2,404 matches
-
de versuri Azimut. Patria, locurile natale, natura, istoria neamului sunt teme frecvente mai cu seamă în primele volume, teme tratate într-o manieră destul de convențională, în ciuda eforturilor poetului de a compensa, prin cizelarea versului și metafore șocante, modestia elanului liric. Livrescă și cerebrală, mai rar elegiacă, lirica lui L. îmbină un neotradiționalism emfatic, retoric, cu unele îndrăzneli moderniste, vizibile încă din Lăcuste și aeroporturi (1972), pentru a se accentua în Aerul de sub fluturi (1974; Premiul Asociației Scriitorilor din București), cartea cea
LOTREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287851_a_289180]
-
pană mai nuanțată sunt consemnate impresiile de călătorie din Întâmplarea cea mare (1927), unde scriitorul se abandonează, nu o dată, reveriei provocate de însemnele istoriei românești sau a altor meleaguri. Egiptul și mai ales Grecia incită, prin vestigiile lor, la incursiuni livrești sau popasuri mitologice, precum și la reflecții nu lipsite de miez. Prezentul se impune, de asemenea, atenției călătorului, care surprinde, uneori cu tentă umoristică, specificul realităților întâlnite. În proza de reconstituire a trecutului românesc, istoricul și literatul vor conlucra fructuos, dând
GANE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287164_a_288493]
-
blagiene, urmărind să reproducă mai ales atmosfera de intimitate și exultanță liniștită a originalului. Traducătorul a îmbogățit versiunea românească a poemului cu substanțiale și erudite note explicative, redactate în spiritul celor ce îi aparțin lui Opitz (citate din clasici, referiri livrești) și, prin conținutul lor, edificatoare în problema etnogenezei și a identității românilor. SCRIERI: Dimineața pe schele, București, 1949; Argeș, București, 1951; Pitești - o regiune în plină înnoire, București, 1953; Conștiința lumii, București, 1956; Prânz profan, București, 1968; Rădăcină și cer
GAVRIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287178_a_288507]
-
astfel romanul satiric cu acela de alcov. Începutul și finalul încadrează sarabanda orgoliilor și a răzbunărilor în rama insolitului transpus în cheie ludică. Autorul nu renunță nici acum la intertextualitate (este citat până și Kafka), scoțând efecte umoristice din folosirea livrescului în contexte ilare. Piesele de teatru, esențialmente livrești, reunite în volumul Cine l-a ucis pe Marx? (2001), impun numele scriitorului în special prin Pescărușul în livada cu vișini, Doamna Bovary sunt ceilalți și Stăpânul tăcerii. Originalitatea lui G. constă
GARBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
și finalul încadrează sarabanda orgoliilor și a răzbunărilor în rama insolitului transpus în cheie ludică. Autorul nu renunță nici acum la intertextualitate (este citat până și Kafka), scoțând efecte umoristice din folosirea livrescului în contexte ilare. Piesele de teatru, esențialmente livrești, reunite în volumul Cine l-a ucis pe Marx? (2001), impun numele scriitorului în special prin Pescărușul în livada cu vișini, Doamna Bovary sunt ceilalți și Stăpânul tăcerii. Originalitatea lui G. constă în amalgamarea unor personaje, conflicte, scene și replici
GARBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
în versiunea pe care o încearcă, o tratare mai lejeră, în care terținele dantești nu sunt păstrate. Vocația lui G. este însă aceea de povestitor. Natură sentimentală, el se înfățișează în primele sale nuvele ca un romanțios, stăpânit de reflexe livrești. Amoruri răvășitoare, nefericite se petrec într-o ambianță nefirească, în care (precum în Piatra lui Osman sau Comoara de pe Rarău și, mai târziu, în Stejarul din Borzești, Aliuță, Poveste de Crăciun) pastorala se întretaie cu legenda, iar basmul cu melodrama
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
