KorAP: Find »[drukola/base=locativ & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...389 >

9,718 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

sau ridicare din propoziția redusă într-o poziție preverbală care conține o trăsătură [+locativ]. Dativul este, în esență, un locativ, întrucât Experimentatorul reprezintă localizarea mentală 112. În construcțiile existențiale fără dativ (E secetă, Sunt multe probleme) se află un operator locativ, care ține locul subiectului 113. Acest operator poate fi nelexicalizat sau exprimat prin dativ (mi-e...). Acordul la plural al verbului existențial este obligatoriu când propoziția redusă postverbală este la plural: (41) a. Sunt multe probleme. b. *E multe probleme

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
sau exprimat prin dativ (mi-e...). Acordul la plural al verbului existențial este obligatoriu când propoziția redusă postverbală este la plural: (41) a. Sunt multe probleme. b. *E multe probleme. O explicație a acordului din (41) oferă Cornilescu (2008): operatorul locativ avansează din propoziția redusă, la fel ca dativul în propozițiile cu locativ exprimat (dativul fiind, în esență, un locativ). Acest operator se acordă cu predicatul în propoziția redusă (acord de tip subiect-predicat); operatorul locativ nelexicalizat este subspecificat pentru trăsăturile phi

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
este obligatoriu când propoziția redusă postverbală este la plural: (41) a. Sunt multe probleme. b. *E multe probleme. O explicație a acordului din (41) oferă Cornilescu (2008): operatorul locativ avansează din propoziția redusă, la fel ca dativul în propozițiile cu locativ exprimat (dativul fiind, în esență, un locativ). Acest operator se acordă cu predicatul în propoziția redusă (acord de tip subiect-predicat); operatorul locativ nelexicalizat este subspecificat pentru trăsăturile phi și prin acord obține trăsăturile phi ale nominalului predicativ postverbal, în propoziția

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
la plural: (41) a. Sunt multe probleme. b. *E multe probleme. O explicație a acordului din (41) oferă Cornilescu (2008): operatorul locativ avansează din propoziția redusă, la fel ca dativul în propozițiile cu locativ exprimat (dativul fiind, în esență, un locativ). Acest operator se acordă cu predicatul în propoziția redusă (acord de tip subiect-predicat); operatorul locativ nelexicalizat este subspecificat pentru trăsăturile phi și prin acord obține trăsăturile phi ale nominalului predicativ postverbal, în propoziția redusă. Prin avansarea operatorului, aceste trăsături sunt

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
din (41) oferă Cornilescu (2008): operatorul locativ avansează din propoziția redusă, la fel ca dativul în propozițiile cu locativ exprimat (dativul fiind, în esență, un locativ). Acest operator se acordă cu predicatul în propoziția redusă (acord de tip subiect-predicat); operatorul locativ nelexicalizat este subspecificat pentru trăsăturile phi și prin acord obține trăsăturile phi ale nominalului predicativ postverbal, în propoziția redusă. Prin avansarea operatorului, aceste trăsături sunt transmise verbului a fi. Putem face generalizarea că în construcțiile existențiale acordul se face la

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
acordul se face la singular. Reformulând, de vreme ce acordul se face la singular, înseamnă că sintagmele coordonate nu au trăsătura morfosintactică de plural. Observăm însă că acordul se face la plural atât cu verbele non-existențiale (precum verbul a fi cu valoare locativă), cât și cu verbele existențiale, dacă sintagma coordonată este formată din două nominale numărabile la singular, care denumesc indivizi: (42) a. La emisiune au venit un laureat Nobel și un scriitor premiat cu Pulitzer. b. În studio sunt un laureat

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
referitoare la lipsa trăsăturii morfosintactice de plural trebuie restrânsă la sintagmele formate din substantive care nu au trăsătura [+numărabil], a căror coordonare dă naștere unei sintagme fără trăsătura [+plural]. Așa sunt structurile coordonate de tip foame și sete. În structurile locative, diferite ca structură de cele existențiale, nominalele masive și abstracte sunt articulate. Ele au o interpretare de tip "individ", spre deosebire de masivele și abstractele nearticulate, care au o interpretare de tip "proprietate". Articularea face imposibil acordul la singular: (44) Laptele și

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
I. Tănase, Femeile retrovizoare). 111 Aceeași observație și pentru poziția de complement: *Simt foarte foame, *Simt tare frică. 112 "The dative is understood as a mental location, containing the state denoted by the NP" (Cornilescu, 2008: 3). 113 "The silent locative provides a place holder for the subject" (Cornilescu, 2008: 15). 114 Firesc și omenesc sunt derivate de la substantive din sfera +uman (fire, om), cu sufixul adjectival -esc. Sufixul corespunzător lui -esc, pentru derivarea de adverbe, este -ește. Și când sunt

