă depărta, pe lîngă o mătușă, la mănăstire. Nu-mi ține(ți) Vă rog de rău, că nu m-am interesat de fratele meu, Mihai, dar necontenita suferință
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
luat-o pe Harieta la Botoșani și a așezat-o într-o casă, cu chirie. Din dobînda pe care o primea de la Franck, pentru acești bani, Harieta trebuia să-și achite chiria casei și hrana zilnică 265. Cele întîmplate la Ipotești, după plecarea Harietei, pînă acum n-au fost cercetate docu mentar. Neavînd răbdare să caute documentele, Augustin Z. N. Pop a scris, la repezeală, că "Ipoteștiul, rămași în proprietatea lui Christea Marinovici, au fost adjudecați lui Grigore Chiriță, care îi
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
vinde ulterior lui Gh. Isăcescu, iar acesta, la rîndu-i, retrăgîndu-se la Ungureni, îi constitui pămînt dotal fiicei sale Maria, căsătorită cu medicul militar Constantin Popadopol 266. Docu mentele de arhivă arată altă situație. La 28 aprilie 1886, a murit, la Ipotești, Alexandru Moritz, în vîrstă de 78 ani. La 9 mai, acelaș an, văduva Eliza Moritz, strîmtorată de datorii, a fost nevoită să vîndă lui Hristea Marinovici partea sa din Ipotești, cu toate acareturile și heiurile aflate pe ea, în întindere
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
arată altă situație. La 28 aprilie 1886, a murit, la Ipotești, Alexandru Moritz, în vîrstă de 78 ani. La 9 mai, acelaș an, văduva Eliza Moritz, strîmtorată de datorii, a fost nevoită să vîndă lui Hristea Marinovici partea sa din Ipotești, cu toate acareturile și heiurile aflate pe ea, în întindere de 156 fălci (= 223 hectare), cu prețul de 40 de galbeni zimți, pe fiecare falce, deci cu 6.240 galbeni, în total. Vînzătoarea va achita impozitele cuvenite, pînă la 23
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
galbeni, pe care Eliza Moritz îi împrumutase de la Ion Drogli, rămîn Ipotecați la Marinovici, care va răspunde, față de Drogli, cu această sumă și cu procentele cuvenite 267. Cu această cumpărătură, Hristea Marinovici a devenit proprietar pe părțile numite pînă atunci Ipotești Eminovici și Ipotești Moritz, adică pe trei sferturi din toată moșia Ipotești. Christea Marinovici, sau Hristea Bacalu, cum îi ziceau botoșănenii, simțindu-se grav bolnav, la 8 oct. 1886, s-a dus la Iași și i-a dat procură generală
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Eliza Moritz îi împrumutase de la Ion Drogli, rămîn Ipotecați la Marinovici, care va răspunde, față de Drogli, cu această sumă și cu procentele cuvenite 267. Cu această cumpărătură, Hristea Marinovici a devenit proprietar pe părțile numite pînă atunci Ipotești Eminovici și Ipotești Moritz, adică pe trei sferturi din toată moșia Ipotești. Christea Marinovici, sau Hristea Bacalu, cum îi ziceau botoșănenii, simțindu-se grav bolnav, la 8 oct. 1886, s-a dus la Iași și i-a dat procură generală unui nepot al
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
la Marinovici, care va răspunde, față de Drogli, cu această sumă și cu procentele cuvenite 267. Cu această cumpărătură, Hristea Marinovici a devenit proprietar pe părțile numite pînă atunci Ipotești Eminovici și Ipotești Moritz, adică pe trei sferturi din toată moșia Ipotești. Christea Marinovici, sau Hristea Bacalu, cum îi ziceau botoșănenii, simțindu-se grav bolnav, la 8 oct. 1886, s-a dus la Iași și i-a dat procură generală unui nepot al său, pe nume Gheorghe Buzescu, avocat în Iași, ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
său, pe nume Gheorghe Buzescu, avocat în Iași, ca să-i administreze întreaga avere mobilă și imobilă 268. În baza procurii generale, la 3 noiembrie 1886 avocatul Gh. Buzescu a făcut contract de arendă cu Grigore Chiriță, care se domiciliase în Ipotești încă de la sinuciderea lui Nicolai Eminovici. În contract sunt trecute "moșiile Ipotești" Eminovici și Ipotești Eliza Moritz, cu întindere totală de 450 de fălci, pe termen de 10 ani (23 aprilie 1887-23 aprilie 1897) și cu prețul de 12.000
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
avere mobilă și imobilă 268. În baza procurii generale, la 3 noiembrie 1886 avocatul Gh. Buzescu a făcut contract de arendă cu Grigore Chiriță, care se domiciliase în Ipotești încă de la sinuciderea lui Nicolai Eminovici. În contract sunt trecute "moșiile Ipotești" Eminovici și Ipotești Eliza Moritz, cu întindere totală de 450 de fălci, pe termen de 10 ani (23 aprilie 1887-23 aprilie 1897) și cu prețul de 12.000 lei noi pe an269-270. În noaptea de 6 martie 1887, "la ora
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
imobilă 268. În baza procurii generale, la 3 noiembrie 1886 avocatul Gh. Buzescu a făcut contract de arendă cu Grigore Chiriță, care se domiciliase în Ipotești încă de la sinuciderea lui Nicolai Eminovici. În contract sunt trecute "moșiile Ipotești" Eminovici și Ipotești Eliza Moritz, cu întindere totală de 450 de fălci, pe termen de 10 ani (23 aprilie 1887-23 aprilie 1897) și cu prețul de 12.000 lei noi pe an269-270. În noaptea de 6 martie 1887, "la ora unu antemeridiane" Hristea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Gh. Nanu, domiciliat în Iași, Desp. I, strada Lozonschi nr. 11. Avocatul s-a oferit cu serviciile sale, pentru a-i scoate clientei suma de 2.000 galbeni, averea dotală, împrumutată Elizei Maritz de Gh. Eminovici, cu ipoteca în moșia Ipotești, după actul înscris la Tribunalul Botoșani, sub nr. 37/1880. La rîndul său, Aglaia Drogli s-a obligat a plăti acestui avocat onorariile mai jos stipulate și în condițiile aici prevăzute. Cerem cititorului atenția mărită la acest exemplu de exploatare
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
apartamente și dependințe, apoi patru terenuri virane, pe care arseseră casele, la 3 iunie 1887, dar mai rămăseseră patru pivnițe mari, de cărămidă. La toate le-a arătat suprafața, vecinii și valoarea estimativă. Apoi a fost trecută pe listă moșia Ipotești Eminovici și, în sfîrșit, moșia Ipotești Moritz. Fiindcă valoarea esti mativă a acestor bunuri se urcase, pe puțin, la suma de 225.000 franci, la 14 august 1889, Tribunalul a fixat taxa de înregistrare la suma de 7.665 lei
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]