8,023 matches
-
Rusalin m-a pictat din spate, cum altfel decît goală, profil perdue? Doar atîta pot spune: că semăn cu o mașină de scris. Cu vechea mea Erika. Înclinată, înălțată, de jos în sus, tot a mașină de scris arăt. Tano miroase curios pînza, încă neuscată: Cîinele n-are conștiința nudității, Iordanco. Nu-i mai simplu de trăit nud? Or fi două ceruri? Unul pentru bătrîni și unul pentru tineri? mă întreb înainte de-a intra în somn. O fi avînd Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
te laud". Strîng pe făraș talentele închipuite, genialoizii, diamantele astea, să le zvîrl la gunoi. Tano are pe nas o boabă de sînge: M-am zgîriat cu Mișu. N-apuc să-l cert, că la colțul dinspre strada "Fulger", colț mirosind veșnic a urină, a apărut Milucă și n-am altă ieșire decît să intru repede-n casă. Trece aproape cotidian spre Antoaneta-vache-qui-rit, acum cu părul mov ca vaca Milka. E de necrezut cît s-a putut schimba Gefielte fish ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
crescuse cât lumea de mare, nu mai putea percepe nimic dincolo de marginile ei. Simțea doar acea spumă cristalină cum urca până la glezne, apoi până la genunchi, mai apoi până la gâtlej... Căci aerul nu mai avea gustul lui limpede și transparent, ci mirosea puternic a smirnă și avea consistența și fiorul rece și straniu al zăpezii. "El-ul" Prezența Lui o simt tot mai acut cu trecerea anilor, poate la fel de mult cât îmi amintesc că o percepeam în copilărie. Pe vremea aceea, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
alte lingușitoare curiozități, descâlcite, descifrate, definitiv așezate în matricea existenței. Și se miră cum aleargă sprințară printre ele, cu o dispoziție cum nu mai avusese din epoca exotică a jocurilor de-a v-ați-ascunselea printre grădini îmbuibate de flori și magazii mirosind a vechi, cu obiecte nefolosite de generații, dar păstrate pe principiul "nu cer de mâncare". Furci și pluguri de lemn, bâte ghintuite, arbalete, flinte, o lance de steag, cu flamura zdrențuită pe care se mai putea vedea o semilună palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de porc, tone de ceai rămase de la băloșii bolnavi, sute și sute de pâini mușcate puțin, frânte de mâini tremurânde, pătate cu sos, cu sânge sau muci, păstrate atent în beznă și frig, pe trupuri umane frumos înghețate, bucate gustoase mirosind a formol, mustind din belșug de viață și moarte. Lentoarea mișcărilor voastre cu ochi înecați în grăsime, Sâni opulenți și fleici vălurite pe burți Revărsate obscen în hălci transpirate, Pe stâlpii diformi, altădată picioare, Cilindrii de carne, atent mergătoare, Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
însușiri miraculoase, care emana, în afară de idei politice, captate de radarele Primăriei, și note muzicale masacrate în solfegiile guriștilor din cartierul Hipodrom prin partituri numite manele care, să fim sinceri, erau adormite în codul genetic al brăilenilor de pe vremea turcilor, pentru că miroseau prea puternic a tânguire de cadâne torturate sexual. Așadar, Mioara se oprise din numărat, deja stelele Universului erau catalogate toate în subsisteme până la ultima Pitică în momentul în care virusul Epstein-Barr, cu numele clar scris pe tricou, penetra prin fuziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vârfurile tufelor ce înconjurau blocurile zugrăvite cu zâmbet lavabil. Numai cele două Mioare nu se puteau uni pentru că, nevăzută, o tufă de liliac extraterestru frână prin imateriala ei energie acuplarea și, în clipa apropierii celor două ființe, apărea și ea, mirosind metaforic. *** O dată cu trecerea trenurilor, timpul începea să curgă. Dacă socotim mersul lor într-un interval de timp care împărțea ziua și noaptea în ore și minute, adăugând și ceea ce lăsau în urmă, toată gama de sentimente pe care o declanșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
e frumos. Nu e Raiul, Mioara, e lumea ta. O frumoasă și repetabilă monotonie. E lumea pe care ți-o dau eu. Și tot fără rost trecea un tren. Și tufa înmugurea fără rost cu încă o ramură de liliac mirosind a trecere. Până la următorul tren aveam să văd amalgamul de aparențe, conglomeratul de esențe, ploaia de jos în sus, al lacrimilor. Plânge pământul Mamă? Nu, tu ești un om invers, Mioara. Plouă de sus. Sunt un om invers, atipic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fapt, Mioara chemase timpul pentru că rochia de mireasă trebuia terminată până la al doilea pătrar de lună din primăvara viitoare. Și acum abia era toamnă, prilej pentru Mamă de a-și coase pe rochia ei de mireasă scoasă din cutie și mirosind a naftalină, ciorchini de struguri negri, de a împodobi podeaua și aleea de la poartă cu frunzele castanilor și teilor de pe bulevardul Karl Marx. Măturătorii, bine plătiți, descărcau basculante cu frunze în curtea Mamei. Bărbații aveau să-i vină. Timpul chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
