1,395 matches
-
conceptuală dintre creștinism și celelalte erezii apărute din diferite motive, fie împotriva Bisericii, fie împotriva statului, determinând o reacție la întâmplare. Un exemplu în acest sens ne este oferit de Martirologiul roman care, pentru ziua de 22 iunie, ne amintește martiriul celor 10.000 de soldați romani răstigniți pe muntele Ararat, în Armenia, fără a preciza numele acestora și nici perioada în care au pătimit martiriul; cardinalul Baronio i-a introdus în această operă pe baza unei passio considerată demnă de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sens ne este oferit de Martirologiul roman care, pentru ziua de 22 iunie, ne amintește martiriul celor 10.000 de soldați romani răstigniți pe muntele Ararat, în Armenia, fără a preciza numele acestora și nici perioada în care au pătimit martiriul; cardinalul Baronio i-a introdus în această operă pe baza unei passio considerată demnă de crezare. Această operă din sec. XII-XIII, ignorată de hagiografiile occidentale și orientale înainte de această dată, ne spune că Acacius, un ofițer roman, probabil creștin, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fie de cetățeanul privat, fie din porunca statului. Mai mult chiar, considerau licită și chiar sacră expunerea pentru a fi ucis din motive religioase, spre deosebire de imoralitatea de a-i ucide pe alții, indiferent de motiv. Printr-o asemenea atitudine preamăreau martiriul religios, iar Montanus, Priscila și Maximila, care voiau să moară spânzurați pentru a da cei dintâi exemplu, susțineau obligația morală de a înfrunta martiriul pe durata persecuției, declarând fuga o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
spre deosebire de imoralitatea de a-i ucide pe alții, indiferent de motiv. Printr-o asemenea atitudine preamăreau martiriul religios, iar Montanus, Priscila și Maximila, care voiau să moară spânzurați pentru a da cei dintâi exemplu, susțineau obligația morală de a înfrunta martiriul pe durata persecuției, declarând fuga o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în contradicție cu teza susținută referitor la interdicția absolută a poruncii a cincea de a nu ucide. Creștinii, care în timpul persecuției aveau posibilitatea să evite
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
era în contradicție cu el însuși, pentru că atunci când scria Despre fuga în persecuție, deja montanist, avea un alt subiect de susținut împotriva dreptului (apărat deja de el însuși în De patientia, cunoscută și ecleziaștilor), de a fugi pe durata persecuției: martiriul forțat sau voluntar este cel mai meritoriu și elevat act de credință, pentru că acesta este chiar credința însăși, care se concretizează în creștin, așa cum răscumpărarea s-a concretizat în Cristos prin răstignire. Ba mai mult chiar: Creștinul trebuie să dea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trădare, la ucidere? A rezista până la sfârșit nu înseamnă altceva decât a suferi până la sfârșit. Și de aceea: Ucenicul nu e mai presus decât Învățătorul său (Mt 10, 25)“; pentru el, creștinismul este pasiune și suferință, iar credința este cauza martiriului, pentru că aceasta este izvorul expansiunii sale și cel mai eficace mijloc al victoriilor sale. A doua motivație, luată din profeția lui Isaia, descrie figura lui Cristos care nu avea să fi un războinic, ci un dușman și un distrugător al
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a o înfăptui mai lesne. Condamnarea la moarte a unui militar creștin pronunțată din orice motiv, în baza codului militar, în fața ochilor și a prejudecății camarazilor coreligionari se regăsea în odio religionis. Soldatul ucis era înconjurat îndată de alura martiriului, necercetându-se motivele reale ale condamnării și nici credința acestuia. Cele două elemente, numele de creștin și martiriul, îndepărtau ori ignorau toate celelalte denumiri, printr-un proces natural de selecție și de evaluare a faptelor eroice ale sfinților de către poporul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
baza codului militar, în fața ochilor și a prejudecății camarazilor coreligionari se regăsea în odio religionis. Soldatul ucis era înconjurat îndată de alura martiriului, necercetându-se motivele reale ale condamnării și nici credința acestuia. Cele două elemente, numele de creștin și martiriul, îndepărtau ori ignorau toate celelalte denumiri, printr-un proces natural de selecție și de evaluare a faptelor eroice ale sfinților de către poporul creștin ori de către unii episcopi, care vedeau martiri chiar și în montaniștii uciși pentru credință: Ba mai mult
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
episcopi, care vedeau martiri chiar și în montaniștii uciși pentru credință: Ba mai mult încă, în această persecuție a lui Valerian, trei bărbați condamnați „ad bestias“ pentru mărturia lor solemnă în favoarea lui Cristos, în Cezareea Palestinei au fost încoronați cu martiriul. Dintre aceștia unul se numea Priscus, al doilea Malchus, al treilea Alexandru... În afară de aceștia, a fost ucisă și o femeie din același oraș, în timpul persecuției, după o luptă asemănătoare. Creștinii prestau serviciul militar în armata romană fără să fie molestați
