1,836 matches
-
mă fac medic. Îmi asigurau adăpostul, fratele cel mai mic al Mamei, Unchiul Aurel și Tanti Ana. M-au așteptat În gară și ne-am deplasat la Direcția Generală a Personalului CFR, din str. General Berthelot Nr. 8, unde, la mansarda blocului vecin cu Liceul Industrial de Fete “Robescu” Își aveau locuința. Ziua următoare m-a luat În primire Aurora Rotaru, pe atunci studentă la Facultatea de Medicină și mi-am depus dosarul de Înscriere la examenul de admitere. Mi am
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
că primisem omologarea de tânăr scriitor demn de acest nume. Am cunoscut, pe scurt, boema, boema bucureșteană a anilor 80, boemă neagră câteodată pentru că mă mutam din loc în loc la București. Am locuit la început în cămine studențești, apoi în mansarde, în subsoluri. Am avut noroc și de locuințe extrem de decente, de exemplu am stat doi sau trei ani într-o frumoasă cameră pe care mi-i închiriase poetul Eugen Chirovici, într-o casă situată aproape peste drum de Uniunea Scriitorilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
spontanee. Am aflat mai târziu că prin dânsul mama a fost scăpată și că tot dânsul a eliberat mai târziu pe Costache. Ne așteptam ceasul închiderii, dar în fiecare zi treceam pe trotuarul din fața Hotelului Imperial, ca să vadă Costache din mansarda lui că eram încă liberă. În ziua de Crăciun (stil nou), mă oprisem un moment pe loc. A înaintat santinela și mi-a spus să circul. „Ce, ești jidan?“ „De ce mă întrebi? Sunt creștin“, și îmi arată cartea de rugăciuni
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
în subsolul Kommandanturii cu soldați germani, într-o astfel de murdărie încât s-a umplut de păduchi. De acolo l-au trimis la Imperial. Jos, i s-au luat ceasornicul, banii și hârtiile din buzunare. L-au băgat într-o mansardă, cu o lampă mică, albastră în tavan și așa de murdară, încât el a cerut o cârpă pentru a șterge praful, i-au adus un pantalon de copil, rupt și cu pete suspecte. Mâncarea le venea pe o masă de
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
-mi însă apoi că de rezultat trebuia să mă interesez singur, ca autor, după un număr de zile. Nu mai aveam cum să evit confruntarea cu destinul, așa că, la termenul convenit, m-am prezentat la redacția Tânărului scriitor, amplasată în mansarda clădirii din bulevardul Ana Ipătescu 15. Îmi bătea inima nebunește, nu atât de urcatul multelor trepte, cât de emoția primului contact cu o redacție, a verdictului pe care urma să-l primesc în legătură cu nuvela. Am ciocănit sfios în ușa pe
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Breban, Ilie Constantin, Matei Călinescu, Hagiu și mulți alții. Cred că și Eugen Simion ne-a vizitat. În 1962, în primăvară, colonia din Naipu s-a desfăcut. Eu m-am mutat în subsolul clădirii redacțiilor din Ana Ipătescu, Velea în mansarda din Roma 13, Cezar Baltag a primit, mi se pare, o locuință în Balta Albă, iar Nichita nu știu unde s-a dus. Cu toate necazurile care nici atunci nu ne-au ocolit, cred că a fost o epocă bună pentru noi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
să ne lase pe noi în pace! Nici nu sunt foarte sigur că Eminescu avea sentimentul naturii. Toate paginile care duc cu gândul la asta nu le-a scris pe vreo pajiște, unde noaptea se adună zânele, ci în vreo mansardă nenorocită și igrasioasă. Cum să vă spun, creativitatea nu e totuna cu inteligența. Cred că sunt creativ, dar nu extraordinar de inteligent. Am talent, dar nu foarte multă minte. Printre altele, fac prostia să fiu și sincer. Vă spun toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
al vieții noastre Un sălaș de existență boemă, fără mamă, fără tată, fără un dum nezeu pe lume. - Ei! dar cu ce flacără a tinereții noastre și cu ce sincere preocupări ale spiritului, Înșelătoare și neconducând la nimic În viață! - Mansardele noastre din hanul Vlasto și cea dintâi căsnicie a noastră Încropită cu un „primus“ din care ieșeau adevărate minuni. - Viziune pitorească și suculentă a Bucureștilor de acum o jumătate de secol, cu halele, băcăniile, brân zăriile, mezelăriile și „birturile naționale
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pe seama nu știu cui, al facultăților așa zise ale spiritului, atât de nesigure și de Înșelătoare și ale căror roade se văd, când se văd, abia târ ziu și nu totdeauna cu vreun folos practic. Locuiam cu toții În două odăi mari din mansarda „hanului Vlasto“, În spatele poștei, colț cu străduța ce coboară repede spre gârlă; imensă clădire pe acea vreme, rămasă În picioare până azi, cu scările ei de lemn, largi cât puteau urca cinci oa meni cot la cot, și cu curticica
