2,305 matches
-
într-o altă lumină, aparent mai nesigură sau mai estompată. Și devine sesizabil ceea ce în primă instanță nu se vede, de pildă caracterul lor echivoc, o anume dedublare pe care o suferă. În unele cazuri, sesizabilă devine latura lor simbolică, ireală. Sau acel element straniu sub care întâmpină bunul simț, paradoxul insolubil pe care îl aduc la vedere. Să fac aici o mențiune, în absența căreia s-ar putea înțelege altceva din ceea ce voi aduce în discuție. Vorbind despre cele absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
despre un „spațiu intermundiar“, ce ar lega lumi diferite, asemeni celui în care unii stoici situau făpturile stranii, daimonice, nici muritoare și nici nemuritoare, nici pământești și nici celeste. Toate acestea vor fi lăsate deoparte, fie ca simple posibilități abstracte, ireale, fie ca imagini bizare ale minții. Însă există și o altă situație ce ar trebui să ne rețină acum. Gândirea care se contrazice pe sine poate privi ea însăși cu atenție acest fapt aparte. Ea poate înțelege că faptul ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
primitivi", ca și pentru omul tuturor societăților premoderne, sacrul înseamnă putere și, în cele din urmă, realitate. Sacrul este saturat de ființă. Puterea sacră înseamnă deopotrivă realitate, perenitate și eficiență. Opoziția sacru-profan este adesea înțeleasă ca opoziție între real și ireal sau pseudoreal. Să nu ne așteptăm să găsim în limbile arhaice terminologia proprie filozofilor, adică real-ireal și așa mai departe; dar ideea există. Dorința omului religios de a fi, de a face parte din realitate, de a se simți saturat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
miturile despre activitatea lor creatoare, ține de sfera sacrului, deci ia parte la Ființă. În schimb, ceea ce oamenii fac din proprie inițiativă, fără a urma un model mitic, ține de profan, fiind așadar un lucru zadarnic și iluzoriu, prin urmare ireal. Cu cât omul este mai religios, cu atât are la îndemînă mai multe modele exemplare pentru comportamentele și acțiunile sale. De asemenea, cu cât omul este mai religios, cu atât este mai integrat în real, riscând mai puțin să se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
arde de glume, Nypers. Cum adică în cei patru ani de când sunt aici? Păi sunt de atâta timp, încât simt că am încărunțit aici. Nypers înclină aprobator capul său mic și înțelept. - Știu cum e, domnule. Totul devine vag și ireal. Ai senzația că parcă altcineva ți-a trăit în trecut viața. Se întoarse și adăugă: Ei bine, voi lăsa pe seama dumneavoastră contractul cu Winthrop. Craig își mută în cele din urmă privirea care îi încremenise asupra ușii de stejar închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
este mentorul lor. Craig nu-și lăsă privirea să-i urmeze gestul mâinii. Stătea în picioare ca o stană de piatră și mintea îi era aproape la fel de încremenită. Ascultase fascinat scurta istorie a grupului de amazoane, cu un sentiment al irealului. Căci povestea nu explica nimic. Nu metodele sau amănuntele modului în care fusese adus aici contau. Ci de ce? Observă ochii plăcuți care zâmbeau către el amuzați. Jefferson Dayles spuse încet: - Este posibil să doriți să relatați ziariștilor sau autorităților ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
am cutezat să le curm definitiv. Am preferat să fiu eu cel distrus de ele. Macedoneanul tăcu brusc. Noaptea era pe sfârșite și toți trei stăteau în aceleași poziții ca în ajun. Doar lumânarea se consumase, marcând trecerea unui timp ireal și acum flacăra ardea degetele cerate ale fetei. Doar tu mă poți salva, șopti Vanghele. Tu ești bătrân și cam țicnit probabil. Ia-le tu și fă ce oi ști cu ele. Le iau pe toate, rosti bătrânul primele vorbe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
târziu. Graful părea că-l așteaptă, căci începu să-și golească cu febrilitate, ca într-o spovedanie, sacul dureros de prea plin, eliberând tensiuni de multă vreme zăgăzuite. Jordan îi relata pe nerăsuflate întâmplări și expediții vânătorești, peripeții cu animale ireale, obiceiuri și metode de vânătoare din ținuturi ale căror nume Bătrânul le auzea pentru prima dată. Fascinat, se lăsa purtat în lungi călătorii pe care nu s-a încumetat vreodată nici să și le dorească. Jordan se înhăitase de copil
