2,098 matches
-
Erau doar ipostaze ale tristeții. Ale Încercării de a evada din viitorul imediat. Dar sesiză și altceva. Schimbarea multor chipuri la vederea celor treizeci de Apărători. Apropierea tropotelor de cal Îi făcea pe mulți pribegi să ridice privirile. Iar imaginea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei și clinchetul ușor al săbiilor aducea ceva nou În expresia lor. O undă de speranță. Ca și cum, deodată, pribegia lor dobândea un sens. Ca și cum totul ar fi făcut parte dintr-un scenariu al apărării, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mie de călăreți care așteptau În fața zidurilor și care porniră În grabă spre sud. Cei treizeci de Apărători traversară șanțul de apărare pe podul de lemn și intrară În prima curte interioară. Străjerii se dădură la o parte la vederea mantiilor albe. În a doua curte interioară se opriră și descălecară. Sute de făclii luminau interiorul cetății, iar forfota nu părea să Înceteze prea curând. De pe scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără mantie, doar În cămașa acoperită de platoșă. Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se dădură la o parte la vederea mantiilor albe. În a doua curte interioară se opriră și descălecară. Sute de făclii luminau interiorul cetății, iar forfota nu părea să Înceteze prea curând. De pe scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără mantie, doar În cămașa acoperită de platoșă. Alexandru se Întoarse spre el și fața i se lumină. Tatăl și fiul se Îmbrățișară lung, fără să spună un cuvânt. Aveau aceeași Înălțime. Dar pletele castanii ale căpitanului Oană Începuseră deja să Încărunțească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
comisului Groza și trecu la Încercuirea voievodului. Prin perdelele de ceață, Oană socoti că era un atac bazat pe informații clare despre locul În care se afla Ștefan, executat cu un corp de elită de aproximativ două mii de oameni. Pe mantiile lor roșii era imprimat, cu negru, semnul șarpelui și al săgeții. - Erina! Alexandru! Rămâneți lângă voievod! Nici un pas mai departe! - Oană! strigă Ștefan. Semnalele! Căpitanul se Întoarse și văzu cele două săgeți galbene despărțindu-se deasupra podului. Cavaleria moldoveană intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de supraviețuire. În fața lui Alexandru, Însă, se desfășura unul din episoadele cele mai spectaculoase ale confruntării. Flancul drept al Apărătorilor formase o linie de arcași, iar centrul fu ocupat de lăncieri. La două sute de pași de garda lui Soliman, oștenii mantiilor albe declanșară atacul cu săgeți, după care primele rânduri turcești fură zdrobite de aruncătorii de lănci. La un semnal al cornului de zimbru, pe ambele aripi intrară În acțiune măciucașii de Dorohoi, care Împinseră garda Înapoi. Prima șarjă la sabie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Întreg corp de oaste, de cel puțin trei mii de oameni, mărșăluind parcă prin somn, cu capetele plecate. Străjile sosiră În fugă la metereze. Doi călăreți se desprinseră din grupul compact, sosind la trap În fața porții principale. Erina le văzu mantiile albe cu semnul scutului și spadei și un fior o străbătu din cap până În picioare. - Deschideți poarta! strigă unul din călăreți. Sosește măria sa! Poarta se deschise Încet, iar călăreții intrară pe pod. Primii erau douăzeci de Apărători, apoi urma voievodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Încercuiseră. Vornicul Isaia se retrase În pridvorul casei. Deasupra lui, pe scări, apărură doi oameni necunoscuți. Unul din ei avea trăsături turcești, era Îmbrăcat În uniformă de spahiu și părea a fi comandantul trupelor. Celălalt era tătar și purta o mantie roșie. Lui Oană i se păru că Îl văzuse cândva, dar nu-și putea aminti unde și când. - Căpitane Oană! spuse comandantul turc cu un glas puternic, dar calm. Nu avem nimic cu oamenii tăi! Poruncește-le să se Întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
strigă Lacrămă. -Viața noastră pentru moartea căpitanului! repetară Apărătorii, Într-o formație mică, pe două rânduri. - Șarjă pe flancul stâng, cu voltă strânsă și ieșire din Încercuire! Apoi același lucru pe dreapta! Să nu-i lăsăm să iasă! Călăreții În mantiile albe cu semnul scutului și spadei se lansară la atac. - Ce curaj... murmură Ali beg. Păcat că vor muri toți... În mijlocul ienicerilor, comandantul turc se aplecă asupra căpitanului. Cu două minute mai devreme făcuse același lucru, dar nu depistase nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui Pietro. - Văzurăm săgeata roșie, căpitane... spuse Ion Moț. - Așa e, răspunse Pietro, sărind În șa. Din depărtare se auziră tropote grăbite, acoperite Încă de zăpada moale. Apărătorii ieșiră În fața cetății și văzură că un mic grup de călăreți În mantii albe purtând semnul scutului și săgeții se apropiau Într-un galop nebun. - Căpitanul Oană prins la Brănești! strigă unul din călăreți. Lacrămă Încearcă să-i Întârzie! Dar săgeata lui Simion era roșie! - Câți? Întrebă Pietro, strângând din dinți. - Să tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
