1,279 matches
-
Salerno din anul 1027, la vârsta de 14 sau 16 ani, posibil sub regența mamei sale la început. De atunci, el s-a angrenat într-o lungă perioadă de încercare de a-și impune controlul asupra întregului sud al Peninsulei Italice. În 1036, Guaimar a primit veste cum că unchiul său și totodată vechiul său aliat Pandulf al IV-lea de Capua, încercase să o violeze pe nepoata sa, fiică a cumnatei lui Guaimar și a ducelui de Sorrento. Apoi, el
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
Báthory a organizat apărarea și i-a înfrânt pe otomani lângă Șibot. Această înfrângere a avut ca efect amânarea oricărei tentative de cucerire a Regatului Ungariei pentru mai multe decenii. În 1480, Mahomed a trimis o armată în sudul peninsulei Italice. Ar fi urmat marșul împotriva Romei și cucerirea centrului creștinismului occidental. Forțele otomane au cucerit Otranto și s-au pegătit pentru marșul spre Roma. Papa Papa Sixt al IV-lea s-a temut ca Rooma să nu aibe soarta Constantinopolului
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
mare parte a sa și constituind Regatul longobarzilor, divizat în câteva ducate dependente de un rege, care și-a stabilit reședința la Pavia în 572. În anii următori, ei au cucerite de asemenea și pățile centrală și sudică ale Peninsulei Italice, inclusiv importantul centru Spoleto în 570, situat în ceea ce astăzi constituie provincia Umbria. Un deceniu de "interregnum" petrecut după moartea succesorului regelui Alboin din 574, a permis totuși ducilor longobarzi (în special celor din sud) să își întărească poziția în
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
(uș, Droctulfo, Drocton) (secolul al VI-lea) a fost un general bizantin de origine suevă sau alamana. Potrivit lui Paul Diaconul, Droctulf s-a ridicat din rândul longobarzilor, intrând odată cu aceștia în Peninsula Italica în 569. În continuare, el s-a raliat trupelor bizantine pentru a lupta chiar împotriva celor cu care venise în Italia și a devenit un aliat important atât pentru Bizanț cât și pentru papalitate. După ce a devenit duce de Spoleto
Droctulf () [Corola-website/Science/324724_a_326053]
-
El și-a fixat tabăra în Benevento, care a devenit reședința ducatului nou creat. El a încercat să captureze Napoli, însă a eșuat, fiind nevoit să ridice asediul în 581. Ca duce, el era cvasiindependent, dat fiind că nordul Peninsulei Italice (Langobardia Major) se afla sub controlul regelui Authari, care avea o slabă influență asupra Langobardia Minor din sud. În cele din urmă, Zotto a trebuit totuși să recunoască autoritatea regală, în 589. După moartea sa, i-a succedat la conducerea
Zotto () [Corola-website/Science/324732_a_326061]
-
se retragă. În continuare, Romuald a reușit să captureze de la bizantini Taranto și Brindisi, reducând mult influența bizantină în sudul Italiei. De asemenea, el a primit sprijin de la Alcek, conducătorul unei hoarde de bulgari, care se afla în sudul Peninsulei Italice. Ca recompensă, Romuald le-a acordat acestora drepturi de pășunare în 667. Romuald nu a apucat niciodată să moștenească stăpânirea tatălui său din Langobardia Major. La moartea lui Grimoald I, tronul a revenit lui Garibald, iar după numai trei luni
Romuald I de Benevento () [Corola-website/Science/324802_a_326131]
-
până la moarte. Pe când căuta să extindă influența Beneventului în sudul Italiei, el trebuia totodată să reziste atacurilor francilor lui Carol cel Mare, care cucerise Langobardia Major, distrugând Regatul longobard din nordul Italiei. Arechis descindea din acei longobarzi care invadaseră Peninsula Italică la finele secolului al VI-lea și instituiseră Regatul longobard din Italia de nord cu capitala la Pavia, dar și două ducate independente, la Spoleto și Benevento, în Italia centrală, respectiv Italia de sud, care constituiau Langobardia Minor. Arechis a
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