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Întrecându-se cu mâinile ei atât de meștere la gătit. Dar, În afară de primusul nostru cu minunile lui, care ne Încântă și azi amintirea În fața „aragazului“, cu improviza țiile lui sărace, o soartă din cele mai bune așezase căminul nostru de la mansardă nu numai În inima, cum se spune, dar mai ales În vecinătatea stomacului pretențios și nesățios al Bucureștilor de acum aproape o jumătate de veac, adică lângă halele mari de la Bibescu-Vodă, hala de carne, alta de pește, alta de zarza
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
acasă la Stan: aveau de gând să conceapă manifestele, un text cât mai simplu, scris cu litere decupate din ziare. Părinților acestuia le-au explicat că au de învațat pentru o lucrare grea la fizică. Au urcat în cămăruța de la mansardă a lui Stan. Aici, prietenul lui Victor, pasionat de electrotehnică, reparase un radio vechi, interbelic, la care prindea posturi de radio străine ce emiteau în limba română. Stan a deschis aparatul. Înainte însă l-a acoperit cu o pătură, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a trebuit să renunț atunci când am terminat diploma de DEA la Geneva. Au găsit în schimb un stăpân bun în persoana lui Vincent, acum lector de limbă franceză la universitatea din oraș. Un băiat fin, cultivat, poliglot. Locuia într-o mansardă din orașul sard Carouge, de la fereastra sa se puteau vedea în depărtare munții Alpi, iar din oră în oră se auzeau clopotele și sunetele ritmate ale carillon-ul bisericii din apropiere. Au avut o soartă minunată față de alte obiecte care mi-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
călătorii turistice în Occident. I-am făcut curte intens acum câțiva ani, fără succes. Pe deplin conștientă de farmecele sale naturale. Inteligentă, în tinerețe a încercat tot și a cunoscut tot (generația nebună, "cioraniană" a anilor 90, locuind prin ultimele mansarde ale Bucureștiului). Face parte din categoria femeilor care după treizeci și un pic de ani, cu fler și inteligență, se opresc asupra unui "băiat bun", care nu pune nici o problemă de cuplu și contribuie cu convingere la construcția "cuibului" în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
uitat lung și bovin la mine pe sub cozorocul caschetelor de baseball pe care le purtau. Enervare cumplită după, nu mai reușesc să adorm etc. Sunt un animal asocial obligat să trăiască zilnic în turmă. Mi-ar fi trebuit fie o mansardă, fie o casă la țară. Sau refugiul ultim, o chilie de călugăr. Mă salvez mergând în sala de lectură de la parter, pustie la ora aceasta. Citesc cu furie. Ce se mai fură în Canada, atunci când se fură ? În nordul regiunii
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
secrete le notam în caiete groase (de 300 de pagini), numerotate, din care n-aveai voie să rupi nici o foaie, pe care o grupă ostășească le aducea dimineața și le ducea la sfârșitul zilei într-o odaie (sub cheie) de la mansarda facultății. La una dintre lecțiile de doctrină militară o tovarășă căpitan venită de la Statul Major m-a surprins zâmbind în vreme ce ea desfășura mari strategii de apărare națională. Nu m-a pălmuit chiar ca pe-un răcan nenorocit (deși pentru câteva
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pe acoperișul unui vagon, unde am fost buzunărit și jefuit de puținul bagaj pe care îl aveam, ajungând la destinație după vreo două zile. După multe căutări am găsit, liceul „Gheorghe Chițu”, unde normaliștii de la Șendriceni erau cazați într-o mansardă și făceau cursuri după-amiază la Liceul Clasic. În mansarda de la „Gheorghe Chițu” era aglomerație, mare înghesuială și mizerie. Chiar a doua zi m-am trezit plin de păduchi și de râie, de care am scăpat cu mare greutate. Când a
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
jefuit de puținul bagaj pe care îl aveam, ajungând la destinație după vreo două zile. După multe căutări am găsit, liceul „Gheorghe Chițu”, unde normaliștii de la Șendriceni erau cazați într-o mansardă și făceau cursuri după-amiază la Liceul Clasic. În mansarda de la „Gheorghe Chițu” era aglomerație, mare înghesuială și mizerie. Chiar a doua zi m-am trezit plin de păduchi și de râie, de care am scăpat cu mare greutate. Când a trebuit să revenim în Moldova, eu m am întors
