22,183 matches
-
scări sau mergeam în biroul lui să plătesc întreținerea. Icnea și din ochi îi curgeau lacrimi, dar nu zicea nimic. Nici eu. De pictoriță m-am despărțit după o vreme. Mirosea prea normal. Acum trăiesc cu o maseuză. N-are lanț la țâțe, dar are un tatuaj pe cur. Un trandafir. Un Bordure Nacrée, mai precis. Un nume perfect, dintr-un anumit punct de vedere. RĂZBOIUL RECE Jean Pastou Journal 26.12. Azi mi s-au rupt chiloții. S-au rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ilicit? Dar ar fi trebuit să-i explic toate dedesubturile despre Jojo și cealaltă, care n-au renunțat niciodată să-mi ceară să-i ajut să-și recupereze ceea ce pretind că au pierdut din cauza mea, să-mi atârne de gât lanțul de șantaje care mă obligă și acum să petrec noaptea căutând o soluție pentru un vechi prieten, aflat într-un sac de plastic. Și cu singalezul m-am gândit că era ceva la mijloc. Nu cumpăr crocodili, jeune homme - i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și ochi urduroși mi-a făcut semn s-o urmez. Într-o grădină acoperită, printre portocali, păsări-liră și fântâni, mi-a venit în întâmpinare, înveșmântată în liliachiu, pe obraz o mică mască de mătase cu stropi de aur alb, un lanț de acvamarine pe frunte...“ Ai vrea să afli mai multe despre sultana asta; ochii tăi parcurg cu neliniște foile de hârtie subțiri, așteptându-te parcă s-o vezi apărând dintr-o clipa în alta... Marana pare și el împins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Ludmilei asupra cărții, sperând s-o vezi venind spre tine din paginile cărții. Dar nu reușești să mai citești, romanul rămâne blocat la pagina pe care o ai sub ochi, de parcă numai sosirea Ludmilei ar putea să repună în mișcare lanțul de evenimente. Cineva te cheamă. Chelnerul repetă numele tău umblând printre măsuțe. Ridică-te, ești chemat la telefon. E Ludmila? Ea e. — Îți spun mai târziu. Acum nu pot veni. Ascultă, am cartea! Nu, nu aceea, nici una din ele: una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
iar el mi se prezenta sub chiar înfățișarea mea? Pe podeaua de oglindă zace un trup de femeie, legat. E Lorna. De cum se mișcă, trupul ei dezbrăcat se întinde pe toate oglinzile. Mă arunc asupra ei, s-o eliberez din lanțuri, să-i scot călușul, s-o îmbrățișez; dar ea se-ntoarce împotriva mea, furioasă. Crezi că mă ai la mână? Te înșeli! - și-și înfige unghiile în obrajii mei. E prizonieră ca și mine? E prizoniera mea? Ea e oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe care i-o dădea atingerea lor. Și-ar putea face un colier drăguț din ele,își zise în sinea ei, dacă le-ar găuri la mijloc și le-ar înșira pe o ață de nailon sau chiar pe un lanț de argint. Philemon îi arătă cum să încarce arma și cum s-o șteargă apoi ca să îndepărteze amprentele. Apoi o mângâie în grabă, o sărută pe obraz și plecă. Mirosul briantinei lui, un miros exotic, ca de rom, pluti în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
plămân, uite la el ce rozaliu e, cu alveole curate de nefumător, se lasă ca o cremă de căpșuni când ating cu degetul. Vreau să mă spăl pe mâini, dar nu mai apuc... ... ușa e zgâlțâită cu putere. Am pus lanțul, am îngrămădit noptierele, am tras cuierul, m-am proptit și cu spinarea-n ea, dar pârâie din balamale, nu mai are mult și zboară. Un trosnet, a cedat, cei de-afară împing și eu fug repede-repede pe holul care parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
rămas chior când o bătea cu lopata. Altul, de nouă ani, s-a spânzurat în magazie pentru că nu i-au dat voie să vorbească la telefon cu maică-sa, plecată la muncă. Un profesor de engleză s-a legat cu lanțuri de brațul unei macarale și-a stat acolo până a venit televiziunea. Au bombardardat o școală din Serbia. Oamenii s-au ascuns prin pivnițe, orașele sunt împărțite, chiar străzile s-au împărțit, unii de-o parte, alții de alta. Niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nici întristare și nici nu te toacă nimeni, să nu vă mănânce să scrieți ceva despre mine sau să mă evocați pe la televiziuni, că jur că mă-ntorc, vă bântui în fiecare seară, vă dau cu oglinda-n cap, cu lanțul de la bicicletă, vă dau foc cu bricheta la mustăți și bărbi, vărs aftershave-ul în ciulama, împing mobila prin casă și vă recit din proletcultiști când vreți și voi să v-o puneți. Scot fotografia clasică a „Voievozilor” și-i desenez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
