2,172 matches
-
avangardiștilor „laici”... Abhorînd modernizarea („europenizarea”) hedonistă, articolul lui Sandu Tudor pledează în final pentru „mîntuirea” printr-o avangardă a Spiritului: „Așa ne europenizam, cînd într-o zi cîțiva năzdrăvani căzură în această cuibăreală a țapilor și a fiilor lor ce mimau mișcările suprasexualizate ale ultimului jazz. Noii sosiți veneau cu un obiect ciudat: o cădelniță cu tămîie pe care o clăteau în fața oricui. La început s-a rîs”... Respingerea „artei pentru artă” (ca și aceea a „artei pentru mase”) are loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
probat rochii imense, așa că ar fi poate drăguț s-o vedem pe Ellie În ceva diferit. Doar așa, ca să facem o comparație. — Ellie? mi se adresează Linda, Încă În dubiu. Vrei s-o probezi pe asta? Sigur, zic eu și mimez un hohot de rîs cu Emma, În clipa În care e trasă perdeaua cabinei. — Măiculiță, exclamă ea privindu-mi reflecția În oglindă. — Măiculiță, se aude vocea mea ca un ecou. Mă uimește cum de nu am observat pînă acum cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
făcut luntre și punte să le arate lui Michael și Lindei că le apreciem din plin ospitalitatea. — Spune-mi despre Lisa, se interesează Linda În cele din urmă. Care-i povestea ei? — Ce vrei să știi? Ea ridică din umeri, mimînd nepăsarea. — Mă miră că cineva ca ea nu are un iubit. — O, dar are. Andy. Deși o să-i dea papucii În curînd. Dar, cînd arăți ca ea, sînt convinsă că vor mai fi destui din care să aleagă. — Arată trăsnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
altă prietenă de-a mea. Și pe urmă, seara aceea din Franța. O să-l salut cînd ieșim, dacă e tot acolo. Sau mai curînd, șoptește ea, aplecîndu-se spre mine. Vine Încoace. — Ellie? spune o voce masculină din spatele meu. Mă Întorc, mimînd surpriza. — Charlie? — Ce mai faci? Nu-mi dădeam seama dacă tu erai sau nu. — Îmi imaginez că e dificil să te pronunți cînd nu vezi decît spatele cuiva. — Dar am avut dreptate, spune el zîmbind. Deci, ce mai faci? — Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
văd, aplecându-mă pe fereastră, toată rampa de scări și fațada palatului consular. L-am întrebat, în timp ce-l cercetam pe însoțitorul meu, dacă îmi era îngăduit să aduc omagiul meu episcopului, care, în chip ciudat, nu se făcuse văzut. Andras, mimând regretul, mi-a spus că episcopul Magno era bolnav și nu putea primi pe nimeni. Banchetul a fost la înălțime în privința mâncărurilor și a vinurilor, a felului cum erau aranjate mesele, precum și datorită amabilității lui Gregorio și a nobilimii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
împungând aerul cu torțele și cu spadele ascuțite. Le-am surâs, încercând să fac pe prostul, și le-am spus: - Sănătate vouă, pe-aici e drumul spre Ravenna? După care m-am prefăcut că abia atunci îi vedeam pe leproși, mimând că eram oripilat și îngrozit. Bandiții, după un schimb de priviri, și-au zis că eram niște imbecili de pelerini străini și au început să râdă ca niște mojici. Căpetenia a descălecat și s-a apropiat de noi. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cap pe fereastră. Iar ascultă muzică simfonică, am mormăit eu, îndreptându-mă către ușa casei. În cele din urmă, văzându-mă, bătrâna m-a poftit înăuntru, servindu-mă cu grisine și jeleuri cu fructe de pădure, apoi își drese glasul, mimând o figură serioasă, de înțeleaptă: Poftește, de ia un loc, până ce eu îți voi aduce legume proaspete, după care a coborât în grădină. Mi-am mâncat jeleurile în tihnă, apoi m-am ridicat de pe sofaua moale și am început să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nedumerit și m-a aprobat: Bine, văd că știi teoria, însă îmi zâmbi. Și se uită la mine, parcă vrând să mă ia undeva, să-mi facă ceva; și totuși doar stătea acolo și zâmbea în timp ce se uita la mine. Mimam neînțelegerea și vroiam să-l întreb: „Ce e? Atât?”, dar mă simțeam împlinită doar privindu-l, fără a vorbi; ceea ce înrăutățea situația. Cred că meriți o explicație, șuieră ușor. Am râs. Asta a fost o insultă la adresa mea. Crezi? L-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acum, dacă sunt măritată și nu mă mai poți arunca, pot să-ți spun și eu că mă doare capul și nu-l pot primi pe domnul meu în acest moment, am zis eu, adunându-mi rochia în jurul corpului și mimând un căscat lung exact