KorAP: Find »[drukola/base=materialitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...54 >

1,327 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

este materială, iar, fără această materialitate a tehnologiei, virtualul cibernetic nu este posibil. În acest studiu al subiectului virtual, profesoara de engleză de la Universitatea din California urmărește, prin urmare, dependența virtualului de material: „condiția virtualității” constă în conceperea informației ca materialitate (nu ca flux de date abstracteă și nu se reduce la dualitatea materie/informație. Informația este instanțiată de un mediu material și, ca urmare a acestei produceri, ce are la bază materia, este materială. Împărtășim această convingere a teoreticienei în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ireal sau între material și imaterial în ceea ce privește identitatea virtuală a subiectului uman la interfață, după cum se poate vedea în numeroase rânduri. Astfel, menținând atât reciprocitatea dintre normal și anormal, real și fictiv, se poate perpetua continuitatea însăși dintre fantasmă și materialitate. Atât în legătură cu spațiul și cu realitatea, cât și cu corporalitatea, virtualitatea digitală este congruentă cu materialitatea, deopotrivă în sens tehnologic și fizic-senzorial. Această a doua accepție a ontologiei virtuale, avatarizarea, completând procesele cyborgizării sau ale protezării umanului, devine sinonimă parțial

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
poate vedea în numeroase rânduri. Astfel, menținând atât reciprocitatea dintre normal și anormal, real și fictiv, se poate perpetua continuitatea însăși dintre fantasmă și materialitate. Atât în legătură cu spațiul și cu realitatea, cât și cu corporalitatea, virtualitatea digitală este congruentă cu materialitatea, deopotrivă în sens tehnologic și fizic-senzorial. Această a doua accepție a ontologiei virtuale, avatarizarea, completând procesele cyborgizării sau ale protezării umanului, devine sinonimă parțial cu interfațarea în special în legătură cu mediul Internetului. Identitatea cyberspațială se schițează prin manierele în care un

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
biotehnologii (vezi în capitolul următor discutarea discursului transumanistă, lookul și personalitatea „naturale” devin cele care suportă reinvenția de sine, corporală, cognitivă și afectiv-senzorială a ființei umane. Identitatea mediată prin tehnologiile comunicaționale nu poate fi desprinsă de înțelesul interfeței, deopotrivă ca materialitate (ecran, tastatură, mouse, joystick, creion optic, costum de date, microfoane, cască și ochelari de realitate virtuală etc.Ă și ca program sau limbaj informatic. Într-o viziune apropiată de viața artificială, interfața poate fi considerată ca având un rol organic

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și strămutate de acțiunile și procesele tehnologiei computaționale. O arhitectură virtuală, nu doar a spațiului digital, ci și a ființei corporal-identitare (postăumane, se construiește în cyberspațiu ca marcă relevatoare a coexistenței dintre fizic și numeric, dintre conștiință și corporalitate, dintre materialitate și imponderabilitate. Interferență de visceralitate și digitalitate, identitatea virtuală se naște în mod biotehnologic din corporalitatea concatenată spațiului tehnologic comunicațional. Știința ciberneticii nu se poate „lepăda” de elementul visceral al identității întrucât nu se poate neglija realitatea faptului că o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
transplantelor, interfețelor sau protezelor și în condițiile extinderii simțurilor în spațio-temporalitatea medială. În al doilea rând, doresc să surprindă relația paradoxală dintre interesul crescând pentru corporalitatea viscerală și preocuparea pentru aparenta dematerializare a acestei corporalități în imaginea digitală. Joncțiunea dintre materialitatea trupului, deopotrivă naturală și artificializată și imaterialitatea iconului produce apariția corpului-imagine, un hibrid care fie poate fi distribuit în rețea în mod global și instant, fie poate fi locuit în mod imersiv, senzorial și interactiv, fie poate fi performat. De

