2,151 matches
-
nu ne poate cere acest lucru. Văzând că nu ajunge cu noi la niciun rezultat, ceva mai potolit, a început să ne povestească că pe acest traseu circulă atâția hoți și infractori, că noi trebuie să-l înțelegem, că, de, milițianul e om și el etc. etc. De la tonul agresiv și autoritar, pe nesimțite a trecut la tonul rugător al cerșetorului. La îndemână aveam o sticlă cu țuică, primită cadou, i-am băgat-o în buzunar, după care am primit actele
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
punctul de trecere spre Ungaria, așteptând să ni se înapoieze actele, am vorbit și cu alți turiști din Germania Federală, care ne-au povestit cu indignare că pe șoseaua dintre Deva și Arad fuseseră jecmăniți cam în același fel de milițieni. Câțiva turiști dintr-o mașină austriacă n-au povestit cum fuseseră ușurați de un milițian de articole cosmetice, de o sticlă de coniac și de țigări. Trecând în Ungaria, după întunericul din România, satele ungurești ni s-au părut că
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
alți turiști din Germania Federală, care ne-au povestit cu indignare că pe șoseaua dintre Deva și Arad fuseseră jecmăniți cam în același fel de milițieni. Câțiva turiști dintr-o mașină austriacă n-au povestit cum fuseseră ușurați de un milițian de articole cosmetice, de o sticlă de coniac și de țigări. Trecând în Ungaria, după întunericul din România, satele ungurești ni s-au părut că plutesc într-o lumină feerică. Benzinăriile, fără cozi, cu servicii de noapte, ne-au dat
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
RFG cu sufletul plin de tristețe. Nu aveam nicio intenție să scriem postului de radio Europa Liberă despre neajunsurile din România. Însă picătura care a făcut să se reverse paharul a fost jaful la care s-au dedat cei doi milițieni și care au năruit ultimele noastre sentimente de dragoste pentru patria noastră de altădată. Știe oare șeful circulației de la Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne Arad că potlogarii în uniformă își fac de cap cu mașinile străine? Știe oare Securitatea
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
păcat! termina corespondentul cu o exclamație ce păcat, că tânărul entuziast n-a trăit până la triumful ideilor sale strălucite, că nu poate vedea transformarea văii!"208. (trad. a.) Furioasă, Anna Modestovna smulge ziarul din vitrină, dar este văzută de un milițian. Discuția cu acesta relevă pericolul în care se află fata. Tensiunea scenei crește în momentul în care milițianul presupune că Anna Modestovna a rupt ziarul pentru ca oamenii să nu-l citească. Cea mai inofensivă pedeapsă ar fi amenda. Conștientă de
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
strălucite, că nu poate vedea transformarea văii!"208. (trad. a.) Furioasă, Anna Modestovna smulge ziarul din vitrină, dar este văzută de un milițian. Discuția cu acesta relevă pericolul în care se află fata. Tensiunea scenei crește în momentul în care milițianul presupune că Anna Modestovna a rupt ziarul pentru ca oamenii să nu-l citească. Cea mai inofensivă pedeapsă ar fi amenda. Conștientă de pericol, fata cere iertare și explică faptul că în articol este vorba despre tatăl ei. Ar fi vrut
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
despre tatăl ei. Ar fi vrut să păstreze ziarul, deoarece nu se mai găsea de vânzare, fiind vechi de trei zile. Convins de această explicație (sau poate nu, doar pentru că era un om "nu tocmai rău", așa cum înțelege Anna Modestovna), milițianul o lasă să plece. Un deznodământ fericit, mai rar întâlnit în povestirile lui Soljenițîn, în care, de obicei, omul, neputincios, este strivit de sistem. Finalul povestirii este construit ca o clarificare și o completare a informațiilor din ziar. Ceea ce nu
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
atunci trece o mașină și eu suflu zdravăn în fluier. Basculanta oprește, șoferul se uită de jur împrejur de mai multe ori, apoi pleacă. Noi, copiii, privim la el nedumeriți dar apoi începem să înțelegem: șoferul crezuse că fluierase vreun milițian să-l oprească. Eu atunci, la vreo 7-8 ani, reușeam ,,performanța” de a opri o basculantă pe stradă. Școala primară am făcut-o în vechea clădire (astăzi în ruine) din Târgușorul Copou. De mic copil mi-a plăcut să meșteresc
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
