KorAP: Find »[drukola/base=locotenent & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...239 >

5,961 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

grijă panta periculoasă. Dacă mi se întâmplă ceva, preiei comanda, preciză. Malik nu trebuie s-o preia sub nici o formă. E clar? N-aveți grijă. Săltând din piatră-n piatră, alunecând și cât pe ce să se prăbușească în gol, locotenentul ajunse jos, studie cu neîncredere crusta de sare subțire și, conștient că oamenii săi îl observă, își luă inima-n dinți și porni cu pas hotărât spre silueta îndepărtată a călărețului, rugându-se Cerului să nu se spargă dintr-o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
l-a omorât pe unul de-al tău, nu un inmouchar din stirpea Kel-Talgimus ce-a făcut dreptate după o lege de mii de ani; mulți ani înainte ca vreunul dintre voi să fi visat să pășească pe aceste pământuri. Locotenentul Razman se lăsă să cadă cu grijă, așezându-se pe crusta tare de sare, în timp ce îl contrazicea cu convingere: — Pentru mine nu ești un împuțit de „Fiu al Vântului“. Ești un imohag nobil și viteaz și-ți înțeleg motivele - făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
soldații or s-o ia la goană și eu nu mă angajez să-i opresc, surâse. Pentru că o să fug și eu. Vru să mai spună ceva, dar unul dintre soldați îl întrerupse, arătând cu mâna spre salină. — Priviți! - strigă. Pleacă! Locotenentul luă binoclul și se uită spre locul indicat. într-adevăr, targuí-ul își strânsese ridicolul campament și se îndepărta, ducându-și animalul de frâu. Se întoarse gânditor spre adjutantul său: — Unde s-o fi ducând? Ajamuk ridică din umeri: — Cine poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
strânsese ridicolul campament și se îndepărta, ducându-și animalul de frâu. Se întoarse gânditor spre adjutantul său: — Unde s-o fi ducând? Ajamuk ridică din umeri: — Cine poate ști ce-i în mintea unui targuí? — Nu-mi place. — Nici mie. Locotenentul se gândi câteva clipe, vădit îngrijorat. Presupun că va încerca s-o șteargă în timpul nopții, spuse într-o doară. Dumneata o să te îndrepți spre nord cu trei oameni. Saud, spre sud... Eu o să acopăr zona asta, iar Malik e cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
îi cunoștea bine pe tuaregi, dar îi cunoștea bine și pe soldații săi, oameni de la munte ce-și făceau serviciul militar obligatoriu într-un deșert pe care nu-l înțelegeau și nici nu doreau să-l înțeleagă. îl admira pe locotenentul Razman și aprecia eforturile pe care le făcea ca să se adapteze în acele ținuturi, hotărât să devină un autentic expert în materie, dar își dădea seama că mai avea multe de învățat. Sahara și oamenii săi nu se asimilează într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Țânțarii! Săriră în mașini și, de cum demarară, începură săse pălmuiască peste mâini și peste față, îndepărtându-se cu toată viteza permisă de terenul accidentat, ferindu-se pe cât posibil de zona mlăștinoasă. Apoi se despărțiră, luând-o fiecare în altă direcție. Locotenentul Razman le ordonă oamenilor ce rămăseseră cu el să instaleze corturile și să pregătească cina și luă legătura cu sergentul Malik-el-Haideri, comunicându-i mișcările sale și pe cele ale fugarului. — Nici eu nu știu ce intenții are, domnule locotenent, recunoscu Malik. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în altă direcție. Locotenentul Razman le ordonă oamenilor ce rămăseseră cu el să instaleze corturile și să pregătească cina și luă legătura cu sergentul Malik-el-Haideri, comunicându-i mișcările sale și pe cele ale fugarului. — Nici eu nu știu ce intenții are, domnule locotenent, recunoscu Malik. Dar am impresia că e un tip foarte deștept - făcu o pauză. Poate că cel mai bine ar fi să intrăm să-l căutam... — Probabil că asta vrea, răspunse. Dar amintește-ți că e vestit pentru măiestria lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
