3,106 matches
-
încă nestinse de propaganda rolleriană) și amplificarea lor paroxistică a constituit o "terapie prin mit[o-istorie]" (Tomiță, 2007, p. 12) ca rețetă ideologică de compensare a gravele deficite economice. Reinventarea comunistă a soluției naționaliste a fost o manevră de legitimare politică, al cărei succes s-a datorat exploatării unor sensibilități colective larg răspândite în rândul populației. Însă, chiar dacă regimul totalitar a repus memoria antebelică în drepturi, scopul urmărit a fost ranforsarea ordinii socio-politice socialiste. Avem așadar restituirea memoriei în slujba
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
temporalității. Meta-povestirea națiunii române (desfășurarea în timpul istoriei a "duhului" românesc), susținută de o periodizare cronologică a istoriei, este astfel destructurată, odată cu intrarea discursului istoriografic în condiția postmodernă. Implicațiile pentru ideologia naționalistă sunt majore: "căderea în desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare" (Lyotard, 1993, p. 15), adică a periodizării cronologice a istoriei, antrenează mai departe prăbușirea funcției narative a istoriei, care înseamnă că istoria își "pierde functorii, marele erou, marile primejdii, marile aventuri și marele scop" (Lyotard, 1993, p. 15). Renunțarea la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Mondial a antrenat o revizuire substanțială a relației simbolice dintre prezent și trecut. În secolele derulate sub zodia naționalismului, trecutul a continuat să fie, ca întotdeauna, "slujnica autorității" (Plumb, 1969, p. 33), folosit ca instrumentum regni, ca unealtă simbolică de legitimare politică a autorității prezente. În acest mod, națiunile și-au prelucrat, invariabil, un trecut glorios, încărcat de fapte de vitejie și sacrificii de sânge, ca temelie eroică a ordinii socio-politice prezente. Trecutul monumental legitima politic un prezent care aspira la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sânge, ca temelie eroică a ordinii socio-politice prezente. Trecutul monumental legitima politic un prezent care aspira la un viitor de o monumentalitate similară. Aceasta este paradigma eroico-celebrativă în care a fost elaborat trecutul național. Postnaționalismul contemporan a schimbat regulile jocului legitimării politice. În expresia consacrată deja a lui J. Olick, paradigma actuală de gestiune a trecutului în memoria națională a statelor poate primi denumirea de "politicile regretului" (Olick și Coughlin, 2003; Olick, 2007). Aruncând o privire scrutătoare asupra istoriei recente, spectatorul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de conștiință, impulsionată de o voință de pocăință în efortul de eliberare catharctică de greșelile trecutului prin spovedania publică și asumarea oficială a păcatelor trecutului. Această penitențializare a politicii memoriei este identificată de către J. Olick ca fiind "noul principiu de legitimare" politică în contemporaneitatea postnaționalistă. Legitimitatea politică în ordinea actuală a postnaționalismului pare a fi condiționată de ritualul simbolic de penitență publică la care statele naționale se autosupun în vederea reconcilierii prezentului cu trecutul. Regretul a fost instituit astfel ca principiu politic
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
așa cum e înțeleasă ea în mod convențional, ca o succesiune de evenimente ordonate cronologic. Odată cu renegarea periodizării clasice, simțul istoric românesc pășește în condiția postmodernă. Drept consecință, istoria devenită deșirată din punct de vedere cronologic își pierde din funcțiile de legitimare politică pe care le-a îndeplinit de-a lungul timpului. Simplificând lucrurile, liniaritatea cronologică sugerează teleologie (un țel final al istoriei), care se pretează unei prelucrări ideologice al cărui rezultat este ideea de destin istoric. Însă o astfel de filosofie
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
socio-politice? Sunt, toate acestea, întrebări care se pot constitui într-un punct de plecare pentru tratarea problemei ideologiei. Ca figură centrală a imaginarului social, ideologia joacă un rol fundaental nu doar în influențarea realității sociale și politice, ci și în legitimarea, în sensul interării, a unui anumit tip de politică. Chiar dacă scurta istorie a ideologiei, de doar puțin peste două sute de ani, a aglutinat, în mod paradoxal, o serie întreagă de definiții ale conceptului situație cauzată de ambiguitatea sa semantică, dar
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
Problema (a) Politica (b) Puterea (c) Lumea în întregul său 3. Subiectul (a) Clasa socială (b) Orice grup (c) Orice grup sau individ 4. Poziția (a) Dominantă (b) Subordonată 5. Funcția (a) Explicație (b) Represiune (c) Integrare (d) Motivare (e) Legitimare 6. Motivația (a) Bazată pe interese (b) Lipsită de interese (c) Non-expedientă (fără interese pe termen scurt) 7. Structura cognitivă/afectivă (a) Coerență (internă) (b) Contrast (extern) (c) Abstracție (d) Specificitate (e) Ierarhie (f) Stabilitate (g) Cunoaștere (h) Sofisticare (i
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