Pe când mi-o aducea, chelnerul voia să mă încurajeze, că nu mai aveam mult de mers la deal și, spre Brașov voi coborî. Așa avea să fie. Într-un sat în care se schimbau județele - Argeșul cu Brașovulunde apăru primul milițian din acest drum, a început coborâșul. Mai rău a fost când s-a luat după mine un câine ciobănesc. Începusem coborâșul, aveam viteză mare. El, inamicul, era pe stânga, deasupra drumului. Văzându-mă, începuse să alerge înainte însoțindu-mă (din
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
foarte importante în economia lecturii, ca și titlul de bază, Dumnezeu a murit în Bărăgan care pare "căutat" undeva, în Dostoievski, în Nietzsche, în Sartre sau în Vintilă Horia, dar de fapt este "găsit" pur și simplu în gura unui milițian, vajnic supraveghetor al "dușmanilor poporului", cei șase minori deportați alături doar de mama lor, pe care o somează să nu se mai roage lui Dumnezeu: "Gata, s-a terminat! Dumnezeu a murit! Ați înțeles?! A murit, gata!" Ce este, așadar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Vasilică...! Trăiam copilăria sub cer vânăt de plumb Pe plită coceam boabe din galbenul porumb Afurisita foame ne da mereu târcoale Și adormeam plângând cu pântecele goale. În sob-ardeam tizic și resturi de coceni Păziți ziua și noaptea de bravi milițieni Foarte activi și harnici ca trântorii în stupi Având drept ajutoare o haită de câini-lupi. Îndurerat, voi spune doar atât: Copilăria noastră a fost un vis urât, Supravegheată zilnic de bunul Dumnezeu Dar care din păcate era plecat mereu. Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ce-a urmat a fost de-a dreptul înfricoșător. S-a primit ordin. S-a organizat acțiunea până la ultimul amănunt. Apoi s-a sunat adunarea. Toți angajații gostatului și deportații au fost obligați să participe la această operațiune. Primarul și milițienii erau în plină efervescență monitoare. A sosit și tovarășul director al gostatului într-o mașină de teren de fabricație sovietică numită "Gaz", urmat de un tractor și o remorcă. În remorcă erau un butoi cu motorină, și o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
În timp ce înotam cu mare greutate prin zăpada din pădurice, scoțând anevoios un picior după altul, având copăcelul pe umeri, preocupați doar de efortul și de dorința de a scăpa de această porțiune periculoasă, frecventată zilnic și de către deportați, și de milițieni întrucât făcea legătura dintre sat și gostat -, doi dintre participanții la onomastica șefului de post se îndreptau spre sediul gostatului. Cu mintea încă tulbure, plutind într-o pâclă aburindă care-i împiedica să judece limpede, folosindu-și puținele resurse cerebrale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
gostat -, doi dintre participanții la onomastica șefului de post se îndreptau spre sediul gostatului. Cu mintea încă tulbure, plutind într-o pâclă aburindă care-i împiedica să judece limpede, folosindu-și puținele resurse cerebrale de care mai dispuneau, cei doi milițieni înaintau, așa, ca-ntr-o stare hipnotică, aflându-se încă sub controlul divin al "agheasmei de Zăvoaia". Având copăcelul pe umeri, raza noastră de vizibilitate era oarecum redusă: priveam mai mult în jos și înainte și mai puțin în lateral
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și înainte și mai puțin în lateral, stânga sau dreapta. Lipsa acestei măsuri de precauție ne-a fost fatală. Din lizieră ne îndreptam perpendicular pe drum. Partea dreaptă scăpase de sub controlul nostru vizual și tocmai aici a fost greșeala comisă. Milițienii ne-au văzut cam de la vreo zece metri. Noi nu i-am zărit deloc. Impactul a fost ca un foc de armă: Stai! Am paralizat. În aceeași secundă l-am recunoscut. Ăsta era milițianul care ne preluase la coborârea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
tocmai aici a fost greșeala comisă. Milițienii ne-au văzut cam de la vreo zece metri. Noi nu i-am zărit deloc. Impactul a fost ca un foc de armă: Stai! Am paralizat. În aceeași secundă l-am recunoscut. Ăsta era milițianul care ne preluase la coborârea din vagon în gara Dudești și ne-a adus cu Molotovul până pe miriștea de grâu unde am găsit țărușii care jalonau locul viitoarei noastre case. Doamne, Doamne! El este cel care a zis că tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lizieră și am intrat pe cea mai frumoasă și cea mai frecventată arteră de circulație a ghetoului: strada numărul 8. Cu lemnul în spate, obosiți, înfrigurați, cu spaima în suflet, înaintam greu pe zăpada cuprinsă de îngheț, escortați de doi milițieni obtuzi unul în fața noastră, celălalt încheind plutonul. Pășeau cu cizmele lustruite, mâncați și bine băuți, pe zăpada scârțâitoare pârâind sub greutatea acestor plăvani mătăhăloși, câini de pază ai regimului comunist. Plecaserăm cam de multișor de-acasă. Mi se făcuse foame
