12,885 matches
-
e deloc altceva, tată socrule! îl contrazise Sever imediat. Ascultă-mă pe mine. Casa asta valorează o avere! Dacă ar fi valorat sau nu o avere acea casă, așa cum socotea ginerele său, era greu de spus. În fapt, nu se ivi nimeni nici în zilele și nici în săptămânile care urmară dispus să plătească măcar jumătate din prețul considerat de Sever drept corect și, pe de altă parte, nici Stelian nu era chiar atât de hotărât și de dornic să vândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aibă o gospodărie iată cam tot ce-și dorea, după o viață consumată în bună măsură departe de casă, prin orașe îndepărtate, în vremea când slujise cu zel cooperația română... Și, cu toate că în mod formal aștepta în continuare să se ivească vreun cumpărător serios, el se îngriji cu sârg mai departe de gospodăria de la țară, ca și cum n-ar fi avut de gând să mai plece niciodată în altă parte. Astfel, se apucă să repare, în prag de primăvară, toate gardurile rupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
el se uită atent, străduindu-se să-și dea seama ce se petrece. Prin gardul cu uluci înalte, înghesuite unele într-altele era, însă, greu de văzut ceva și Stelian așteptă până când poarta se deschise și din dosul ei se ivi vecina Mitra, ștergându-și ochii cu colțul basmalei ei negre, iar în urma sa, Mitică, cu o față amărâtă. Ați pățit ceva, Mitică? vru Stelian să știe, apropiindu-se de ei. Mitra îndrugă câteva vorbe din care nu se putea înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu era nici o mișcare și nu se întrezărea nimic deslușit. Totuși Culae dădu binețe și întrebă dacă putea să fie și el primit acolo. Din golul căscat ca o gură știrbă al ușii nu veni nici un răspuns și nu se ivi nici țipenie de om. Atunci copilul își luă inima în dinți și păși dincolo de prag, ținându-și strâns în mâini găidulca, de teamă să nu i-o smulgă cumva prin întuneric duhurile rele. Înăuntru era bine. Bordeiul n-avea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
când în când ușa putredă și veche să geamă în balamalele-i ruginite. Adormi. Când deschise din nou ochii, el își dădu seama că nu mai ploua și prin ferestruica nu mai mare decât palma de deasupra lui zări luna, ivindu-se printre norii răzlețiți. Dar nu sfârșitul ploii îi curmase somnul. De dincolo de ușă se auzea limpede scârțâitul unor roți de căruță, așa că, fără să stea pe gânduri, Culae se repezi pe ușă afară. O căruță se vedea apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
hățuri și își îndemna caii să tragă, atingându-i cu biciul pe spinările lucioase și ude doar atât cât se cuvenea. Într-un târziu, drumul începu să coboare și din dosul unor răchite și sălcii, peste o apă mare, se ivi un sat. Am ajuns la Argeș, unchiule?... vru să știe Culae, nerăbdător să se vadă ajuns. Drept răspuns, căruțașul mormăi nu se știe ce și dădu bice cailor. Culae se ținu bine, ca să nu se răstoarne sau să nu cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
spuse. Avem același drum. Eu stau pe-aceeași uliță cu badea Vasile, vreo cinci case mai la deal!... Uite acum o să ajungem!...Diii, haidaaa!... strigă, plesnind cu biciul prin aer, și caii începură să gonească din răsputeri. În fața lor se iviră apele unui râu și un pod mare, pe care îl trecură ca-n zbor. Apoi începură să urce la deal, o cotiră la dreapta pe o ulicioară și mai merseră încă puțin. În dreptul unei căsuțe cu un gard dat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
căruțașul cu un glas gros, care răsună în văzduhul nopții, stârnind și câinii de prin curțile vecine. Hai, bade Vasile, ieși afară, că ți-a venit nepotul!... Ușa căsuței se crăpă cu un scârțâit stins și din dosul ei se ivi umbra unui bătrân, care zăbovi puțin în prag, încercând să deslușească cine era la poartă. Tu ești, mă, Petre? întrebă, cu o voce răgușită, stăpânul casei, părând să se dumirească. Apucând un toiag sprijinit lângă ușa casei, el deschise ușița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
abia într-un târziu, după miezul-nopții când Amalia, copleșită de neliniște și de teamă, începu să își plângă cu glas tare fiul cel drept și bun, de afară se făcu auzit un zgomot de pași și în pragul ușii se ivi, în sfârșit, Valentin. Palid și obosit, după ce îi salută pe toți, el se prăbuși pe un scaun, ceru ceva de băut și își aprinse o țigară. Toți se adunară, temători și curioși, în jurul său, dar Valentin nu era grăbit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