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
peste care, cu cît privești mai mult, cu-atît te dor ochii mai tare. A fost o frîntură dintr-un Ajun mai vechi, pe care, pînă astăzi, n-am vrut să-l mai chem în amintire; fusese un Ajun petrecut la mansarda unui bloc din București, blocul Yanis din Parcul cu Ciori. N-aveam voie să intrăm prin față doar pe scara de serviciu. "Astăzi, cît vom mînca, vom asculta împreună Oratoriul de Crăciun de Bach, știu că n-ai auzit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nopțile dinaintea examenelor, mă gîndeam la cîmpiile verzi ale copilăriei, pe care mă întorceam cu gîndul și alergam odată cu turma de miei, ori goneam în trapul cailor alături de Gică, Costică și Ion..., și numai rar de tot mă întorceam la mansarda blocului Yanis, de fapt două cămăruțe proiectate sus, pe terasă, pentru materialele de curățenie sau pentru femeia de serviciu a blocului... Privesc pe fereastra de lîngă scări și-o văd pe Tamara departe, spre pavilionul administrativ. A venit aici, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nesimțit; ori, lucrul ăsta nu-mi stă în putere. Și nici să dorm liniștit nu cred c-am s-o pot face de astăzi înainte; noaptea aș visa că vine lângă patul meu Doamna Ana, punctul meu cardinal, femeia de la mansarda blocului Yanis din Parcul cu Ciori, starnie și necunoscută, risipită în ființa mea fără s-o pot recompune vreodată singura care mi-a arătat Steaua Polară; "Vlădeanule din Sânzieni, ca și străbunul vostru Vlad-haiducul, ești un armăsar tînăr și sălbatic, doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o pot recompune vreodată singura care mi-a arătat Steaua Polară; "Vlădeanule din Sânzieni, ca și străbunul vostru Vlad-haiducul, ești un armăsar tînăr și sălbatic, doar că pe tine te simt speriat de lupii din jur; nu te-am adus în mansarda mea să te apăr, ci să te dresez și dacă nu va coborî înapoi, în stradă, un inorog, ori un Ducipal, măcar voi ști că n-ai rămas mîrțoaga lor..." "Teona are ceva din femeia aceea" îmi zic îndurerat. Imediat ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-mi spăl memoria de orice cunoștință științifică ori tehnică, după care să plec pe litoral, să mă angajez ajutor de bucătar, așa cum am fost în vacanța de după primul an de studenție. Voi primi o cameră la subsol ori la mansarda unei vile, voi găsi o ospătară cu care să mă împrietenesc și, împreună, vom "pierde dorul de părinți / Și visul de luceferi". Acum la cine mergeți? mă întreabă portarul Consiliului Popular, deschizîndu-mi ușa. La tovarășul Fărcășanu, îi spun. Camera 70
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
De mii de ani, datoria primului pas în dragoste revine bărbatului. Oare nu tocmai veșnicul zîmbet încurajator al doamnei blonde mi-a dat speranțe? Pretind că măcar la atîta lucru mă pricep; în anul acela întîi de facultate, femeia de la mansarda blocului Yanis m-a învățat totul, dar mai ales dacă pot face curte femeii cu care stau de vorbă ori ba. Și-atunci?! Rămăsesem, după cele întîmplate cu doamna blondă, cu gustul dulce al unui joc cinstit, la finele căruia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
căsătoria cu Livia?" Livia, viitoarea mea parteneră de viață; apoi doamna Cristescu și fata cu ochi frumoși, de la I.L.L.; atîtea suflete deosebite, revărsate în fiecare gest. Cum le-aș mai fi recunoscut și apreciat dacă nu era femeia aceea de la mansardă?! Ușa capitonată, pe care stă lipită privirea mea, se deschide încet, iar prin deschizătura făcută se strecoară secretara. Închide ușa cu grijă, trece pe lîngă mine și pune un dosar pe biroul ei, lîngă mașina de scris. Știți..., începe ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
hidrocentrale, Eu am găsit post de ajutor de bucătar la o cantină în Eforie Sud ce vremuri!... Seara, spre miezul nopții, cînd munca la cantină se termina, rămîneam împreună cu nea Ionică Vâslea, bucătarul-șef, ne așezam pe treptele vilei, la mansarda căreia dormeam, și discutam astronomie... Studentule, să am eu anii tăi!... ofta nea Ionică din cînd în cînd. Eu visam la vremea cînd voi termina Facultatea de Fizică... Nu-mi făceam proiecte anume; atît doar: visam. Tocmai mă despărțisem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]