2,476 matches
-
că Valentina era În prag. De cât timp era acolo? Înghețat, Închise ușa dulapului. Primul sertar era Încă deschis. Dacă Valentina s-ar mai fi apropiat un pas, i-ar fi văzut pistoalele. Iar Springfield Armory rămăsese pe scrin - neagră, lucioasă, ca un monolit amenințător Între fotografia de la nuntă și plicul pentru avocatul Fioravanti. Dar Valentina nu se mișcă. — Tati, Începu ea - căci era o fetiță foarte perspicace și Îi observase neatenția - ai deschis boilerul? — Da, bineînțeles, șoricel, minți Antonio, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acolo, În străfunduri, În tenebrele noastre, ne vom Întâlni, dincolo de diferențe, de vârstă, de istoria noastră și de viețile noastre. Preț de câteva minute merse alături de el, alunecând și oprindu-se la fiecare pas, căci nu reușea să urmeze firul lucios al șinei. Era prea Îngust și talpa pantofilor ei nu era aderentă la metal. Atunci se aplecă să-și dezlege curelușele din jurul gleznelor și Își dădu jos pantofii cu o grație care Îl lăsă fără suflare. Zero luă prețioasele Încălțări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aplecat și a Împușcat-o În inimă de la zece centimetri. Privind-o În ochi și știind că ea știe. Isuse. Adolescentă asasinată sub masa din bucătărie, desculță, cu bluza albă pătată de sânge și răvășită, descoperind buricul În care strălucește - lucios, foarte nou - un inel metalic. Adolescentă vie În fotografiile lipite pe frigider, În care el o va fi privit cu mândrie sfâșietoare de fiecare dată când a băut o bere, de fiecare dată când a mușcat dintr-o roșie. Adolescentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acestea, îi e greu să se suporte astfel, pândindu-l pe un individ arogant și atât de mulțumit de sine. Iar Andrei Ionescu chiar este mulțumit. Îi place fața lui netedă, își iubește părul negru, răsucit după urechi în șuvițe lucioase, chiar și dinții rari i se par interesanți și, în general, este încântat de atitudinea lui de tânăr subțirel și politicos. Dar Andrei Ionescu se iubește mai ales pentru că este autorul romanului Vâna. Lumea îl salută, colegii de redacție îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Palat. Mihnea vorbea cu familiaritate, ca și când de mult aștepta un interlocutor căruia să-i poată spună toate aceste lucruri. Avea unghiile colorate purpuriu, lungi și ascuțite, iar fata îl privea uluită și drogată cu cuvintele lui. Printre coloanele de lemn lucios a apărut fără veste Talpă, care, după plecăciunea lungă și executată cu grijă artistică, îi șoptise stăpânului său: - A sosit, mărite prinț. - Bine. Să mă chemați când terminați treaba. A doua zi, către seară, Mihnea a dus-o pe Ghighina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
într-a X-a, a apărut prin cartier unul dintre frații Elizei, care fusese plecat mai bine de doi ani prin Olanda. Îl chema Cristi și era acum, la întoarcere, cu totul altul, îmbrăcat cu un costum roșcat de piele lucioasă, cu părul vopsit blond și ochelari negri, cum nu mai văzuse nimeni din cartier. De el s-a îndrăgostit prima oară Giulia. La început, Cristi apărea pe neașteptate oriunde se duceau ele, apoi a început s-o aștepte pe Giulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în când pentru a mirosi florile. La un moment dat, pășește cu un picior în mijlocul unui rond de clopoței albi, dar piciorul este supt ca de o gură, în pământul pufos. Îi cresc rădăcini și se transformă într-un trunchi lucios de salcie. Eroul este prins între două lumi, cu un picior vegetal și altul uman. Ar putea să-și accepte condiția de plantă, dar el mai are, încă, un picior uman. Așa că își retează cu fierăstrăul piciorul plin de lăstari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
însuși, dincolo de Giulia. Se uită nemișcat, iar nemișcarea lui o împietrește parcă și pe ea. Nici unul nu spune nimic. Se privesc, stând față în față, ea cu vaza în mână, el cu mâna atârnată în șuvița de păr negru și lucios. Este o clipă de liniște într-o după-amiază de iulie a anului 2005. Și dintr-odată buzele lui Andrei Ionescu încep să se miște. Lent, ca și cum ar fi vrut să spună ceva, într-un moment de mare nehotărâre. Apoi oftează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