sau Regatul Longobarzilor (în limba latină "Regnum Langobardorum") a fost un stat din Evul Mediu timpuriu, având capitala la Pavia, instituită de către longobarzii stabiliți în Peninsula Italică și a cărui existență se plasează între 568-569 (momentul invadării Italiei) și anul 774 (căderea regatului în mâinile francilor conduși de Carol cel Mare). Controlul efectiv al conducătorilor asupra ambelor arii majore care constituiau regatul, anume Langobardia Major în Italia
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
parte a războiului, a fost respinsă de către imperiali, migrația triburilor longobarde, populație care inițial se aliase cu Imperiul, a copleșit imediat mica armată a generalului Narses, lăsată de bizantini să păzească Italia. Sosirea longobarzilor a frânt unitatea politică a Peninsulei Italice, pentru prima dată de la cucerirea romană din secolele al III-lea și al II-lea î.Hr.. Peninsula era acum sfîșiată între longobarzi și bizantini, cu granițe care se modificau adesea, în funcție de așezarea longobarzilor și de fluctuațiile de putere de pe tronul
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
(sau oscană) este o limbă indo-europeană, care aparține familiei limbilor italice, din grupul sabellic, azi dispărută. Se crede că popularea Peninsulei Italice de către indo-europeni s-a făcut în două valuri: primul val în mileniul al II-lea î.Hr. (italioții, care au fondat, între altele, civilizația terramarilor sau "terramaricolă"), iar un al
Limba oscă () [Corola-website/Science/322599_a_323928]
-
(sau oscană) este o limbă indo-europeană, care aparține familiei limbilor italice, din grupul sabellic, azi dispărută. Se crede că popularea Peninsulei Italice de către indo-europeni s-a făcut în două valuri: primul val în mileniul al II-lea î.Hr. (italioții, care au fondat, între altele, civilizația terramarilor sau "terramaricolă"), iar un al doilea val, spre anul 1000 î.Hr. (civilizația numită villanoviană). Primul val
Limba oscă () [Corola-website/Science/322599_a_323928]
-
două valuri: primul val în mileniul al II-lea î.Hr. (italioții, care au fondat, între altele, civilizația terramarilor sau "terramaricolă"), iar un al doilea val, spre anul 1000 î.Hr. (civilizația numită villanoviană). Primul val ar corespunde lingvistic subgrupului de limbi italice latina-falisca-sicula, iar al doilea val ar corespunde grupului sabellic (osc-umbrian), ceea ce explică diferențele dintre oscă și latină. Avem puține informații privitoare la formarea limbii osce. Primele urme scrise ale acestei limbi le regăsim în secolul al IV-lea î.Hr.. Se
Limba oscă () [Corola-website/Science/322599_a_323928]
-
latină dominând întreaga Italie. este apropiată de limba latină, având structura gramaticală comună. Zona de implantare a limbii osce corespunde părților interioare ale Italiei centrale și meridionale, excluzând regiunile actuale ale Pugliei și ale Calabriei. Osca este, fără îndoială, limba italică cel mai bine cunoscută, după limba latină, prin faptul că a avut o foarte mare difuzare în mai multe regiuni ale Peninsulei Italice. Pe planul vocabularului, dacă unele cuvinte sunt cu ușurință identificabile pornind de la limba latină (de exemplu, „cetățean
Limba oscă () [Corola-website/Science/322599_a_323928]
-
Italiei centrale și meridionale, excluzând regiunile actuale ale Pugliei și ale Calabriei. Osca este, fără îndoială, limba italică cel mai bine cunoscută, după limba latină, prin faptul că a avut o foarte mare difuzare în mai multe regiuni ale Peninsulei Italice. Pe planul vocabularului, dacă unele cuvinte sunt cu ușurință identificabile pornind de la limba latină (de exemplu, „cetățean”: în oscă se zice "cevs", iar în latină "civis"), numeroase cuvinte sunt proprii limbii osce și probabil ieșite dintr-un substrat neindo-european (de
Limba oscă () [Corola-website/Science/322599_a_323928]
-
latină (de exemplu, „cetățean”: în oscă se zice "cevs", iar în latină "civis"), numeroase cuvinte sunt proprii limbii osce și probabil ieșite dintr-un substrat neindo-european (de exemplu, „templu”: în oscă, "caila", iar în latină "templum"). Comparativ cu celelalte limbi italice, numeroase texte în oscă ne-au parvenit, între care faimosul Cippus Abellanus și Tabula Bantina. Oscii utilizau un alfabet inspirat din alfabetul etrusc, iar acesta fusese inspirat din alfabetul grec.