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
se identifică, nu doar cu o imagine, ci cu propriul chip: artista își programează transformarea deopotrivă pe corp și în imagine, prin chirurgie cosmetică și prin vizualul electronic. Așadar, își creează un corp fantomatic și fantasmatic, un asamblaj de o materialitate fluidă între elementul organic și tehnologia medicală și imaginală. Creațiile artistice devin, în acest context, produse ale tehnoștiinței, prin intervențiile chirurgilor plasticieni care produc artă, cu ajutorul laserului, din „pânza de carne”, dar și produse ale tehnoculturii prin care identitatea își

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
punct non-retour, al imposibilității de distanțare și de alegere. De la excrescențele tehnologice ale protezelor și ale interfețelor la identitățile spectrale și banalitățile sintetice, condiției virtuale a subiectului din cyberspațiu nu i se recunoaște diferența și distanța prospectivă, vivacitatea și evenimențialitatea, materialitatea și întruparea. Dimpotrivă, și în perspectiva compatriotului său, Virilio (vezi capitol al treileaă, virtualizarea identității este contextul însuși al dispariției ființei umane în rețea, al indiferenței și al lipsei alterității, al automatizării și al inerției. În timp ce transumaniștii sunt încrezători în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și sociale. Deopotrivă concretizări ale biologiei și ale informaticii, entitățile virtuale contribuie la convergența fenomenologiei (a umanului integrat în spațiu în mod perceptiv și actanțială și a mașinismului (a conectivismului de tipul „mașinilor dezirante”Ă, a culturii simulării cu tehnoștiința materialității. O perspectivă postumană moderată va putea permite conviețuirea punctelor de vedere merleau-pontyene, deleuzo-guattariene, baudrillardiene și transumane într-un spațiu al diferențelor și al hibridărilor, al tensiunilor existențiale și epistemologice, culturale și sociale. De pildă, fenomenologia poate contrabalansa umanul material-corporal, concret-perceptiv

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
contestare a inevitabilității destrupării informației merge în paralel cu combaterea determinismului corpului uman conceput strict ca structură informațională abstractă. Cercetătoarea se exprimă împotriva descarnării și a dematerializării, procese care operează ca abstractizare a încorporării. În trecerea de la uman la postuman, materialitatea este conservată, astfel că umanul și postumanul coexistă în cadrul acestei paradigme. Atenția acordată implicațiilor culturale-materiale este punctul cel mai important al discursului postuman propus. Astfel, postumanul nu este socotit ca evoluând din discursul ciberneticienilor, ci mai degrabă istoria ciberneticii este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
nu poate exista fără substrat. Astfel, susține punctul de vedere al condițiilor material-tehnologice ale subiectivității postumane implicate în procesul de virtualizare. Această perspectivă a postumanului nu consemnează distrugerea ființei umane, ci întrepătrunderea corpului uman de tehnologie cibernetică cu scopul evidențierii materialității corporale deopotrivă ca tehnologizare și încorporare: „În postuman nu există diferențe esențiale sau demarcații absolute între existența trupească și simularea computerizată, între mecanismul cibernetic și organismul biologic sau între teleologia robotică și țelurile umane” (Hayles, 1999, p. 3Ă. Informația tehnologică

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
să alegi să-ți muți mintea dintr-un computer în altul care este mai avansat tehnic sau mai bine adaptat unui nou mediu” (Moravec, 1988, p. 112Ă. Mașina devine astfel depozitul conștiinței umane întrucât, din moment ce nu mai este dependentă de materialitatea creierului, aceasta ar consta în structurile și în procesele proprii transferabile mașinii. Din punctul de vedere transumanist al inginerului, atomul corpului poate fi înlocuit, pe când bitul minții omului rămâne conservat și prezervă identitatea (postăumanului. În fapt, transferul minții umane este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
noile concepții asupra obiectului (imagine/proces/organismă de artă. Acesta din urmă, cu toate că este supus unui proces de mutabilitate și de virtualizare genetică, proces care deconstruiește ideile fixe de reprezentare și de obiect, își manifestă concretețea și condiția fizică, noua materialitate biologic-tehnologică și subiectivă. Deși într-o anumită măsură se poate considera că, în instalația interactivă, obiectul și-a pierdut regimul privilegiat în favoarea accentuării procesualității creației și a spațializării, la Eduardo Kac, obiectul artistic își manifestă în continuare însemnătatea și funcționabilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
spațiale, temporale (istoriceă și senzoriale. Existența și interacțiunea de la interfața tehnologiilor comunicaționale pot dobândi, astfel, sensul de experiență trăită, de viețuire concretă care însoțește semnificația de mediere tehnologică și de simulare în spațiul virtual. Înrădăcinarea condiției umane în trup și materialitatea senzorială ca o conlucrare dintre minte și carne sunt realități care se continuă în ontologia și fenomenologia postumane. Topografiile corporale ale virtualității sunt plasări dinamice și interactive în lume, interferând tehnologia cu evenimentul fizic-material și cu dorințele și intențiile umane