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dintre două vise. Avea deasupra cuibul de acvilă al sihastrului și dedesubt ruinele triste și fumegânde încă ale iarmarocului. Așa cum la urcare se scuturase (din întâmplare sau din instinct?) la această vamă imaginară, de obiectele și de gândurile unui tărâm ireal pentru a putea pătrunde în altul, la fel de ireal, tot așa trebuia acum să se lepede cu grijă de tot ceea ce aparținea lumii lui Pimen, pentru a nu contamina un spațiu cu microbul celuilalt. Universul lui Pimen era oricum foarte departe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
al sihastrului și dedesubt ruinele triste și fumegânde încă ale iarmarocului. Așa cum la urcare se scuturase (din întâmplare sau din instinct?) la această vamă imaginară, de obiectele și de gândurile unui tărâm ireal pentru a putea pătrunde în altul, la fel de ireal, tot așa trebuia acum să se lepede cu grijă de tot ceea ce aparținea lumii lui Pimen, pentru a nu contamina un spațiu cu microbul celuilalt. Universul lui Pimen era oricum foarte departe acum, ascuns în afundurile secrete și inoperante ale
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un loc ca acum -, pentru ea totul era nou. Uimită la început și entuziasmată mai pe urmă, pierzând probabil sentimentul realității și deci și al tacticii dictate de duelul dintre pasiunea mea mută și instinctul ei defensiv, în mijlocul acestei lumi ireale, unde rătăceam ca pe o altă planetă, Adela (acum stăteam unul lângă altul pe trunchiul unui copac căzut de pe marginea drumului) îmi luă o mână între mâinile ei, pe care și le puse pe genunchi. Gestul era anormal, străin raporturilor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ea, Jina și-a împins-o pe-a ei către el. Ochii lui Zach erau de un albastru de creion colorat, nuanța pe care un copil ar fi folosit-o ca să deseneze cerul. Era un albastru incredibil de frumos, aproape ireal. Zach i-a zâmbit, iar Jina și-a dat seama că tot restul nu mai reprezenta decât o formalitate. Prezentările, poveștile, făcutul de curte - niște ritualuri care nu-și mai găseau necesitatea. O femeie se îndrăgostește de bărbatul care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pornit în căutare de poli iubito se anunță o ultimă iarnă între noi am uitat să te uit am uitat să uit memoria mi s-a cuibărit în suflet bolnav incurabil de neuitare de tine locuiesc clandestin în chipul tău ireal secunda bate numele tău am uitat să mai uit am uitat să te uit samariteanul pe sârmă eu nu sunt nici începutul și nici sfârșitul sunt un simplu intermediar între acum și mâine un samaritean pe sârma care leagă unu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
respira în locul meu, iar eu eram doar un abur care vede un corp, care știe de undeva că-i aprține, dar pe care nu-l mai putea controla și nici nu-l mai voia. Mă detașasem de tot cu o ireală nepăsare și parcă aș fi vrut în acele momente să mor și eu, cum voia și Nicoleta... Chiar, oare ea de ce își dorea să nu mai trăiască? Toți oamenii au probleme, îmi spuneam, chiar și fetele cele mai frumoase. Până
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
e refuzată moartea. Cred că atunci a fost noaptea mea apocaliptică, aceea mult mai rea decât moartea proprie: cea în care păream condamnată să supraviețuiesc într-o lume pustie, pur și simplu de dragul lui Andrei. A doua zi a fost ireală, ca și când trecusem deja pe lumea cealaltă. Nu mai am din ea decât fragmente, nu știu deloc ce se petrecea cu mine, călcam pe un sol fluid, aveam mințile rătăcite. Am ieșit afară din cabană îndată ce s-a văzut un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
zbor și se așeză lângă o tufă, nu departe de drum, părând un paznic al locului. Mă gândeam că armatele lui Darius au intrat cândva aici, în marile grânare, și au rămas, de două milenii, cu privirile mirate, în lumina ireală a necunoscutului cer. După o oră și jumătate - îmi spuneam - voi fi în orașul meu (aflat la câteva zeci de kilometri de aici). Legea după care suntem supuși mediului în care ne naștem și potrivit căreia plictisitoarea câmpie pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca și cum nu ne-am mai fi văzut de timp îndelungat. Părul, ce nu-i mai era prins în coc (uitare neglijentă sau calcul al unei altfel de cochetării?), i se oglindea în apele „lacului” lui Lamartine și o auzii recitând, ireal, în timp ce tălpile ei goale stârneau, în mișcarea sprintenă ca un dans, iarba catifelată de pe mal. Puseră din nou masa și spre seară mâncarăm împreună, domnul Pavel destupând, vesel - o veselie ușor întristată, răspunzând unui gând numai de el știut - ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
