2,595 matches
-
are divinitatea. De-a lungul cronicii sunt consemnate, imediat după relatările unor crime sau greșeli, pedepsele care au urmat. Totodată autorul insistă în evidențierea cauzelor ce duc la săvârșirea răului (nesocotirea legilor, a bunelor obiceiuri și sfaturi, abuzul de putere, lăcomia, cruzimea, felonia, zavistia, lașitatea), dar poate lauda cu glas la fel de mare calitățile pe care uneori le constată (dragostea de țară, simțul măsurii, bunătatea, înțelepciunea, loialitatea, respectarea vechilor reguli). Letopisețul... lui N. încheie șirul marilor cronici moldovenești, fiind în același timp
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
blând”. Sub alarma limitei și captivității în agonie Cu fața la zid agită caleidoscopic scenografia precedentă, între seraficul atroce, coborât din Bosch sau (invocatul) Hyeronymus von Aachen și capriciul goyesc sau coșmarul expresionist, recapitulând gesticulația tandreței și a ororii, a „suferinței și lăcomiei”, cu toate tonalitățile elegiei. Detașată de modele literare în curs, fără orgoliul inovației sau al deplinei originalități, poeta își asumă monologul în „singurătatea spectacolului”. Tot în registrul asincron al modernității clasicizate, romanul Parfumul rochiei mixează două scriituri cu narator ubicuu
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
poate cel mai cunoscut poem românesc în lume. Cântece împotriva morții (1963) au accentuat și extins la întregul secol XX - „veac uituc, veac plin de amintiri” - tema vieții apărate împotriva „odraslelor și slujitorilor” Morții: Mizeria, Tirania, Perversitatea, Meschinăria, Foamea, Invidia, Lăcomia, poetul însuși devenind un exponent al Umanității: „Ca să pot apăra mai bine această viață,/ transmiteți-mi întreaga voastră spaimă.” De moartea soției sale, pictorița Florica Cordescu, este legată scrierea unui volum, Elegie pentru floarea secerată (1967), cu un lirism, în
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
între curat și necurat; de la zilele Mele de odihnă și-au întors ochii, și Eu sunt înjosit de către aceștia. Căpeteniile Ierusalimului în sânul lui sunt ca niște lupi care sfâșie prada; ei varsă sânge și ucid sufletele, ca să-și sature lăcomia. Prorocii lui tencuiesc toate cu ipsos, cu vedenii deșarte și cu prevestiri mincinoase, zicând: „Așa grăiește Domnul Dumnezeu”, când Domnul nu le grăiește nimic. Descriind apostazia poporului ales, plângerile lui Ieremia (4, 11-17) ating un registru mult mai dramatic: Sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în locașul lui Dumnezeu, am observat cu conștiință clerul înalt și pe cel proletar. Dar vai! Ce dezamăgire... Acolo unde credeam că voi găsi toiagul și traista, sacrul simbol al umilinței și pietății creștine, am găsit ignoranța întronată, invidia, mândria, lăcomia și alte păcate morale, pe care ne oprim a le descrie, căci legea de presă - fără îndoială - ne-ar condamna la zece ani de ocnă... Două decenii mai târziu, publicistica realistă a lui Eminescu confirma din plin stagnarea. A murit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
continuă! - Bine... Dragi semeni... Ă Excelent! exclamă Stubb, aprobator. încearcă să-i măgulești, așa, bună idee! Drept care, moș Țigău își continuă predica: Ă Deși sînteți niște rechini, foarte lacomi din fire, eu totuși vă zic, dragii mei semeni, că această, lăcomie - nu mai izbiți cu coada, încetați odată! Cum naiba o să m-auziți, dacă plescăiți și vă foiți atîta, afurisiților? Ă Bucătare, strigă Stubb, apucîndu-l de guler, nu-ți permit să vorbești urît, vorbește-le ca un gentleman. Bucătarul își reîncepu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încetați odată! Cum naiba o să m-auziți, dacă plescăiți și vă foiți atîta, afurisiților? Ă Bucătare, strigă Stubb, apucîndu-l de guler, nu-ți permit să vorbești urît, vorbește-le ca un gentleman. Bucătarul își reîncepu predica: Ă Nu atîta pentru lăcomia voastră, dragi semeni, vă fac morală - așa vi-i firea, nu-i chip să v-o schimbați - totul este să vă stîpîniți pornirea asta ticăloasă. Sînteți, firește, niște rechini, dar, dacă vă stăpîniți cum se cuvine rechinul din voi vă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lăsat așa, să zicem șase ore în șir, a doua zi dimineață nu s-ar mai vedea din el decît scheletul. Totuși, în mai toate celelalte zone ale oceanului, unde rechinii nu mișună în număr atît de mare, uimitoarea lor lăcomie poate fi uneori temperată considerabil cu ajutorul așa numitelor „sape de balene“ - niște instrumente tăioase care, însă, în anumite cazuri, nu fac decît să-i gîdile pe rechini, stîrnindu-le și mai mult apetitul. Dar în cazul de față, cu rechinii strînși
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