său avea cumva vreo problemă care îl împiedicase să fie și el de față sau de vină era situația lui din prezent. Ceasornicarul se întristă și dădu să-i răspundă, când ușa de la intrare se deschise și în prag se ivi chiar cel despre care vorbeau. Fostul colonel de securitate purta niște haine modeste, în care statura lui masivă parcă se micșorase, și avea pe chip o expresie de umilință. În locul temutului ofițer din poliția politică a regimului rămăsese doar omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mormăi în barbă că, pesemne, fiul său încă dormea și începu să bată tare în ușă. Bătăile insistente răsunară în tot coridorul, amplificate de ecou, și, drept urmare, două uși învecinate se deschiseră aproape în același timp. Din dosul primeia se ivi un bărbat mic și flocos, în maiou și cu obrajii plini de spumă de ras, ținând amenințător un brici într-o mână. Dumirindu-se în privința zgomotelor, el scuipă pe jos și mârâi supărat că miliția ar fi trebuit să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
neîntrebat. Uite ce jucărie mi-a dat..., se lăudă el, luând de pe jos o mașinuță legată cu sfoară și săltând-o în aer plin de mândrie. Ceasornicarul ridică mirat din sprâncene și întrebă ceva, dar tocmai atunci din locuință se ivi și mama copilului, încruntată, cu un nou-născut pe care îl alăpta la piept. Bruftuluindu-l pe băiat că ieșise fără voie din casă și că stătea de vorbă cu oameni necunoscuți, femeia îl trase tare de mână înăuntru și trânti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
De afară răzbătu zgomotul unui motor de mașină și, apropiindu-se de fereastră, văzu un automobil negru, din care tocmai coborau trei inși bine îmbrăcați și cu înfățișare prosperă, desigur niște demnitari de rang înalt ai partidului. În urma lor se ivi un al patrulea, mai scund și mai tânăr, purtând bățos o uniformă de general, urmat de un soldat înarmat cu Kalașnikov și de doi tipi solizi îmbrăcați civil. Unul din cei doi tipi i se păru cunoscut; semăna cu șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
însă timp să-și evoce neplăcutul episod și nici să-și facă vreo grijă. Secretarul reveni mai repede decât se așteptase, fără să mai aibă asupra sa documentul pe care i-l încredințase. Pe figura lui ca o mască se ivise o vagă expresie de respect și vocea îi sună mai puțin impersonal atunci când îi dădu de știre că secretarul general îl aștepta. Împreună o porniră pe coridorul larg și bine luminat, urcară cu liftul, mai străbătură încă un coridor, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
decât un câine legat de lanț, care, în loc s-o latre, începu să se gudure dând din coadă. Bucuroasă de vizită se arătă, într-adevăr, și Mariana, dar și mai bucuros se arătă Ștefănel care, de cum o zări pe călugăriță ivindu-se în prag, în straiele ei negre și ciudate, care o făceau să pară atât de deosebită față de ceilalți oameni știuți de el, se repezi spre ea chiuind și strigând, ca să-i atragă atenția. Maica Agripina, căreia îi plăcuseră întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lume. De mirare, Virgil se frecă la ochi, părându-i-se că nu vede bine, apoi le strigă celor din casă să se trezească și să vină să vadă cum ninge. Ușa celeilalte odăi se deschise repede și dinăuntru se ivi, în pijama și fără ciorapi în picioare, Ștefănel, nerăbdător să vadă și el minunea. În urma lui apăru și Mariana, cu Severel-Angheluș în brațe. Nou-născutul era gras ca un pepene, agitat și vioi, și se uita în jur, dintre scutecele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
luat pe sus de vântul năprasnic și înghețat, care-i tăie pentru câteva clipe răsuflarea. Ninsoarea care se pornise peste noapte părea idilică privită doar de lângă gura sobei. Cu o lopată mare în mâini și bine încotoșmănat, moș Panciu se ivi și el în bătătura casei, prorocind răzbunarea cumplită a iernii în prag de primăvară. -He-he, domn Virgil, ai văzut?... chicoti bătrânul, îndesându-și bine pe scăfârlie căciula strămoșească, mițoasă și țuguiată ca o glugă de coceni. He-he-he!... Vine sfârșitul lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
