1,324 matches
-
în mână o cărțulie destinată părinților și educatorilor, cu un titlu interesant: De ce merg copiii încruntați la școală? Broșura semnala o realitate pe care o întâlnim în fiecare zi. Școlarii au suficiente motive să se îndrepte spre școală cu chipurile mohorâte. Părinții și bunicii sunt cei dintâi care știu ce îi determină pe copii să fie triști: copilăria furată, atmosfera apăsătoare din clasă, suprasolicitarea intelectuală, atitudinea rece, distantă, stresantă a unor învățători. Dascălii cu experiență și cu vocație pentru activitatea pe
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
vieții lui Dumitru Dascălu se îndreaptă spre apus, când proiectele de viitor nu se mai justifică, gândurile i se învălmășesc într-un amestec de idei și trăiri încețoșate. O speranță luminoasă, ca un răsărit de soare după mai multe zile mohorâte, îi mai stăruie în minte. Că școala românească își va redobândi prestigiul și prețuirea cuvenite în societatea contemporană. Dăscălița Drumul până la școala din cătunul de peste deal nu măsoară mulți kilometri. Or fi vreo trei, poate ceva mai mult sau mai
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
vorbească cu nimeni. Aștepta ca și cum ai aștepta o sentință judecătorească amânată și nu știi dacă trebuie să te bucuri sau nu. Își duse mâna la frunte vrând parcă să își alunge durerea crudă care era proaspătă în sufletul ei. Înaintă mohorâtă cu pasul mare spre cabinetul medicului chirurg. Era nerăbdătoare, înspăimântată cu ochii tulburi și plânși să afle adevărul despre sănătatea lui Valentin. După ce bătu la ușă, intră în cabinetul doctorului. Coridorul era plun de oameni așteptând ca și ea același
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
eu în mînă ca inginer într-un an de zile. Trebuia să aflu cum... Mă uit la Graur și surîd. El și-a băgat mîinile în buzunare și mă privește nedumerit, așteptînd continuarea. Era astă-toamnă, continuu eu, pe-o vreme mohorîtă și friguroasă, dar la mine în cămăruță era cald, invitata mea stătea pe pat, în penumbră, iar eu îi umpleam mereu paharul. "In vino veritas!", exclam. ...Iar ce nu scoate din om vinul, o face vorba dulce... Așa am aflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sîcîie ideea că va trebui să bag bateriile de rezervă, știu că ceva e în neordine, dar nu mă pot aduna deloc. În mintea mea stăruie o pată bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul ăsta mohorît. Pardesiul acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine să întind mîna, să ating eșarfa care-mi stăruie în ochi, apoi să desfac încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rând. Joi după masă a venit Irène, o oră. Era elegantă, cu un tailleur nou gris, cu trei frunze roșcate de toamnă la butonieră; suspină după plecare și crede în intervenția lui Dard . Azi a fost întâia zi de toamnă mohorâtă și rece. Cum eram răcită, mi-am pus peste ciorapii de mătase șosetele de lână gălbui cu verde și mi-am adus aminte de vacanța ta la Diham. Am luat un bec mare (240 lei) pentru biurou și acum îți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mare, cu zgomotul care a ajuns s-o obsedeze pe d-na C., vecina mea de palier, care tresare speriată, întrebându-se „oare se mută?“ - zgomotul de mobile trase încoace și încolo, ca să pot mătura cum trebuie. Astăzi, o duminică mohorâtă, fără tine, dedicată cu totul gospodăriei; am gătit pentru trei zile, fiindcă mâine aș avea timp doar cât să mă întorc și să plec iarăși, până seara la 8½. Încă o dată, nu mă plâng; constat. Dar, înainte de a te plictisi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ținut de cuvânt, căci datorită lui o să am cei 5 544 de lei; nu l-am mai văzut de atunci, fiindcă lecțiile, mai ales din cauza distanțelor, îmi ocupă tot timpul. II 20 octombrie [1950], vineri Ziua cea mare. O zi mohorâtă, fără perspective. Sandu L. la înălțime, dar, pe toți sfinții!, [contează doar] „dreptul celui mai tare“. Emoționată ca o biată amărâtă, în picioare mai mult de o jumătate de oră, sprijinindu-mă în baston, gata să izbucnesc. Mica încoace, Mica
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
află Danny. — Danny, după părerea ta, o fustă Miu Miu e sau nu o cheltuială pentru casă? întreb. — Categoric, zice Danny, intrând în sufragerie. — Vezi? spun ridicând sprânceana către Luke. Dar OK, mergem pe definiția ta... — Ați auzit? spune Danny mohorât. — Ce să auzim? — Doamna Watts scoate apartamentele la vânzare. — Cum? Mă uit la el. Pe bune? — Imediat ce ne expiră contractele de închiriere, ne aruncă în stradă. — Dar nu poate să facă una ca asta! — Ea e proprietara. Poate să facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
