1,553 matches
-
și am evadat, sărind de la etaj. M-au văzut la locul meu și au închis mulțumiți ușa. Sau a fost tot el, să mai arunce o privire între două sorbituri.“ Simți, poate, atunci, o mână moale pe umăr ? Tresări, șarpele luneca pe umăr. Îl simți și pe spate, umed și rece, lungindu-se. Așadar, nu se terminase, abia începea ! Mâna îi apăsa ușor umărul. Reîncepea totul... de acolo de unde se temuse mai mult ? Rezista oricât, nenorocitul ăla fără vlagă ! A mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dânsa și nu le auzise. — Ai fost cuminte. Poți să te odihnești puțin, să și dormi. Cineva șoptise rar cuvintele, ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape, fusese prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii căzuți, leneșă, sfioasă. Ușa se închise, cândva, lent. Stăruia un parfum ciudat, un amestec de mirosuri. Deținuta mai privi, probabil, o vreme ușa, se întoarse. Își rezemă tâmpla de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cele ce-i erau mai scumpe. În care crezuse a fi prins, pentru o clipă, bătaia de aripi a cerului, către care tot fulgerase, pustiindu-și privirile. Posteritatea ! Simonetta îmbătrânită, de nerecunoscut și alături, la un pas, Simonetta tânără, șarpele lunecând între sâni. Tablou înviat după 500 de ani, doar pentru o clipă, o clipă, doar atât. Eliberarea Andromedei, figurând în inventarul Uffizi din 1589, fusese desenată de Leonardo și pictată, apoi, de Piero ? Iosua, dintre chipurile ce-l înconjoară pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nostalgie, a durerii, poate, a suferinței, a epuizării fizice, s-au păstrat doar în primele din acest set de desene, oarecum cuminți. S-a întors repede, s-a răsucit, îngrețoșată, în sine însăși. Alintarea călduță în care, simțea, începuse să lunece, să se îmblânzească, să se complacă o otrăvea ! Un venin subțire și puternic, coclind. S-a trezit, brusc, țeapănă. A înțeles, dintr-odată, ceea ce fusese poate tot timpul banal în ea, limpede revelat abia acum, la examenul-limită la care fusese
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
împotrivirea crescând. Tresare în somn, speriată. Se zbate, se împotrivește coșmarului : bărbatul aplecat peste șarpele dintre sâni. Se zbate, o chinuie visul nerușinat, orice contact cu viul, cu imediatul. Durere, biciuire. Durerea trezește capacitatea de a intercepta semnalele adevărului, captiva lunecă în hăul unde își regăsește, probabil, fiul nenăscut, pânzele tinereții, iubitul, închisoarea, portretul Simonettei, revede soarele, chipurile contemporanilor, casele, culorile cerului. Suferința declanșează gesturi anapoda, panica de-a reînvia : veștile proaste, nenorocirile o gonesc spre florării sau spre stadioane, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
până seara, din nou până dimineața, până ar apărea, cândva, conturul de scoică al unui chip calm și straniu, de-o absolută armonie și transparență : fruntea puternică, la fel și privirea, gâtul înalt, luminos, încercuit de salbe subțiri de șerpi lunecând spre umerii de pe care ar curge lent, dezvelind albul gingaș și cald al sânilor, un șal pufos, cu dungi verzi, ca iarba. Darul acestei frumuseți liniștite și bizare ar înlocui, oricâtă vreme, icoanele pe care le-am tot rechemat. Mi-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
după coleg. Rămâne printre ultimii în sală, coboară, portarul îl salută, complice, îi strecoară 10 lei, cotizația pentru ora de absență ilegală. Coboară străduța, se rotește, împreună cu bucla trotuarului, până în dreptul reclamei colorate. Capul de bufniță blondă al casieriței. Își lunecă palma mică sub a sa. Cinefilul trece, ezitant, pragul sălii. O magazie înaltă, aproape goală, vreo zece spectatori. Abia are timp să se așeze, lumina se stinge. Spectatorii se ridică, plictisiți. Film fără intrigă și final ! Noroc că a fost
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fi luat de la dânsul senzualitatea aceea rapace, mobilă, pe care știe s-o învelească în minciuni și drăgălășenii, atent la prada din preajmă. Stimabilul Mitu cu subretele, telefonistele, dactilografele. Clanul micilor vânzătoare din magazine, cu figurile lor șirete și dulci, lunecând, ca niște țipari, trăgându-l după ele, noapte de noapte. Sila scăzuse cu timpul. Un dezgust scăzut și urât, ca sosul scârbos, sleit pe marginea farfuriei... Buzele strâmbate, știa, nu-și putea reține ticul. Trecu palma peste frunte și peste