așa de îndepărtat, încât nu-l poți ajunge nici cu gândul, atunci când voi fi cu tine, iubitul meu! Autorule, șterge-mă din carte pentru că eu sunt propria mea creație. Cine va citi despre mine, ar spune că inexistența mea nu miroase a acțiune, a intrigă, a suferință, a răbdare, a morală, eu nu exist pentru că vrea Mama și eu o ascult. Îmi trăiesc inexistența prin existența mea în umbră, temnicerul suferă mai mult știind că trăiesc, dar îi e rușine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu TOP-SECRET. Pentru ca, mai târziu, să se știe cine a fost psihanalistul adevărului murdar al societății împărțită în două clase antagoniste: spălătorii și spălații. Acum se impune microbul cu haină pe umăr direcționând bunul mers ai traiului, în ghetourile Brăilei mirosind a transpirație și mici democratici. În spitale sunt câte trei bolnavi într-un pat, din cauza consumului excesiv de democrație, se oferă pâine-hibrid, între gumă și coca cu chintalul, în rafturile magaziilor de alimente tronează preparate: șobolani tocați în mațe de porc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prezenta în ipostaze oglindite invers: copilul discuta cu maturul, bătrânul cu nou-născutul. Pulberea țesăturii timpului se risipi și alt voal, care avea la rândul lui să se pulverizeze fără să știm când, își făcu prezența arătând un centru al viitorului. Mirosea a viitor. Spațiul acesta se degrada vertiginos. Hotelul avea ceva perimat, clădirea muzeului avea zidurile crăpate, singur teatrul rezista, pentru că era clădit cu spirit, întreg spațiul se dovedea a fi la marginea unui secol demult prăfuit, lumina era altfel, chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Într-adevăr, valurile își spărseseră crestele, lăsând lumii o priveliște care ne tăia respirația. Copii murdari abia mișcând, cu ochii închiși și scâncete slabe, se iveau pe jumătate din țărână. Pământul năștea... Și, în loc de aburi, ieșeau fuioare de informații care miroseau a dedesubtul Pământului, a tuturor straturilor ce-l compun, atât de puternice, atât de chemătoare, încât îți venea să te întinzi tăcut și să asculți foșnetul materiei, să o fărâmi între degete pentru a-i stârni freamătul și parfumul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ciupeau corzile fumurilor așteptând trenul, suflătorul la tubă, neîndemânatic, pentru că îi zbura știma de pe pupitru, probabil înmărmurit la vederea atâtor brăilence frumoase sau din cauza stării pe care ți-o dă tuba, aceea de a o înclina exact spre zarea dincotro mirosea a Haydn, Brahms și Bach, apoi viola da gamba, la care plângea o fată, urâtă și de arcuș și de știmă, dar nu și de dirijor. Violoncelul care închega prin sunetele arcușului lunecos clipele care s-au dus, numai clipele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în meditație până în Precambrian. Mioara și Autorul percepeau, totuși, existența fiecărei ființe și fiecărui obiect în parte, simțindu-le importanța pe care acestea o emanau. Toate radiau orgoliul. Când Mioara spunea: Simt orgoliul de om, Autorul răspundea: Radiază importanță. Uneori, miroseau și atunci când o pipăiau, nu auzeau zgomot de existență. Mergeau mai departe și auzeau scâncet care mirosea orgolios. Oamenii supralicitau soarta. Era o biserică. Lângă școli mirosea veselia. Tribunalul avea gust amar de ceai hepatic. Tramvaiele miroseau a dramă, teatrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
simțindu-le importanța pe care acestea o emanau. Toate radiau orgoliul. Când Mioara spunea: Simt orgoliul de om, Autorul răspundea: Radiază importanță. Uneori, miroseau și atunci când o pipăiau, nu auzeau zgomot de existență. Mergeau mai departe și auzeau scâncet care mirosea orgolios. Oamenii supralicitau soarta. Era o biserică. Lângă școli mirosea veselia. Tribunalul avea gust amar de ceai hepatic. Tramvaiele miroseau a dramă, teatrul a didacticism voalat. Numai băncile comerciale miroseau a insule însorite. Zidurile lor aveau gust erotic. Locuitorii orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