voievodului erau Încercănați. Privirea Întunecată și grea. Erina simți cutremurarea unei vești rele, dar nu Întrebă nimic. Se afla lângă fereastră și abia atunci, din Sala sfatului,văzu ceea ce nu văzuse când intrase În cetate. Apărătorii În curte, nerași, obosiți. Mantiile albe cu semnul scutului și spadei stropite de sânge. Caii, obosiți și ei, unii tremurând de nesomn și de frigul dimineții. Lângă fântână, Ion Moț, așezat pe o treaptă, cu capul În palme. Arcașul Simion, făcându-și de lucru la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
despre viitor. Locuri În care visase să urce Într-una din corăbiile care se pregăteau pentru plecări misterioase. Tresări la vederea unui om care Îl privea de când era pe puntea corabiei. Un om cu plete și barbă albă, care purta mantia cu semnul scutului și spadei. Un bătrân care părea Încă viguros, cu un chip luminos, dar autoritar. Îl recunoscu pe bărbatul Întâlnit, cu ani În urmă, Într-o plimbare alături de bunicul Matteo și de Gianluca. Cel care Îi zâmbise ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unei prezențe străine devenea tot mai intensă. Deschise ochii. Brațul Îi era strâns de o mână aspră și puternică. - Angelo! exclamă tânărul. Ma che e succede... - Andiamo! spuse Încet comandantul Apărătorilor, făcându-i semn să-l urmeze. Alexandru Își luă mantia Îmblănită pe umeri și ieși În frigul cristalin al nopții. În fața cabanei văzu, cu mirare, că un grup masiv de luptători erau aliniați și echipați de luptă. Își dădu seama că sunt mulți, poate cinci sute, poate o mie. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
grăbind spre căruță. Îl urmă Angelo, după ce dădu un ordin și un mic grup de luptători se desprinse de coloană și dispăru În păduri. Într-adevăr, căpitanul Oană se trezise. Nu se putuse mișca, dar deschisese ochii și recunoscuse, pe mantiile călăreților din jurul lui, semnul scutului și spadei. Privise deasupra lui și văzuse crengile Încărcate de zăpadă ale brazilor. Simțise aerul tare al munților. Înțelesese că o operațiune de salvare se derula, sub semnul Apărătorilor. Apoi o văzuse pe Erina, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ieniceri se opri pe creastă, așteptând ordine. Însuși generalul turc apăru În mijlocul lor, ca să vadă cu ochii lui ceea ce nu putea crede. Cavaleria lui era desființată. Ceru o lunetă și studie atent amplasarea dușmanilor. Apoi se opri mult timp asupra mantiei lui Angelo. Avea semnul scutului și spadei și Însemnele de general. Comandantul suprem al Apărătorilor, aici, pe crestele Înzăpezite ale Balcanilor! Era, pentru Mihaloglu, o surpriză totală. Ce putea fi atât de important Încât să necesite prezența celui mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care Îl purtau ceilalți, cu părul negru ca abanosul, fără cotierele și genunchierele de oțel și fără cămășile de zale pe care le aveau luptătorii săi. Avea doar o platoșă de piele și o cămașă albă, poate fiindcă Își aruncase mantia Îmblănită care Îl Încurca În luptă, sau poate fiindcă așa Își imaginase Alexandru că trebuie să fie un mare luptător, un om care Înfruntă moartea fără nici o apărare, doar fiindcă simte frumusețea gestului sau doar fiindcă știa că nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
galop, dinspre nord-vest! spuse Giuliano. - Vlad Dracula... murmură Angelo. E pe urmele lui Mihaloglu. În scurt timp, sute de făclii se iviră pe crestele munților. Un grup de aproximativ cincizeci de călăreți coborâră valea plină de cadavre și, la vederea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei, cerură să-l Întâlnească pe comandant. Doar zece dintre ei fură lăsați să ajungă În fața lui Angelo. Nici unul nu purta Însemne militare. Erau echipați de luptă, În armuri ale armatei transilvane. Angelo remarcă unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ridicase În doar câteva clipe, iar prin faldurile străvezii ale norilor străbătea, stingheră, singuratică, aproape imposibilă, o rază de soare. 