patru binocluri l-au ținut sub observație tot timpul zilei. Dar nici călărețul, nici animalul n-au făcut nici o mișcare perceptibilă de la o asemenea distanță. Când începu să se însereze din nou, mai înainte ca țânțarii să-și părăsească adăpostul, locotenentul Razman intră în legătură cu oamenii săi. — Nu s-a mișcat din loc, îi înștiință. Ce părere aveți? Sergentul Malik își aminti de cuvintele tuaregului: „Să trăiești ca o piatră, atent să nu faci nici o mișcare ce consumă apa. Chiar și noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să se îndepărteze, chiar dacă reușește să treacă de noi. — Cămila o s-o ia razna, le aminti Saud din partea de sud. Aici e un nor de țânțari. E un ochi de apă și, dacă se apropie, o să se scufunde fără scăpare. Locotenentul Razman avea convingerea că targuí-ul ar fi preferat să fie înghițit de nisipuri decât să fie prins viu, dar nu făcu nici un comentariu. Se mulțumi să dea ordine. — Patru ore de odihnă, spuse, dar după aceea, toată lumea să fie atentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
somn și de oboseală, cu ochii înroșiți de cât scrutaseră întunericul și nervii distruși din cauza tensiunii. Când se apropiară din nou de salină, îl văzură iarăși; în același loc, în aceeași poziție, fără să fi făcut, aparent, nici o mișcare. Glasul locotenentului răsună nervos prin microfon: — Ce părere aveți? Că e nebun! răspunse Malik, prost dispus. Nu cred că mai are apă... Cum o să mai reziste o zi în cuptorul ăsta? Nimeni nu răspunse. Chiar și pentru ei, afară din groapă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cu apă suficientă în bidoanele mari, ideea unei alte zile sub acel soare de foc era de nesuportat și, totuși, targuí-ul părea dispus să lase să treacă încă o zi fără să se miște. — E o sinucidere, murmură pentru sine locotenentul. O sinucidere, și niciodată n-am crezut că un targuí e capabil să se sinucidă. își caută osânda veșnică. Nici o zi n-a fost atât de lungă. Nici atât de călduroasă. Sarea reflecta scânteierile soarelui, multiplicându-i puterea, făcând aproape inutil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și să uite mirosul și gustul apei ce stătuse mai bine de cinci zile în pântecele cămilei, și avu nevoie de toată voința lui de targuí hotărât să supraviețuiască pentru a reuși. în cele din urmă, adormi. — A murit, îngăimă locotenentul Razman. Trebuie să fi murit. De patru zile nu se mișcă și ai zice că s-a transformat într-o statuie de sare. — Vreți să mă duc să văd? se oferi unul dintre soldați, convins că zelul lui îi putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
din nou de sebhka, s-ar fi spus că două sentimente duceau o luptă feroce în forul său interior: teama de a zări figura nemișcată în același loc și teama de a nu o mai zări. în fiecare dimineață, pe locotenentul Razman îl încerca mai întâi o senzație de furie și neputință, ce-l determina să-l blesteme cu glas tare pe acel împuțit de „Fiu al Vântului“ care încerca să-și bată joc de el, și în fiecare dimineață își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
înșelase în privința targuí-ului. — Trebuie să ai mult curaj ca să te hotărăști să mori de sete în loc să ajungi la pușcărie, recunoscu. Mult curaj... Și cu siguranță că a murit. Prin radio, îi ajunse vocea impacientată a sergentului Malik: — A plecat, domnule locotenent... Se simțea că e furios. De aici, totul pare neschimbat, dar sunt sigur că a scăpat. — Unde? răspunse prost dispus. Unde se poate duce un om fără apă și fără cămilă? Sau aia nu e o cămilă? — Ba da. Este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sergent! replică, străduindu-se ca glasul să-i sune cât mai autoritar posibil. Eu comand aici. O să plecați pe înserat, și vreau să fiți înapoi când se luminează. E clar? — Foarte clar, domnule... — Și pentru dumneata, Ajamuk? Am auzit, domnule locotenent. — Saud? — O să trimit un om la căderea serii. — Atunci, de acord, conchise. Mâine vreau să mă întorc la Tidiken... M-am săturat de targuí, de căldură și de situația asta absurdă. Dacă n-a murit și nu vrea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
convingerea că, dacă e posibil să omori un căpitan și s-o ștergi nepedepsit, la fel de bine poți să lichidezi un sergent și să dispari. Plecând de la această premisă, viața lui nu valora nici cât un pumn de curmale. Pe înserat, locotenentul Razman ordonă retragerea spre interior, departe de atacul plăgii, și, în timp ce oamenii săi strângeau foaia de cort ce slujea de adăpost, aruncă o ultimă privire spre caporalul care se îndepărta cu pas hotărât spre inima salinei și-și aținti din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mumificându-l alături de cămila lui, așa că, poate într-o zi, peste sute de ani, cineva avea să-l descopere neputrezit și să se întrebe ce straniu motiv îl determinase să se ducă să moară într-un loc atât de îndepărtat. Locotenentul Razman zâmbi în sinea lui, la gândul că ar putea deveni simbolul spiritului tuaregilor în veacurile viitoare, când stirpea lor va fi dispărut pentru totdeauna de pe suprafața pământului. Un mândru inmouchar așteptând impasibil moartea la umbra mehari-ului său, încolțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