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
este forma de dativ a pronumelui cineva, care la nominativ și acuzativ nu marchează genul, însă la genitiv și dativ are o morfologie de tip masculin (comp. cu nimănui, acestuia, vreunuia, altuia etc.). 171 Prepoziția pe nu mai are sensul locativ inițial, ci a devenit un element (semi)funcțional. Pentru un studiu al prepoziției funcționale pe, vezi Mardale 2007 (2009). 172 Conform normei, ar trebui să se folosească forma de feminin la exprimarea datei și a orei, deoarece substantivele oră și

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

supin............................................................................................ 216 6. Teste care funcționează în alte limbi romanice............................................. 218 6.1. Cliticele pronominale partitive............................................................. 218 6.2. Subiectul postverbal "nud"................................................................... 219 7. Teste care funcționează în engleză................................................................. 220 7.1. Construcția cu expletivul there............................................................. 220 7.2. Inversiunea locativă.............................................................................. 222 7.3. Construcții rezultative........................................................................... 222 7.4. Prefixarea cu re-.................................................................................... 223 8. Teste propuse pentru limba rusă..................................................................... 224 8.1. Prefixarea cu po-................................................................................... 224 8.2. Genitivul negației.................................................................................. 224 9. De ce nu funcționează (decât parțial) aceste teste pentru limba

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai întâi limbi ergative, apoi latina și limbile romanice și, în sfârșit, româna, pentru care am folosit contextele redate în DA. Scopul acestui demers este adunarea a cât mai multe informații relevante pentru alegerea unei soluții unificatoare pentru a fi locativ și a fi existențial, respectiv pentru a avea cu și fără complement direct. Dacă în prima situație încadrarea în clasa verbelor inacuzative este ușor de demonstrat, în cea de-a doua, soluțiile de interpretare sunt mai variate, iar considerarea verbului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atașează numelor și pronumelor: un sufix pentru entitatea care controlează acțiunea (inclusiv forțele naturii), alt sufix pentru entitatea animată afectată de acțiune și un alt sufix pentru entitatea indirect implicată sau secundar afectată de acțiune (Țintă, Sursă, Experimentator, Pacient, Beneficiar, Locativ). Denumirile cazurilor nominativ, acuzativ, absolutiv, ergativ − arată Dixon (1994: 30) − trebuie restrânse la limbile în care marcarea are bază sintactică (tipul (a)), cazurile indicând relații sintactice. Pentru limbile în care marcarea are bază semantică (tipul (b)), este de preferat să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și nominativ, pentru die. Într-un anumit punct al analizei sale, în care se ocupă de relația dintre tranzitivitate și direcție, Anderson ajunge la concluzia că structurile cauzative pot fi interpretate ca implicând subordonarea unei structuri ergative care are trăsăturile [− Locativ], [+ Direcție], corectând, într-un anumit fel, identitatea stabilită de Lyons (1995 [1968]) între structurile tranzitive cauzative și structurile ergative. Deși interesante sub aspectul evoluției teoriei lingvistice, teoriile localiste nu mai sunt astăzi utilizate în calitate de cadru teoretic, iar terminologia folosită de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
direct din construcția tranzitivă este fie suprimat, rămânând implicit, fie realizat ca un complement oblic (Polinsky 2005); ● prin antipasiv, argumentul în ergativ (Agent) este promovat în poziția absolutivului (Pacient)67; Pacientul în absolutiv poate fi retrogradat la statutul de Beneficiar, Locativ, Instrument; antipasivul indică o tranzitivitate redusă; Pacientul este mai puțin afectat (Palmer 2007 [1994]: 19, 35); ● antipasivizarea reprezintă marginalizarea obiectului direct sintactic într-o altă poziție (Polinskaja și Nedjalkov 1987: 241); ● antipasivul este o versiune detranzitivizată a construcției ergative, care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absolutiv, iar obiectul, un alt caz decât absolutivul; verbul primește mărci morfologice specifice antipasivului. Palmer (2007 [1994]: 178) inventariază mecanismele antipasivului: marcarea verbului; promovarea agentului în ergativ în poziția de absolutiv; marginalizarea pacientului în absolutiv în poziția de oblic (dativ, locativ, instrumental), precum și funcțiile acestuia: crearea de pivoți, detranzitivizarea semantică și sintactică. Observații convergente formulează Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244), care arată că antipasivul este motivat sintactic: acesta coboară obiectul direct inițial la un statut mai jos, asigurând o coreferință mai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt legate de verbele care descriu o configurație spațială și de cele de mișcare, relația dintre existență și localizare fiind sesizată de Lyons (1967: 390, apud Levin și Rappaport Hovav 1995: 120): toate propozițiile existențiale sunt, cel puțin implicit, și locative. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 1995: 153) notează ca un argument suplimentar al relației dintre cele două subclase faptul că apariția poate fi considerată ca fiind o schimbare direcționată. Autoarele menționează și alte caracteristici ale acestor verbe: comportamentul lor este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
agentiv sau nonagentiv; spre deosebire de verbele ca break 'a (se) rupe', acestea sunt stative; sunt verbe diadice, dar care nu au o reprezentare lexico-semantică cauzativă; toate aceste trei tipuri de verbe (existență, apariție și dispariție) cer prezența implicită a unui argument locativ; apar în inversiunea locativă, acceptă inserția expletivului there, dar nu acceptă alternanța cauzativă. Mulder și Wehrmann (1989)21 consideră că verbele de existență descriu evenimente care implică doi participanți, Temă și Locativ, dar sunt verbe monadice, care iau ca argument