că aici ai trecute pe stoc, deci pentru vânzare, cincizeci și trei de cutii cu nasturi de sidef și eu nu văd decât treizeci și șase. Unde sunt celelalte? Ce s-a făcut cu restul?... În acel moment, în fereastra prăvăliei se iviră trei țigănci spoitorese, cu căldările-n spinare, care se apucară să bată-n geam și să strige să li se deschidă. Furios, gestionarul se năpusti la ușa prăvăliei, o deschise smucit și, scoțându-și capul cu părul vâlvoi și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în continuare acolo, curios să vadă ce-avea să mai urmeze. Hărmălaia din hol îl scosese din amorțeală și pe portar, un tip țigănos și țanțoș, îmbrăcat cu dichis în uniformă ca de portar de hotel; iar lângă el se ivise și o țața Floarea, femeie de serviciu, cu măturoiul în mână, și mai încolo, în umbra coridorului care ducea spre secretariat, se aținea neclintit un individ în costum, care nu prea avea figură de profesor și căruia i s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la propășirea artei... Persoana mea are mai puțină importanță! Pentru mine persoana ta are mai multă importanță! declară cu convingere Bianca, strângându-l de mână și coborând prima din tramvaiul cu care veniseră. Din stație, clădirea veche a spitalului se ivea, cu acoperișul ei de țiglă maronie și cu zidurile cenușii, cazone, din mijlocul unor tei și castani cu frunze îngălbenite, pe partea cealaltă a străzii. Eu nu mă pricep la poezie, se scuză Victor, simțind nevoia să spună și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
glumi Felicia. Numai de una, o corectă Victor, râzând și el. Ei, tinerețea, bat-o vina! grăi bonom bătrânul și îi introduse într-o cameră de zi, unde se afla o masă ovală cu niște scaune tapițate în jurul ei. Se ivi îndată și doamna Măgureanu, mică, vioaie și guralivă, despre care Felicia îi spusese lui Victor că toată viața ei fusese casnică, cu toate că era licențiată în litere de la Paris. Va să zică tu ești don juanul, zise femeia, intrând direct în miezul problemei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
soare de pe Panaghia... Rochia în carouri bleu, rochia largă pe care o purtai când erai însărcinată... Leagănul din lemn găsit în podul bunicilor în care o culcam pe Dorina..." Dorina încearcă să se facă utilă masând tălpile reci care se ivesc de sub cerșaful-lințoliu. Nu își recunoaște mama în această mumie nemișcată branșată la o aparatură pe care nu o cunoaște. Și totuși... Pe ecranul unui ordinator se afișează, în afara unor curbe zigzagate a căror interpretare îi scapă, cifre care îi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
profesorului... Pare mai trist și mai uman ca în îndepărtata ei amintire. Alături, cel al anestezistei, al Alindorei Bosch, mai frumos, mult mai frumos dar distant, concentrat în citirea unei hârtii pe care o ține în fața ochilor. În spatele lor se ivește tinerețea chipului lui Nicolaï, urmat de alte halate albe pe care Dora le ghicește dar nu le vede. Vocea profesorului : Totul este în regulă, stimată colega ? În afară de febrilitatea ușoară : 37,9°, totul este perfect. Să vedem și plaga. Nicolaï iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
acest plic neînsemnat conține un "ceva" care o va ajuta la deslușirea enigmelor care o frământă ? Nu poate dezlipi plicul și mâna, de regulă îndemânatecă, tremură când sfâșie hârtia devenită sfărâmicioasă cu anii și care, odată îndepărtată, lasă să se ivească două fotografii neclare, îngălbenite de vreme. Dora le privește cu atenție. Una din ele înfățișează un grup de șapte bărbați ce par a nu avea în comun decât obiectivul unui aparat de fotografiat, obiect probabil foarte rar la vremea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
totdeauna din timpul și locul de azi. Continuă să ningă, confirmă Dragoș care și-a scos capul de sub învelitoarea caldă pe când o mână continuă să mângâie cu delicatețe coapsele umezite de atemporala sevă a iubirii. Un al doilea cap se ivește și buze fierbinți sorb răcoarea fulgilor de nea până ce alte buze îi topesc și usucă înainte ca cele două capete să dispară din nou în lumea începutului începuturilor. Atanasie... rostește Dora într-o clipă de luciditate. Fii liniștită, îmi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]