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
funcționează: corpul-subiect și mediul devin sinonime în cadrul experienței trăite, lumea nefiind situată în afara subiectului, ci fiind experimentată ca o legătură concretă cu subiectul întrupat. Fenomenologul este interesat de fuziunea dintre corp-subiect și spațiu, adică de cufundarea acestui trup în lume. Materialitatea și corporalitatea devin atributele simbiozei om-spațiu/lume: corpul este trăit ca spațiu și subiectul este imersat în cadrele acestuia din urmă. Trupul este subiectul percepției în experiența existențială. Percepția nu înseamnă gândirea obiectului perceput sau a subiectului care percepe, ci

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ambiguizare vizuală, de transparentizare și de translucidizare: trăsături ale particulelor luminoase ale graficii pe computer, mai degrabă decât mecanisme ale efectului de realitate. Artista nu urmărește redarea unui univers realist-optic, ci intenționează să dizolve marginile solide ale obiectelor, să desolidifice materialitatea și, astfel, să evite delimitarea obiectelor de spațiu, să defamiliarizeze și să resensibilizeze percepția receptorului realității virtuale (vezi Davies și Harrison, 1996Ă. Această tehnică a sugestiei mediază experiența fenomenologică a utilizatorului de a fi în lume, de a contempla și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
care restaurează relația dintre entitatea virtuală și spațiu/lume cu o viziune a producerii mașinice a lumii și a subiectivității (deleuzo-guattarieneă. Din cadrul acestui sistem ființă umană - tehnologie nu lipsește vitalismul, implicit în sensul de viralism, procesualitatea conectării fluxurilor existențiale și materialitatea senzorială asigurând subiectului virtual condiția întrupării. Conștiinței i se recunoaște statutul de existență într-un continuum ontologic-cognitiv cu trupul și cu spațiul/lumea, în cadrul unei încorporări și a unei spațializări complexe, astfel că încercarea de plasare a ei dincolo de contextul

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
corpul biologic poate consta nu numai în teama față de fragmentarea mașinală a organismului, ci și față de dislocarea tehnologică a eului 25. O concluzie a acestui studiu este faptul că identitatea virtuală a (postăumanului nu poate exista fără corporalitate și fără materialitate, ci, dimpotrivă, interacționează cu identitatea real-fizică. Cu toate că subiectul (postăuman consemnează trecerea de la o existență predominant solidă la una preponderent lichidă (în spiritul teoriei postmoderneă în cadrul fluxurilor mașinice, al fluidităților identității și al interstițialităților trasgenetice, nu trebuie să uităm de natura

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ci, dimpotrivă, interacționează cu identitatea real-fizică. Cu toate că subiectul (postăuman consemnează trecerea de la o existență predominant solidă la una preponderent lichidă (în spiritul teoriei postmoderneă în cadrul fluxurilor mașinice, al fluidităților identității și al interstițialităților trasgenetice, nu trebuie să uităm de natura materialității care subzistă deopotrivă în mod fenomenologic și tehnologic. Astfel, corpul este restructurat ca biotehnologie, iar identitatea este dată de conlucrarea corporalității cu conștiința transfigurată prin relaționarea cu noile tehnologii informațional-comunicaționale. Identitatea (postăumană, ca solidaritate între materialitatea organic-mașinică, concretețea forțelor intelectului