transmită cele cuvenite. La bîlciul „internațional” de la noi, Sergiu Adam mi-a adus salutările d-voastră pentru care vă mulțumesc. Probabil n-a uitat să vi le transmită și pe cele ale mele. Îmi pare rău de sezonul d-voastră mohorît. Nici concediul nostru n-a fost mai bun: în septembrie, la Sovata, ne-a plouat tot timpul. Ceea ce este important în orice afecțiune, deci și în a d-voastră, este liniștea și pacea lăuntrică. Sigur, lumea nu ne întîmpină numai
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
1974 din care ne-am hrănit, poate, simțul umorul până acum, am extras și câteva „Observații” semnate de același Petru Necula pe marginea revistei școlare „Debuturi și tradiții” editată de prestigiosul liceu bârlădean „Gheorghe Roșca Codreanu”. Iată ce a scris mohorâtul cenzor vasluian: „Pentru conținutul ei deprimant, degajînd un sentiment al inutilului, al morții, poezia <<Liniștea morții>> a fost semnalată organului local de partid care a dispus eliminarea ei, Împreună cu comentariul care o Însoțea și din care cităm, fără alte comentarii
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
un fel sau altul, supraviețuiesc. Nu văd niciun motiv să fiu chiar eu excepția. Ajungem în Santo Domingo și autobuzul oprește victorios într-o autogară învechită. Pășesc cu recunoștință în praful mâlos și mă îndrept spre un rând de taxiuri mohorâte. Explic cu ceva greutăți la un taximetrist unde vreau să merg, înțelege rapid conceptul de „satul coloraților”, îmi zâmbește prietenos și, fără să clipească, îmi cere un preț astronomic. Negociem o bucată de vreme, mă plictisesc și mă mut spre
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Țara se mișcă, se împotrivește! Se află de reprimarea împotrivirii de la București din 21 decembrie. În ziua următoare, vineri 22 decembrie 1989, la Bârlad era liniște. Eram convocați în ședință de partid să ne plătim cotizațiile lunare. O vreme închisă, mohorâtă și eram stăpâniți de frământări și multe întrebări. Până să ne vină rândul, discutăm pe grupuri mici, în șoaptă. De la ședința din august secretarul nu mi-a mai zis nimic. Tăcerea lui era mai periculoasă decât credeam eu! După plata
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
De a doua zi mi-am început misiunea de "atașat cultural". Am debutat "în forță", cu o vizita împreună cu ambasadorul la MAE, pentru a fi prezentat autorităților. Sediul ministerului era în centru, pe lângă Zid, într-o clădire nouă, mare, greoaie, mohorâtă. Ne-a primit un adjunct al ministrului care coordona printre altele și problemele cultural-științifice, ce s-a interesat de studii, limbi străine și, ciudat, ce "hobby" am, rămânând cam descumpănit că mă pasionează lectura, teatrul, pictura și mersul pe jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ce păreau sabii Ninja. Atunci am gustat pentru prima oară carne uruguayană, alături de cea din Argentina, cea mai suculentă, fragedă și gustoasă carne din lume. Pe perioada deplasării, am fost cazat la Ambasadă, într-o cămăruță modestă dintr-o clădire mohorâtă, "cu chirie". "Locația" avea să-mi creeze surprize neplăcute, cu ocazia unei ploi torențiale apa pătrunzându-mi neinvitată în cameră, ce-i drept nu deasupra patului (problema a fost prompt rezolvată de un coleg din ambasada prin instalarea unui lighean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
adresă greșită: o sală gri, ternă, neatrăgătoare: Într-un colț pe jos cineva stătea cu fața la perete, parcă meditând, dincolo unii făceau exerciții de Încălzire, alții mișcări de yoga, dar nici urmă de Brook. Sunt gata să renunț, când, În semiîntunericul mohorât al sălii, Îi recunosc pe Lou și Michelle, actorii mei americani din Arden, care fuseseră și ei selecționați de Brook să vină la Paris. Dintr-odată, Peter apare În fața mea, dându-mi impresia că fusese acolo și cu o clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Mi-e ușor să mi-l imaginez pe tânărul RÎleev În desișul verde al pădurilor noastre, plimbându-se În timp ce citea o carte, activitate ambulatorie tipică pentru epoca lui, la fel de ușor cum Îl pot vizualiza pe neînfricatul locotenent sfidând despotismul În mohorâta Piață a Senatului față de camarazi și de trupele nedumerite; dar denumirea acelei lungi promenade „pentru oameni mari“, atât de căutată de copiii cuminți, n-a fost asociată niciodată În mințile noastre de adolescenți cu soarta nefericitului stăpân al moșiei Batovo
