1,301 matches
-
cardinale, cei mai mulți fiind atrași de Roma Cezarilor, de perspectiva condițiilor strălucitoare care să le faciliteze afirmarea, Astfel au procedat Asklepiades, Soranos, Rufus din Efes și mulți alți clinicieni care vor fi urmați de renumitul Galen experimentalistul. MEDICINA ROMANĂ Marțial Spațiul italic, este un teritoriu pe trei părți păzit de ape și-n nord apărat de munți. în grotele acestora s-au adăpostit în paleolitic oamenii care treptat au coborât prin văi spre câmpie, păstrând ca ocupație vânatul și culesul, cărora le-
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de facultăți și universități de medicină, de spitale și de tratate medicale, sursă de superioară profesionalizare medicală. MEDICINA ETRUSCĂ În cadrul medicinei romane, medicina etruscă se evidențiază cu un caracter mai particular ca și locuitorii Etruriei, țara din partea vestică a peninsulei italice, fără a se izola ci mai degrabă, integrându-se completiv istoriei medicinei romane. Dintre popoarele italice: umbri, sabeli, latini, greci și alții veniți sau autohtoni, etruscii, oameni scunzi, bine legați, ageri și întreprinzători, s-au remarcat multilateral o lungă perioadă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
medicală. MEDICINA ETRUSCĂ În cadrul medicinei romane, medicina etruscă se evidențiază cu un caracter mai particular ca și locuitorii Etruriei, țara din partea vestică a peninsulei italice, fără a se izola ci mai degrabă, integrându-se completiv istoriei medicinei romane. Dintre popoarele italice: umbri, sabeli, latini, greci și alții veniți sau autohtoni, etruscii, oameni scunzi, bine legați, ageri și întreprinzători, s-au remarcat multilateral o lungă perioadă de timp. Contribuția lor în medicină, grija lor pentru igienizarea mediului domestic, pentru sănătatea populației, trebuie
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
scunzi, bine legați, ageri și întreprinzători, s-au remarcat multilateral o lungă perioadă de timp. Contribuția lor în medicină, grija lor pentru igienizarea mediului domestic, pentru sănătatea populației, trebuie remarcată. Etruscii ocupau o bună parte din litoralul nord-vestic al peninsulei italice și au dat Romei mai mulți regi, pe Tarquinius Superbus „Ultimus rex romanorum“, tot ei detronându-l. Inimoși din fire ei nu s-au mulțumit cu atât și, ocupând cetatea, și-au extins aria de influență pe uscat și pe
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
V. Pârvan, fusese ales membru corespondent al Academiei Române. Colaborează la „Analele Dobrogei”, „Cele trei Crișuri”, „Ideea europeană”, „Cugetul românesc”, „Societatea de mâine”, „Universul literar”, „Făt-Frumos”, „Șezătoarea”. Cursurile sale, nepublicate, alcătuiesc o sinteză asupra clasicismului, de mare profunzime și amploare: Civilizațiile italice, Cultura greco-romană, Figuri reprezentative ale culturii latine, Literatura latină sub republică, Latina populară, izvoare, istorie, structură ș.a. În 1925, a publicat Pentru învățământul clasic și, în 1926, Reflexii asupra anticlasicismului. Studiul Originalitatea poeziei romane a rămas în manuscris. Chinuit toată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285791_a_287120]
-
sa), cu alte zeități și muritoare, Zeus a avut urmași ce au întruchipat astre, componente ale pământului, însușiri și activități. Mitologia romană cuprinde zeități agrare: Mars (agricultura), Faunus (câmpurile și turmele de animale), Saturnus (recolta), Ceres (cereale), zeități ale populațiilor italice anterioare (etrusci, sabini), zeități împrumutate de la greci și de la alte popoare cucerite. În mitologia chineză, sexualitatea nu este explicit prezentă în creație. Sacrificiul este mobilul creării lumii. Starea primordială haosul este închipuit ca un împărat cu șapte orificii organice astupate
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ne învață două lucruri: unul, că ea stârnește mila și teama, celălalt, că prin intermediul lor ea purifică de astfel de pasiuni", scrie el în primele cuvinte ale Discursului despre tragedie. Citându-l pe Aristotel ai cărui termeni îi scrie în italice, Corneille face fără voia lui o confuzie, creată de primii traducători ai Poeticii în Italia și în Franța, și continuată până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. După părerea lui Aristotel, tragedia purifică de pasiunile de milă și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Eumenidele, e precedată aici de Ifigenia la Aulis a lui Euripide, pentru a explicita motivele conduitei Clitemnestrei. Dacă ea îl omoară pe Agamemnon, o face pentru că îi reproșează sacrificarea Ifigeniei pentru care poartă, în ochii ei, întreaga responsabilitate. 17 În italice în textul lui Corneille. 18 Aristotel se ferește să-l citeze pe Euripide, care folosește mult deznodământul cu mașinării, căci îl consideră, pe de altă parte, ca pe "cel mai mare tragedian dintre poeți". 19 Nu trebuie confundat cu "ceea ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atât de uz sacru, cât și cotidian. Într-o asemenea reconstruire, un spațiu vast a fost acordat - chiar dacă În forme prudente și dirijate - puternicelor analogii stabilite cu ansamblurile de mituri și ritualuri ale lumii grecești, din Grecia Magna, romane și italice, arii cu care Etruria s-a aflat În legătură strânsă și a creat raporturi de schimb comercial și cultural, primind de la ele sau exercitând asupra lor influențe semnificative. Trebuie totuși subliniat că, prin intermediul unor evenimente Întâmplătoare, au ajuns până la noi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