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
să uităm de natura materialității care subzistă deopotrivă în mod fenomenologic și tehnologic. Astfel, corpul este restructurat ca biotehnologie, iar identitatea este dată de conlucrarea corporalității cu conștiința transfigurată prin relaționarea cu noile tehnologii informațional-comunicaționale. Identitatea (postăumană, ca solidaritate între materialitatea organic-mașinică, concretețea forțelor intelectului și subiectivitatea afectelor, este un proces de relații al organismului cu lumea, al minții cu trupul și al tehnologiei cu biologia. În această viziune sintetică se produce fluidizarea demarcațiilor existențiale și culturale fixe. Identitatea postumană, cyborgică

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
chiar și în mediul virtual al fluidității identitare și spațiale, mediu posibil de configurat în înțelesul de „spații emoționale” (vezi Povall, 2000Ă. Deși mintea și simțurile corporale ale subiectului se fluidizează în spațiul virtual, permeabilitatea lor este susținută atât de materialitatea tehnologiei, cât și de cea a trupului. Utilizarea biocybertehnologiilor nu duce la dispariția corpului uman, ci la transformarea lui în trup cyborgic, avataric, transgenic integrat spațiului virtual împreună cu proprietățile mintale, de la inteligență la personalitate, și cu cele corporale, de la sexualitate

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
schimbare de paradigmă perceptivă, ideologică, socială etc. Trăsături ale spațiului virtual pot fi, și sunt, propagate asupra corporalității: multiprezență, simultaneitate și ubicuitate, autoreconfigurare și indetermanență, însă acest tip de calități specifice spațiului informațional nu se poziționează în contradicție cu prezența materialității și a elementului senzorial-fizic din existența, activitatea și comunicarea umane. De asemenea, factorul ficțional și imaginal important în elaborarea unor astfel de modele nu este pierdut din vedere. Corpuri și identități, sau mai bine zis aspecte ale acestora, relucrate și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
4. Capitolul întâi nu se referă nici la abordarea cyborgului din perspectivă cyberfeministă (vezi D. Haraway în capitolul al patruleaă, nici la dimensiunile sociale ale avatarurilor din cadrul comunităților virtuale. 5. Abordăm problematica virtualului nu ca imaterial, ci ca paradigmă a materialității, aparținând deopotrivă tehnologiei comunicaționale și corpului uman. Propunem însă și alte direcții pentru înțelegerea virtualității (ca întrepătrundere între fizic și numerică, precum virtual = vital sau virtual = viral. De asemenea, abordarea virtualului nu se face în opoziție cu realul, cu posibilul

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mașina cibernetică trebuie să producă extinderea eului uman în cadrul său. „Părintele ciberneticii” conservă granițele subiectului uman în cadrul postumanismului, astfel încât știința informației este duplicitară: deopotrivă pune în pericol și privilegiază singularitatea subiectului umanist (Hayles, 1999Ă. 20. N. Hayles (1999Ă discută în legătură cu „materialitatea informaticii” o serie de dihotomii care corespund disocierii generale abstract-material, și anume: trup/întrupare (body/embodimentă, inscripție/încorporare (inscription/incorporationă. 21. O variantă la curentul transumanist este oferită de către Nicolescu (1999Ă, în „manifestul transdisciplinarității”. În accepția fizicianului român de la Université

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
privatul individual. Pentru dobândirea unei atitudini „transpolitice” este presupusă efectuarea imperativului „revoluției inteligenței” atât estetice cât și etice (Nicolescu, 1999, p. 162Ă. Transumanismul devine, pentru specialistul în fizica cuantică, noua formă complexă și flexibilă de umanism care asigură echilibrul dintre materialitatea tehnologică și spiritualitatea umană. Așadar, nu postumanism, ci umanism valorificat într-un maxim de potențial creativ. 22. Acest capitol respinge atât perspectiva modernistă, raționalistă și universalistă, care neagă importanța simțurilor fizice, a afectelor și a dorințelor corporale, cât și pe

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]