1,344 matches
-
în problema națională" (pp. 142-152). Întreaga secțiune este o apologie a națiunii, a dreptului de autodeterminare națională, a principiului egalității inter-naționale și a misiunii istorice a națiunii chiar și în orânduirea utopică a comunismului. Soteriologia comunistă adoptă o față națională, metamorfozându-se într-o soteriologie național-comunistă. Deși Marx a proorocit sfârșitul destinului națiunii în istorie, "analiza dezvoltării sociale în lumina materialismului dialectic și istoric demonstrează că națiunea nu și-a încheiat rolul în istorie. Dimpotrivă, viața atestă cu putere că națiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
politic. În strâns racord cu noile sensibilități naționale ale partidului, Ștefan Pascu a publicat în 1984 varianta naționalistă a evenimentului, sub titlul Revoluția populară de sub conducerea lui Horea. "Răscoala țărănească" devenea "revoluție populară", caracterul social, de clasă, al răscoalei era metamorfozat la rându-i în caracter național. Punând întreaga mișcare ca desfășurându-se sub egida idealului național, Pascu procede la etnificarea revoluției, ceea ce echivalează cu românizarea mișcării. Solidaritatea de clasă este pulverizată în fața solidarității naționale, țăranii români luptând împotriva nobililor maghiari
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
zestrea naționalistă a tradiției culturale românești, în care a încorporat materialismul-dialectic prescris de paradigma marxist-leninistă. "Naționalismul etnic" (românismul) care și-a atins apogeul ideologic în interbelicul românesc s-a prefăcut după 1948 în "internaționalism proletar", iar "națiunea română" a fost metamorfozată în "patria socialistă". În următoarea secvență istorică, "patria socialistă" din faza primară a regimului a devenit, după 1964, "națiunea socialistă" în faza ultimă a regimului comunist român. După momentul '89, filonul naționalist ale cărui rădăcini se întind în tradiția istorică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lucrărilor canonice ale intelectualității interbelice. Numeroasele Cursuri universitare ale lui Nae Ionescu (Curs de logică, 1993; Curs de istorie a logicii, 1993; Curs de metafizică, 1995; Curs de filosofie a religiei, 1998 etc., toate la prestigioasa editură Humanitas, ea însăși metamorfozată din vechea Editură Politică) au fost repuse în circuitul intelectual ca restituții cardinale ale culturii române. Demascarea cursurilor lui Nae Ionescu ca plagiate de către Marta Petreu (2009) a produs rumoare și consternație în publicul românesc încă prins în mrejele "profesorului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în sufletul 225 Ibidem, vol. II, p. 210. 226 Ibidem, pp. 234-235. 227 Ibidem, vol. I, p. 80. 228 Ibidem, p. 266. 229 Ibidem. 83 suveranului dorința de a se afirma ca un justițiar, și nu ca un supus. Cuvântul metamorfozează și salvează, o dată în plus, onoarea femeii. Cu o certă apreciere a spiritelor mari ale epocii, Elisa evocă, în ziua a șasea, figura lui Guido Cavalcanti, nu doar un mare liric, ci și un spirit luminat, retras departe de cei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ales educația aleasă primită de la o vârstă fragedă: „am învățat încă din cei dintâi ani ai fermecătoarei copilării, sub îndrumarea unei respectate învățătoare, tot ce se cade a ști o tânără nobilă.”241 Dragostea va fi cea care o va metamorfoza, o va determina să acorde o atenție sporită propriei persoane, dar care o va aduce și pe prăpastia disperării. Este deosebit de interesant acest traseu inițiatic al femeii în tainele iubirii: începe de la ezitări și incertitudini, se instruiește în tainele disimulării
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
puterea așa cum și-a dorit: „Îmi puse mie frânele în mână/ Să fiu pe casă, pe pământ stăpână,/ Pe brațu-i și pe limba lui procleată;/ și-i poruncii să arză cartea-ndată.” 395 Focul vine din nou purificator, distrugând răul metamorfozat în manuscris. Cartea devine un substitut al femeii, un mijloc misogin prin care bărbații își ascundeau de fapt temerile cele mai intime, Jankin preferă „terfelogul” în locul consoartei sale reale, înlocuind plăcerea oferită de relația conjugală cu cea a lecturii. Târgoveața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
batrânețea și urâciunea nu s-ar cuveni să fie impedimente în calea fericirii.417 Regăsim aici o reacție împotriva ierarhiei sociale rigide a timpului. Deznodământul nu poate fi decât fericit: tânărul este convins de justețea celor auzite, iar femeia se metamorfozează sub impulsul iubirii. Ultimele versuri, conclusive, exprimă direct, reiterând, într-un limbaj neaoș, dezinvolt și comic, concepția de viață a târgoveței: „...O, Doamne, adă-ni-i/ Pe tinerii blajini șinfierbântați/ și fă să punem șaua pe bărbați!/ Lu’ ăla care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