totul este deschis spre dragoste și viață. 25. Ana stătea rezemată de copacul de pe marginea din dreapta, singurul al marii șosele. Era îmbrăcată, încă, mireasă. Șoseaua era lungă, se pierdea într-un soare orbitor, departe, în altă lume, totul avea culoarea ireală a unei supraexistențe în care ai trăit cândva sau ai vrea să trăiești. Voalul atingea suprafața câmpiei, era o iarbă verde-aprins, mătăsoasă, lucitoare, cum a fost iarba grădinii edenice. „E noaptea cea mai scurtă a anului, vorbi, și dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sunt bădăran. Deodată, peste câteva zile, veni cu adevărat, și înainte de a fi putut fi amabil poftind-o să stea în fotoliu, cum intenționam, ea se așeză neinvitată, cu dezinvoltură familiară, ca un vechi al casei, râzând, uitându-și prezența ireală de câteva zile înainte. Nu era o deosebire prea mare între cea de atunci și cea de acum, dovadă că-i asimilasem ființa într-atât încât imaginației nu-i rămăseseră prea multe retușuri de făcut. Cum stătea acum, în realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
acelei clipe valoarea eternității, dar n-am dat-o; imediat însă mă rectific, gândind că nici nu era nevoie, pentru că eternitatea de care vorbesc era cuprinsă în sinea acelei clipe fără să știm, că am rămas singuri, că anotimpul era ireal, încremenit la fereastră, că a doua zi dimineața, doamna Carolina Pavel avea să-și scuture așternutul aplecată peste pervaz, liniștită, veselă ca întotdeauna, fără să bănuiască măcar, că în casa ei, în noaptea abia trecută, una din nopțile rare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
clipa în care studiul social, moral, psihologic este înlocuit cu studiul unei lumi eterne și al îndeletnicirilor ei esențiale: ceea ce povestește acum Sadoveanu, în nesfârșite variante, e revelația sufletului lui inocent în atingere cu o lume simplă și neschimbătoare, stadiu ireal, dar poetic, al existenței ființelor“ (s.m.). „Stadiu ireal“, spune Nicolae Manolescu și deja am făcut saltul către un alt nivel de semnificații, la ceea ce criticul a numit neaderența scriitorului moldovean la societatea industrială. Epoca însăși este marcată puternic de începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înlocuit cu studiul unei lumi eterne și al îndeletnicirilor ei esențiale: ceea ce povestește acum Sadoveanu, în nesfârșite variante, e revelația sufletului lui inocent în atingere cu o lume simplă și neschimbătoare, stadiu ireal, dar poetic, al existenței ființelor“ (s.m.). „Stadiu ireal“, spune Nicolae Manolescu și deja am făcut saltul către un alt nivel de semnificații, la ceea ce criticul a numit neaderența scriitorului moldovean la societatea industrială. Epoca însăși este marcată puternic de începutul relațiilor capitaliste și, în scurt timp, de criza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cea mai mare rușine. Aveau să celebreze trufia prostească a unui tribun roman care își închipuise că poate înfrunta singur douăzeci de barbari. Îi vedea pe quazi apropiindu-se. Strigau, dar Antonius nu auzea nimic, fiind cufundat într-o liniște ireală. Strânse cu putere sica și ridică scutul. O mânie cum nu mai simțise niciodată îi încețoșă privirile. Mișcându-se ca într-un coșmar, începu din nou să alerge. Luminișul se ivi pe neașteptate în pădurea în care Valerius și gladiatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ținea de coamă și strângea cu putere trupul calului între genunchi, să nu fie aruncat din șa. Vântul se potoli, crengile copacilor nu se mai clătinau. O liniște adâncă se lăsă peste pădure. Valerius coborî de pe cal în liniștea aceea ireală, în care se auzea doar susurul unui pârâu. Iat-o pe Velunda, la rădăcina frasinului ei. Era căzută la pământ, cu veșmântul alb plin de sânge. Valerius îngenunche lângă ea și se aplecă deasupra chipului ei iubit, chip de copilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l obligară pe Skorpius să se ridice, apoi se ocupară de Salix. Îi scoaseră coiful. Valerius contemplă înspăimântat chipul palid al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu pumnalul în mâna dreaptă. Salix se ridică încet, clătinându-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă, apoi îngenunche, își duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]