5,195 matches
-
plece. Dar părea lipită de masă și nu izbuti să o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Târfa. Și cum se făcea că era acolo, dacă abia o lăsase... Antilia se apropie și mai mult, Întinzând o mână spre el. Avea o expresie neliniștită, fără nici o urmă din acea detașare față de priviri și de luxură care Îl izbiseră pe poet la prima Întâlnire. Părea mai umană, ca și când pantera din ea dăduse bir cu fugiții, lăsând Îndărăt doar umbra fiarei. Chipul ei strălucea de reflexe, Încă și mai roșu În flacăra caldă a opaițului. Cu degetele, prinse a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că era numai fantezia lui, dar i se păru că deslușește o mișcare dincolo de peretele din lemn. Era sigur că pe undeva exista un mecanism care să Îl deschidă, dar nu avea vreme să-l caute. Polițaii se apucară să izbească În scânduri cu spadele. Stejarul Învechit rezista, descompunându-se Încetul cu Încetul Într-un nor de așchii. Apoi, trosnetele sporite semnalară că structura era pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu greu o masă confuză, dincolo de stăvilar. Puteau fi și misterioșii ghibelini despre care vorbea toată lumea. — Le-am zărit emblema: Îl au pe Sfântul Gheorghe. Ai noștri răspund cu Ioan Botezătorul, răspunse celălalt. Pe lângă Dante trecură câțiva bolovani, care se izbiră violent de pereții din scânduri ai prăvăliilor. Evită alte pietre aruncându-se la adăpost Îndărătul statuii mutilate a lui Marte de la capătul podului. O lumină intensă se aprinse dintr-o dată pe partea cealaltă, ca și când numeroase torțe s-ar fi apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la tavernă și să pună să fie arestat vinovatul, să fie supus torturii ca să mărturisească totul. El era, trebuia să fie el. Se răsuci ca să strige ordinul către gărzi, dar mai apoi se abținu, aplecându-se la loc Îndărătul adăpostului izbit de pietrele care se succedau fără răgaz. Ceva, În sinea lui, Îl oprea. Folosirea torturii drept principală procedură pentru obținerea adevărului Îi repugnase dintotdeauna. Nu ar fi recurs niciodată la așa ceva față de un membru al celui de Al Treilea Cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
numai pentru că taciturnul mă călca pe nervi inclusiv când se chinuia să pară cât de cât amabil. Am intrat Într-o Încăpere spațioasă, ceva Între salon de primire și birou de companie I.T. last generation. Prima imagine care mi-a izbit retina dilatată de uimire Înfățișa frumoasele mele geamantane gri-petrol așezate cuminți pe mocheta vișinie, la doi metri distanță de ușă. Un fel de a spune cuminți: cuvântul potrivit ar fi mai degrabă sfidător... 8 Individul mă mințise: nu mă aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
originea „fenomenului Rennes-le-Château” privește moartea sa, pe care mulți dintre cei care s-au ocupat de această istorie neobișnuită o consideră suspectă. Subzistă bănuiala că Noel Corbu a fost victima unui asasinat, nu a unui accident. Vehiculul care l-a izbit a dispărut de la locul faptei și n-a fost identificat niciodată, iar Într-o noapte, locuința defunctului a fost răvășită de trei necunoscuți care - era evident - căutau ceva anume. Faptul a fost pus În legătură cu zvonurile care dădeau drept sigură apartenența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
funcționând impecabil, se supărase subit pe viață și intrase În grevă. Nu Într-una japoneză, ci Într-o grevă generală și totală, din care tânărul Toshiro Fujimori nu izbutise să-l scoată cu nici un preț și prin nici o metodă. Îl izbise de nenumărate ori de palmă, În speranța că miniangrenajul inert se va Îndura s-o reia din loc, Îi mișcase În fel și chip limbile, Îi Întorsese la maximum arcul (era un ceas mecanic) - pauză! Câteva zile Îl mai ținuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ce mai contează cum? - Contează, și Încă foarte mult, te vei convinge imediat. O să-ți spun eu cum a murit: Împușcat. Cu patru gloanțe trase În regiunea inimii, dintre care unul și-a atins perfect ținta, iar altul s-a izbit de o coastă și a rămas Înfipt În piele, provocând o rană superficială. Pe acesta din urmă l-am extras fără dificultate: iată-l. Cu un gest puțin teatral, Eva a așezat pe masă În fața mea corpul delict. - Îți spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