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trecuse de la ușă, se cuibărise toată săptămâna pe scaun, fără a privi în jur, răspunzând rar, strictul necesar, se ridicase odată cu gongul, schițase, ca un somnambul, un scurt salut bălăbănit, coborâse repede, treaptă după treaptă. Cerul de sidef, verzui. Norul lunecase, se iviră un obraz și un contur de scoică. Cozile lungi și groase, coroane suprapuse, prinse cu perle albe. Ochii rotunzi și mari, fruntea netedă, umerii goi, de pe care luneca șalul, șarpele. Veninul oscilând, ca un ac de busolă, atingând
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
coborâse repede, treaptă după treaptă. Cerul de sidef, verzui. Norul lunecase, se iviră un obraz și un contur de scoică. Cozile lungi și groase, coroane suprapuse, prinse cu perle albe. Ochii rotunzi și mari, fruntea netedă, umerii goi, de pe care luneca șalul, șarpele. Veninul oscilând, ca un ac de busolă, atingând sânii. Coborî privirea. Își șterse, cu palma, părul lung, transpirat. A mai urcat un pas, se apropie de ușă, apucă mânerul. Norul revine, și chipul acela neted, de sidef transparent
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un ac de busolă, atingând sânii. Coborî privirea. Își șterse, cu palma, părul lung, transpirat. A mai urcat un pas, se apropie de ușă, apucă mânerul. Norul revine, și chipul acela neted, de sidef transparent, și umerii goi, între care luneca veninul. Întinde biletul de hârtie mototolită pe care l-a scos din buzunarul drept al pantalonilor albi, întinde hârtia, femeia continuă să-l privească, fără a lua biletul. — Prea multe cărți. Nu vă putem da decât trei. Deocam dată trei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
silit să fie, să devină, să se nască bărbat, egal cu ceilalți, aidoma lor. Frica îl întâlnește, cu-adevărat, abia acum. Ridică, din nou, privirea spre tavanul de sidef. Conturul de scoică, chipul cu ochii mari și fruntea netedă, otrava lunecând, fosforescentă, spre sânii palizi și tineri. Aliniază cărțile pe pupitru ; pe un colț dintr-o foaie de caiet notează două cuvinte, un șir de cifre. Depune biletul deasupra, peste coperta galbenă. Sâmbăta îl găsește destins, ras, pieptănat, îmbăiat, împrospătat : se-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aparținem, în sfârșit, descurcă-se cine poate. „Egoism, efectul de colivie. Bun-simț, adică prudență ? Blindajul unei paranteze perfecte...“ Cuvintele rulau, în somn, în insomnie, nu mai știa. Toată noaptea se zvâr colise, asaltat de chipuri și cuvinte, trezit, iar prăbușit, lunecând în somn, iar împins spre suprafață. O sală lungă, chipurile cunoscute. Citeau ziarul, toți același ziar. Comentau, în batjocură, ceea ce citeau... dar nu se auzea nici un sunet. Doar prin semne, clipind șiret din ochi, jucându-se cu degetele, strâmbând buzele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ști ceea ce vârsta noastră tânără nu știe, previziunea unui sfârșit, însușire inutilă pentru ea ?“ Aruncă papucii din picioare. Apoi pantalonii, cămașa. Rămâne într-un slip subțire, își sprijină spatele de marginea patului metalic, cu genunchii ridicați, de pe care caietul verde lunecă pe cearceaf. Oră gri, azurul mai păstrează flacăra zilei : limbile ei roz și vinete înfășoară norii din fereastră. Destul o clipă de neatenție, ca să recazi în ame țeala indolentă ; totul e încă pufos, pereții moi, fereastra tulbure, ca și perna
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul, amurgul veninos al unei săptămâni fastuoase. Faleza întunecoasă, albastră sub ochiul cretos al lunii. ...Abia de reușește să salte nițel ceafa pe marginea patului, revede masa, ușa albicioasă, fereastra, apele vineții ale serii. Ultimele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de negăsit. Autobuzul duhnește a benzină și sudoare. Carcasa groasă și încinsă, de hipopotam. Ziua fierbe și marea fierbe, jur-împrejur, de chemări tulburi. Șuiere subțiri, urlete neauzite. Se apropie de chioșcul de răcoritoare, vrea un pahar de apă rece, moneda lunecă din palmă, primește un petec de hârtie tipărit. Se întoarce, un pas înapoi, întinde iar biletul prin gaura ghișeului, magnetică atingere, bonul dispare din palmă, vede capul de mops, botul împins înainte ; dinții lungi și lați, mica privire coclită. Valiza
