1,956 matches
-
cu reproș. „Ești un egoist și acum, Daniel Petric. Nu poți să îmbrățișezi o cauză care să depășească umbra ta”. Ne temem unii de alții. Mă simt, deci, ca între oameni. Cu deosebirea că eu mă mărturisesc în timp ce dinții guzganilor lucesc în ungherele mai întunecoase ale podului fără să știu de ce. Noroc că nu mi-am pierdut cu totul curajul de a nu mă ascunde după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încât e, oricum, inutil. Îmi aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dificultăți de respirație. Sper să fie o simplă spaimă trecătoare. 30 decembrie M-am înșelat când am crezut că iarna va fi blândă. Mă uit pe fereastră la oamenii care trec zgribuliți, la frunzele mușcate de frig, la pietrele care lucesc ciudat, rece, la zăpada viscolită azi noapte. Trebuia să mă nasc urs. Să mă culc iarna și să nu mă scol decât desmorțit de căldura primăverii. Dar nu se mai poate face nimic. Brr! Va fi destul de greu. Și noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să fiu atent. Dacă știrea despre contactul eșuat s-a răspândit, celelalte grupuri s-or fi punând deja În mișcare pe cont propriu. Mă tem de iudei, cei din Ierusalim au aici, la Praga, prea mulți agenți... Era seară. Zăpada lucea, albăstruie. La intrarea Întunecată În cartierul evreiesc se grămădeau dughenele scunde ale târgului de Crăciun, iar În mijloc, Îmbrăcată În pânză roșie, scena deocheată a unui teatru de marionete luminat cu torțe fumegânde. Dar, imediat după el, treceai pe sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dintre noi...“ „Ce vrei să spui, Salon?“ Întrebă Agliè, cu o voce vizibil nesigură. „Dacă domnul conte Îngăduie, aș vrea să explic eu“, zise Madame Olcott. Era ea, o recunoșteam din afișul acela. Lividă, Într-o rochie măslinie, cu părul lucind de uleiuri, strâns pe creștet, cu vocea de bărbat răgușit. La librăria Sloane mi se păruse că recunosc chipul acela, iar acum Îmi aminteam: era druidesa care alergase spre noi, gata să ne descopere, În poiană, În noaptea aceea. „Alex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ca zăpada, cu argintiu și negru. Vizitiul era Îmbrăcat ca un mareșal de-al lui Napoleon, cu bicorn, pelerină și manta, de aceleași culori ca și harnașamentele cailor. Și era fanfara oratoriului, șepci cu vizieră, vestoane kaki și pantaloni albaștri, lucind din alămuri, instrumentele de suflat din lemn negre, și scânteind din talere și tobele mari. Între târgul *** și satul San Davide erau cinci sau șase kilometri de curbe În urcuș. Din acelea pe care pensionarii, duminica după-amiaza, le parcurgeau jucând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
noi arhitecturi, o sălbăticie urbană, o necropolă a arhitecturii! Nu se vede țipenie de om. Aceasta este, de bună seamă, lumea care a creat orfanii și nu are nici un fel de instrumente care să-i ajute. O rază de speranță lucește pentru puțin la Luxembourg, unde dau peste proiectantul unei instalații video care constă dintr-un ecran uriaș pe care sigle ale marilor corporații se metamorfozează neîncetat una-ntra-alta: arcurile de la McDonald’s devin VW, VW devine CGI, CGI devine IBM, IBM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Prinde frînturi din conversațiile lor pretențioase, cuvinte la modă precum telechinezie și sinergie. Tipii ăștia noi de stil corporatist Îl fac să rîdă, cum urmăresc ei fiece capriciu al modei, fluturîndu-și cozile lor tinere și tari și Își fac să lucească În lumină coarnele perfect lustruite. Și sînt gata să lucreze douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, șapte zile din șapte, pentru gloria companiei. CÎnd se cere liniște pentru Începerea Întrunirii, Diavolul s-a hotărît deja să ia cuvîntul În favoarea libertății. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vrăjeala, mi-ai dat papucii, să spunem lucrurilor pe nume. Însă Laurence era de neoprit. Probabil că mă consideri un ticălos fără inimă după ce am dat bir cu fugiții când ai pomenit de copii, - spre uimirea ei, în ochii lui luceau lacrimi nevărsate - dar există un motiv pentru asta. Întoarse privirea ca și cum ceea ce urma să-i spună era atât de dureros, încât trebuia să-și stăpânească emoțiile spre a găsi puterea de-a o spune. — Francesca, adevărul e, că am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Chihlibar - miez galben - poartă subt fruntea-n apus. Cu mînile - în stânga și-n dreapta - pare că veșnic și-ar împărți pădurile, ce le are în țara de sus. [1933] * LUMINĂ DIN LUMINĂ În mijlocul dimineții stă taurul neînjugat. Stăpânește un câmp. Lucește ca o castană proaspăt cojită. Printre coarnele lui soarele vine în sat. Lângă apă lină stă în puterea zorilor taurul nemișcat. Înălțat și frumos. E ca Isus Christos: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat. [1933] * HAIDUCUL Intră în codru, în patria
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mult tălmăcești toate semnele. Ah, pentru tine sunt largile vremi? Pentru tine catargele? O, aventura, și apele! Inimă, strânge pleoapele! [1937] * ESTORIL Casele cresc în pădurea de pini albe sau ca șofranul, lucind pe coline. Mai potolit oceanul mângâie locul sorin. Largul priește nălucilor line. Cu crestele-n arc, doar bătrânii palmieri se mai leagănă încă întîrziați în furtuna de ieri. Îmbrăcată în zâmbet și aur Cora brodează subt oleandri, subt alungitele foi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
zise ea cîntat, În timp ce rupea vîrful cozilor lalelelor și le aranja În vază cu mînă de expert, n-o să dureze mai mult de o secundă ca să strîng tot de pe aici. Erai cumva pe cale să mergi la duș? Locul ăsta o să lucească pînă termini tu. Acuma, să fim Înțeleși, știam că nu trebuia să iau asta personal și că nu Încerca decît să mă ajute, dar tot simțeam că eu sau talentul meu de gospodină fusese făcut cu ou și cu oțet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ca o statuie, și mă prefac că n-am auzit, dar nu-mi pot reține un ușor zîmbet care-mi flutură pe chip. Mai tîrziu, chiar cînd plecăm spre restaurant, mă duc la toaletă ca să mă asigur că nu-mi lucește fața și să mă mai dau cu ruj. Deschid ușa și mă ciocnesc de Lisa. — Te distrezi? Dau din cap plină de entuziasm, căci petrecusem o jumătate de oră sporovăind cu Jonathan și Caro și Încercînd să-l ignor complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
chiparoși. ― Tot ce se poate. ― Oamenii sunt mai puțin convingători. Spune-mi, ai fost vreodată în munți când se face ziuă? ― Am fost. De ce mă întrebi? ― Când întunericul se ridică de pe stânci, caprele ies în vârful muntelui cu boturile umede, lucind de soare, și se îndreaptă spre un lac unde beau apă. De câte ori m-am nimerit prin apropiere, în asemenea clipe, mi-a fost teamă să fac vreo mișcare, pentru a nu risipi vraja. Niciodată n-am văzut o apă mai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
termină toate astea?" "Cum?" Nu mi-a răspuns. A zâmbit numai, arătîndu-și dinții galbeni și putrezi. Dar dacă visez și acum?", am întrebat eu. Lumânările erau ajunse la capăt. Cădeau ultimele picături de seu. Pe peretele cabanei, am văzut, deodată, lucind niște umbre ciudate. În curte ardea un rug uriaș pe care vântul, amestecat cu ploaie, îl ațâța. Încolo, totul părea cufundat într-un somn adânc. Am încercat să adorm și eu. Din când în când, tresăream, focul ardea în continuare
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
adesea putrefacția le descompunea. E-adevărat, prezența nesuferită a lui Teja nu prea se potrivea cu aurul, argintul și mătăsurile cu care reginele Teodolinda și Gundeperga împodobiseră templul antic. Când și când însă, o fărâmă din acele odoare părea să lucească în el, ca și cum ar fi ascuns o piatră prețioasă sub stratul de murdărie. Desigur, era vorba despre o iluzie optică, despre o răsfrângere a luminilor pe aurul icoanelor. Totuși, mie îmi plăcea să cred că fulgerarea aceea era simbolica strălucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bucată de blană ce căptușea un coif lamelar. Celălalt lustruia plăcile unei platoșe