când îmi strecuram mâna între picioarele bărbatului meu. Știi, domnul meu, femeile se lasă supuse doar de mângâierile bărbaților lor - nu le place să le fie folosit corpul în mod grosolan. Shalem a râs, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care tocmai o umpluse, protestă: nu putea accepta economiile lui Pierric. - Nu-ți face griji, Juliette și cu mine o să ne descurcăm. Avem mulți amici pe continent. Dar Pierric Înhăță banii și-i vîrÎ cu de-a sila În geantă, mimînd cu cîrpele din brațe un bebeluș pe care-l legăna. Ronan, Înduioșat, Îl Îmbrățișă. - Mulțumesc, Pierric, ești cu adevărat nemaipomenit. Îți făgăduiesc că de Îndată ce se va naște bebelușul, am să fac totul ca să-ți trimit o poză... Se opri văzînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cortului; cerul era albastru. Scame de nori pluteau printre pini, ca niște dâre de spermă; se anunța o zi superbă. Își consultă programul săptămânii: era Înscris la opțiunea numărul 1, Creativitate și relaxare. Dimineața, avea de ales Între trei ateliere: mimă și psihodramă, acuarelă, scriitură spontană. Psihodramă, nu, mersi, servise deja Într-un weekend, Într-un castel de lângă Chantilly: socioloage de vreo cincizeci de ani se tăvăleau pe salteaua de gimnastică cerând ursuleți de pluș de la tăticii lor; nu, mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
furibunzi din încăpere. — Eddie ! i-o taie Trish scurt, după care îi arată spre mine cu o vagă mișcare a capului. Pas devant. — Ce ? zice Eddie, cu o grimasă. Pas devant les... les... Își frământă mâinile, de parcă ar încerca să mimeze cuvântul care lipsește. — Domestiques ? o ajut eu stângace. Trish mă săgetează cu privirea, după care se retrage cu demnitate. — Mă găsești la mine în cameră. — E și camera mea ! spune Eddie furios, dar ușa s-a închis deja cu zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe niște rețete de bucătărie, spun nevinovată și mă întorc spre Trish cu un zâmbet politicos. V-a plăcut la petrecere, doamnă Geiger ? Prea târziu, îl văd pe Nathaniel că-mi face cu degetele în spatele lor gestul prin care se mimează tăiatul gâtului. — Îți mulțumesc de întrebare, Samantha. Trish trage aer în piept adânc. Dar aș prefera să nu vorbim despre petrecere, mulțumesc. Eddie icnește, enervat la culme. — N-ai de gând să mă scutești odată ? N-am zis decât... — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ce vrei să spui ? zic cît pot de relaxată, trăgînd de timp. — Ai fost sinceră cu mine În pat ? Se face roșu ca pătlăgica. Sau te prefăceai ? O, Doamne. Asta crede ? — Connor, niciodată, cît am fost cu tine, n-am mimat orgasmul, spun, coborînd glasul. Ți-o spun cu mîna pe inimă. Niciodată. — Păi... OK. Se freacă stîngaci la nas. Dar altceva ? Îl privesc nesigur. Nu Înțeleg ce vrei să... — Au existat anumite - Își drege glasul - situații și momente În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
subțire și mai înaltă. GUFI (Extaz.): Dar câinii? Câinii cum erau? ARTUR: Câinii? Erau mai scurți și mai leneși. Dar erau mai mulți. GUFI: Extraordinar! Sunteți extraordinar! (Șoptit.): Dar iepurii? ARTUR (Încurcat.): Iepurii, iepurii... GUFI: Gândiți-vă bine, gândiți-vă... (Mimează un iepure.) Cum erau? ARTUR (Epuizat de efort.): Nu pot... Nu reușesc să-mi amintesc. GUFI: Încercați, vă rog să mai încercați... Nu mă lăsați tocmai acum! ARTUR: Iepurii... iepurii.... Cred că nici nu existau! GUFI: Nu? ARTUR: Nu! GUFI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
l-a văzut de multe ori... Calul e alb ca peretele, trebuie să curățăm peretele... Vrea să tragem aer în piept... Unu... doi... (Trag aer în piept.) MACABEUS: Și ce vrea, ăla, ce vrea? PARASCHIV (Către INAMIC.): Ce vrea bărbatul... (Mimează și el: ăla înalt, călare pe animal, ce dracu’ vrea, un’ vrea să se bage?) MACABEUS (Părăsit.): Vreau și eu, vreau și eu! INAMICUL (În ce? de unde să știu? aaaa... știu, toată, lumea știe, el trece prin găuri, pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Era al optulea dintr-un grup de surdo-muți instruit de Subreanu, care încercase astfel să-și pună în aplicație o mai veche cercetare de-a sa, din timpul războiului: teatrul mimat. Credea că dacă înstruiești o echipă de surdo-muți să mimeze că vorbesc, că rostesc replici sau citesc un text, cu o bună sincronizare și cu un magnetofon poți crea iluzia că