au umflat degetele, am așteptat pe fotoliul acela verde, îmbrăcat în vinilin, „să-ți fie rușine...”, am scris o poezie patriotică, „Sunt fiu de vultur”, a apărut în Cutezătorii, am mers cu capacul de butelie să-l pună Gură pe lanț, lângă celelalte, am dormit pe țol lângă foc, am defilat în chiloți roșii pe stadion și-am leșinat că era prea cald și-am căzut de pe carul alegoric, era un glob care se deschidea ca o floare și de-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
dimineața, pe scări. Stau cu picioarele proptite pe bara de metal și-ascult burta orașului care chiorăie. *** - Am s-o dărâm singur, ce-și face omu’ cu mâna lui... a râs. Până mâine o dărâm, complect, am legat câinele-n lanț, am înțeles, așa o să fac, ce hârtii trebuie să semnez? Dați-le pe toate, le semnez, e bine, e foarte bine, suntem mulțumiți, plecăm, mă mut, sunt de acord... Uite, nevastă, ai și tu dreptul să semnezi! Acolo, vezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
strâns sforile? Ați adunat scripeții? Ați legat cutiile? - Da... - Nergal... Măi, bezmeticule, nu-ți lipsește nimic? - Dă-o-ncoace, tocmai mă întorceam după ea... - Și cleștii? Ați luat cleștii? - Aici sunt... - Și greutățile? Și pompele? Și fiolele? Și prelata? Și lanțurile? Cheile? Și oglinzile, toate? - S-a spart una, am scăpat-o alaltăieri noapte, mi-e al dracului de ciudă, dar e dusă de-acum... - Ah, asta nu e bine deloc... Ai strâns? - N-am mai avut cum, a spulberat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În care Își pierdea cunoștința și avea coșmaruri cumplite alternînd cu cele de luciditate și insuportabilă suferință, și Își dorea În fiecare clipă să se arunce În mare definitiv, ca să le Îngăduie rechinilor să pună capăt odată pentru totdeauna nesfîrșitului lanț de nefericiri. Însă fu numai un gînd trecător; o ispită alungată curînd, căci mai presus de orice pe lumea asta Iguana Oberlus era o ființă care se agățase de viață, un supraviețuitor Înnăscut pe care părea să-l Însuflețească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ascundă, interpunîndu-se mereu Între el și cei care l-ar fi putut zări de pe vapor. CÎnd ajunse În dreptul ei, se strecură cu grijă Înăuntru și puse mîna, fără grabă, pe cîteva cuțite late, ață de pescuit și cîțiva metri de lanț de ancoră. Se Întoarse cu toate acestea, tot pe brînci, adăpostit acum de stînci și arbuști, și porni grăbit și silențios către apus, către zona cea mai sălbatică a insulei. În curînd, găsi ceea ce căuta. Bărbatul, mic și oacheș, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
beregata. - O vorbă numai și te scurtez de-un cap, l-a anunțat Oberlus pe un ton care nu admitea replică. Întinde mîinile. Celălalt ascultă pe dată, mut Încă de groază, iar Iguana, cu mișcări precise, Îi legă mîinile cu lanțul, petrecîndu-i-l apoi, În așa fel Încît să formeze un fel de laț, pe după gît. Ascunse În tufișuri butoiașul, ibricul și pîlnia și, dintr-o singură smucitură bruscă, aproape că Îl azvîrli la pămînt pe omulețul speriat, despre care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
azvîrli din nou pe nefericit cu capul Într-o stîncă, făcîndu-i o gaură În frunte, din care aproape imediat Începu să țîșnească sînge. Ca și cum asta, În loc să-l liniștească, păru să-l scoată și mai tare din fire, Oberlus trase de lanț și iuți pasul, tîrÎndu-și victima aproape În patru labe vreo sută de metri, pentru a se pierde apoi Într-o vîlcea adîncă, ce Împărțea În două partea cea mai răsăriteană a insulei. CÎnd, În sfîrșit, se opriră În fața intrării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