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
persoane, locuri și perioade etc. devine tot mai evidentă. Tot aici amintim și diversitatea martirilor care ne grăiesc despre varietatea creștinismului antic, care deși aparține marii Biserici astăzi nu mai prezintă aceiași stare de spirit și nici aceleași motivații. Fenomenul martiriului în creștinismul antic nu poate fi minimalizat ori banalizat în ciuda oricăror afirmații: mai mult chiar, reducerea justelor sale proporții, care rămân pe ultimul plan al vieții creștine din epoca respectivă, oferă acesteia din urmă, simultan, coloratura sa specifică. Biserica martirilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mult chiar, reducerea justelor sale proporții, care rămân pe ultimul plan al vieții creștine din epoca respectivă, oferă acesteia din urmă, simultan, coloratura sa specifică. Biserica martirilor a fost fără îndoială o realitate care a dezvoltat o teologie creștină a martiriului (înrădăcinată în iudaism și în discontinuitate cu acesta), unde amplificările îl însoțeau pe cel aflat în persecuții și care îl vor ajuta să studieze conjuncturile cu acestea. Subiectul, prezent în numeroase publicații trecute și recente, oferă posibilitatea unei studieri vaste
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
căruia toate stăpânirile lumești sunt de la Dumnezeu și cel care se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Sfântul Petru dorește un singur lucru: dacă o persecuție trebuie să vină și creștinii vor trebui să pătimească, să fie conduși la martiriu numai pentru că sunt creștini, iar aceasta va fi spre gloria lor, și nu pentru alte motive: Preaiubiților, nu vă mirați de focul aprins între voi spre ispitire, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteți părtași la suferințele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a ostilității față de guvernarea sa. Există o apropiere izbitoare între motivele care au dus la eliminarea unor personaje din anturajul său, precum Agripina, Octavia, Seneca, Lucanus, Petronius, Piso, Thrasea Paetus, Iunius Torquatus etc. și cele care au condus creștinii la martiriu. Unui om, asemenea lui Nero, fără nici o religie, contau prea puțin Zeus, Jupiter, Jahve, Moise și Cristos atunci când coroana sa era în siguranță și capriciile sale nu erau observate și criticate. Ferocitatea cu care i-a persecutat pe creștini, semnul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
puțin favorabilă creștinismului, a devenit problematică la jumătatea secolului III, în plină perioadă de anarhie militară, în timpul domniei lui Decius. 2. Persecuțiile anticreștine din epoca Dominatului În Historia ecclesiastica a lui Eusebiu din Cezareea, se găsește un fragment referitor la martiriul unui soldat creștin din perioada domniei lui Septimius Severus. Episodul citat (HE, VI, 5, 1-7) se desfășoară la Alexandria între anii 202-203. Fragmentul asociază istoria soldatului Basilide și condamnarea la moarte a Potamienei, datorită credinței sale creștine. Soldatul Basilide a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Severus. Episodul citat (HE, VI, 5, 1-7) se desfășoară la Alexandria între anii 202-203. Fragmentul asociază istoria soldatului Basilide și condamnarea la moarte a Potamienei, datorită credinței sale creștine. Soldatul Basilide a fost numit pentru a însoți copila spre locul martiriului. Încurajat fiind de ea să persevereze în credință, în scurt timp a refuzat să mai presteze jurământul declarându-se creștin: pedeapsa capitală ce a urmat a fost rezultatul neîmplinirii unui act idolatric străin punerii în discuție accepțiunii serviciului militar. Episodul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sub domnia lui Constantin. Marinus a fost victima rivalității unui competitor în cariera militară; a avut un moment de cumpănă în fața constrângerii judecătorului, folosind timpul permis pentru a reflecta, spre deosebire de mulți alții soldați creștini care, în situații asemănătoare, au înfruntat martiriul fără nici o reținere. Fiind călăuzit îndeaproape cu răbdare, prin cuvintele episcopului său (asistăm la o supraveghere din partea ierarhiei ecleziastice, asupra vieții militare a soldaților creștini), reușește să-și depășească incertitudinile: În vremea acestor episcopi, pe când toate Bisericile petreceau în pace
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
splendid și de mare preț, transportându-le și îngropându-le cu mare pompă într-un mormânt cuviincios. 3. Persecuțiile anticreștine din epoca Tetrarhiei În timpul domniei lui Dioclețian (284-305), înainte de izbucnirea persecuției, alți doi soldați creștini, Maximilianus și Marcellus, au pătimit martiriul în Africa, spunând că anumite obligații militare erau contrare conștiinței lor. Episodul, foarte semnificativ, ne luminează asupra perioadelor în care nu putem vorbi atât despre o persecuție oficială cât mai curând despre motivele ascunse ale unei neînțelegeri reale dintre structura