stătea scris cu litere deșănțate un vechi dicton asiatic: „Inter arma silent musae”. — Eu nu întru - zise călugărul cu hotărâre. — Dacă tu nu întri, eu întru - făcu tătarul amenințător. — Atunci întru și eu, zise Metodiu. Și întrară. înăuntru, întuneric. îi izbi un miros dă ananas. Metodiu înainta cu băgare de seamă, când într-un colț se deschise încet o ușă pe care se strecură o rază languroasă de lumină. Metodiu șovăi o clipă, se apropie cu sfială de ușă, o deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe țărmurile Bosforului înțesate de barcagii, de bragagii, de iaurgii, de lactagii, de halvagii, de geamgii, de cheflii, de scandalagii și reclamagii hazlii, sultanul părea să aibă răbdare cu oamenii. De-abia intrat prin Marea Poartă de Răsărit, drumețul e izbit de-un vuiet de chiote, de țipete, de strigăte care se apropie și-l înconjoară într-o clipită. O mie și una de nații sub o mie și una de înfățișări îl roagă viermuind în jurul lui ceva. Ce? Să cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
biblioteca de nuc maroniu, înțesată de volume legate în piei. Primul care păși în salon fu Metodiu. Aruncă o privire blândă, dar scurtă doamnei și zise în polonă: — Obișnuit nu sunt a intra în încăperi unde ochii mei pot fi izbiți de neascunsa maiestate a unei femei date într-un atât de frumos pârg. Veți înțelege astfel, scumpă doamnă, emoția firească ce mă paște: sunt om și nimic din ce-i femeiesc nu mi-e strein. — O! - suspină doamna Potoțki, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spui, acum îmi pare rău că nu aparțin și eu sexului așa-zis frumos, ca să pot furniza, prin însăși existența mea, o dovadă în plus la întemeiata critică pe care-ai facut-o. Căci bărbat fiind, de aceleași neajunsuri mă izbesc și eu. Nu ne rămâne decât dă strângem rândurile, frate dragă - răspunse Metodiu. — în ceea ce mă privește - zise pan Bijinski - țin să declar că nu voi precupeți nici un efort, oricât de mare ar fi el, ca bărbatul să-și reia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
veți sta aici - le spuse ea. Peste o jumătate de oră puteți coborî la cină, jos, în sala mare. Și plecă. Iovănuț luă cheia, o vârî în broască, deschise ușa și intră. Un excepțional miros de femeie solidă, matură, îi izbi de cum trecură pragul. Călugării se opriră speriați și parcuseră rapid odaia cu privirile: nimic — E cineva aici? - întrebă politicos Metodiu. Mirosul nu răspunse. Luându-și inima în dinți, călugării pătrunseră spre mijlocul odăii și începură să caute. Metodiu se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bogat, care n-ai cârtit un cuvânt împotriva societății bune, vrând dimpotrivă să intri-n ea, și care, plimbându-te pe stradă și salutând în dreapta și-n stânga, bucurându-te de rochia nouă pe care o porți, te simți deodată izbit extraordinar în moalele capului? — Foarte vag - răspunse căpitanul Tresoro. — Ei bine - zise triumfătoare Amada - noi am cunoscut-o! — înseamnă - zise bătrânelul căruia i se uscase pe bărbie o urmă din sosul de lobodă, trădând astfel tulburătoarea apropiere a completei senilități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
martor decât Vasâle feciorul care după aceea adormise buștean, vestea fugii domnului se-nfiripă undeva în aer, apoi coborî pe ulițele Ieșului, dădu colțul câtorva case boierești cu obloanele închise, fu împinsă de vânt până la Podul Leoaie, de care se izbi și se-ntoarse înapoi spre Mitropolie, încrețind o clipă, în trecerea ei joasă, oglinda unei bălți mari adunate de ploaie în Sărărie, apoi se strecură pe sub ușă în hanul jupânului Iani, din marginea Socolei. Primul ce o auzi fu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zeci, de sute de ani, cultul nostru se face în limba omonimului meu, fie-i țărâna ușoară, că el n-are nici o vină. Or, cred că știți cum sunt urechile omului din popor. — Cam înfundate, într-adevăr - răspunse papa. Ne izbim și noi aici de neajunsuri asemănătoare. — Mă bucur că m-ați înțeles - continuă Metodiu. în același timp, gândiți-vă ce nepotrivire e să gândești „Doamne” și să zici „Gospodi”, să te-ndrepți spre vesperina și s-ajungi la vecernie, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu