3,144 matches
-
tentația de a banaliza viziunile, care "vine din satisfacția poetului de a se ști stăpânul absolut al lor și nu atât din neîncrederea în literatură", evocarea nu e nostalgică, ci ironică, Tonegaru construiește, de asemenea, o "mitologie a anorganicului", iar "lirismul său nu provine din nostalgia purității ci din mecanismul acestor disonanțe care pot fi depistate de la alăturările de cuvinte până la "fronda" celui care își refuză condiția"210. Al. Piru îi reproșează lipsa aptitudinii "de a se lua el însuși în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
principal, un acut dialog fie cu lumea, fie cu alte texte, fie al autorului cu sine, fie chiar cu realitatea, am ales să prezentăm distinct câteva dintre ele. 3.1. Acumulări, destructurări, forme de dialogism Îndepărtarea de resursele comune ale lirismului, de axarea discursului poetic pe metafore-cheie, necesită găsirea unei alternative pentru a menține cititorul în universul acesta parțial deliricizat. Soluțiile propuse de poeții albatrosiști sunt cele pe care le vom regăsi apoi și la Marin Sorescu, dar și la scriitorii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
refuzare a ei, totul se succede de la o structură la alta. Steaua magilor e una care îi marghează existența, e probabil însemnul creației. Imperfectul din incidentă sugerează și el aceeași detașare, privirea de la o distanță ironică a propriilor zbateri sufletești. Lirismul lui Tonegaru se constituie tocmai din aceste ruperi de ritm, din aceste schimbări de tonalitate. De aceea se multiplică și elementele care sugerează lipsa de consistență a imaginarului, a lumii descrise, prin termeni ca "legănându-se", "se aruncau năvoade (...) într-
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
veneau în clanuri migratori din constelații/ spre valuri de sânge purtate în plesnet de bice/ de Austrul tulburător parfumat a smochin și a moarte/ scuturând din costume de carnaval kilograme de arșice". Descriptivul oniric poartă și în Luna hieratică pecetea lirismului tonegarian. E aceeași structură simetrică menită să închidă textul într-un fel de balon al viselor. Reveria înlocuiește treptat realitatea și granițele dintre cele două se reduc, într-un tablou ce abia păstrează câteva urme de viață. Sugestia sinestezică cu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aspectele pozitive, "Cel puțin era liniște, femeia - bună și calmă.../ ...când m-am trezit, banca era dură și eu nu mai aveam pălărie...". E o trezire la realitate dintr-o lamentație a singuraticului, a inacceptatului. Alunecările spre un astfel de lirism al confesiunii sunt rapid amendate. Un alt text construit pe temele comune ale singurătății și ale lipsei de inspirație este Insomnie. Asocierea concretului cu abstractul e și aici prezentă, "creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă". Textul se constituie
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
comentarea afirmației face ca textul să oscileze între tragic și comic, "pe acest pat n-a dormit nicicând o femeie,/ ci au ars doar visurile nerușinate ale unui băietan". Poezia se naște din impresia de sinceritate, din renunțarea la pudibonderie. Lirismul este generat în consecință tocmai de această renunțare la vocabularul consacrat poetic și de confesiunea directă, lipsită de ipocrizie, de vocabularul comun, fără artificii stilistice. Ușor ironic, explicit sau implicit, se conturează în restul textului și programul poetic: Mi-au
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a generației albatrosiste din perspectiva postmodernismului. Reprezentanții acestuia din urmă apar la noi după un moment în în care literatura română se reorientase spre modernismul interbelic (promoțiile '60, '70) fără însă a-l reface identic. Neomodernismul însemna o recuperare a lirismului după o perioadă de sterilitate în plan literar. Totuși unii dintre reprezentanții săi anunță prin recurgerea la ironie, la demitizare, prin jocul intertextual sau prin autoreferențialitatea postmodernismul din anii '80. Așa cum generația albatrosistă se opusese exceselor literaturii moderniste, tot așa
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
conceptual, intelectual, abstract, egocentrist, monologic și impersonal/discurs sentimental (fără sentimentalism), natural, sincer (fără gafe estetice și platitudini), individual (fără anecdotică), etic fără eticism; analogia de tip metaforic, care obscurizează și ocultează/ analogia de tip simbolic, structural, emblematic, implicând întregul; lirismul ca exacerbare impersonală, abstractă, a ființei/poezia ca mod al sincerității; subiectivitatea ca manifestare narcisiacă/subiectivitatea ca model total al ființei, cu toate laturile ei, inclusiv cea socială (...)"240. Chiar dacă uneori opozițiile sunt oarecum forțate, tabloul comparativ este relevant pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care o reprezintă și să restrângă utilizarea limbii la elementele considerate poetice, dar care ar suna fals într-un discurs cotidian. 3.2. Poezia ca exercițiu de sinceritate. Luciditatea Refăcând în sens invers parcursul literaturii contemporane, remarcăm o oscilare între lirismul subiectiv și cel obiectiv, între masca impersonalizării și cea a autobiografismului. Optzeciștii preferă un discurs lucid, în care propria biografie funcționează ca pilon al unei structuri în același timp mitizantă (ficțională) și demitizantă (de ridiculizare a clișeelor literare, a platitudinilor