13. Înfrângerea 21 martie 1476, Cetatea de Scaun a Sucevei De pe meterezele cetății, coloana Apărătorilor care se apropiau Învăluiți de mantiile lor albe cu semnul scutului și spadei părea o reamintire a zăpezilor proaspăt topite, care transformaseră nordul Moldovei Într-un ținut alb, legănat de dealuri și străjuit de păduri. Până la mijlocul lui martie iarna oprise, parcă, orice freamăt, drumurile fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Onofrei, Întoarcerea căpitanului. Iar la aflarea veștii că Oană a fost găsit și se află la Suceava sub Îngrijirea doftorilor măriei sale sătenii din Albești au văzut, cu mirare, că Mitruț poate zâmbi. Iar când, În prima săptămână a lui aprilie, mantiile albe ale Apărătorilor apăruseră pe culmea dealului, Mitruț privise cu mirare, punându-și mâna streașină la ochi, și apoi o luase la fugă spre noii sosiți, dezbrăcându-și din goană dulama, prea groasă pentru o vreme atât de călduroasă. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu topoarele În cumpănă. Tinerii cu arcuri fugiră În primul rând, puseră un genunchi la pământ și scoaseră săgețile. La marginea pădurii se ivi un grup de aproximativ cincizeci de luptători călări. Arcașii lăsară săgețile În jos, căci recunoscuseră, pe mantiile lor albe, semnul scutului și spadei. Călăreții coborâră tăpșanul la trap, se aliniară și Își duseră toți, cu o singură mișcare, pumnul drept În dreptul inimii. - Apărătorii... murmură, admirativ, unul din plăieși. Io credeam că-i numa’ o legendă... Da’ iacătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Învinși. Lângă linia vânătorilor se auzi un tropot ușor. Comisul Jurj Întoarse privirile, uimit. - Măria ta... Călăreții Întoarseră și ei capetele. Într-adevăr, Ștefan plecase de la postul de comandă din centrul oștirii și venise printre ei. În jurul lui se vedeau mantiile albe ale Apărătorilor. - Vitejilor... spuse Ștefan, fără să ridice vocea, ca și cum ar fi vorbit cu un prieten aflat lângă el. Tropotele spahiilor se apropiau. Arcașii Își lansaseră deja primele săgeți. Se auzeau cai prăbușindu-se, gemetele răniților, ordinele guturale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ienicerii căzuseră sub atacul umbrei, așa cum căzuseră achingii care Îl luaseră prizonier. În jurul lui nu mai era decât moarte. Simți că vântul slăbește, Încet, În intensitate și auzi tropote de cal. Mai sus, la peste cinci sute de pași, văzu mantiile albe ale Apărătorilor care Își croiau cu săbiile drum spre el. Spahiii se ridicaseră În șei și porneau spre el. Alexandru nu Înțelese decât că sultanul poruncise să fie prins și, dacă nu putea fi adus În fața lui, atunci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spada la centură. Calul fornăi, lovind pământul cu copita dreaptă din față. Se uită spre fratele lui. Chipul lui Ștefănel era de nerecunoscut. Alb. Inexpresiv. De marmură. Marmura morții. Departe, În locul unde se afla voievodul, se vedea cu greu o mantie albă. Tatăl lor. Trupele intrau În noul dispozitiv. * Voievodul privi cu Îngrijorare umărul drept al lui Cosmin Oană. În mod vizibil, căpitanul avea dureri. Ajunsese până acolo, după zile de căutări. Era bolnav și obosit. Vedea cu greu. Nu Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
i-a angajat imediat, cu toată opoziția lui Bathory. Marșul spre Moldova a Început a treia zi la miezul nopții. Au fost trimis iscoade spre munții Carpați. Mi s-a părut că văd, În Învălmășeala plecării, la lumina făcliilor, câteva mantii albe cu semnul scutului și spadei. Poate că m-am Înșelat. Oastea a mărșăluit din Sibiu spre Sighișoara, coborând apoi spre Brașov și urcând spre trecătorile munților. Peste tot, În satele românești, am văzut săteni venind să se Închine lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
O, ce veste minunată! ș.a. Îmbujorați și voioși, copiii se străduiesc să cânte cât mai frumos, animați de convingerea că ei sunt vestitorii nașterii lui Hristos. La puțină vreme după ce colindătorii au încetat să mai sune la ușă, înfășurat în mantia singurătății, am dat curs îndemnului de a așterne pe hârtie aceste rânduri, ca o încercare de defulare a unor întâmplări și trăiri stocate în subconștient. Catrenul cu care închei acest text, ușor nostalgic și pesimist, exprimă gândurile unui om aflat
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
Loup este sus, în palat, ajutându-i pe Imelda, pe De Souza și pe dansatoarea exotică suedeză să scape de efectele drogului. Unii dintre ei au avut o tentativă de a se îmbraca în costum de vânătoare. Câteva pălării. O mantie kaki. Fiecare are o armă, cel puțin. E chiar lucrul cel mai important. Le plac armele acestor oameni adunați aici. Armele și cocaina. La ora cinci, așa cum s-a stabilit, apare un șir de mașini. De pe margine se simte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]