posibilă printr-o meditație pe cărți. După mine, aceasta este marea iluzie care ne paște, și anume că așteptăm ca toate răspunsurile să fie În cărți. Trăim altceva acum: trebuie ieșit din cărți. Prea ne-am obișnuit să abordăm viața livresc, doar din perspectiva literaturii, să suprapunem biblioteca peste viață. Cred că sensurile trebuie schimbate - trebuie să intrăm În literatură din perspectiva vieții. Aici intervine a doua chestiune, care ține de modul În care gestionăm aceste Întâlniri, de modul În care
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
numai să fie predată o schemă mitologică, dar și ca studentul să beneficieze de rezultatul ei, aplicând aceste scheme la structurile cotidianului. Prin scrierea unui text care se referă la alte texte ale unor oameni decedați finalitatea este una strict „livrescă”. Dar mitul faustic, să zicem, poate fi urmărit nu neapărat În relevanța lui strict literară, el poate fi urmărit În ansamblul de manifestări culturale ale studentului respectiv. Tehnicile calitative pot fi folosite nu numai ca metode de cercetare, ci și
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mai mic, toți am fost În situația aceasta. Anca Hațiegan: Povesteați, la un moment dat, că Înainte de ’89 aveați tendința să citiți un anumit tip de cărți, vă interesa un anumit tip de fantastic, erați tentat să evadați pe căi livrești din realitate. Or, aceasta era o atitudine indusă de mediu, până la urmă. În Încercarea de a scăpa, de a „uita” de realitatea societății totalitare, vă Întorceați privirile spre transcendent, spre literatura onirică, spre o literatură ruptă de cotidian, vă atrăgeau
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Luceafărul”, „Cronica”, „România literară”, „Tribuna”. Furtunile memoriei dezvăluie coordonatele tematice și stilistice care vor fi regăsite, cu nesemnificative modificări de nuanță și tonalitate, în volumele următoare, Biblioteca din Nord (1986), Mesagerul (1992) și Fiara melancolică (1999). D. este un tragic livresc, un neoexpresionist și un neosuprarealist, un metafizic evaziv, uneori teatral. Este, în primul rând, o voce dedublată, prinsă într-un iremediabil conflict între irealitate și realitate, livresc și autentic, între moarte (cuvinte) și viață (iubire), între tragismul, prozaicul și absurdul
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
din Nord (1986), Mesagerul (1992) și Fiara melancolică (1999). D. este un tragic livresc, un neoexpresionist și un neosuprarealist, un metafizic evaziv, uneori teatral. Este, în primul rând, o voce dedublată, prinsă într-un iremediabil conflict între irealitate și realitate, livresc și autentic, între moarte (cuvinte) și viață (iubire), între tragismul, prozaicul și absurdul existenței, explorând, asumând și refuzând oricare dintre ipostazele eului său: „Eu sunt viu eu sunt mort eu rămân” (Aurel Dumitrașcu citit de o zână). Deopotrivă liric și
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
și ceremonios, vizionar și livresc, D. este actor, regizor și spectator al propriei drame: „într-o viață umblam într-o alta scriam” (Oraș cu Maria). Relevant pentru această mistică ambiguă a poemului (fără să excludă autoironia, ludicul și, din nou, livrescul) este poemul Tânărul artist face mici precizări: „Am scris și poeme în care am fost fericit. Grecii perșii/ latinii au spus: glorie acestui bărbat glorie lui./ Mama mea a spus: glorie fiului meu glorie fiului meu fericit./ I-am lăsat
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
delectându-se într-un excurs terminologic, atentă la denumirea latină din tratatul botanic, dar și la numele - multiple - din zestrea limbajului popular. Virtutea acestei proze este discreta alunecare de la imaginea poetică la rememorarea frustă a întîmplărilor trăite, de la meditația abstractă, livrescă, la senzația proaspătă a prezenței naturii. Departe de orice naturalism, falsul „manual de călăuzit drumeții” se nutrește din nostalgia păgânismului, a arhetipalului, convertind elementele în simbolic și în spiritual. SCRIERI: Der Haiduck, Regensburg, 1908; ed. (Haiducul), tr. T.N. [Teodor Nica
DUMBRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286899_a_288228]
-
și-a susținut doctoratul cu teza Idei estetice și literare în anchetele din presa românească a perioadei 1900-1950. Încă elev, publică versuri și însemnări literare în foi școlare de cultură, în a căror redactare se implică. Încercările poetice, în dicție livrescă, practicând mica emfază a aluziei mitologice, surprind prin gravitatea unor îngândurări. În studenție, D. colaborează la „Dialog” și „Opinia studențească”, semnătura lui reapărând după un timp în „Arlechin”, „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Viața românească
DURNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286920_a_288249]
-
31-35; Iorgulescu, Prezent, 173-176; Grigurcu, Existența, 47-57; Manolescu, Teme, VI, 9-14; Ștefănescu, Prim-plan, 89-94; Regman, De la imperfect, 212-213; Ovid S. Crohmălniceanu, Ironie și pudoare, RL, 1989, 31; Ștefan Aug. Doinaș, Geo Dumitrescu și antipoezia, RL, 1990, 20; Lucian Alexiu, Livresc și ironie, O, 1990, 10; Ioan Lascu, Poezia privită în ochi. Sinteze Geo Dumitrescu, R, 1991, 5-6; Ioana Pârvulescu, Geo Dumiterescu în colții timpului, RL, 1994, 37; Poantă, Scriitori, 26-31; Virgil Mihaiu, Poet survolând epoci, ST, 1995, 4-5; Simion, Fragmente
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
literară a impus ca temă raportul scriitorului cu scrisul, D. a tratat poetic inserția creatorului în universul ficțional instituit de limbaj. A experimentat toate atitudinile poetice cunoscute: romantismul gesturilor simbolice, clasicismul formelor disciplinate, barocul căutărilor proteice, intelectualismul ermetizat prin aluzia livrescă și conceptualizarea trăirilor, transa mistică. În prima etapă a creației sale, sub influența baladei romantice germane și a prietenului Radu Stanca, baladist modern, a cultivat mai ales tema metamorfozei în formă baladescă. Această etapă, depășită, a creației sale va fi
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
replică intertextuală, referentul fiind nu o realitate trăită, ci o realitate metamorfozată anterior în discurs artistic, poetul mergând până la a afirma, repetat, că nici una din experiențele sale de viață nu i-a alimentat opera, nutrită numai din experiențele sale spirituale, livrești. „Filtrarea” oricărui tip de emoție printr-o prismă cultural-intelectuală conferă scrierilor sale o anume răceală a distanțării, dar și tonul aulic, de sentență, pe care îl dobândește aproape fiecare poem, putând deveni, prin aceasta, emblematic pentru o categorie de numeroase
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
și umile, evocate în versuri de o cuceritoare blândețe. Poetul evită gesticulația patetică, discursul clamoros, exteriorizându-se cu o spontaneitate firească. Lirica sa dovedește o percepție acută a cotidianului, a obișnuitului, din care degajă înțelesuri neașteptate. Uneori elementele exotice și livrești dau culoare, ca și digresiunile și divagațiile. Melancolia, bine temperată, este întreținută de confruntarea cu duritatea lumii din afară. Trăirile lăuntrice, reflex al unor peregrinări nocturne, solitare, mărturisesc adesea ecouri bacoviene, filtrate însă de o rețea meditativă proprie. Versurile, melodioase
FATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286970_a_288299]
-
mai ales în povestirile scurte, scriitorul se relevă a fi cu precădere un umorist sentimental, cald-comprehensiv, în descendența lui G. Topîrceanu și din familia lui Ion Băieșu, Valentin Silvestru ș.a. F. depășește actualitatea, trimiterile la particular, prin comparații și ecouri livrești la tot pasul, plimbând lectorul de la Biblie și folclor la Orfeu și La Fontaine, de la Arhimede și Shakespeare la Rodin și Brâncuși, de la Krâlov și Gr. Alexandrescu la Tudor Arghezi și Tudor Mușatescu. În poezie, preferă formele prozodice clasice (rondelul