ideologiei, câtă vreme se presupune că aceasta deține, întotdeauna, un program pe care intenționează să-l pună în practică. Ideologia are și funcția de a legitima, deci de a construi argumente care să justifice anumite idei sau acțiuni. Funcția de legitimare poate să transpară în acest sens neutru, sau poate fi regăsită, atunci când distorsionează realitatea, într-un sens negativ. În cele mai multe definiții ale conceptului de ideologie, principala motivație care este implicată e dată de interese; în tradiția marxistă, de interesele de
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
ca modele politico-epistemice care au contribuit la configurarea realității sociale și politice. * Utilizarea conceptului de ideologie ca instrument analitic. * Calitatea ideologiei de liant al cooperării sociale. * Raportul dintre ideologie și fenomenul dominației. > Concepte cheie: concepție negativă, concepție neutră, concepție pozitivă, legitimare, modernitate, ideologii, liberalism, conservatorism, socialism, model politico-epistemic, cooperare socio-politică, dominație. > Autori: Paul Ricoeur, Darren Langdridge, Robert C. Tucker, Ehud Sprinzak, Györg Markus, Dorothy E. Smith, Quentin Skinner, Alan Scott, Karl Mannheim, Jeremy Rayner, Peter L. Berger, Thomas Luckmann, Clifford Geertz
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
necesar că fenomenul ideologic nu poate fi redus la acela al relațiilor de clasă. Cu alte cuvinte, ideologia nu apare numai în contextul relațiilor dintre o clasă dominantă și o clasă dominată, ci peste tot acolo unde este prezentă necesitatea legitimării autorității politice. Marx a analizat fenomenul ideologic exclusiv prin prisma funcției sale de disimulare sau, mai curând așa cum arată Paul Ricoeur a înțeles ideologia ca "distorsiune-comunicare"32. Este adevărat, ideologia are rolul de a legitima, uneori recurgând chiar la disimulare
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
la disimulare: "Acolo unde există putere, există o revendicare de legitimitate. Și acolo unde există o revendicare de legitimitate, există recurgerea la retorica discursului public într-un scop de persuasiune"33. Dar nu aceasta este calitatea esențială a ideologiei. Dimpotrivă, legitimarea, acțiunea justificatoare proprie ideologiei, chiar și prin apel la disimulare, este, în realitate, o prelungire a funcției sale integratoare. În opinia mea, atunci când discutăm despre calitatea integratoare a ideologiei, ce poate fi identificată prin acele teorii sau activități care au
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
istoric, cu un ceva care ne precede și, în același timp, ne orientează. Aici putem regăsi, practic, funcția esențială a ideologiei, și anume aceea integratoare. Mai mult decât atât, putem deduce că, înainte de a servi fenomenului de dominație, fie prin legitimare, fie prin disimulare, deci înainte de a avea funcții politice, ideologia, înțeleasă în această manieră, deține o funcție eminamente socială, întrucât "orice grup durează, dobândește consistență și permanență grație imaginii de sine stabile și durabile pe care și-o dă. Această
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
naște fenomenul dominației. Tocmai de aceea ideologia-disimulare interferează cu toate celelalte trăsături ale ideologiei-integrare, în particular cu caracterul de netransparență asociat funcției mediatoare a ideologiei"37. Ceea ce se poate observa în acest context este faptul că, în sublinierea funcției de legitimare pe care ideologia o deține în mod fundamental, Ricoeur urmărește să evite "paradoxul lui Mannheim", rezultat din extinderea erorii epistemologice pe care a lăsat-o moștenire Marx, atunci când a opus ideologia științei marxiste. Paradoxul poate fi redat, simplu, prin ideea
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
realizează asupra conceptului de ideologie este aceea de a face posibilă conexiunea dintre acest rol fundamental și cel considerat a fi superficial, acela de distorsionare a realității sociale și politice. În acest sens, gânditorul francez recurge la modelul weberian al legitimării autorității într-o societate dată, incluzând ideologia pentru a explica motivația consensului existent între pretenția celor care vor să conducă și credința în autoritatea instituită legitim a celor care se supun. Cum însă, în orice societate, există întotdeauna o distanță
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
interesului, ci și atunci când în atenție se află problema dominației. Dacă am interpretat relația dintre ideologie și interese ca pe un tip specific de raționalitate, cred că legătura conceptului analizat aici cu fenomenul dominației ne poate oferi explicații stimulative cu privire la legitimarea ordinii politice a societăților occidentale contemporane. c) Ideologia ca formă de legitimare Ca și interesele existente și manifeste din spațiul socio-politic, problema dominației este, într-adevăr, "hașurată" ideologic, trimițând totodată spre o normalitate a organizării sociale care nu excede cadrele
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