dispuse peste piele ca solzii de pește. Am privit porțiunile de zale cu care erau dotate atât coiful, cât și platoșa, menite să protejeze ceafa și șalele; luceau ca și cum ar fi fost noi. - Frumoasă armură, am zis. Mi-au surâs, și fierarul, mulțumit de cât de tari se dovediră legăturile ce țineau laolaltă nenumăratele plăci de fier, mi-a răspuns: - Vechi, vechi, dar din cel mai bun metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-mi îndeplinească porunca. Unul dintre longobarzi și-a strecurat pumnalul în crăpătura dintre ușă și zid, după care a spus: - E-adevărat, de partea cealaltă e-nchisă. Dacă mă lași să încerc, cred că până la urmă o s-o deschid. Îi luceau ochii, era convins că n-avea cum să-i scape o asemenea comoară. Descoperind partea cu balamalele, a lărgit cu vârful spadei crăpătura din partea opusă, ca să-și strecoare mai bine pumnalul. Nu s-a dat bătut cu una, cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nimic nu mai putea să-i readucă Înapoi. Lumina se stinse, iar femeia brunetă, cu Kevin În brațe, se cufundă În Întuneric. Acum rămase doar Întunericul. Și un singur lucru de făcut. Pânza era ca o tablă neagră pe care luceau, albe, doar pielea diafană a copilului și chipul obosit al mamei sale. Elio Își ridică privirea. Îl observă pe șeful escortei sale, plictisit - țeapăn lângă balustradă. Se ridică grăbit, regretând că se lăsase surprins Într-un asemenea moment de slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a celor cinci degete care ardeau pe obrazul lui. Tâmpito, pentru tine am făcut-o, Îi răspunsese obraznic. Iar Camilla fusese atât de copleșită de fericire, pentru cuvintele lui, Încât i se făcuse rău: un șir de steluțe Începuseră să lucească În jurul lui ca o aureolă și ea căzuse la pământ - trăsnită. Surorile o scoseseră afară pe brațe, și ea, care-și dorise atât de mult să sărute mâinile Sfântului Părinte, nu mai putu s-o facă. Dar când Își revenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
știe cine suntem noi, cine ne caută În viața pe care o trăim vede doar umbra pe care noi o proiectăm. Dar noi nu suntem așa. Pe aleile din Gianicolo, prundișul scârțâia sub pașii lor. Un văl umed făcea să lucească mașinile parcate sub platani. Parbrizul Peugeotului lui Sasha era stropit de apă - ca de ploaie. Dar norii rătăceau și nu reușeau să se adune. Din când În când Învăluiau fața lunii, descoperind-o apoi Încet - diafană, ca o monedă. Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Walt Disney. Pe podea, un corp alb chircit. Pare să fie Învelișul unei fantasme. E un capot. Grămada aceea de stofă fără viață Îi provoacă o neliniște surdă. Nu Îndrăznește s-o atingă. Se apleacă să analizeze ceva auriu care lucește pe mochetă. E un cartuș. Și totuși În Încăpere nu este nimeni, iar glasvandul care dă spre terasă e bine Închis. — Vino, repetă agentul simplu. Se Întoarce. Traversează din nou salonul și intră În pasajul Îngust care duce spre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a uitat. Privesc în neant și încet mă ridic Pe aripi de vânt. Dincolo de nori, pustiul mă așteaptă Îndemnând, parcă, să plec. Mă zbat între viață și moarte, Mă aprind și mă sting iarăși. Urc între stele, Iar lacrima-mi lucește letargic Aspirând fără tăgadă spre liniște deplină Ușor, de aici - De aproape de îngeri, Privesc mai departe decât văd. Privesc spre tine. Viața dincolo de aparențe Și câteodată ajungi să te sufoci În arzătoare clipe ce mai târziu suspină Lăsându-te golit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Floarea Să nu culegi, în pripă, Nicio floare. Nu vei ști, de-i rupi tulpina-n două Cât o doare. Când buchetu-alegi, Într-o clipă de uitare, Vei strivi fericirea veșnic nouă De-a fi floare. O stea Peste pădure lucește o stea - Sunt palide altele pe lângă ea. Luceafărul Venus e prea depărtat - În seara târzie pe ceru-nnoptat. Cum steaua lucește, sever și puternic - Aproape-i de cine-o dorește ca sfetnic. Cel din vis Eu cred că azi n-aș
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]