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prin gaura ghișeului, magnetică atingere, bonul dispare din palmă, vede capul de mops, botul împins înainte ; dinții lungi și lați, mica privire coclită. Valiza, apa minerală, coletul, caietul, caietul cu scoarțele verzi pe care nu-l poate ține în palmă, lunecă pe genunchi. Tresare, trezit, se apleacă : apucă marginea caietului care căzuse de pe genunchi pe laba piciorului. Îl trage spre sine, lângă pernă. Gâtul și gura sunt arse de sete. Coboară, gol, cum adormise ; lângă fereastră, în marginea dulapului, regăsește robinetul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
glasul îngroșat, dar Ortansa n-o prea ascultă și n-o privește, se uită în altă parte, adică într-o unică direcție, își are clientul pe care nu-l scapă din vedere și comediantul ei se încovoaie, suspectat, pândit, clovnul lunecă pe globul ocular, ring sferic, învârtindu-se, dezechilibrându-l, dezarticulându-l, în hohotele de râs ale micilor spectatori înveseliți de căderile cara ghioase, de obrajii mereu mai murdari de fard, pete roșii, vineții și verzi pe bărbie, pe nasul de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au căzut foile !“, strigă cineva. Pasul lunecă, mâinile foarfecă ceața. Trupul se sucește brambura, piruetă de clovn. Din buzunarul stâng zboară un mic sul cu foi de caiet. Căciula cade, ca o plăcintă. Întoarce, aiurit, obrazul roșu de frig, capul tuns caraghios. Fiara gonește, se va apropia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mă grăbesc să strig spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii, parbrizul, ghiozdanul școlarului, cerul dintr-odată trezit și viu se rotesc în privirea lui mare. Scrâșnetul frânei, țipete, Salvarea. Nor alburiu, suspect, grăbite bătăi de aripă, gata să se înalțe : explozia clipei confuze. În jur
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades. Venea-n singurătatea mea pe îndelete, Rătăceam mîna-n păru-i blond și des, De pe-umeri haina-i luneca ușor - Vedeai rotundul braț pîn-subsuori. Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă, De-a-și simți inima bătând cu dor, Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă, Ca graiul ei să tremure ușor, Să văd privirea veselă și plânsă, Să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trecut prin lume, În ceruri am privit și pe pământ Și-am coborât la tine, mândre zeu, Și la consorții tăi cei plini de glorii. De cântec este sufletul meu plin. De vrei s-auzi al iernii glas vuind Și lunecând prin strunele-mi de fier, De vrei s-auzi cum viscolește-n arfa-mi Un cânt bătrân și răscolind din fundu-i Sunete-adînci și nemai auzite Ordonă numai - sau de vrei ca fluviul De foc al gândurilor mele mari Să curgă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând veche rădăcină din pietrișul sfărâmat; Un vultur s-agață mândru de un pisc cu fruntea ninsă, Nouri lunecă pe ceruri flota lor de vânt împinsă Și răsună-n noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i de-azur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu arcuri de-aur un palat ca o minune Și din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar. Lângă râuri argintoase, care mișcă-n mii de valuri A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri, Printre bolți săpate-n munte, lunecând întunecos, Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate, Codrii de argint ce mișcă a lor ramuri luminate Și păduri de-aramă roșă răsunând armonios. Munți se-nnalță, văi coboară, râuri limpezesc sub soare, Purtând pe-albia lor albă insule fermecătoare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aurul pletelor, c-o dulce taină Razimă de-umerii aspri l-al Valhalei Împărat. Cântăreț e uraganul pentru lupta care arde. Bolta lirei lui e cerul, stâlpi de nori sunt a lui coarde. Vânturând stelele roșii prin argintul neguros, Ele lunecă frumoase prin îmflarea sîntă-a strunii, Gânduri d-aur presărate în cântările furtunii, Codri-antici de vânt se-ndoaie și răspund întunecos. {EminescuOpIV 137} Joe vulturilor lasă frânele. Cu-a lor aripe Lungi și negre ei întunec-soarele. Iară în râpe Goale și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]