meu și-o să faci tot ce-ți poruncesc, iar la cea mai mică nemulțumire pe care mi-o pricinuiești, o să fiu atît de dur, Încît Îți jur că te vei căi că te-ai născut... O să-ți leg picioarele cu lanțuri și-o să lucrezi cît e ziulica de lungă. O să te păzesc În permanență, chiar dacă tu nu mă vei vedea, iar la căderea nopții va trebui să dormi oriunde se va-ntîmpla să te afli, fiindcă altfel, dacă descopăr că te miști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și semeață a unui vapor de mare tonaj. Oberlus Îl zări primul, cocoțat cum era În turnul lui de veghe aflat pe culmea abruptă a falezei, și aproape imediat porni În căutarea prizonierului său, care săpa pămîntul, și, trăgîndu-l cu lanțul de gît, Îl obligă să-l urmeze pe Înălțimi, nelăsîndu-l să se depărteze de el nici măcar o clipă. Amîndoi văzură cum nava se Îndrepta direct către insulă, voind pasămite să-i dea tîrcoale, căutînd refugiul sigur al ansei dinspre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Le făcu semn să plece. Iar acum cărați-vă... La muncă! Îi lăsă să se Îndepărteze vreo două sute de metri și, ridicînd mîna, apucă frînghia clopotului și trase de ea cu putere, făcîndu-l să răsune. Bulucindu-se și căzînd din pricina lanțurilor prea scurte, cei patru bărbați veniră Într-un suflet, Într-o alergătură tragicomică În care săreau cu picioarele apropiate, ba chiar mergeau În patru labe, iar Oberlus Înșfăcă unul dintre bicele pe care le salvase de pe fregată și arătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se ținea el minte, și care Îi provoca silă ca și cum fiecare por din trupul său ar fi emanat o duhoare pestilențială. Nu i se părea nici măcar posibil să Încerce să urmărească firul gîndirii lui, nici să priceapă prin ce lung lanț de suferințe ajunsese acea ființă În acel loc și punct. Într-un anumit fel, și prin simplul fapt de a-l privi și a observa respingătoarea lui urîțenie, era firesc și logic să accepte că umanitatea se purtase cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
coasta Pacificului, din Valparaíso În Panamá, inclusiv În portul La Paz, fără să menționeze micul detaliu - pe care fără Îndoială el Însuși Îl ignora - că La Paz se afla la aproape patru mii de metri Înălțime, În interior, În plin lanț muntos al Anzilor. Dar acestea nu erau, În fond și la urma urmei, decît mărunțișuri anecdotice, iar spaniola continua să fie, În pofida aspectelor ei picarești, absolut necesară pentru navigatorii de toate naționalitățile. Asta a și fost, de altfel, pricina pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
zvîrcoleau cu burta În sus, osîndite să moară astfel, cîteva luni mai tîrziu, În cea mai crudă și mai lentă agonie. Îl zări apoi pe norvegian, a cărui siluetă se profila pe fundalul Îndepărtatului incendiu, mergînd În patru labe, cu lanțurile Încurcîndu-i-se și agățîndu-se de stînci și de tufișuri, și se ascunse În desiș, căci Își dădu imediat seama că era dezarmat și că noaptea aceea era potrivită pentru o eventuală răzvrătire a sclavilor săi. Rămase așadar pe vine vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vai pe coastă. Oberlus Îi lovi pe primii trei, lăsîndu-i lați, și Îi Înjunghie pe ceilalți doi, Împiedicîndu-i să pună piciorul pe pămînt. Cinci captivi noi i se părură prea mulți pentru o singură „șarjă” și nu mai avea nici lanțuri cu care să-i lege. Trei era un număr perfect, pe care se simțea În stare să-l stăpînească fără probleme. Pe la mijlocul dimineții, cu toate că mareea nu era niciodată prea puternică pe insulă, fluxul eliberă Río Branco din cursa de stînci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Huascar. Huascar avea să moară de mâna lui Atahualpa, pe eșafodul lui Pizarro, Pizarro - Înjunghiat de pumnalele ucigașe ale partizanilor vechiului său prieten Almagro, care la rîndu-i fusese asasinat mai Înainte de Însuși Pizarro. S-ar fi spus că acel lung lanț de sînge, morți și violență marcase În chip tragic orașul Quito și familia Ibarra, căci fratele mai mare al lui Niña Carmen, Alejandro, se prăbușise, cu pieptul străpuns de un pumnal, Într-un duel stupid, iar unchiul Juan căzuse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tîrziu, tăcerea puse stăpînire pe insulă și miile de păsări marine Începură să se Întoarcă, tremurînd, la locurile lor. CÎnd Niña Carmen se trezi, după ce trecuse amiaza, descoperi că era lungită pe un pat grosolan, goală și legată cu un lanț lung terminat la capăt cu un cîrlig care fusese Înfipt În mijlocul unei peșteri imense, cu pereți Înalți și lumină difuză. Îi trebui multă vreme ca să-și dea seama de realitate și memoria ei fu asaltată de scenele pe care, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]