1,582 matches
-
Rambert s-a apropiat de pat, lângă Castel, care a închis cartea rămasă deschisă pe genunchi. Paneloux s-a uitat la această gură de copil, pângărită de boală, plină de acest țipăt al tuturor vârstelor. Și s-a lăsat să lunece în genunchi, și toți cei de acolo au găsit firesc să-l audă zicând cu o voce puțin înăbușită, dar distinctă, în mijlocul plânsetului fără nume care nu contenea: "Doamne, scapă acest copil". Dar copilul continua să strige și, jur împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
amenajate dinainte și fostele vestiare ale jucătorilor care fuseseră transformate în birouri și infirmerii. Cea mai mare parte dintre internați stăteau în tribune. Alții rătăceau pe tușă. Unii stăteau pe vine la intrarea corturilor lor și-și lăsau ochii să lunece peste toate, cu o privire nedeslușită. În tribune, mulți stăteau prăbușiți și păreau că așteaptă. CE FAC TOATĂ ZIUA ? L-A ÎNTREBAT TARROU PE RAMBERT. ― Nimic. Aproape toți, într-adevăr, stăteau cu brațele spânzurând și cu mâinile goale. Această uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un sentiment de prietenie. Dar până acum ne-a lipsit timpul. \ Bine, asta mă liniștește. Vrei ca ora asta să fie ora prieteniei ? Drept orice răspuns, Rieux i-a zâmbit. \ Ei bine, iată... La câteva străzi mai încolo, o mașină luneca prelung pe pavajul ud. S-a îndepărtat și, în urma ei, exclamații confuze, venind de departe, au rupt din nou tăcerea. Apoi, aceeași tăcere s-a lăsat asupra celor doi bărbați, cu toată greutatea ei de cer și de stele. Tarrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cărămidă, de suprafață curbă; o parte din aceste triunghiuri se sprijină direct pe pereții sălii și sunt desfășurabili; „în desfășurarea lor, ele au, ca directrice, nervurile curbe respective, iar, ca generatrice, o linie dreaptă ce pornește de la nașterea bolților și lunecă pe cele două nervuri până la cheie; alte triunghiuri sunt mărginite numai de nervuri curbe și sunt suprafețe curbe nedesfășurabile. Această deosebire își are originea în faptul că nu s-au prevăzut pe pereții sălii nervuri semicirculare care să le fie
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
precedat; n-am cunoscut viitorul. Și acum, când încep să-l întrezăresc, mi se pare că o să mi se transforme în trecut, Eugenia e aproape o amintire pentru mine. Zilele astea care trec... ziua asta, ziua asta eternă care trece... lunecând în ceața plictisului. Azi ca ieri, mâine ca azi. Uită-te, Orfeule, uită-te la cenușa pe care a lăsat-o tata în scrumiera aia... Asta e revelația eternității, Orfeule, a teribilei eternități. Când omul rămâne singur și închide ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
menținerea la zi a listelor de materiale erau operații de intendență la care se pricepea cel mai bine. În schimb, în magazia creierului, rețeaua de distribuție mergea anapoda. Speranțe și temeri, extrapolări de tot felul și creativitate pe jumătate dezvoltată lunecau la întâmplare dintr-un compartiment într-altul. Ripley, master principal, avea nevoie de mai mult autocontrol. Gândurile ei repezite necesitau o mai mare acuitate pentru a produce combinația dorită. Cu un mic efort, cât și cu o mai mare încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Cinsprezece secunde... zece.... cinci... patru. Trei, doi, Unu. Blocați. ― Detașați, ordonă cu hotărâre Dallas. Scurte răbufinri de gaz scăpară între Nostromo și masa greoaie a platformei de rafinărie. Cele două straturi artificiale, una minusculă și locuită, cealaltă gigantică și pustie, lunecară încet, deschizând între ele o prăpastie amețitoare. Dallas urmărea foarte atent delicata operație de separare pe ecranul nr. 2. ― Ombilic clar, anunță Ripley. ― Precesiune corectată, spuse Kane lăsându-se pe speteaza scaunului pentru a se destinde câteva secunde. Totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
științific situat sub burta astronavei, Ash își luă privirea de la formele neclare care se îndepărtau de navă și-și concentră atenția pe pupitrul luminat abundent. Trei imagini se detașau precis pe ecran. Trase de manetă. Scaunul pe care era așezat lunecă și se opri, fixându-l pe Ash exact în centrul ecranului strălucitor. ― Vă văd precis. Vă aud tare și clar. Am o imagine bună pe consolă, aici. Nu cred că vă voi pierde. Ceața nu este prea groasă și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