legendă ca Omar Muktar sau Hamodu... O legendă cu care neamul lui se va mândri și care le va aminti că, într-o vreme, toți imohag-ii erau așa.“ Glasul unuia dintre oamenii săi îl trezi la realitate. — Când ordonați, domnule locotenent... Aruncă o ultimă privire spre salină, porni mașina și se îndepărtară încă o dată de zona cu țânțari, ca să ridice noua tabără în locul obișnuit din fiecare noapte. în vreme ce un soldat pregătea cina pe un mic primus cu gaz, deschise radioul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
lor, ținând strâns arma în mână și cu un revolver regulamentar la centură. Și ochii săi, tot ce se putea zări din chipul său, spuneau limpede că va apăsa pe trăgaci la cel mai mic semn de primejdie. — Apă! ordonă. Locotenentul făcu un gest de încuviințare și unul dintre soldați, cu o mână tremurândă, îi întinse plosca. Targuí-ul se dădu înapoi doi pași, își ridică un pic vălul și, fără să-i slăbească din ochi, ținând pușca doar cu o mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de încuviințare și unul dintre soldați, cu o mână tremurândă, îi întinse plosca. Targuí-ul se dădu înapoi doi pași, își ridică un pic vălul și, fără să-i slăbească din ochi, ținând pușca doar cu o mână, bău cu poftă. Locotenentul abia schiță o timidă mișcare înspre tocul pistolului aruncat pe scaunul mașinii, dar gura țevii se îndreptă direct spre el și observă degetul care se încorda pe trăgaci. Rămase foarte liniștit, regretând gestul făcut și conștient că nu merita să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pe care le spusese: — N-or să te asculte dacă ești mort, conchise. N-am nimic împotriva lor, adăugă. Nici împotriva ta. Făcu o pauză și spuse calm: — E bine să știi când câștigi și când pierzi. Tu ai pierdut. Locotenentul Razman încuviință cu un gest: — Ai dreptate, recunoscu. Am pierdut. Când s-o lumina, te duc la Sidi-el-Madia. Nu când s-o lumina. Acum! — Acum? se miră. Noaptea? — în curând răsare luna. — Ești nebun! exclamă. Și ziua e greu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
chiar dacă nu ești tu de vină. îl lăsă să mediteze la ceea ce spusese și adăugă în încheiere: — Și ține minte că sunt un inmouchar și-mi țin întotdeauna cuvântul. Unul dintre soldați, un băiat tânăr, zise convins: Aveți grijă, domnule locotenent. E nebun și-l cred capabil să facă ce spune. Targuí-ul nu făcu nici un comentariu. Se mulțumi să-l privească fix și, în cele din urmă, îndreptă arma spre el: — Dezbracă-te, ordonă. — Ce-ai zis? întrebă flăcăul, nevenindu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
uniformele. — Și cizmele... Lăsară lucrurile în fața lui Gacel, care le luă cu o mână și le aruncă în partea din spate a mașinii. Se urcă, se așeză și făcu un gest cu capul spre Razman. — A ieșit luna, spuse. Haide! Locotenentul își privi oamenii, complet goi, și îl cuprinse revolta. Câteva clipe vru să se împotrivească și chiar schimbă cu ei o privire complice, dar îi răspunseră cu un gest de refuz, iar cel mai tânăr spuse cu voce obosită: Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
goi, și îl cuprinse revolta. Câteva clipe vru să se împotrivească și chiar schimbă cu ei o privire complice, dar îi răspunseră cu un gest de refuz, iar cel mai tânăr spuse cu voce obosită: Nu vă faceți griji, domnule locotenent... O să vină Ajamuk după noi. — Dar în zori o să muriți de frig... Se întoarse spre Gacel. — Dă-le măcar o pătură... Targuí-ul păru gata să accepte, dar în cele din urmă refuză, și în glas i se simți umorul când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
încercând să distingă obstacolele. A fost un drum lent și obositor primele trei ore, până când Gacel i-a spus că poate aprinde farurile, apoi înaintară mai repede, iar urmarea acestui fapt fu că făcură aproape imediat o pană de cauciuc. Locotenentul transpiră și înjură în vreme ce schimba roata, păzit tot timpul de țeava puștii, și trebui să facă un efort ca să nu profite de ocazie, să-i dea o lovitură cu cheia franceză și să provoace o luptă corp la corp care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]