indestructibil: iubire - noblețe - frumusețe - virtute. Iubirea devine catharsis, purificatoare de patimi. Atât Beatrice, cât și Laura provocau poeților ce le-au dat viață o stare de laudatio, căci nu aparțineau întru-totul acestei lumi, natura lor fiind indicibilă, umanul le era metamorfozat prin virtute, aduceau liniște și aspirația spre o iubire ideală, dezgolită de păcat, o dorință de a accede spre înalt și purificare. Venerația pentru Beatrice este generală, colectivă, amintind de cultul Fecioarei Maria. După moarte, Beatrice și 581 Francesco De
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
despre dragoste, destinată, după cum se pare, să imortalizeze fermecătoarele doamne de la curtea napolitană”590, în care influența lui Dante se resimte puternic. În cele optsprezece scurte cântece avem o pendulare între fantezia mitologizantă și notele de realism. Naratorul boccaccesc 591, metamorfozat într-un cerb, se plimbă într-un decor idilic primăvăratic, meditând asupra necesității de a se feri de chinurile nemiloase ale dragostei, când i se pare că aude un glas ce le cheamă pe doamnele din Napoli la marea curte
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
iubire: „I am pus iubirea la picioare;/ Mi-era acea făptură dragă,/ Izvor de bucurie-ntreagă,/ Har, viață, binecuvântare,/ Din cer lumească întrupare,/ Iar eu eram deplin al ei.” 666 O lasă să-i guverneze viața și să i-o metamorfozeze, să o transforme într-un spectacol al celor mai alese sentimente și al celor mai nobile elanuri. Femeia este cea care dezlănțuie forța creativă, prefăcându-l pe cavaler într-un artist veritabil: acesta compune cântece pe care le intonează iubitei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pe poet în versurile prologului operei fiindcă, prin traducerea Romanului Trandafirului și creionarea Cresidei, imagine a femeii trădătoare, nestatornice, l-a ofensat grav: i-a criticat și ridiculizat pe cei care îl slujesc, și mai ales pe femei. Zeița Alceste, metamorfozată în poem sub înfățișarea unei margarete 678, floare preferată a poetului, ia apărarea creatorului, promițând că el se va revanșa prin ilustrarea unor povestiri despre femei vrednice de a fi considerate fidele dragostei, pentru care, de altfel, s-au și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
feminin, Andreuola (IV. 6), decide ca după moartea persoanei iubite, în semn de adâncă prețuire și afecțiune, să se retragă la mănăstire, alegând o cale închinată divinității și recluziunii. Femeia are un rol benefic, pentru ea bărbatul acceptă să se metamorfozeze, să se transforme dintr-o brută într-un ins manierat și educat, așadar rolul civilizator nu-i poate fi negat (Efigenia va avea o influență mai mult decât pozitivă asupra lui Galeso, care, deși fiul unui nobil, se comporta rudimentar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mesager al creștinismului, un adevărat apostol, rolul ei alegoric fiind prefigurat chiar din relatarea primelor evenimente ale narațiunii, căsătoria celor doi este mai mult decât o acțiune diplomatică, una misionar-creștină, la care își dau girul și prelații vremii. Femeia se metamorfozează în simplu instrument al voinței masculine, părerea ei nu contează, mariajul devine pentru tânără, de la început, un supliciu, fiind nevoită să-și părăsească țara, părinții, pe toți cei apropiați. Constanța își cunoaște foarte bine statutul, dovadă definiția feminității pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
știrbi onoarea). În Povestirea doftorului identificăm un model de virtute, dar și imaginea unei victime a prejudecăților epocii, Virginia. Ca și în alte situații, nu avem de-a face cu o creație originală, ci cu o preluare, dar care se metamorfozează original în condeiul scriitorului englez. Povestirea apare la Tit Liviu în De la întemeierea Romei, însă Chaucer a cunoscut-o din Le Roman de la Rose, operă medievală pe care a tradus-o, pentru prima oară, în limba engleză. Virginia, fiica unui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
eroinei, „cer” 864 - aspirația spre dimensiunea celestă a divinității, „<<Ne-oarba>>, sfânta plină de lumine/ Cu mintea și virtuțile întregi”865 - asocierea cu imaginea luminii, ca simbol al cunoașterii desăvârșite, al purității absolute, „cerul lumilor”866, deoarece exemplul ei va metamorfoza o societate străină de sentimentul iubirii, al virtuții. Chaucer pleacă în creionarea eroinei sale de la celebrele culegeri medievale cu vieți de sfinți, cunoscute și sub denumirea Legenda Aurea, dar prin dialog o face mai credibilă decât personajele feminine din creațiile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și pot zice că n-am trecut de pragul porții” 903 : argumentează că tânărul amant se afla în butoi deoarece venise să-l cumpere, astfel ea făcând o afacere bună pentru întreținerea familiei. Monna Ghita, din povestirea a patra, este metamorfozată, din dorința de iubire, într-o ființă capabilă a se descurca în situații delicate și chiar critice din spațiul căminului: își păcălește soțul gelos, oferindu-i o cantitate considerabilă de vin, apoi, când își vede deconspirat planul, recurge la amenințări