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și pe soldații creștini, care au devenit neliniștiți și întărâtați de discursurile montaniștilor. În acest sens, sinodul de la Elvira (Spania), care a avut loc în anul 300, cu participarea a 19 episcopi, 26 de preoți și mulți diaconi, refuza recunoașterea martiriului creștinilor uciși, dacă aceasta se datora unor provocării religioase: Dacă cineva a doborât idolii și a murit acolo, de vreme ce nu e scris în Evanghelie și nici Apostolii nu au precizat, să nu fie primit în rândul martirilor (canonul 60). Prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
petrecut, cu certitudine istoricul cezareean nu ar fi ezitat să noteze un episod de o asemenea anvergură în istoria martirologiului Bisericii. Exceptând cazul lui Marinus, episcopul cezareean nu s-a ocupat de soldații creștini uciși în afara persecuțiilor declarate, nemenționând astfel martiriul lui Maximilianus, Marcellus și al altor soldați martiri citați acum, probabil fiind convins că aceștia erau uciși mai mult din motive de disciplină internă a armatei, decât din motive religioase. Dacă nu ne-ar fi rămas actele proconsulare și imnurile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și subofițerii ei. Ignorând elementele fantastice, adăugirile, impreciziile istorice și alterațiile scrierilor amintite, ne rămâne partea esențială: la Agaun, în Elveția, s-a petrecut un masacru împotriva creștinilor!... Dintre soldații creștini uciși din porunca lui Maximian, martirologiile occidentale amintesc disparat martiriul centurionului spaniol Zenon și al camarazilor săi, menționați pe inscripția de la Tre Fontane (Via Laurentina): La Roma lângă izvorul Guttei sfinții martiri Zenon și alți zece mii două sute trei însoțitori. În Chroniconul lui Flavius Lucius Dexter (secolele IV-V) numărul martirilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
folosi la muncile imense de la terme (procedeu obișnuit cu toți prizonierii și sclavii epocii), pentru a-i executa la încheierea acestora, considerați de-acum indezirabili serviciului militar. Uciderea lor a fost stabilită pentru același an în care a avut loc martiriul altor soldați, cărora le cunoaștem numele și împrejurările morții. Aceste condamnări la moarte ori la munci forțate, erau pronunțate cu prilejul unei epurări din armată, ca urmare a refuzului creștinilor de a se prezenta la sacrificiile păgâne; Maximian nu a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Victor, Alexander, Felicianus și Longinus și ale celor 40 de martiri din Sebaste (Armenia). Din aceste Patimi aflăm că informațiile primitive erau mult mai ample, iar hagiografii au putut trece la reconstruirea acestor izvoare bazându-se numai pe procesul și martiriul lor. 4.2.1. Actele sfântului Maximilianus Relatarea din Actele sfântului Maximillianusne descrie refuzul recrutului de a presta serviciul militar, a cărui obiecție de conștiință pare maturată de anumite considerații morale, superioare motivațiilor potrivnice idolatriei, chiar dacă se poate vedea și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe 30 octombrie. Ambele procese nu au fost cauzate de existența unui nomen christianum, ci de încălcarea disciplinei militare dictate de sacramentum militiae exprimate prin disprețul față de gradele militare aruncate. Există numeroase mărturii prezente în Acta și în Passiones despre martiriul soldaților creștini: unele ne oferă o narațiune legendară, altele anumite îndoieli referitoare la autenticitatea ori veridicitatea istorică a documentelor. Un paralelism cu Acta S. Maximilianii întâlnim în Passio S. Theogenii, un recrut din Frigia care opunea rezistență tribunului și guvernatorului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
documentelor. Un paralelism cu Acta S. Maximilianii întâlnim în Passio S. Theogenii, un recrut din Frigia care opunea rezistență tribunului și guvernatorului din slujba lui Licinius (308-324), care îl sileau să devină soldat. 4.2.3. Actele sfântului martir Iulius Martiriul sfântului Iulius este prezent într-un fragment latin, de mici dimensiuni. Aici ni se vorbește despre disputa dintre veteranul Iulius și guvernatorul Maximus. Cel dintâi este înfățișat ca fiind onest în declarațiile sale de soldat creștin, iar cel din urmă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
moarte ca o oaie“. Marcianus, întorcându-se spre ea și privind-o cu ochiul pieziș, i-a spus: „De câtă vreme satana ți-a întunecat mintea și sufletul? Îndepărtează-te de noi! Oh! Lasă-mă să-mi ofer lui Dumnezeu martiriul meu“. Un creștin pe nume Zotikos sprijinindu-i mâna, a spus: „Fii tare, frate stăpâne. Ai dus lupta cea bună! De unde ne este dat nouă, unor oameni atât de slabi, să poată izvorî o asemenea credință? Să-ți amintești promisiunile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]