aproximație compoziția aerului ambiant. Asta-l va face fericit pe Ash, deși nu se compară cu un adevărat eșantion. Respirând încă greu, activă sistemul de coborâre. Singurătatea aici era mult mai copleșitoare, decât căderea în prăpastia fără sfârșit a stelelor. Lunecând la discreția cablului, se cufundă într-o beznă de nepătruns. Fără nici o nebuloasă în depărtări. Negura îi amorțise orice senzație fizică, astfel încât se sperie când ghetele loviră o suprafață solidă. Mârâi și fu cât pe-aci să-și piardă echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să-l capturăm viu și intact. Apăsă pe tasta de comandă pentru deschiderea ușii. Infirmeria era locul adecvat pentru un lucru atât de neobișnuit. Pereții aveau blindaj dublu, iar datorită sasurilor, era compartimentul cel mai ermetic al lui Nostromo. Blindajul lunecă silențios pe câțiva centimetri. Ash se uită la Dallas care dădu din cap. Ash mai apăsă pe comandă și ușa se urni. Acum era destul loc pentru un om. Dallas intră primul, urmat de o Ripley neîncrezătoare. La urmă venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
aveau de pierdut? Doar puțin aer. Pe de altă parte, dacă știa ce făcea... ea coborî o manetă. Pe puntea inferioară, un vaiet, ca un geamăt, ajunse la urechile lui Parker, care se lipi de perete. Tambuchiul inferior al sasului luneca într-o parte. Creatura se ivi dintre dârele de umbră și se apropie. În sas clipeau mai multe semnalizatoare dintre care unul verde smarald, deosebit de luminos. Bestia părea hipnotizată de lumina aceea, se apropie până-n prag. Hai, spurcăciune! gândi inginerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
picioarele mele, dar mi-a trebuit mult cura) să-i dezvălui lui Oedip că e ucigașul tatălui său...) Se Întîmplă lucruri ciudate pe munți. În copilărie, vara, cînd se Înnegreau munții de ploaie, stăteam uneori sub stînci urmărind cum trăsnetele lunecau pe piatra udă ca niște reptile arzînd. Și după cîte țin minte, nu-mi era frică. Acum am idei precise despre teamă și despre curaj. În schimb, astă-noapte n-am adormit, din nou, decît spre dimineață din pricina unei furtuni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
uiți, chiar dacă ai vrea. CÎnd m-am Îmbarcat cu ceilalți argonauți să plecăm În căutarea LÎnii de aur, nu știam că zeii au amestecat sînge În cupa de vin pe care visam s-o duc la gură... Mă uit cum lunecă norii și marea este la fel ca atunci cînd am plecat spre Colchida, iar zidurile cetății Iolcus se pierdeau fumurii În zare. In clipa aceea n-aveam amintiri, ci numai speranțe. Aveam LÎna de aur În mîini, ea flutura ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
extremă umilință. Da, pot fi îmblânziți. Prin scoaterea din sălbăticie. Arată o blândețe mută, umilă. Cutremurătoare... Da, da, bolborosi vizitatoarea, dada, sigur, dădu din cap Irina și încă îngâna dada și bunicuța confirma, dada, când începuse deja să se retragă, lunecând, parcă, pe acest refren bâlbâit, repetat, în ritmul pașilor ce se retrăgeau de-a lungul culoarului, spre ușă. Auzi, cândva, sunetul ochelarilor pe care bunicuța îi scăpase, probabil, pe sticla biroului. Sunetul tenebros, dada, un xilofon argintiu și mici scânceli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înserării. Își încrucișă brațele, strângându-se, să-și adune puterile pentru neantul nopții, pentru punctul extrem, iluminare, orbire. Se afla în dreptul gurii de metrou, coborî. Artificială peșteră de beton, un cadru neutru, geometric. Se aprinsese semnalul roșu. Apăru trenul, vagoanele lunecară lin, ușile se dădură în lături. Ce zi, oho, ce mai zi!... Izbutise, totuși, să ajungă la țărm. Se spulbera, treptat, povara zilei străine... Cum te-ai extrage de sub o platoșă de plumb. Redobândind dreptul de a redeveni vie, neștiută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu, amânas. O trase ușor, era în pragul scării, urcaseră. O cameră mică micuță, pat îngust, de școlari, o chiuvetă, fereastră mare, de mansardă, prin care intra luna. O trase spre el, nerăbdător, neîndemânatic, lasă-mă, mă dezbrac singură, blugii lunecaseră, călcați în picioare, subțiri burlane