2,843 matches
-
prima sa carte. Solitar și himeric, calofil de tip matein, așternându-și urechea pe catifeaua sonurilor vetuste și muzeale, inventate prin metamorfoza celor existente, sedus de codul etic și estetic al unor nobile vremuri, C. e un menestrel modern și melancolic, purtându-și stângaci fantoma printre contemporani. Un sentimental, s-ar zice - dacă efuziunile nostalgice nu i-ar fi cenzurate de o blajină ironie; un boem - dacă plutirea pe deasupra lumii străine lui n-ar fi pătrunsă de fiorul grav și de
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
de Miron Costin [...] în oraș la Iași, în anul [...] 1675 este o narațiune istorică, concepută ca o carte de învățătură morală. Predoslovia indică starea de spirit a autorului marcat de „cumplitele vremi”, stare ce va imprima întregului text o tonalitate melancolică, accentuat reflexivă. Faptul obligă la o lectură mai curând literară, decât literală a textului. În prima parte - evocare (Mihai Viteazul, Movileștii ș.a.), în partea a doua - memorial (Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan ș.a.), lucrarea e scrisă sub presiunea conștiinței că „ceea ce
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
concluzia: C. a inventat, în Letopiseț..., modelul uman ideal al înțeleptului (Radu cel Mare), sperând ca acest construct să provoace emulație. Înțelept sau nu, domnitorul e om, și prin ceea ce face, merge în întâmpinarea destinului implacabil. În varii formulări, meditațiile melancolice pe tema sorții lunecoase revin ca un laitmotiv în povestire. Cronicarul are un acut simț al dramatismului în istorie. Povestește conflicte grave, trădări secrete, comploturi, otrăviri și alte stări de primejdie a vieții (boierii „umblau cu dzilele a mână”), virtuale
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
latină. Apelul la mitologie, la sensurile ei alegorice utile retoricii confirmă orientarea umanistă a cărturarului. Opera lui prefigurează direcțiile durabile ale culturii române, impune un stil narativ reflexiv, continuat de M. Sadoveanu-evocatorul istoriei, iar în poezie afirmă o specifică acceptare melancolică a destinului uman. C. și-a dominat vremea, drept care N. Iorga a numit cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea „epoca lui Miron Costin”. Este un cărturar care a contribuit la diversificarea fondului culturii românești, orientând-o
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
frecvent, slabe, la fel ca și relațiile lor sociale. În multe cazuri, comportamentul oscilează între acting-out (furie) și retragere în sine (tristețe). Este posibil să apară și toleranță scăzută la frustrare. Tulburarea depresivă majoră în adolescență În adolescență, subtipul endogen/melancolic al depresiei, tentativele de suicid și accidentele au o incidență mai mare decât înainte de pubertate (Ryan și colab., 1987). Depresia juvenilă continuă cu depresia adultă (Ryan și colab.). În amândouă aceste forme, există dovezi ce atestă rolul important al factorului
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
adresată celui „cari de limba lui se-alasă”. O autoamenințare deznădăjduită și o exhortație nu lipsită de patetism ridică această „poruncă părintească” până la pragul de valoare simbolică, asemănătoare cu a „testamentului” lui Ienăchiță Văcărescu sau a versurilor lui Al. Mateevici. Întors melancolic spre atmosfera din cătunul distrus de „furlli”, care „viață vie nu lăsară” (Hora), B. închipuie și câte o baladă despre iele, „albele zâne / de la fântâne” (Albele și mușatele), pentru a încerca reconstituirea unui univers lăsat departe în trecut, dar de
BELIMACE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285690_a_287019]
-
de versuri arată în „cel dintâi poet moț” (Emil Giurgiuca) un peisagist elegiac, discret caligraf de reverii alpine, de nostalgii „brumate” și de feerii glaciale. Pasteluri, cântece sau balade, poemele sale sunt proiecții ale sensibilității în peisaje spiritualizate sau incantații melancolice. Stilizate în sensul abstractizării, geografia natală, atmosfera și amintirile transilvane sunt invocate/evocate fie în tablouri fumurii, grave, dominate de simbolicele turnuri ale reveriilor gotice, fie în peisaje delicat irizate de „brume” luminoase. „Brumate” (B. a impus „poezia brumei” în
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
mărturie a golului interior ce îl generează. Totuși, cu sfială, B. reușește să aducă în aceste încercări o notă proprie: în lumea micilor drame, mereu aceleași, comice, meschine ori vulgare, o clipă de duioșie, amintirea inocenței pierdute trezită de valsul melancolic al caterincii vorbesc despre omenescul periferiei (La Filaret, Romanța). Alte asemenea momente se ivesc odată cu deșteptarea pământului în primăvară, când lumina invadează cadrele pustii care sunt personajele, biete făpturi uscate, fanfaroane și cu arțag, exprimând inconștient amărăciunea existenței, în ipostaza
BELDICEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