FILIP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
modern-parodice: „Nu există formă perimată / Dacă-n ea ideile sunt noi! / Ramura bătrână, prin altoi, / Poate fi total regenerată” (Rondelul formelor poetice). Tematica este atât de diversă, încât, ca o „oglindă cu multe fețe”, tinde să epuizeze și actualitatea și livrescul: oul lui Columb și Don Quijote, Păcală și acarul Păun sau, dând noi interpretări unor vechi atitudini umane, modestia, recunoștința, invidia, oportunismul, înțelepciunea etc. Fabulele, voit „inofensive”, se înseriază de la „testamentul lui Esop” la aspectele cele mai actuale ale „democrației de
FILIP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
obișnuiți, într-o optică înțelegătoare, compasivă în gen cehovian, cu o ușoară detașare, sesizabilă în mimetismul parodic al limbajului personajelor (analfabetism, semidoctism, prețiozitate, sintagme „de lemn” etc.), în esență o varietate nouă de „forme fără fond”, ca și în stilul livresc al comentariului, contrastant umoristic. Așa, bunăoară, tribulațiile Vetei Cârlan, „femeie cu vocația iubirii”, care, „în preajma frumoasei vârste de 60 de anișori”, își caută fericirea romantică într-o lume pragmatică până la vulgaritate, compun o mică istorie antologică, Vetuța se mărită, unde
FILIP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
cu manifestele Către generația mea de ambele sexe, Meșteșugul de a scrie, Lupta pentru existența spirituală, M. reface teribilist aceleași deziderate: câștigarea unei autonomii absolute a ,,gândului”, dezlegarea lui de actul de prezență (starea civilă, biografia, moravurile autorului) și înlocuirea livrescului (desuet) printr-o spontaneitate adeverită de atracția ,,sexologică” a cuvintelor. În ,,Reporter” (1934-1935), la rubrica „Zigzag”, M. îi prezintă pe poetul simbolist belgian Karel van de Woestijne (din care și traduce), pe expresionistul Erich Kästner, pe esoteristul René Guénon și
MARTINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
până la 1940. Totuși, volumele Vremea Lerului (1969), Florile dalbe (1979) și Toamna lui Orfeu (1983), antologate postum în Preludiul bucuriei (1988), scot la lumină o poezie de idei densă și tensionată, de meditație etică și ontologică, saturată de cultural și livresc, elaborată sub semnul unei mari exigențe artistice. O sursă de inspirație e aflată în mitologia culturii universale (Gauguin, Rembrandt, Cântecul lui Roland, Sfinx, Columb, Muntele Fuji), versurile echivalând cu „un spectacol de candori, purități și luminișuri, stimulat de o deschidere
MENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288089_a_289418]
-
spiritul lui Villon, Rimbaud și al celorlalți „poeți blestemați”, dar și cu, în genere, marii obsedați ai transcendenței translucide („timpul extatic” barbian, „șistul acvatic” valéryan din Cimitirul marin), întregul intertext al acestor balade configurează o lume reală și o lume livrescă, confluente cu visul trăit de poet ca hotar și stavilă opusă unui timp filistin, decăzut. „Eroii” lor sunt congenerii poetului, „generația singaporeană” în primul rând, definită în poemul liminar al volumului ca străjuitoare a valorilor ocultate sau întinate oficial: „Eram
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
Caragiale, 1996), Premiul Fundației „Cuvântul”, Premiul revistei „Convorbiri literare”, Marele Premiu Soros pentru roman (toate pentru Oameni și umbre, glasuri și tăceri, 1996), Premiul Național „Tudor Arghezi” - Târgu Jiu, Cărbunești, 1998 ș.a. Ca prozator, G. poate fi plasat între scriitorii livrești, erudiți, fanteziști și ludici, alături de alți autori pe care el însuși, în postură de critic, îi așază în „categoria debutanților tardivi și bine socotiți” (Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Tudor Țopa, Barbu Cioculescu). Erudiția, meșteșugul de
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]