Limba oscă () [Corola-website/Science/322599_a_323928]
-
conduse de Bato (6-9 d.Hr.), romanii au fondat o tabără militară în bazinul Daruvar, în locul ocupat anterior de oppidum Iasian. Cu partiția Pannoniei de la începutul secolului al II-lea, a aparținut de Panonia Superioară. În timpul domniei lui Hadrian, imigranții italici, veteranii și alți purtători externe ai cetățeniei romane s-au organizat, împreună cu locuitorii, în municipiul Iasorum în locul oppidumului antic din bazinul Daruvar. Orașul a fost centrul administrativ al tribului Iașilor, dar pe teritoriul extins al tribului existau și alte localități
Municipium Iasorum () [Corola-website/Science/329581_a_330910]
-
bizantine în sudul Italiei. Până în 1060, doar câteva orașe costiere din Apulia se mai aflau sub stăpânirea Bizanțului: pe parcursul deceniilor anterioare, normanzii își extinseseră posesiunile din sudul Italiei, iar acum își fixaseră ca obiectiv alungarea completă a bizantinilor din Peninsula Italică, înainte de a se concentra asupra cuceririi Siciliei, pe atunci aflată în mod predominant sub dominația islamică. Numeroase unități militare au fost chemate din Sicilia și, sub conducerea contelui Godefroi de Conversano, au supus Otranto asediului. Următoarea mișcare a constituit-o
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
număr ridicat de actori independenți efectuând cuceriri în nume propriu. Abia ulterior toate aceste teritorii din sudul Italiei au fost unite sub stăpânirea unică a Regatului Siciliei, care a inclus nu numai insula Sicilia, ci și întregul sud al Peninsulei Italice (cu excepția Benevento, pe care totuși normanzii l-au stăpânit în două rânduri), precum și arhipelagul maltez și ocazional unele părți din nordul Africii. Briganzi normanzi imigranți s-au strămutat în sudul Italiei pentru a intra în serviciul a diferite facțiuni longobarde
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
din 1137. Guillaume a fost fiul contelui Robert al II-lea de Loritello, căruia i-a succedat în 1137. El a domnit pentru scurtă vreme, din cauza că, imediat după preluarea comitatului, împăratul Lothar al III-lea a descins în Peninsula Italica pentru a lupta împotriva pretențiilor regale ale lui Roger al II-lea al Siciliei în sudul Italiei. Pe malul râului Tronto, Guillaume a prestat omagiu față de Lothar și a deschis acestuia porțile către Termoli. Aceeași politică a fost urmată și
Guillaume de Loritello () [Corola-website/Science/328252_a_329581]
-
al Siciliei cu prima sa soție, Elvira de Castilia. Roger apare pentru prima dată în cronici ca fiind prezent la Melfi în 1129, acceptând alături de tatăl său și de fratele său mai mic, Tancred fidelitatea din partea baronilor revoltați din Peninsula Italică. După învestirea sa ca duce de Apulia în 1135, unde se pare că a fost pus sub tutela și supravegherea lui Robert de Selby, Roger a luat parte la campaniile tatălui său în regiune, distingându-se în expedițiile din 1137
Roger al III-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328269_a_329598]
-
Roger al II-lea a primit învestitura papală din partea antipapei Anaclet al II-lea în 1130 și recunoașterea din partea papei Inocențiu al II-lea în 1139. Sicilia, care la acel moment cuprindea nu numai insula propriu-zisă, ci și sudul Peninsulei Italice, s-a extins prin includerea și a Maltei și Mahdiei, cea din urmă doar pentru scurtă vreme. Prin căsătoria Constanței de Hauteville cu împăratul Henric al VI-lea de Hohenstaufen, Regatul Siciliei a trecut sub dinastia germană (originară din Suabia
Lista monarhilor Siciliei () [Corola-website/Science/328301_a_329630]
-
de Ariano. Pentru aceasta, el a pătruns în Basilicata și a cucerit Montescaglioso. Când Guillaume al II-lea de Apulia a murit fără a avea moștenitori în iulie 1127, Roger a emis pretenți asupra tuturor posesiunilor dinastiei Hauteville din Peninsula Italică, precum și domnia asupra Principatului de Capua, care fusese nominal cedat ducatului de Apulia cu aproape 30 de ani în urmă. Cu toate acestea, față de perspectiva unirii Siciliei și Apuliei sub o singură conducere a întâmpinat rezistența papei Honoriu al II
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
sau Scrierea italică veche este un termen care se referă la un sistem de alfabete dispărute deja, care fusese utilizate pe Peninsula Italică în vremurile antice pentru diferite limbi indo-europene (predominant cele italice) și cele non-indo-europene (ex. Limba etruscă). Alfabetele derivă de la niște
Alfabetul etrusc () [Corola-website/Science/327320_a_328649]
-
sau Scrierea italică veche este un termen care se referă la un sistem de alfabete dispărute deja, care fusese utilizate pe Peninsula Italică în vremurile antice pentru diferite limbi indo-europene (predominant cele italice) și cele non-indo-europene (ex. Limba etruscă). Alfabetele derivă de la niște variante ale alfabetelor grecești, utilizate la Ischia și Cumae în Golful Napoli în cel de-al optulea secol, înainte de Hristos
Alfabetul etrusc () [Corola-website/Science/327320_a_328649]
-
sau Scrierea italică veche este un termen care se referă la un sistem de alfabete dispărute deja, care fusese utilizate pe Peninsula Italică în vremurile antice pentru diferite limbi indo-europene (predominant cele italice) și cele non-indo-europene (ex. Limba etruscă). Alfabetele derivă de la niște variante ale alfabetelor grecești, utilizate la Ischia și Cumae în Golful Napoli în cel de-al optulea secol, înainte de Hristos. Mai multe limbi indo-europene care aparțineau aceleași familii, a limbilor
Alfabetul etrusc () [Corola-website/Science/327320_a_328649]