de tablă,, peste ei jacheta pisică albă. Rămase într-un lung maiou cafeniu, de balerină. Un trup mic, simplu, lunecos... nu așa, lasă-mă... pielea ardea. Se pierduse, grăbit, în trupul îngust, electrizat de lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stângace. Ira, cu picioarele strânse sub ea, parțial acoperită cu pătura groasă, își aprinsese a doua țigară. Bărbatul privea nicăieri. Apoi, găsise soluția: pleca în chiar acea seară. Trebuia să-și strângă lucrurile, să prindă trenul de 21,30. Irina lunecă de pe divanul îngust, dintre cearșafurile mototolite. Nu e nevoie să mă conduci. Ba, tocmai am chef să ies la aer, să mă plimb, nu înseamnă că neapărat te și conduc. Nu m-ar deranja deloc să mă conduci, aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mâinile, să n-o vadă, să n-o vadă. „Nu te uita, nu mă privi.“ Dar o văzu și continuă să privească lacrimile repezi, inundându-i obrazul mic și palid. Peste ea și în ea, înlănțuit și frenetic, urmărea lacrimile lunecând, șir, spre buzele arse. Murmura, în neștire: „Nu, nu te uita, te rog, nu mă privi“, înlănțuită, cotropită de bucurie și spaimă. Goi, sub cearșaf, nu se descleștară multă vreme. „Nu, asta nu ne pot lua“, șoptea, stins, ațâțător, sacadat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
momentul dinaintea căderii, mi s-a întins o mână. O gheară, adică. M-am agățat. Buimacă, înrăită, sălbatică... Tovarășul Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Străvechiul trib a învățat-o să nu se supere niciodată, reginele nu pot fi ofensate. Ridică pletele negre din registru, oferă colegului de la recepția TRANZIT un zâmbet mic, arhaic. Buze roșii, claviatura email, perfectă, alb pur, de lapte. Mâna fină lunecă pe dunga din mijloc a halatului. Degete lungi, delicate, nasturele închis deschis. Un profil clasic, oase mici, fragile, ochii adânci, noapte fără capăt. Zveltă pasăre, dungă toridă. Nu, n-avea de ce se rușina. Tribul putea fi mândru cum își înălța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
filamentul, se vede scara spre stradă. Pipăie prudent, coboară. Strada, magazinul SCAMPOLO, stație de autobuze, autobuzul, stația de tramvai, tramvaiul, iarăși strada, iarăși stația, iarăși tramvaiul. Aventuri, expedițiile cotidianului. Destul să atingi muchiile concretului ca totul să se dilate, să lunece, să se destrame, un gol măreț, cenușiu, mlăștinos, cu gingiile enorme, purulente. Vinerea ratată, rămânea miercurea următoare. Ooră lângă telefon, timpul reglementar al pariului. Rotea fără convingere, o dată, de zece ori, de optzeci de ori, discul. Chiar dacă Supremul rămâne invizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
puloverul, cămașa. Buzele lipite de ale sale, imobile, fără sărut. Netede, vibratile. Respirația tânără, încetinită, sfârcul erect. Sâni reci și netezi și limba puternică, lungă, nerăbdătoare. Mâinile ei palpau, febrile, trupul tremura. Vocea calmă, trupul în panică. Degetele se grăbeau, lunecând pe umerii străinului, pe piept, pe șolduri, mai jos. Inaltă și tânără și goală, lipită de trupul străin al străinului. Înfiorată, înfrigurată, cerea confirmare, alianță. Un scurt frison, atinse vrejul plăpând, pipernicit, îl cuprinse în culcușul palmei. Abia atunci sărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Familia s-a împotrivit căsătoriei, știu. L-a urmat totuși pe fanaticul acela, știu. Are două fete care au alte fete, e bunică. Știu tot, nu despre asta e vorba... Profesorul încă nu izbutise redresarea. Țeapăn, cu gura deschisă, geanta lunecase lângă scaun, Tavi o și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul meu și... Venera era palidă, își șterse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Instantaneu, o uita, ziua o și anulase, readucând energia, reflexele... oare când, când oare s-a schimbat zodia, egalizând totul, când s-a statornicit cenușiul sleit și orb? Sufocare, larvă care nu poate ieși la țărm... se dislocaseră toate și lunecaseră în hău și se pierduseră în cerul gros, fără cer, al pustiului. Încă mai purta, pe ultimele trepte ce urcau dinspre tunelul de lumină al metroului spre gura beznă astrăzii, zâmbetul copilăresc. Bucuros să reintre în marea noapte a însingurării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]