vitejești cu haiduci (Gruia, La un han, odată..., Maica Melania, Taina), când senzaționale, când cu ecouri de baladă și basm, nu ajung la acea forță a vieții pe care M. Sadoveanu știa a o transmite prin astfel de figuri. Curgerea melancolică a frazei este însă comună celor doi scriitori. Cu Pâinea, idilicul rural este părăsit. B. dă o istorie aspră, în tonuri sobre, vădind cunoașterea exactă a sufletului țărănesc. Interesantă pentru că a reușit să treacă în gest câte ceva din straturile obscure
BELDICEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
hazardează într-o acțiune de contrabandă și moare împușcat. Dezastrele curg, într-o reacție în lanț. Abandonată de flușturatecul Deliu, Penelopa se sinucide. Distrus, Stamati își pierde mințile. Evantia eșuează la un deocheat varieteu, stingându-se de ftizie. Într-un melancolic Epilog, naratorul înșiruie și alte răsuciri de destin, sub vrerea impenetrabilă a fatalității. Sulina însăși agonizează, se pustiește, se destramă. B. aruncă peste această lume, cu dramele și caraghioslâcurile ei, o căutătură sceptică și totuși împăcată. Ironia, sancționând, ca și
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
răcoroase dale / Plutiri alene de petale”. Dominanta universului său rămâne aspirația lilială și astrală, ascensional-purificatoare, poemul însuși fiind înțeles ca o „stare de melancolie a inocenței”. Liric ce-și cenzurează efuziunile și evită exhibarea, B. este dublat de un „sceptic melancolic” (Al. Piru) și de un (auto)ironist bonom și delicat: dimensiune evidentă mai ales în prozele sale scurte, scrise ca pentru divertisment, dar nu mai puțin ca penetrante sondaje, de nuvelist sceptic, în diverse medii (familie, scenă, viață literară, lumea
BIOLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285741_a_287070]
-
o incursiune, defel gratuită, în zonele existențiale profunde. Între prozele cu ecouri oniric-borgesiene sunt inserate, ca niște file din caietul naratorului, câteva poeme ceremonios livrești, scrise într-un limbaj poetic modern, care transmit cu sensibilitate acută o stare de solitudine melancolică. Autoarea își modifică sensibil modalitatea de expresie odată cu volumul următor de proză scurtă, Somnul după naștere (1984); ea optează acum pentru o formulă a micului realism de observație socială și psihologică. Teme eterne - dragostea, nefericirea, inadaptarea, singurătatea - sunt rescrise cu
BITTEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285751_a_287080]
-
mai mare dintre cei șase copii ai lui Henric al IV-lea și al Mariei de Medici. Lipsit de dragostea maternă, adeseori bătut de către tutorii săi, de o fragilitate fizică evidență, s-a închis în sine, devenind un tanar solitar, melancolic, foarte suspicios, care se enervă repede și care era încăpățânat. Aceste caracteristici psihologice i-au influențat întreaga domnie. <footnote Lloyd A. Moote, Louis XIII, the Just. Berkeley, Londra,1989, passim footnote> În 1610, după asasinarea tatălui său, este înscăunat rege
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
ani mai tarziu, când a fost dus de către același Charles d‘Albert de Luynes în apartamentele reginei și aruncat de a dreptul cu forța în patul acesteia. La moartea lui Luyenes, survenita când regele avea douăzeci de ani, devine apatic, melancolic și taciturn. Cu toate acestea, ia decizia de a nu combină viața particulară cu politica și a hotărât că nici un favorit să nu mai ocupe un loc important în aparatul administrativ, regula pe care a respectat-o cu consecventă. Dat
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
intervievați, decupajul operat de reporter fiind înlesnit de ochiul său de portretist. Avea, într-adevăr, o anume înclinație în acest sens, rememorările lui pariziene, din mirobolanta „împărăție a Boemei” de pe malurile Senei, mișunând de figuri aparte. Ratați, trăsniți, fanfaroni, firi melancolice și apariții funambulești, vagabonzi de geniu și alte ciudate, ieșite din comun specimene se perindă prin birturi, berării, cârciumi, cu iluziile și eșecurile lor, dispuși la spovedanii care mai că îi transformă în personaje de proză scurtă. Sunt prinse în
CLARNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286293_a_287622]
-
cu ideile care vor consacra sociologi literari precum Georg Lukács, Lucien Goldmann, Robert Escarpit ș.a. Exersată ca violon d’Ingres și adusă parcimonios la vedere, poezia înseamnă pentru C. un spațiu al visărilor tăinuite. E în Senin o confesiune surâzătoare, melancolică, aparținând unui fel de Ianus bifrons care își joacă în fața ochilor, sfios și autoironic, imaginea. Viața între cărți, în bibliotecă, trăire aproape muzicală, se vede concurată de viața cea aievea, de odinioară și din clipa prezentă, când burgul este descoperit
CLAUDIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286295_a_287624]
-