straie cernite sau pestrițe. Cît trăia balena, puțini dintre ei i-ar fi venit, cred, în ajutor, dacă din întîmplare ea le-ar fi cerut s-o ajute; dar la praznicul de înmormîntare, dau buzna cu atîta pioșenie! O, cumplită lăcomie vulturească a lumii, de care nu scapă nici măcar puternica balenă! Dar încă nu s-a isprăvit. Deasupra cadavrului pîngărit planează duhul său răzbunător, care-i supraviețuiește și care bagă groaza în cei ce se-apropie de el. Cînd namila albă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și de fildeș, cu care sînt înzestrate miile de insule ale acelor mări orientale, ai sentimentul că natura a ținut să le creeze, prin această conformație a terenului, măcar aparența, dacă nu și capacitatea reală de a se apăra împotriva lăcomiei acaparatoare a lumii occidentale. Țărmurile strîmtorii Sund sînt lipsite de cetățuile impunătoare care apără intrările în Mediterana, în Marea Baltică și în Hellespont. Spre deosebire de danezi, acești orientali nu cer niciodată omagiul slugarnic al coborîrii velei gabier, din partea nesfîrșitului alai de corăbii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cornul” plasat în partea din spate a abdomenului, care poate să o facă să semene cu o frunză răsucită; puteți să o reperați după excrementele de culoare verde închis pe care le lasă pe sol, sub plantă; se hrănește cu lăcomie timp de peste trei săptămâni și devine, apoi, crisalidă. Daunele pe care le poate cauza Acest fluture atacă roșiile, ardeii, cartofii, vinetele și tutunul. Mănâncă fructele, dar mai ales frunzele. Ce puteți face? După recoltare, înlăturați resturile vegetale și tot cea
Grădina de legume ecologice. Ghid practic by Agnes Gedda () [Corola-publishinghouse/Science/2318_a_3643]
-
acel Unreal City din marele poem al lui T.S. Eliot, „The Waste Land”, în care cadavrele încep să dea muguri. E un oraș a cărui violență provine dintr-o colcăială invizibilă de păcate vechi și ambiții sălbatice, un oraș al lăcomiei și al disperării. Orașul lui Marlowe e înfrățit cu „Poisonville” - pronunția voit defectuoasă a lui Personville -, din romanul Red Harvest al lui Dashiell Hammett. Otrava există pretutindeni: în clădiri, în oameni, în bani. E însăși esența acestui univers descentrat, decerebrat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
umanității aflate sub neobosita presiune a unei stranii energii nevrotice. Deși cărțile pe care i le-a dedicat Raymond Chandler au o vechime de cinci-șase decenii, Philip Marlowe este mai viu astăzi decât fusese la naștere. La fel și violența, lăcomia, nepăsarea, cinismul, fascinația vulgarității și nebunia lumii. Cinci zile din viața lui Marlowetc "Cinci zile din viața lui Marlowe" În debutul romanului The Big Sleep, Philip Marlowe are treizeci și trei de ani. Vorbește fără ocolișuri, are simțul umorului și, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ca să mă încălzesc și să-mi ațâț curiozitatea. Depășisem timpul de parcare, dar polițiștii erau prea ocupați cu trecerea fetelor și cu fluieratul ca să-și mai bată capul. Aceeași funcție o are și paragraful dedicat atmosferei de leneșă perversitate și lăcomie de la Cypress Club din Las Olindas, patronat de spiritul plin de cruzime, dar nu lipsit de fairplay, al lui Eddie Mars: Pe la zece și jumătate seara, mica orchestră mexicană, cu centuri late, galbene, obosi să mai cânte în surdină o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
străbătută de Marlowe este greu să nu devii un asasin. Fiecare dintre personajele întâlnite de detectiv are o istorie secretă. Ceea ce arată lumii e doar machiajul, masca, partea - mai mult sau mai puțin onorabilă - a unui aisberg de imoralitate, corupție, lăcomie, abuz de droguri și de sex, perversitate și crimă. În această lume, asasinii umblă în mașini luxoase, iar victimele - rareori superioare din punct de vedere moral - sporesc procentul de imoralitate, depravare sau violență. Este o lume urât mirositoare, un tărâm
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
violență. Este o lume urât mirositoare, un tărâm pustiu, o enclavă respingătoare populată de fantomele unui trecut blestemat. Ploaia care cade aproape necontenit pe parcursul celor cinci zile în care Marlowe este angajatul generalului Sternwood nu reușește să curețe crusta de lăcomie și cinism a acestei lumi demonizate. Faptul că deznodământul romanului se petrece într-un loc abandonat, unde ruina domină totul - o trimitere evidentă la prăbușirea morală a oamenilor - conține o simbolistică a cărei semnificație nu mai trebuie probată: Era un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
tocmai murise, după ce-și trăsese două gloanțe în inimă. Velma pășise așadar în teritoriul la care cei vii nu au acces. Refuzul metafizicului, al dialogului cu lumea de dincolo cade ca o concluzie brutală a violențelor, grotescului, corupției și lăcomiei radiografiate în această carte. Unul dintre cuvintele frecvent întâlnite pe parcursul narațiunii este, de altfel, dirt („murdărie”). Autorul ne oferă, în felul acesta, o indicație de lectură, dar se și supune legilor narațiunii realiste: el reflectă situații ce corespund întru totul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