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de mlaștină cu fructe de un albastru Întunecat, ca de vis, pe deasupra ochiului maroniu de apă stătută, pe deasupra mușchiului și a mocirlei, pe deasupra florilor cu spini ale parfumatei orhidee de mlaștină (acea nocinaia fialka a poeților ruși), un micuț Fritillaria mohorât, purtând numele unei zeițe scandinave, a trecut În zbor, foarte jos, abia atingând ce era În jur. Frumosul Cordigera, un fluture ca un giuvaer, zumzăia pe deasupra Întregii suprafețe a uzinei mlăștinoase care-i furnizează hrana. Am urmărit fluturi Sulphur tiviți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
boiler ca o coloană, vopsit Într-un maro-arămiu, și o cadă cu picioare palmate, acoperită feciorelnic pentru această ocazie. Perdelele bine trase de la fereastră ne Împiedicau să vedem curtea de dedesubt, stivele de buturugi de mesteacăn și zidurile galbene ale mohorâtei anexe unde se aflau grajdurile (o parte din care fusese transformată Într-un garaj pentru două mașini). Deși fuseseră expulzate un vechi șifonier și două cufere, această odaie dosnică, deprimantă, cu lanterna magică la un capăt și șirurile de scaune
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sau Ivan al doilea (care va apuca ziua când Îl voi trimite cu mesaje romantice) venea să mă trezească pe la 8 dimineața, lumea exterioară era Încă acoperită cu gluga unei bezne maronii hiperboreene. Lumina electrică din dormitor avea o nuanță mohorâtă, aspră, ca de icter, care-mi provoca usturimi la ochi. Proptindu-mi urechea care-mi zbârnâia pe mână și rezemându-mi cotul pe pernă, Îmi impuneam să-mi pregătesc cele zece pagini ale temei neterminate. Pe noptieră, alături de o veioză
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am improvizat aici - că toate sentimentele, toate gândurile lui Iuri erau dominate de un unic dar: un simț al onoarei echivalent, din punct de vedere moral, cu o acută absolută. 2 Am recitit recent Călărețul fără cap (Într-o ediție mohorâtă, fără ilustrații). Are totuși virtuțile ei. Gândiți-vă, de pildă, la barul acela dintr-un hotel texan cu pereți din bârne, din anul de grație (cum ar spune căpitanul) 1850, cu barmanul de „saloon“ În cămașă cu mânecă scurtă - un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dureri cumplite În cavități erau tampoanele de vată - nu suportam contactul uscat și scârțâitul lor - care erau vârâte Între gingie și limbă pentru bunul mers al operației; pe geamul din fața ochilor mei neputincioși se zărea o transparență, un peisaj marin mohorât sau niște struguri cenușii, tremurând din cauza reverberațiilor seci ale tramvaielor din depărtare, sub un cer sec. „In den Zelten achtzen A“ - adresa aceasta dansează din nou ca un troheu În mintea mea, urmată imediat de deplasarea făcută În șoaptă În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
adolescent excitat fără jenă, având coapsele Încinse cu un fel de sfoară folosită local Împotriva deochiului, le smulgeau din apă și o hărțuiau pe fată cu ele; și preț de o secundă sau două - Înainte de a mă ascunde În ceața mohorâtă a scârbei și a dorinței - am văzut o altă Polenka, străină mie, tremurând ghemuită pe scândurile pontonului pe jumătate sfărâmat, acoperindu-și sânii cu brațele Încrucișate, pentru a se feri de vântul dinspre răsărit, În timp ce scotea limba provocator spre urmăritorii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ei; dar n-avea de ce sau de cine să se teamă și imediat scotea Încet aerul pe care-l reținuse o clipă În piept și Închidea din nou ochii. 2 Odată cu venirea iernii, neînfricata noastră idilă s-a transferat În mohorâtul St. Petersburg. Ne-am dat seama că ne lipsește Îngrozitor siguranța silvestră cu care ne obișnuiserăm. Hoteluri Îndeajuns de neonorabile ca să ne primească se aflau dincolo de limitele cutezanței noastre și măreața epocă a amorurilor consumate În parcuri era Încă departe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
luminate, În timp ce un mic mușchi devenit celebru Îi zvâcnea sub pielea Întinsă a fălcii. Când nu mai erau muzee și cinematografe care să ne găzduiască și abia se lăsase noaptea, nu ne mai rămânea decât să explorăm pustietatea celui mai mohorât și mai enigmatic oraș din lume. Umezeala glacială de pe genele noastre metamorfoza felinarele solitare de pe stradă În vietăți marine cu țepi prismatici. În timp ce traversam piețele vaste, diverse fantome arhitectonice se Înălțau brusc, tăcute, În fața noastră. Ne treceau fiori reci, În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]