interpretat relația dintre ideologie și interese ca pe un tip specific de raționalitate, cred că legătura conceptului analizat aici cu fenomenul dominației ne poate oferi explicații stimulative cu privire la legitimarea ordinii politice a societăților occidentale contemporane. c) Ideologia ca formă de legitimare Ca și interesele existente și manifeste din spațiul socio-politic, problema dominației este, într-adevăr, "hașurată" ideologic, trimițând totodată spre o normalitate a organizării sociale care nu excede cadrele ordinii politice democratice. Plecând de la constatarea că, și în cadrul societății deschise de
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
concilierea celor care sunt opuse sau divergente (iar asta nu revine la a spune că un astfel de scop este întotdeauna atins cu necesitate) în conformitate cu norme și valori cu privire la care există un consens general și, în plus, oferă condiții de legitimare democratică a dominației. Este, de altfel, ideea spre care trimite, în optica noastră, problema culturii politice de tip democratic. Nu intenționez să sugerăm că existența, într-o societate dată, a unei ideologii de tip democratic, cu rolul de a institui
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
relevăm aceasta: culpabilului e dat a recurge la orice mijloace de apărare; o singură rugăminte avem să-i adresăm: să caute espresiunile cele mai politicoase, cele mai conforme bunului ton prin care s-ar desemna cuvântului mărturisire calificativul rușinoasă și legitimării atributul neadevăr și să binevoiască a le considera ca zise de noi. În adevăr este rușinos din partea unui doctor în litere, profesor la facultate să zică: N-am avut nici timp, nici cap să concep prolegomenele unui discurs ținut la
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
precum se votează de către roșii orice lege importantă; sau vom vedea iarăși prelungindu-se sesiunea ordinară și devenind o sesiune fără sfârșit. Oare să nu fi fost acesta adevăratul motiv al schimbării anului bugetar? Așa se dă o aparență de legitimare rentei anuale ce s-a ingajat d. Brătianu să deserveze d-lor deputați, plătind diurna nu trei luni pe an, precum o prevede Constituțiunea, ci câte șase și șapte luni pe an. Apoi această lungire a sesiunii mai are și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
teza nietzscheană a morții lui Dumnezeu, citindu-i, în felul lor, nu numai pe Nietzsche, dar și pe Heidegger sau Derrida. Or, filosofii diferenței comit un vădit abuz atât față de Nietzsche, cât și față de Heidegger, când și-i aliază spre legitimarea deconstructivismului radical. Acest abuz nu i se poate imputa lui Hugo Friedrich, căci transcendența goală, întrupată deplin de Mallarmé, de exemplu, nu înseamnă nihilism radical în raport cu divinitatea. Dimpotrivă, atingerea purității spirituale în absolut, anticipând actul clar de narcisism al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
produce efectul antientropic, identificându-se cu minoritatea de orice fel, inclusiv cu individualul care, de regulă, se plasează în opoziție. Miză cel puțin dublă la Virgil Nemoianu, căci ținta era să se stimuleze disidențele în țările Estului, iar în Occident legitimarea politicii corecturilor, având în centru ascensiunea diverselor minorități. În partea bună a teoriei sale, Nemoianu consonează cu antitetica lui Ștefan Lupașcu, dar fără a pătrunde, din păcate, în complexitatea arhitectonică a celor trei materii. În orice caz, el admite coexistența
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
persoan], ci și a face ceva la care acea persoan] nu ar putea consimți. De exemplu, în cazul celor care înșeal], este imposibil că victimele s] consimt] la proiectul lor. Spre deosebire de majoritatea apelurilor la consimt]mânt că și criteriu de legitimare a acțiunilor, Kant (în linie cu poziția sa filosofic] de bâz]) nu face apel nici la consimt]mântul ipotetic al ființelor raționale ideale, nici la cel contingent al celorlați. Kant dorește s] afle ce anume determin] consimt]mântul sau refuzul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] le asigure securitatea. Astfel se legitimeaz] conducerea unora de c]tre alții, în ciuda egalit]ții de la natur]. Conduc]torii primesc un mandat de la cei conduși și au misiunea de a proteja interesele acestora. Pentru teoreticienii clasici ai contractului social, legitimarea obligației politice se face prin determinarea tipului de contract asupra înființ]rii autorit]ții politice la care ar ajunge indivizii din starea de natur]. Termenii contractului vor stabili obligațiile guvern]mântului și ale cet]țenilor. Dar, desi teoreticienii contractualiști au
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rand nu au niciodat] dreptul s] fac] uz de violent], nici chiar de violență letal], pentru a-și proteja drepturile, avem de-a face cu o chestiune cât se poate de îndoielnic]. Una dintre cele mai plauzibile c]i spre legitimarea aplic]rii violenței de c]tre stat este cea a „analogiei domestice” a dreptului individului la legitim] ap]rare. Dar concluzia ar putea fi mai slab]; cu sigurant], agenții statali au dreptul s] foloseasc] său s] autorizeze violență atunci cand individul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]