suflet tu m-ai iubit Niciodată n-ai greșit Și de asta-s fericit. Soarele Astrule ești luminos Pe deasupra și frumos. Pământul cu razele-l mângâi Pe noi cei de jos ne bucuri. Galbenul este frumos Și mai este și lucios Mereu tu strălucești Mereu ne și veselești. Câteodată ne înșeli Dar mai faci și tu greșeli Noi, să știi, le vom ierta Numai de ne vei lumina. Cerul Ai un număr infinit Și de toți ești definit Noi oricum nu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
frumoasă. Tabea a chicotit și a adăugat: - Bunica zice că semăn cu ea, deși e clar că semăn cu mama în toate cele. Tabea chiar arăta ca o copie la indigo a lui Basemath, cu nasul fin și cu părul lucios, întunecat, cu gleznele și încheieturile mâinilor subțiri. Dar când am cunoscut-o mai târziu pe Rebeca, mi-am amintit vorbele verișoarei mele și am înțeles ce vrusese să spună Bunica. Se referise la ochii ei, care erau exact ca ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
doamnă. Fără să mai fie tânără, asprită de soare și de muncă, ghemuită pe jos, cu mâinile între picioarele unei femei care stătea să nască - chiar și așa mătușa mea strălucea în toată splendoarea ei aurie. Părul îi rămăsese la fel de lucios, iar ochii negri îi sclipeau. Cele două femei s-au măsurat una pe alta cu un fel de recunoaștere și au dat din cap în semn de salut. Re-nefer și-a ridicat rochia deasupra genunchilor și s-a așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o sută de lămpi. Aerul era greu de la mirosul atâtor mâncăruri grele, lotuși proaspeți, bețișoare aromate și parfum. Râsetele, hrănite de șase feluri de bere și trei de vin, răsunau în încăpere, iar dansatoarele săreau și se învârteau până când deveneau lucioase de transpirație și se așezau gâfâind pe podea. O a doua trupă de muzicanți fusese angajată să suplinească artiștii locali. Această trupă călătorise pe fluviu, se oprise la temple și la casele mari și cântase, dar spre deosebire de ceilalți, ei refuzaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
glezna, i-am dat sticla mea cu apă, să-și clătească gura, mi-a spus că în vis nea Gică îl lovea peste glezne cu țeava de fier, de-i dăduseră lacrimile, mai are încă în fața ochilor mutra roșie și lucioasă a bătrânului, și că lui nu-i pasă, el se duce acasă, nu vine la antrenament, că nu mai rezistă, să plec și eu, să nu rămân singur acolo, lui nu-i pasă nici dacă echipa rămâne fără portar, fotbalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Janika se izbea de cuier, alunecând apoi, încet, pe jos, și atunci nea Gică s-a aplecat, a ridicat mingea, iar când s-a uitat la mine, am văzut că era stacojiu la față iar fața-i era umedă și lucioasă, și atunci nea Gică s-a răstit la mine, fie, o să aperi tu, glasul îi era strident, abia am înțeles ce zice, și brusc a dat un șut mingii, drept spre obrazul meu, iar eu am sărit în picioare, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu toate astea, eu îi vizitam de două ori pe an, de ziua mea de naștere și de ziua mea onomastică. În acele împrejurări, bunicul venea să mă ia cu mașina, mă aștepta în fața casei în mașina lui neagră și lucioasă, iar când vedea că vin, cobora întotdeauna din mașină să-mi deschidă portiera, însă nu mă saluta și nici nu mă pupa, îmi spunea doar, urcați, vă rog, apoi tot drumul nu-mi adresa nici un cuvânt, se purta de parc-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mulțumește pentru amabilitate și că au venit, așa că am mulțumit și eu, iar cei doi au dat din cap, continuându-și drumul spre capelă, acolo se adunase un puhoi de lume, pe marginea aleii principale, largi, erau înșirate mașini negre, lucioase, demodate și cu numere mici, de activiști de partid, cred că am văzut și câteva Pobede, și Ceaika, și Moskvici, și bineînțeles Renault și Citroën, sprijinit de o mașină neagră și cu țigara în gură, era acolo și ambasadorul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și să pută, era neîndoielnic. Pus În context, cuvântul poate să și separe. La piscină, se Întinse pe un șezlong. Adolescentele se bâțâiau, se prosteau, ca să-i incite pe băieți să le Împingă În apă. Soarele