moderne. Plasată într-un alt context, doamna Murdock ar fi putut deveni un memorabil personaj demonic, o ființă neguroasă ce-și țese plasa de intrigi în penumbra casei-bastion. În contextul dat, ea nu este decât o matroană autoritară, împinsă de lăcomia și zgârcenia sa la abuz, teroare și crimă. Captivitatea în care o ține pe Merle Davis are o limpede componentă psihanalitică: rareori o victimă s-a dovedit mai atașată de propriul călău! Motivația dată de autor - Merle leșină în clipa
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și mai mult resursele imaginative ale romancierului. Cu toate acestea, părțile de rezistență ale cărții rămân secvențele statice. Descrierile de interioare, analiza psihologiei personajelor și stabilirea raporturilor de forțe dintre ele alcătuiesc un excepțional dosar al interrelațiilor umane guvernate de lăcomie, cruzime, violență, sexualitate, frică, resentiment și ură. Există în roman un subtil joc de lumini și umbre. Simpatia autorului - și, implicit, a cititorului - se îndreaptă spre protagoniștii surprinși în aer liber, în mișcare. Dramele au loc în interior, în clădiri
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
schimb, motivațiile lor sunt mult mai personalizate. Crimele petrecute în The Lady in the Lake au explicații precise, legate de acțiuni și interese precise ale făptașilor. Retrăgându-se în natură, protagoniștii restrâng, în mod paradoxal, sfera de acțiune a liberului-arbitru: lăcomia, gelozia, avariția, pasiunea oarbă, violența înnăscută au mobiluri limpezi, stabilite la nivel personal. În felul acesta, răul se relevă a fi al individului, nu al universului. Personajele poartă măști în speranța de a ridica bariere în fața potențialilor urmăritori. Furtul de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
mai hazlii cu cât, la celălalt capăt al discursului, ei îmbrățișează cu o ușurință dezarmantă ideea de modă, schimbare, prefacere. E adevărat: în romanele lui Chandler - inclusiv în The Little Sister - există multe femei marcate cu stigmatul crimei, al asasinatului, lăcomiei ori lascivității. Dar există și la fel de mulți (dacă nu simțitor mai mulți) bărbați ce ilustrează aceleași categorii - și încă multe altele: consumatorii de pornografii din The Big Sleep, dezaxații violenți din The Lady in the Lake sau chiar The Little
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
suspiciunii și nevrozei - induce de la bun început sentimentul eșecului. Cușca scorojită din care, asemenea unui păianjen, Marlowe contemplă nimicnicia lumii e mai puțin o metaforă a decăzutului univers californian, cât cutia de rezonanță în care se aud ecourile distorsionate ale lăcomiei, cruzimii, imoralității și violenței universului. Vizita neașteptată a lui Orfamay Quest tulbură nu doar liniștea, ci și micul scenariu sadic în care detectivul înțelege să-și gestioneze inutilitatea, tristețea și dezabuzarea: Pândeam de cinci minute musca albastră și așteptam să
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
înfricoșătoare și în care Pacificul însuși, „imens, greoi și compact, se căznea să ajung la țărm, ca o femeie de serviciu ce se întoarce acasă”. Întinderea californiană se relevă a fi un stat al comerțului pur, un El Dorado al lăcomiei, în care găsești „tot ce-ți dorești și nimic bun”. Ca într-o cădere din lumea reală în cea a iluziei, seara „irațională” a lui Marlowe se încheie într-un cinematograf: Așa că m-am dus la un cinema și culmea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dezvoltă într-un plan paralel, nu mai puțin înveninat de ură și gelozie, ce se va încheia cu moartea uneia dintre protagoniste și pierderea definitivă a iluziilor de către cealaltă. The Little Sister poate fi citit și ca un tratat despre lăcomie. Fie că e vorba de setea de bani (frații Orfamay și Orrin Quest, dar și sinistra mamă care-i așteaptă în Kansas, lacomă să se înfrupte din porția de bani murdari obținuți ca urmare a trădării), de sex (Dolores Gonzales
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sine, ci și cu înfrângerile în serie, Marlowe devine o ipostază a mortului-viu, a individului golit de atributele normalității. Melancolia severă a detectivului se manifestă întotdeauna în legătură cu lumea înconjurătoare, cu spațiul nevrotic al deșertului californian populat de neoane, suferință, violență, lăcomie, ură, singurătate, peste care se întinde umbra feroce a morții. Goliciunea funerară a orașului depersonalizat coboară, prin vasele comunicante ale disperării, în adâncimile ființei lui Marlowe, pentru a-și stabili acolo o redută sortită să reziste până la sfârșit: Am ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]