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aparținând erei industriale și profund urbane, dar limbajul simplu, fără a fi simplist contrastează cu poezia prețioasă și "aventurile lirice" aici încep. S-a remarcat că volumul cu care Geo Dumitrescu revenise în 1963 are un titlu oximoronic și că lirismul lipsește din aceste texte. Ar trebui însă reconsiderat conceptul de lirism pentru că fuziunea liricului cu epicul, resimțită acut în ultimul secol, ne forțează să acceptăm că ambele genuri și-au lărgit granițele, invadându-și reciproc teritoriul astfel încât poezia modernă necesită
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fi simplist contrastează cu poezia prețioasă și "aventurile lirice" aici încep. S-a remarcat că volumul cu care Geo Dumitrescu revenise în 1963 are un titlu oximoronic și că lirismul lipsește din aceste texte. Ar trebui însă reconsiderat conceptul de lirism pentru că fuziunea liricului cu epicul, resimțită acut în ultimul secol, ne forțează să acceptăm că ambele genuri și-au lărgit granițele, invadându-și reciproc teritoriul astfel încât poezia modernă necesită o nouă poetică. Poezia lui Geo Dumitrescu are încă de la început
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
metaforic, criptic e supus unui proces de tranzitivizare. Generația pierdută, mai ales, prin Geo Dumitrescu sau Ion Caraion, procedase și ea la o demetaforizare a limbajului poetic, propunând o poezie în care concretețea, chiar discursivitatea epică luau locul conotației și lirismului.", Andrei Bodiu, Direcția optzeci în poezia română, op. cit., p. 31. 43 "În mare, diferența e dintre cele mai radicale (iar asta sugerează cum poate funcționa o generație cu mari divergențe interioare, o generație făcută din fascicule de programe și din
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
misterul (1968; Premiul Uniunii Scriitorilor). Colaborează cu studii, articole și traduceri la „România literară”, „Steaua”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Secolul 20”, „Dilema” ș.a. Ca poetă, P. dezvăluie în versurile din primul volum, Corăbii (1970), un lirism al stărilor sufletești delicat conturate, rostite în formulări de o fermă concizie. Deși e vorba despre poezii de tinerețe, visarea și melancolia rămân aici tonalități adiacente, tutelar fiind aerul grav și meditativ. Elanul spre „nețărmurire” se vede contrapunctat de luciditatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
generația lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are și o prelungire în plan poetic. Sub presiunea circumstanțelor, poezia se întoarce la un limbaj mai simplu și își asumă în chip deliberat un mesianism național pe care, în condiții normale, lirismul pur îl evită. Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija și toți care sunt ca ei cultivă în chip deliberat temele tradiționale și recurg la formule lirice mai accesibile, voind astfel să ajungă la inima unor oameni ținuți, de regulă, departe de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
București, 1982; Omul interior, București, 1985; Ucroniile, București, 1988; Cuțitele, torțele, măștile, București, 1990; Arta fericirii, Timișoara, 1995. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Dacă..., RL, 1983, 7; Eugen Simion, Faptele și „mitofaptele” poeziei, RL, 1983, 11; Alex. Ștefănescu, Corzile grave ale lirismului, RMB, 1983, 9 martie; Cornel Ungureanu, Viața în Megalopolis, O, 1983, 3; Victor Felea, Ion Budescu, „Viața cu mine, viața fără de mine, TR, 1983, 46; Petru Poantă, Ion Budescu, „Viața cu mine, viața fără de mine, ST, 1983, 11; Ovidiu Ghidirmic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
independente, povestirile din volumul O zi de toamnă (1997) se circumscriu aceluiași univers cunoscut îndeaproape de autor, satului său natal din zona Slatinei. În câteva, personajele revin cu atributele lor definitorii, sugerând apartenența la un întreg ce depășește cadrul volumului. Lirismul intrinsec al acestor pagini preferă vârstele de hotar - în special copilăria și bătrânețea -, cu linii caracterologice incerte și cu posibile alunecări în vis, superstiție, fabulos și mister. Bine surprinsă e psihologia omului aflat în pragul marii treceri, de neliniște existențială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285354_a_286683]
-
mentorul său. În 1990 întemeiază, împreună cu Eugen Barbu, Partidul România Mare, precum și săptămânalul omonim, dar și periodicul „Tricolorul”. Va fi senator în Parlamentul României în toate legislaturile. Debutează editorial în 1977 cu volumul Poezii. În plină etapă de modernizare a lirismului românesc, T. conservă modalități de secol XIX ori continuă linia Goga - Cotruș. Comentatorii l-au definit ca un neotradiționalist, fascinat în primul rând de lumea satului, recuperată într-o succesiune de tablouri descriptiv-decorative. Poetul derulează priveliști de iarnă, culese de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