Știam deja că oamenii care mor (ca vecina aceea bătrână a cărei dispariție, iarna, îmi fusese așa de bine explicată) adorm pentru totdeauna. Ca îndrăgostiții din cântec? Dragostea și moartea alcătuiau un amestec ciudat în mintea mea crudă. Iar frumusețea melancolică a melodiei nu făcea decât să-mi sporească tulburarea. Dragostea, moartea, frumusețea... Și cerul acela de seară, vântul, mireasma aceea de stepă, pe care, datorită cântecului, o simțeam de parcă viața mea începuse în clipa aceea. A doua amintire nu putea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cum întotdeauna se găsesc persoane care țin să facă exces de zel (datorită lor reușesc cu adevărat campaniile), vecinul de dedesubt se străduise să desprindă de pe zid surplusul arhitectural cel mai flagrant: două chipuri frumoase de bacante care își zâmbeau melancolic de o parte și de alta a balconului bunicii noastre. Ca să reușească, a trebuit să înfăptuiască acte de vitejie foarte riscante, cocoțat pe pervazul ferestrei lui, cu o unealtă lungă de oțel în mână. Cele două chipuri, unul după altul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu care îi oferea iubitului ei subiectul piesei Lorenzaccio. Nu mă mai săturam să revăd secvențele pline de imagini pe care le înregistra, e drept, în mare dezordine, memoria mea. De pildă, cea în care Victor Hugo, patriarh încărunțit și melancolic, îl întâlnea, sub bolta de verdeață a unui parc, pe Leonte de Lisle. „Știți la ce mă gândeam eu acuma?”, îl întreba patriarhul. Și, în fața interlocutorului său încurcat, declara cu emfază: „Mă gândeam la ceea ce îi voi spune lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a amurgului. Până și micul convoi răspândea un miros inimitabil de cale ferată, puțin înțepător, și care îndemna pe nesimțite la lungi călătorii hotărâte în momente de fericită nesăbuință. Din depărtare, prin ceața albăstruie a serii, am auzit plutind un melancolic „cu-cu”. Mi-am pus piciorul pe șina care vibra încetișor sub trenul deja dispărut. Stepa tăcută părea să aștepte de la mine un gest, un pas. „Ce bine era înainte, spunea în mine o voce fără cuvinte. Cucușka asta, despre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
încrucișate... - Mă duc să-ți fac patul, mi-a spus ea în cele din urmă, plecând de pe balcon. M-am îndreptat, am aruncat o privire mirată în jurul meu. Scăunelul Charlottei, lampa cu abajur turcoaz, bacanta de piatră, cu surâsul ei melancolic, balconul acela îngust atârnat deasupra stepei nocturne - totul mi-a părut dintr-o dată atât de fragil! Năucit, îmi aminteam de dorința mea de a distruge cadrul acela efemer... Balconul devenea minuscul - ca și cum l-aș fi privit de la o distanță foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
melodia, când rusească, când franțuzească, a vocii ei. În locul obsesiei trupului de femeie, a femeii omniprezente care mă hărțuia prin diversitatea ei inepuizabilă, simțeam o profundă liniștire. Având transparența acelei „seri calde de toamnă”. Și seninătatea unei contemplări lente, aproape melancolice, a unui trup frumos de femeie lungit în fericita oboseală a dragostei. Un trup al cărui reflex carnal se dezvăluie într-un șir de reminiscențe, de mirosuri, de lumini. Râul s-a umflat înainte ca vijelia să ajungă la locul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și cu privirea mea interioară. Deodată, am văzut! Sau, mai degrabă, am simțit cu toată ființa mea legătura luminoasă care unea clipa aceea plină de unduiri irizate de alte clipe în care poposisem altădată: o seară îndepărtată, cu Charlotte, strigătul melancolic al Cucușkăi, apoi dimineața pariziană, învăluită, în imaginația mea, într-o ceață însorită, momentul nocturn de pe plută cu prima mea iubită, când pachebotul uriaș ne dominase trupurile înlănțuite, și serile de veghe din copilăria mea, trăite, parcă, deja într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
IANUARIE 1910 ... Nu era o amintire, ci însăși viața. Nu, nu retrăiam, trăiam. Senzații foarte umile în aparență. Căldura balustradei de lemn a unui balcon suspendat în aerul unei seri de vară. Mirosurile uscate, înțepătoare, ale ierburilor. Strigătul îndepărtat și melancolic al unei locomotive. Foșnetul ușor al paginilor pe genunchii unei femei așezate printre flori. Părul ei cărunt. Vocea ei... iar foșnetul și vocea aceea se contopeau acum cu freamătul crengilor prelungi ale sălciilor - trăiam deja pe malul curentului pierdut în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
constituitive ale organismului, a fost utilizat poate cel mai mult. În antichitate, Hipocrate și Galenus au luat drept criteriu predominanța în organism a celor patru umori (sânge, limfă, bila galbenă și bila neagră), stabilind patru categorii temperamentale: sanguinic, flegmatic, coleric, melancolic. De la ei au fost păstrate până astăzi denumirile temperamentelor, nu însă și criteriile de clasificare, dată fiind naivitatea lui. La începutul secolului al XX-lea, Viola împarte temperamentele după constituția corporală în tip brevilin, longilin și normotip în funcție de predominanța trunchiului
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]