principalii factori responsabili pentru un fenomen, pe cât de singular, pe atât de extins, de interferență religioasă Între ambientele etrusce și ambientele latine, falisce și umbriene, care a permis intrarea În panteonul etrusc a unui număr Însemnat de zeități latine și italice de mare importanță În această fază mult anterioară sosirii puternicelor influxuri eleniste și extinderii hegemoniei culturale și politice a etruscilor asupra unei mari părți din peninsulă (secolele VIII-VII Î.Hr.). Într-adevăr, derivă din aria latină (dar pentru unele dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-lea și Începuturile primului mileniu, a unei situații culturale foarte interesante prin consecințele ei În domeniul religiei. În această perioadă, elementul etrusc apare În strânsă legătură socială și culturală, prin intermediul unor procese de integrare matrimonială și „politică”, cu celelalte popoare italice limitrofe, În special cu latinii față de care, tocmai pentru că este tributar pe plan religios, se află probabil Într-o poziție dacă nu inferioară cel puțin marginală, dar Înzestrată oricum cu o asemenea receptivitate Încât să consimtă o difuzare de experiențe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Letun"-Latonaxe "Latona", Aitaxe "Aita"-Hadesxe "Hades", Öersipnei-Persefonaxe "Persefona", Xarunxe "Xarun"-Caronxe "Caron", Herclexe "Hercle"-Herakles, Casturxe "Castur"-Castorxe "Castor", Pultucexe "Pultuce"-Poluxxe "Polux", Atunisxe "Atunis"-Adonisxe "Adonis". Mulțumită acestor interpretări și acestor „Împrumuturi”, integrate cu figurile divine de origine italică amintite mai sus (Selvansxe "Selvans", Satrexe "Satre", Surisxe "Suris", Veivexe "Veive", Anaxe "Ana" și așa mai departe), ajung să se precizeze contururile panteonului etrusc: unele cercetări iconografice sau considerații arheologice au permis atribuirea cu o oarecare verosimilitate a unor funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
spirite” și marcat tocmai prin construirea estradei, instrument material și simbolic al separării „casei zeului”, purificată de lumea Înconjurătoare grație acțiunii augurilor. 4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂTC "4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂ" Nu există Îndoială că transformarea panteonului etrusc, sub tripla influență, italică, feniciană și greacă, a adus cu sine modificarea multora dintre cele mai antice și originare aspecte ale religiozității etrusce. Cu toate acestea, datele expuse până acum și altele, derivate dintr-o analiză făcută numai din manifestările religioase, dovedesc că, adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Întregime caracterul originar, adesea ambiguu al divinităților etrusce, oscilante, dacă nu pe plan sexual, cu siguranță mobile Între cer și pământ, Între diferitele puteri și spațiile dominate de ele. Toate aceste lucruri sunt favorizate de concepția magică etruscă și italică pe care noi o cunoaștem din disciplina augurală, a corespondenței Între templa, in caelo, in terris și sub terra, adică a analogiei existente În prezența zeilor În sfera cerească, pe fața pământului și În infernuri, și trecută de aici În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
and Marsyas in Etrusco-Roman Legend, Princeton. Pfiffig, A.J. (1963), Studien zu dem Agramer Mumienbinden, Viena. Pfiffig, A.J. (1968), Ein Opfergelübde an etruskischen Minerva, Viena. Pfiffig, A.J. (1975), Religio Etrusca, Graz. Prosdocimi, A.L. (1989), „Le religioni degli Italici”, În Italia omnium terrarum parens, Milano. Radke, G. (1979), Die Götter Altitaliens, Münster. Radke, G. (1981), În Die Göttin von Pyrgi (Atti del Colloquio, Tübingen, 1979), Florența. Rix, H. (1985), „Scrittura e lingua”, În Gli Etruschi. Una nuova immagine, Florența
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din metal prețios și de hecatombe scumpe (Cicero, De natura deorum, 2, 9 sqq.). Sacrificiile sângeroase (de animale) constituie o parte integrantă a religiei romane până când au fost interzise, dar, pe de o parte, ele sunt deja criticate de „filozofii italici” În secolele VI-V Î.Hr. (cf. subcapitolul. 2.3b), iar pe de altă parte, avem la Îndemână doar speculații foarte sărace și superficiale În ceea ce privește originea și semnificația lor (Cancik-Lindemaier, 1987; 1990a). În mod analog sunt modificate și clasificările religiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ci și situații sociale, psihice și morale (căsătorie, libertate, iubire, tinerețe). Începând din așa-numita perioadă intermediară a republicii, cel puțin unele sectoare ale elitei culturale au putut formula o concepție transnaturală și transpersonală a divinului, având și ajutorul filozofiei „italice”, al celei platonice, epicureice și stoice. Ei au considerat că religia romană ar fi fost creată și potențată de fondatori inspirați de divinitate sau de fii ai zeilor. Eneaxe "Enea", fiul Venerei, aduce la Roma penații din Troia și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Așadar, tratarea „istoriei intelectuale (Geistesgeschichte) a istoriei romane” constituie cel de-al doilea pol al prezentului nostru studiu. 