accente ușor ironice și autoironice, sau cu subiecte abordate destul de convențional (patria, istoria transilvană, căutarea de sine, moartea, trecerea anotimpurilor), compensate din loc în loc de o atitudine parodică. Portretele luminii, Albastrul nisip de acasă, Iasomia se îndreaptă mai ales spre un lirism de tip simbolist, cu sonuri parcă împrumutate de la Ștefan Petică și Ion Minulescu. Filonul parodic e mult mai vizibil în următoarea plachetă, Respirația ceasornicelor (1975), cu precădere în ciclul Vitralii, unde lirismul este copleșit până la manierism de ludic și ironie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290323_a_291652]
-
acasă, Iasomia se îndreaptă mai ales spre un lirism de tip simbolist, cu sonuri parcă împrumutate de la Ștefan Petică și Ion Minulescu. Filonul parodic e mult mai vizibil în următoarea plachetă, Respirația ceasornicelor (1975), cu precădere în ciclul Vitralii, unde lirismul este copleșit până la manierism de ludic și ironie. U. se va exprima și pe linia exultării patriotice, scriind versuri declamatorii, chiar agitatorice. Dar scriitorul se va consacra aproape total genului umoristic în proză, în schițe ce amintesc de Ion Băieșu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290323_a_291652]
-
favorabil în presa literară. Cu Două treimi din viață (1980), scriere prețuită pentru detașarea și pigmenții de umor cu care sunt evocate episoade dramatice, se deschide șirul romanelor lui P. Hoții de pădure (1982) unește epicul, pe alocuri palpitant, cu lirismul generat de priveliști silvestre. Să îngropăm trecutul (1992) reconstituie, cu documente vii, coșmarul demolării satelor din jurul capitalei, iar Bătrânii nu mai sunt utili (1998) e o utopie înfățișând o așezare de bătrâni pe un munte. Deciși să își învingă condiția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288656_a_289985]
-
lipsite de aspecte grotești (încăierări, bătăi sălbatice, îmbătarea mecanicilor de locomotivă, omorârea unui șef de gară, cotcodăcitul sinistru al câtorva zeci de păsări sărite din cuști), e de apocalips. Tragică prin chiar derularea situațiilor, viziunea romanescă e susținută și de lirismul generat de deznădejdea intens omniprezentă. Din cu totul alte rațiuni, impresionant e romanul Destrămarea (2001). Replică la Desfășurarea lui Marin Preda, acesta urmărește soarta unei cooperative agricole de producție după decembrie 1989. Îmbogățită prin export de legume, cooperativa e menținută
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288656_a_289985]
-
implicată în social, în politic, călăuzită de ideea națională, trebuia adusă în teritoriul propriu: exprimarea inefabilului stărilor sufletești, a eului liric. În proză, legea sincronismului impunea depășirea universului rural și obiectivarea, adică înfățișarea lumii citadine, emancipată de sechela romantică a lirismului (abundent la autorii sămănătoriști). Exemplară în acest sens era opera Hortensiei Papadat-Bengescu. Cu alte cuvinte, în virtutea sincronizării operate de „spiritul veacului”, proza evolua de la subiect la obiect; poezia, invers, de la obiect la subiect. Cartea rezuma circulația, mai ales în spațiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
fapt modelul ca urmașii să nu se recunoască în predecesori, fără totuși a-i ignora, ca o manifestare a sentimentului de însingurare care caracterizează pe români. Acest învățat a observat apoi că spiritul public românesc este predispus mai degrabă la lirism, la efuziune sentimentală și la manifestare a atitudinii (ca reacție frustă) și mai puțin la argumentare, la efort științific și la organizare riguroasă și, de aceea, chiar atunci cînd a continuat și a dezvoltat idei științifice ale înaintașilor, le-a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Doinaș). Era, cum remarcă Nicolae Balotă, „un sentimental cu pudori”, acoperindu-se cu cuvinte („verbe-afecte”, precizează același critic). El ajunge să învăluie totul, mai ales meditația despre condiția umană, în straie neologice, dominate de o luciditate căutată. Renunțarea voită la lirism duce spre o anume uscăciune a versului, de care N. este însă mândru. Următoarele cărți de poezie din anii ’70-’80 urmăresc constant o linie riscantă a sensibilității intelectualizate, cu implicații livrești. Abia în Ultimele cuvinte (2001) scriitorul își regăsește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288463_a_289792]
-
29; Virgil Mihaiu, Muzica rememorării, ST, 1975, 9; Victor Felea, „Ispititoarea pasăre de foc”, TR, 1975, 46; Ion Maxim, „Pe-o invizibilă harfă percuții”, O, 1976, 16; Gheorghe Lateș, „Ispititoarea pasăre de foc”, CRC, 1976, 20; Nae Antonescu, Fantezie și lirism, T, 1976, 12; Poantă, Radiografii, I, 211-213, II, 110-112; Steinhardt, Critică, 97-100; Felea, Aspecte, III, 34; Tașcu, Poezia, 176-179; Poantă, Dicț. poeți, 135-136; Dicț. scriit. rom., III, 474-475. V.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288463_a_289792]