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbele ca break 'a (se) rupe', acestea sunt stative; sunt verbe diadice, dar care nu au o reprezentare lexico-semantică cauzativă; toate aceste trei tipuri de verbe (existență, apariție și dispariție) cer prezența implicită a unui argument locativ; apar în inversiunea locativă, acceptă inserția expletivului there, dar nu acceptă alternanța cauzativă. Mulder și Wehrmann (1989)21 consideră că verbele de existență descriu evenimente care implică doi participanți, Temă și Locativ, dar sunt verbe monadice, care iau ca argument o propoziție redusă. Ideea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și dispariție) cer prezența implicită a unui argument locativ; apar în inversiunea locativă, acceptă inserția expletivului there, dar nu acceptă alternanța cauzativă. Mulder și Wehrmann (1989)21 consideră că verbele de existență descriu evenimente care implică doi participanți, Temă și Locativ, dar sunt verbe monadice, care iau ca argument o propoziție redusă. Ideea este preluată și de Levin și Rappaport Hovav (1995: 120) − verbele de existență au două argumente: entitatea care există și localizarea acestei entități. 3.2.2.5. Verbele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cazul exemplului (f), sensul principal al verbului din primul enunț este "a suferi un naufragiu", al cărui rezultat nu este cunoscut, dar cel mai probabil este ca nava să fi fost distrusă. În cea de-a doua situație, prezența grupului locativ determină verbul să se apropie de clasa verbelor de mișcare direcționată, sensul principal deplasându-se din zona schimbării de stare spre cea a localizării. În plus, atașarea grupului locativ dirijează enunțul spre o citire de tipul "nava a naufragiat într-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi fost distrusă. În cea de-a doua situație, prezența grupului locativ determină verbul să se apropie de clasa verbelor de mișcare direcționată, sensul principal deplasându-se din zona schimbării de stare spre cea a localizării. În plus, atașarea grupului locativ dirijează enunțul spre o citire de tipul "nava a naufragiat într-un anumit loc, dar nu a fost distrusă", informația privitoare la schimbarea de stare fiind mai puțin semnificativă. În cazul exemplului (g), schimbarea de stare pe care o descrie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la schimbarea de stare fiind mai puțin semnificativă. În cazul exemplului (g), schimbarea de stare pe care o descrie primul enunț este conceptualizată ca o localizare/configurație spațială în cel de-al doilea, dovadă fiind și posibilitatea atașării unui grup locativ. Comparând situația din limba română cu descrierea făcută de Levin și Rappaport Hovav (1995) pentru limba engleză (vezi supra, 3.2.1.1.), se observă că nu toate verbele de schimbare de stare din limba română participă la alternanța cauzativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Brașov Cele două specii de ardei cultivate în aceeași grădină se încrucișează (j) Drumul se înfundă în fața casei lui Ion Canalul se înfundă din cauza gunoaielor. Unele verbe pot fi încadrate în această subclasă numai dacă în enunț există un grup locativ: (k) Ion trăiește 100 de ani (inergativ); *om trăit 100 de ani Ion trăiește la țară (inacuzativ); om trăit (toată viața) la țară. Observația că, în engleză, anumite verbe care exprimă configurația spațială acceptă utilizarea tranzitivă (vezi supra, 3.2

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
scaun Patinatorul alunecă pe gheață cu multă grație; *patinator alunecat pe gheață cu multă grație. În fine, verbul a fugi, care descrie modalitatea de mișcare, și nu conține informația semantică privitoare la direcție, este inacuzativ numai în prezența unui grup locativ (primul exemplu), dar inergativ în absența precizării direcției (al doilea exemplu): (b) Ion fuge până acasă; om fugit până acasă/în străinătate Ion fuge prin casă; *om fugit prin casă. În unele situații, contează și tipul de subiect − atât distincția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]