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
aeriană la distanța de o sută de centimetri. Noroc de prezența vigilentă a Bunului Păstor, care nu dorea ca "oaia" Lui să fie belită de tot, că, altminteri, cine știe ce-i mai trecea prin căpățână acestei primate garnisită în uniformă de milițian. Îmi lua "blana". Sus, amețitule! Sus, că te înmormântez aici! Mircea, înfricoșat, cu lacrimile curgându-i pe față m-a ajutat să mă ridic și să-mi ocup locul în formație. Gata, pinguinilor? Înainte, marș! Ha, ha, ha! Chiar așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fost, în sfârșit capturați, anihilați, încarcerați. După o luptă prelungită în care cei patru criminali au depus o rezistență îndârjită, folosind un armament sofisticat extrem de periculos de proveniență deocamdată incertă cu răni adânci, sângerânde, sfâșiați sălbatic de mușcăturile câinelui turbat, milițienii, riscându-și neprețuita lor viață, au reușit, în cele din urmă, să le vină de hac. Un act curajos, de rezistență istorică, având corespondent doar în bătălia spartanilor de la Termopile, conduși de nemuritorul rege Leonidas. Un act de jertfă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dintr-o lizieră de salcâmi din cauză că, în plină iarnă, rămăseseră fără căldură într-o casă acoperită de zăpadă până sus cu tot cu horn, în urma unui crivăț care timp de nouă zile fusese stăpânul incontestabil al câmpiei Bărăganului. Ridicolul situației și stupizenia milițienilor erau evidente pentru orice om cu bun-simț. Unul din cei patru copii din această coloană a rușinii șchiopăta de piciorul drept atât de grav, încât stătea mai mult atârnat de proba incriminatoare ținută pe umeri de frații lui. Mergeam prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dintre care cel mic mai slăbuț făcea în timpul mersului niște salturi caraghioase. Dar nu era nimic de râs. La o privire mai atentă observai ceva incredibil: copilul cu mersul ăla caraghios avea lacrimi în ochi, plângea. În fața grupului era un milițian, altul în spate. Pe lângă băieți se învârtea un cățelandru. Ce-i cu ăștia, bre, ce se întâmplă? I-au prins în liziera de salcâmi. Da' ce-au făcut? Cic-au furat un lemn din plantație... Care, bre, ăsta care-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lemne? Unde-s lemnele?? Știu eu? Scârbele dracului! Și de asta i-au arestat? Probabil... Cred că da. Măi, măi, măi...! În timpul acestui dialog privind pe geam din biroul său primarul a zărit grupul de copii escortați de cei doi milițieni. Intrigat și impresionat, a ținut să afle personal despre ce este vorba și a ieșit valvârtej din birou. Hei! Ia oprește puțin! Ce-i aici? Ce s-a întâmplat? Trăiți tovarășu' primar! Permiteți să raportez. Hoții ăștia au furat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
puteri. Am intrat în curte. Aici, ni s-a ordonat să lăsăm jos copăcelul, rezemat de gărduțul care delimita spațiul aparținător instituției respective. În apropierea gărduțului, două stive uriașe din lemne de salcâm erau puse cu generozitate la dispoziția domnilor milițieni pentru a le proteja trupurile fine și deosebit de sensibile în anotimpul când termometrele indică temperaturi sub zero grade. Ce de-a lemnăraie, Doamne! La ce le trebuie atâtea lemne? Oare ei n-au folosit niciodată tizic? Lângă vestiarul milițienilor se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
domnilor milițieni pentru a le proteja trupurile fine și deosebit de sensibile în anotimpul când termometrele indică temperaturi sub zero grade. Ce de-a lemnăraie, Doamne! La ce le trebuie atâtea lemne? Oare ei n-au folosit niciodată tizic? Lângă vestiarul milițienilor se afla pe partea opusă coridorului sala de anchetă sau de interogatorii. Mobilierul era foarte redus: un dulap metalic sau fișet, o masă mare, dreptunghiulară, acoperită cu pânză roșie, înconjurată de scaune, iar lângă unul din pereți, câteva taburete. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
intrare mai erau vreo zece metri. Am început să mă târâi spre ușă mergând în patru labe, în genunchi și cu ajutorul mâinilor. Mircea s-a apropiat de mine încercând să mă ridice în picioare. Lasă-l! Lasă-l! A urlat milițianul. Ce ai, mă handicapatule, mergi de-a bușilea? Te-nveți să mergi? Mișcă dracului, stârpitură, că te zbor acuma! Mi-era teamă. Mi-era groază. Mă grăbeam cât puteam, de frică să nu mă lovească iar în zona coccisului care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]