orgoliul. Când Mioara spunea: Simt orgoliul de om, Autorul răspundea: Radiază importanță. Uneori, miroseau și atunci când o pipăiau, nu auzeau zgomot de existență. Mergeau mai departe și auzeau scâncet care mirosea orgolios. Oamenii supralicitau soarta. Era o biserică. Lângă școli mirosea veselia. Tribunalul avea gust amar de ceai hepatic. Tramvaiele miroseau a dramă, teatrul a didacticism voalat. Numai băncile comerciale miroseau a insule însorite. Zidurile lor aveau gust erotic. Locuitorii orașului erau percepuți ca oameni cu existențe bănuite. În Dunăre, peștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Radiază importanță. Uneori, miroseau și atunci când o pipăiau, nu auzeau zgomot de existență. Mergeau mai departe și auzeau scâncet care mirosea orgolios. Oamenii supralicitau soarta. Era o biserică. Lângă școli mirosea veselia. Tribunalul avea gust amar de ceai hepatic. Tramvaiele miroseau a dramă, teatrul a didacticism voalat. Numai băncile comerciale miroseau a insule însorite. Zidurile lor aveau gust erotic. Locuitorii orașului erau percepuți ca oameni cu existențe bănuite. În Dunăre, peștii se vedeau cu tot neamul lor înotând prin aer urmăriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
zgomot de existență. Mergeau mai departe și auzeau scâncet care mirosea orgolios. Oamenii supralicitau soarta. Era o biserică. Lângă școli mirosea veselia. Tribunalul avea gust amar de ceai hepatic. Tramvaiele miroseau a dramă, teatrul a didacticism voalat. Numai băncile comerciale miroseau a insule însorite. Zidurile lor aveau gust erotic. Locuitorii orașului erau percepuți ca oameni cu existențe bănuite. În Dunăre, peștii se vedeau cu tot neamul lor înotând prin aer urmăriți de puzderia de puiet. Mai jos, somnii stăteau la pândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
grasă era transpirată și amândouă fiicele îi tamponau fruntea și gâtul cu batista. Tatăl, la fel de gras, se lăfăia pe un fotoliu, când întreg, când ca un crochiu. Murise demult, dar tot venea în vizită să-și vadă fiica și soția. Miroase a vechi, Lia! îngână Mama. Iar a venit! Unde-i? Pe fotoliu, în living! Mamă! Întreabă-l ce să-i cânt? După un minut, Lia apărea îmbujorată și, trecând prin viitor, Lia-Babă îi șoptea Mamei la ureche: Concertul în Re
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un fleac, vă spun eu, de două ori, îngăimă nepotul morții cu gura plină de caramele, după care și-a luat cămașă albă de pe umeraș parcă-i tablă, așa-i de apretată pantalonii de cangar, călcați la dungă și haina mirosind puternic a naftalină. Alese o cravată, ba nu, un papion, ei, bravo, doar nu merg la nuntă, le așeză la loc în cutie, fără să se grăbească, adună câteva scame de pe covor, singurul din toată căsoaia cu șapte camere, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nou. Nu! răspundeam noi. VREM SĂ FIM ROMÂNI IDEALI! Și urletele începeau. Toată Rusia era un monourlet românesc. Șoferoaica Liuba, care-i aproviziona pe soldați, ne îngrijea rănile. Când am ajuns cu Zagna trasă la edec pe pârloaga de lângă Vădeni, mirosea deja a Oxigen Românesc. Din 2000 rămăseserăm 60, soldații nu își dădeau seama că deveniseră istorie, odată cu calupul de timp, împietriți în sistem, ca și cei trei mari criminali ai omenirii de pe stânca smulsă din trupul mamei lor Rusia, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
doi tineri, un el urmat de o ea, frumoși și strălucitori, sfidând ploaia și vântul și toamna pentru a exista în obișnuita postură de morți fără a ști că sunt morți printre mormintele vii ale lumii de atunci, spectrul lor mirosea a spectru fără ca ei să știe, formele lor se diluau ca apa fără ca ei să înțeleagă de ce materia nu-i putea cuprinde în matricea ei, se încăpățânau să fie volume stabile fără a fi nimic altceva decât amintirea a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
brațele și trupul și sărutându-le, răsfirându-le pletele și înfășurându-se cu ele, culegând cu palmele mirosurile teilor de pe brațe, de pe pulpe, de pe gât și umeri, mângâindu-și cu ele fața și buzele, și ochii, și părul, ca să ne miroasă toată ziua frumusețea, ele neștiind că sunt frumoase, parfumate, îmbrățișate, sărutate și dorite. Așa și nu altfel, Stoian și Teodor făceau apologia frumuseții feminine care a trecut. A trecut și primăvara sau toamna acelui an fatidic dintr-o tinerețe la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
împietrit în puncte cardinale diferite, contrar planurilor făcute cu câteva pagini în urmă, în primul capitol din cartea vieții lor. Aceștia au fost Mihai Dinu, Valentin Gustav și Any Palade. Năsuc și Samaliot, bețivii, nu lăsaseră nicio urmă. Nicăieri nu mirosea a fugă de la ore, peste tot a vodcă și tutun. Chirilă și Halipa dispăruseră poate într-un tablou al pictorului Hugo Mărăcineanu. Personaj fix, de asemenea Prunilă, poet, și Nilă, prozator al romanului Soarele Negru, ajuns după 50 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]