ne interesează. Dacă vor să gonească, s-o facă la ei acasă. Dacă vor să omoare oameni, să-i omoare pe-ai lor. Să organizeze în Europa un circuit cât vor ei de complicat și să-și petreacă timpul izbindu-se de stânci, dar să nu mai apară pe-aici fluturându-ne pe la nas o asemenea risipă de bogăție. — Și cum ai de gând s-o împiedici? — Dând dispoziție tuturor imohagilor, oricare ar fi tribul lor sau țara unde locuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să-l fac e să pilotez un elicopter. — Experiența nu este întotdeauna un lucru bun, dragă prietene, veni răspunsul calm. Experiența este ceva ce-ți umple geamantanul pe măsură ce înaintezi în viață și care-ți este de mare folos când te izbești de probleme cunoscute - blondul zâmbi ironic: Dar când trebuie să înfrunți situații care n-au nici o legătură cu toată experiența ta dinainte, ca în cazul acesta, experiența te încurcă la fel de tare ca două geamantane grele când trebuie să-ți croiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lansării, un român, pe care ghinionul părea că-l urmărise cu o perseverență deosebită încă de la naștere, avu neșansa ca exact în locul unde trebuia să aterizeze să dea peste o bucată de stâncă cenușie ieșită din nisip de care se izbi cu piciorul, ce i se fractură într-o mulțime de locuri. Își pierdu cunoștința și vântul harmattan, care sufla din ce în ce mai tare pe măsură ce se înnopta, puse stăpânire pe mătasea de culoarea închisă a parapantei și, parcă jucându-se cu el, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
harmattan, care sufla din ce în ce mai tare pe măsură ce se înnopta, puse stăpânire pe mătasea de culoarea închisă a parapantei și, parcă jucându-se cu el, îl târî ca pe o marionetă de-a lungul întinderii de pământ ca, până la urmă, să-l izbească cu capul de o piatră enormă. Cu toate acestea, restul tovarășilor săi nu avuseseră nici un fel de problemă ca să-și ocupe pozițiile, așa că, după câteva minute, fiecare se grăbi să stabilească legătura prin radio pentru a comunica că-și ocupase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rămas-bun de la vârfurile de piatră neagră și, aproape în aceeași clipă, se lăsă să cadă în spatele unei mici dune cu sfârșeala moleșitoare a celui ce și-a încheiat o lungă zi de trudă în care, timp de douăsprezece ceasuri, a izbit o nicovală cu un ciocan de fier înroșit. Pentru o clipă, peisajul se coloră într-un roșu palid, ca de sânge amestecat cu apă, și s-ar fi putut crede că roșul acela estompa fără stridențe restul culorilor, deoarece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fi reușit foarte ușor să sporească numărul morților. Acei „munți“ triști, atât de prăpădiți că nici măcar nume nu aveau și abia atingeau două sute de metri înălțime, formau cu toate acestea o impresionantă fortăreață naturală, de care s-ar fi putut izbi numeroase oști. Își plimbă privirea peste fiecare colț și fiecare creastă, în căutarea unor eventuali dușmani, dar imediat începu să clipească tot mai des, deoarece îl usturau ochii și avea ciudata impresia că lucrurile nu mai aveau formă. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
este decît o singură diferență: ea spune că versurile „din codru rupi o rămurea / ce-i pasă codrului de ea“ au fost scrise de Octavian Goga, eu spun că le-a scris Coșbuc. Deunăzi, la Înmormîntarea unui poet, m-au izbit din nou cuvintele preotului „am văzut oase albe lîngă oase albe și nu știu care erau ale Împăratului și care ale soldatului“, citez din memorie. Ascult uvertura la Tannhäuser de Wagner. Acordurile solemne, triumfale, ale suflătorilor, urmate de vaietele sfîșietoare ale viorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fără să cunosc lumea? Cum de nu am trăit niciodată ca lumea? Merită oare să regret acest lucru? Îmi vine brusc În minte povestea rățuștii urîte. Simt ciocul de lemn al mamei uriașe, nesimțitoare, teribilă În rigoarea rotirilor ei concentrice, izbindu-mă la intervale egale cu o precizie de metronom În moalele capului. Dar, de undeva dintre trestii, cele treizeci de foueteuri ale Odettei-Odylle, tutu-urile ei În alb-negru, clișeul unei realități infinit mai vii, dacă o compari cu ciocul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]