2. RELIGIA GREACĂ ÎN ITALIA ȘI RELIGIA ROMANĂTC "2. RELIGIA GREACĂ ÎN ITALIA ȘI RELIGIA ROMANĂ" 1. Protoistoriatc "1. Protoistoria" a) Indo-european, italic, roman Așa cum o spune chiar numele, religia romană este, Înainte de toate, religia unei cetăți, nu a unui trib, a unui popor, a unui regat. În mod paradoxal, această religie, restrânsă la o cetate, devine religia dominantă a regiunii și dobândește
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai târziu se va numi religia „romană”. Dar regiunea Tibrului este inserată Încă din epoca bronzului În istoria Italiei și a Mării Mediterane. Descoperirile miceniene În Italia centrală și meridională, În Sicilia și În Sardinia, leagă tot mai strâns istoria italică de cea greacă, de Creta, Mareaxe "Marea" Egee, Cipru și Fenicia. În fața răspândirii vechilor civilizații superioare ale epocii bronzului, civilizații de proveniență orientală, moștenirea indo-germanică (indo-europeană), de origine nordică, trece În mod clar pe planul al doilea. Se poate considera
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
teritoriu, merită efortul de a studia istoria Europei Centrale Între mileniile al V-lea și al III-lea Î.Hr., slujindu-ne și de lingvistica și mitologia comparată. Totuși, rezultatele obținute până acum În legătură cu o istorie sigură a originilor religiilor italice din mileniile II și I Î.Hr. sunt, În parte, incerte și, În parte, prea puțin relevante. Problemele de fond rămân următoarele: (a) diferitele momente În care fiecare popor proto-italic s-a separat de un „popor originar” Înțeles În manieră
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religiei practicate la Roma de către romani, aceste rezultate rămân Îndoielnice. Ele ipostaziază niște structuri care rămân de partea cealaltă și deasupra istoriei conducând, așadar, În afara religiei empirice. Pentru a lămuri protoistoria religiei romane este deci mai semnificativă comparația cu religiile italice, a căror structură a devenit evidentă În special În urma studiilor conduse de Aldo Prosdocimi În domeniul lingvisticii și al științei religiilor (Prosdocimi, 1989). Analizând excepționalele șapte table de la Iguvium (Gubbio)2, care constituie cel mai vechi ritual al Occidentului antic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
20, Franz Altheim, controversatul istoric al școlii istorico-religioniste de la Frankfurt, formulase o sinteză a religiei romane (Altheim, 1930; 1931; 1938). El se baza pe teologia elenică a maestrului său Walter F. Otto și folosea În special cercetările făcute despre mormintele italice (F. v. Duhn), numele proprii latinești (Wilhelm Schulze) și cuvintele etrusce din latină (Paul Kretzschmer). Reunind rezultatele obținute În domeniul lingvistic și arheologic și cunoștințele filologice și istorice, Altheim ajunsese să propună următoarea teză: la vremea În care au apărut primele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sincretism” și este redusă la o fază de „supraviețuire” a cultelor clasice 1. 3. Mituri, misterii, filozofitc "3. Mituri, misterii, filozofi" a) Mituri Numeroase mituri grecești care Îl transferă pe cititorul modern În Ionia, Tesalia, Atica și Argos, erau, pentru italici și romani, ancorate solid În Italia și deja dintr-un timp mai mult sau mai puțin Îndepărtat deveniseră niște saga locale și se integraseră În diferite măsuri În viața cultuală, artistică și literară a orașelor. „Pământul italic a devenit o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Argos, erau, pentru italici și romani, ancorate solid În Italia și deja dintr-un timp mai mult sau mai puțin Îndepărtat deveniseră niște saga locale și se integraseră În diferite măsuri În viața cultuală, artistică și literară a orașelor. „Pământul italic a devenit o Grecie mai Întinsă”, scrie Ovidiu, și aduce ca mărturie prezența lui Evandruxe "Evandru" și a lui Herakles la Roma, a lui Odiseuxe "Odiseu" alături de lestrigoni și Circexe "Circe", a lui Halesusxe "Halesus" În ținutul faliscilor, a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost firul continuității istorice prin care se ajunge la perioada miceniană a Italiei sau dacă tradiția a fost fixată numai În faza colonizării grecești În Italia: În cea de-a treia generație ea este deja „veche”, mare, mitică. Așadar pentru italici și romani, Îndepărtata Troie era cu adevărat legată de Lavinium, pe țărmul lui ager Romanus unde debarcase Eneaxe "Enea" și devenise un zeu Într-o anumită epocă anterioară Întemeierii Romei, chiar dacă ea nu i se preciza vechimea. Circexe "Circe", fiica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]