ei chiar au glas, intonație și dicție. Și aproape că reușise, când trimisese echipa instruită. Fiecare avea un reportofon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dintr-o singură mișcare impecabilă. Se cam dădea mare, dar predasem cursuri de antrenament fizic cu greutăți și-mi dădeam seama că se pricepe. MM o privi rapid pe Tabitha și apoi pe Matthew, care făcu o figură disperată și mimă vorbitul la telefon. Între timp, Fisher se reîntoarse în sală, cu ochii cât cepele, făcându-i semne disperate cu brațele lui MM, în timp ce Tabitha, care era în lumea ei, își termină exercițiile de extensie a mușchilor și se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de perete când nu e folosit. Ce se întâmplă cu coarda ei când ea e jos, pe punte? întrebai eu. Deschide cârligul cu care e prinsă de ham și e trasă în sus, ca să nu se vadă. Cât ai clipi. Mimă trasul înapoi al unei corzi, smucind-o zdravăn cu ambele mâini, șuierând printre dinți pentru a reproduce sunetul unui cablu de oțel care își ia rapid zborul către grilaj. —Bun, zisei eu încet. Cred ca m-am prins cum vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Recunoașterea existențelor anteriaore era o condiție importantă a capacității mistice. Prin exercițiu de concentrare se putea ajunge la „începutul Timpului“, ceea ce implică și „ieșirea din Timp”. Memoria ca formă a cunoașterii se înscrie într un lanț cauzal de comportamente care mimează degradarea divinului prin distragere, uitare, ignoranță, cădere tragică. Retrăirea vieților anterioare echivalează cu înțelegerea lor și cu „arderea propriilor păcate“, adică a actelor săvârșite sub imperiul ignoranței și transmise dintr-o existență în alta prin legea karmică. Ajungându-se la
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
înainte cu răcnetele. Amanda, care își turna din nou vin în pahar, a ridicat privirea. Ce vrei să spui? — Mă refer la momentul când o să mă întorc înapoi în roata hamsterului, i-a explicat Hugo dând ochii peste cap și mimând disperarea. Când o să mă întorc înapoi în salină. La muncă! — A, apropo! Amanda i-a întors un zâmbet sclipitor. Lui Hugo i s-a strâns stomacul în semn de avertisment. —Ce? — Am o slujbă. Hugo a clipit. A ridicat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-l ajuta pe Hugo să-l întâlnească pe Neil în cel mai prietenos moment al zilei. —E liber mâine-dimineață, la nouă și jumătate, s-a stropșit ea. Dar asta e tot. Accepți sau refuzi. —Accept. Mulțumesc, Shauna, a spus Hugo mimând perfect satisfacția. În adâncul sufletului însă, era disperat. Prinsese tocmai perioada de mahmureală maximă. Mai mult, la nouă și jumătate dimineața, Theo era treaz în mod garantat. Chiar foarte treaz; de fapt, se urca pe pereți de treaz ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o metodă mai plictisitoare, se dovedea totuși mult mai sigură. —A, lui Theo îi plac constrângerile, a declarat el informativ. A trebuit să se obișnuiască. Noi suntem adepții hrănirii prin metoda „cutie“. Jake a ridicat capul. —Metoda „cutie“? Hugo a mimat surpriza. — Voi nu aveți așa ceva? E cea mai bună chestie ca să-i alunece mâncarea pe gât. E o cutie din lemn, de dimensiunile unui minibar, care are o gaură în ușă. Copilul este legat înăuntru, iar ușa este închisă astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dormitorul din spatele acelei uși. Ar fi trebuit să conștientizeze ceea ce era atât de evident că-ți sărea în ochi: motivul pentru care Laura îl chemase acasă nu avea nici o legătură cu vânzarea proprietății. În ultimă instanță, ar fi trebuit să mimeze un telefon de la birou și să bată rapid în retragere. Dar el n-a făcut nimic din toate astea. În schimb, a deschis ușa dormitorului. Era mai rău decât se temuse. Laura, goală pușcă, în afara papucilor din satin roșu, stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dopuri și bucățele de hârtie. —Al, îți pierzi timpul cu el! a mârâit Jake. Dintr-odată, bărbatul s-a repezit să-i înșface telefonul. Furioasă, Alice i-a dat o palmă și l-a îndepărtat. Nu m-ai auzit? a mimat ea cu buzele. Copilul e bolnav. Jake s-a uitat la ea neîncrezător. —Tușește? a zis el în zeflemea. De ce nu-și cheamă escadronul de asistente în ajutor? Zgâtie răzgâiată. — Am găsit unul, a gâfâit Hugo întorcându-se la telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]