era la zenit; trupuri lucioase și goale circulau În jurul suprafeței albastre. Ignorându-le, Bruno se cufundă În Les Six compagnons et l’Homme au gant, probabil capodopera lui Paul-Jacques Bonzon, recent reeditată În Bibliothèque verte. Sub soarele aproape insuportabil, era o plăcere să te regăsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ceva, doamnă Geiger ? — Stai ! Eddie își lasă ceașca jos. Am ceva pentru tine. Să știi că n-am uitat discuția noastră recentă ! Se apleacă și ia de sub scaun o pungă de hârtie maro. Văd ieșind colțurile câtorva cărți cu coperte lucioase. Să știi că nu te las să scapi așa ușor, Samantha ! Ăsta o să fie proiectul nostru comun ! Am o presimțire rea. O, nu. Te rog, Doamne, fă să nu fie ce cred eu că e. — Domnule Geiger, încep iute, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
către zona de așteptare - după care fac stânga-mprejur când îl văd pe David Spellman de la Drept corporatist așezat pe una dintre canapele cu un client. Chiar dacă el nu pare să mă fi recunoscut. Pornesc spre un stativ cu broșuri lucioase cu filozofia Carter Spink și mă afund într-una dintre ele, despre Soluționarea Conflictelor. E prima oară când citesc efectiv o broșură Carter Spink. Doamne, ce aberații. — Trish ? — Ăă... da ? Mă răsucesc pe călcâie și văd o femeie în smoching
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cocoșați, îmi curge nasul și șuvițele lăcuite care mi-au scăpat din coc îmi acoperă fața. — Fii rezonabilă. N-o să te întorci la curățat wc-uri. Nu te mai ține nimic aici. Face un pas în față și-mi pune pantofii lucioși cu toc cui pe masa de lângă mine. Haide, partenero. Toată lumea te așteaptă. DOUĂZECI ȘI ȘASE Parcă am amorțit. Chiar s-a terminat cu adevărat. Mă aflu într-un compartiment clasa întâi din trenul către Londra, împreună cu ceilalți parteneri. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
În tot felul de costumașe și chestii dintr-astea ? Sinceră să fiu, nu m-ar deranja deloc să fac pe asistenta. Sau să fac pe Catwoman din Batman. Ar fi chiar cool. Mi-aș putea lua niște cizme de-alea lucioase... — Mă gîndeam că... poate... am putea... Se oprește, stînjenit. — Da ? Îi pun o mînă pe braț, ca să-i dau curaj. Poate am putea... Se oprește din nou. — Da ? Urmează un alt moment de tăcere. Aproape am rămas fără aer. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
CÎnd au de gînd să... Buf ! Cineva icnește În clipa În care sala e luminată brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învîrte și face salturi. Dumnezeule, oricine-ar fi, se mișcă incredibil. Clipesc chinuită, cu lumina puternică În ochi, Încercînd să văd mai bine dansatorul. Nu-mi dau seama dacă e un bărbat, o femeie sau... O, Doamne. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
parte niște lujeri cu un fel de blană În capăt (ei Îl numeau păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând un pește atât de mare. Gras, lucios, argintiu, nu ca ai noștri - subțiri, numai mușchi, cafenii sau verzui. Am adulmecat peștele ăla. Mda. Nici mirosul nu era ca al peștilor noștri, dar tot pește era. Un bălos de pește gras, asta era. - Cum l-ați prins pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să mai zicem nimic. La sfârșit am râgâit și am căutat un culcuș sub un copac din acela cu crengi lungi. - Nu e bine, zise Enkim. Șerpi. Uite! - Îmi arătă el o ființă târâtoare, subțire și lungă precum o frânghie lucioasă, acoperită cu solzi mai frumoși decât ai peștilor. Am dat să mă apropii, să văd cum de era În stare să meargă dintr-o parte În alta deși n-avea nici brațe nici picioare, dar Enkim strigă scurt și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
deîndată. Țineau În mâna slabă - mâna stângă o să-i spui tu odată și odată, după ce vei fi căpătat dibăcia de a rosti vorbe care nu mai seamănă cu ceea ce denumesc - țineau În mâna slabă, așadar, o creangă lungă, netedă și lucioasă, Îndoită de o frânghie subțire care era prinsă de capetele crengii. În mâna tare țineau un snop de crengi drepte, mult mai subțiri, care semănau cu niște sulițe, numai că până și unui copil i-ar fi părut prea ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]