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
altele "pe soare", când roiesc albinele.76 Astfel, semnele vremii dau naștere unui "timp viu", aflat într-o permanentă regenerare, un timp într-o continuă mișcare ciclică ce restabilește ordinea cosmică într-un spațiu ritualic în care universaliile ontologice se metamorfozează devenind soare (focul), lună (apa), pasăre (aerul), șarpe (pământ). În cele ce urmează, ne propunem să ilustrăm "semnele timpului" prin intermediul a două constante, "soarele" și "luna", din perspectiva celor trei tipuri de imagine, specifice discursului mitic: imaginea a-temporală și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ȘARPELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura universală, Omul și Șarpele au fost considerați opuși unul altuia, complementari, dar și rivali, în același timp. "O linie vie", "o abstracție întrupată", Șarpele poate reprezenta orice și se poate metamorfoza în orice.333 Șarpele reprezintă "un complex arhetipal" care se află la originea vieții: "toți șerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat și care se răsucește, dispare și renaște neîncetat."334
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fatale. S-a străduit să arate că toate fenomenele din lume sunt reglate după legi fizice și naturale, nu există nimic din ceea ce s-a numit întâmplare și că în lume nu există decât materie care se mișcă și se metamorfozează până la infinit în spațiu și timp, ascultând de legi fatale, nu rămâne nici un loc pentru libertatea voinței umane. Fatalismul în determinismul universal, . Concepțiile strict deterministe sunt considerate concepții ce anulează responsabilitatea prin predeterminarea absolută, implacabilă pe care o sugerează. Liberul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Universul său este unul al adorației obiectului liric: "Ceea ce spune într-un loc privitor la eros ("objectul adorabil ardorilor materne") se poate extinde asupra întregii sale estetici. Adorația, care află forma ei supremă în viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - într-o mare scîrbă, într-un imens dezgust (o adorație întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală" (E.S.). Moralist de neclintit, cînd adorația se răstoarnă în mînie, glasul său capătă sonuri teribile, care îl anunță
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
șefii de partide, este acordarea de varii posturi plătite de la buget. Cum remarcă Max Weber - adevăr, după aproape un secol și-a păstrat actualitatea - partidele resimt mai acut pierderile de posturi decît încălcările programelor politice. Statul și instituțiile sale sînt metamorfozate într-un sistem de asigurat posturi profitabile pentru membrii și partizanii partidului aflat la putere. "Odată cu creșterea numărului de posturi - ca urmare a birocratizării generale și a cererii tot mai mari de asemenea posturi, ca formă specifică de cîștig sigur
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Având în vedere aceste raționamente Israelul a preferat războiul preventiv, Războiul de șase zile fiind, în acest sens, cel mai revelator exemplu.563 Andrew Killgore (fost ambasador al SUA în Qatar) aprecia că "seculară neîncredere în ne-evrei s-a metamorfozat în timp într-o obsesie fanatica a evreilor față de securitate, în fața căreia trebuia să se supună în virtutea caracterului sau transcendental".564 Această perspectivă încearcă să ofere o explicație pentru convingerile israelienilor care în mod frecvent au susținut că "singurul limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
clipă domeniul statisticii, pentru a Îmbrățișa imprecizia fecundă a psihologiei, că sinuciderea există ca „ispită” și că omul poate accepta - nu numai ca principiu metafizic - ideea morții 21. Scoasă din conul de umbră al oprobriului public și moral, sinuciderea se metamorfozează, dobândind forța de expresivitate a unui act „de creație”, În gest creator de semnificații. Importante, Însă, nu sunt felurile În care un scriitor se sinucide, ci modalitatea În care el „fantazează” pe marginea acțiunii fatale. E mai puțin important dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ceață densă, tărâm al tuturor incertitudinilor - cu excepția uneia: a timpului ireversibil. Scriitorul știe că nu mai există loc de Întoarcere, că odată ce a avut curajul să-și mărturisească În scris intențiile, o va face și În faptă. Jurnalul intim se metamorfozează, astfel, treptat, Într-un adevărat carnet de operațiuni. El transformă - ca să folosim terminologia lui Jankélévitch - nu-știu-ce-ul și mai-nimic-ul Într-o nostalgie cu ochii deschiși a ireversibilului. Nostalgia maladivă, fascinația cenușiului, dificultatea de a trăi, conștiința melancolică a imposibilității atingerii absolutului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]