1,474 matches
-
El Oasis sau Chez Félix și să sfârșească noaptea la Cazinou, riscând totul pe numărul opt. Plătea un preț mare pentru acele zile; prea mare, după părerea lui, și partea cea mai proastă nu era deșertul în sine, căldura și monotonia, ci amintirile și certitudinea că, dacă vreodată va reuși să scape cu viață din Adoras, nu va mai fi în stare să se bucure iarăși de hotelurile, restaurantele și fetițele din Cannes. Rămase cufundat în amintiri, lăsându sudoarea să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că nu avea să găsească în drumul său nici un tufiș, nici o grara, nici măcar albia seacă a unui vechi râu, atât de numeroase când străbăteai hamada, și că doar surpătura produsă de vreo salină cu margini prăpăstioase ar fi putut întrerupe monotonia unui peisaj unde un călăreț era la fel de vizibil ca un steag roșu fluturând de coada unei mături. Dar Gacel mai știa și că nici o cămilă nu se putea întrece cu mehari-ul său pe un asemenea teren, cu nenumărate pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de străduțe. Sau când arunca o bombă într-o cafenea din cartierul european în ziua când porniseră în sfârșit lupta pe față, convinși că libertatea era aproape. Era frumoasă viața aceea, incitantă și plină de satisfacții, atât de deosebită de monotonia cazărmii ce sosise odată cu independența și atât de diferită de oroarea deșertului din Adoras și de inutila și eterna lor luptă împotriva invaziei nisipurilor. „Vreau să-l prind pe împuțitul ăsta de targuí, își zise. Și să-l prind viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sud-vest, deoarece cămilele, când mor de sete, își îndreaptă privirea, într-o ultimă speranță, spre locul unde ar trebui să ajungă. Nu știa dacă să se bucure sau să se întristeze. Era doar un schelet de mehari, ceva ce rupea monotonia peisajului care-i însoțea de atâtea zile, dar dacă sfârșise acolo însemna că în spatele lui, nu exista vreo urmă de apă. Cămila șchioapă avea să moară curând acolo, la mai puțin de un kilometru distanță în sens opus, și avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
apă inertă lucind o clipă cu lumină lichidă. Undeva În perimetrul sumbru zăcea orașul străvechi, ca un giuvaier faimos, atrăgând prea multe priviri, prea multe discuții, prea mult trafic. Apoi prin pânza de abur se Întrezări o Încâlceală de ogoare, monotonia fiind uneori Întreruptă de vile Înalte și urâte, cu fațadele În toate direcțiile, decorate cu olane colorate, care acum absorbeau Înserarea. Scânteile de la trenul expres deveniră vizibile ca niște hoarde de insecte stacojii atrase În aer de Întunericul nopții. Cădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
puse o pastilă amăruie pe limbă și Încercă să adoarmă. Dar somnul nu se lipea de el. Era un om fără umor, altminteri ar fi zâmbit la ideea că-și simte brusc inima ușoară, recunoscând, la șaptesprezece kilometri după Buda, monotonia câmpiei dunărene, Întreruptă brusc de o colină de forma unui degetar, cu brazi zbârliți pe ea. Un drum făcea o cotitură largă, ocolind-o, și apoi o lua În linie dreaptă, spre oraș. Drumul și colina erau acum albe, acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
tot întreba, fără să poată găsi răspuns, întrebării care o chinuia. Lanurile de porumb erau înalte. Plantele bine dezvoltate acopereau priveliștea, până peste înălțimea trupului omului, pe o lungă porțiune din traseul străbătut. Pe băiețel începu al prinde somnul. Din cauza monotoniei călătoriei. Mama trase pe dreapta, îl mută pe bancheta din spate, el readormi, urgent, apoi, reveni pe locul său, și-și reluă rularea. Din minte, însă, tot nu-i ieșea, ideea,care o sâcâia, ca o muscă ce nu te
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
fericiții polinezieni se despărțiră de urât mirositorii naufragiați spanioli, îndreptându-se, încă o dată, spre largul oceanului. În sfârșit, o insulă înaltă! exclama Miti Matái, paisprezece zile mai tarziu. —Unde? se miră Tapú Tetuanúi, ai cărui excelenți ochi nu distingeau decât monotonia mării și a cerului, de un albastru uniform, pătat doar la orizont de câțiva nori albi. Maestrul sau îi arăta cu un gest plictisit unul dintre norii aceia îndepărtați, care se zăreau în partea stângă a vasului. —Acolo. — Dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
adversități, căci există mii de moduri de a înfrunta adversitatea, dar există foarte puține de a face față plictiselii, atunci când aceasta atinge limitele pe care le atinsese în acel colț de Pacific. Se presupune că oamenii mării sunt obișnuiți cu monotonia unei vieți în care fiecare zi este la fel sau asemănătoare cu cea anterioară și cu următoarea, insă viața de la bord, în care totul era planificat și există un moment precis pentru realizarea fiecărei sarcini, nu avea nici o legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
insă viața de la bord, în care totul era planificat și există un moment precis pentru realizarea fiecărei sarcini, nu avea nici o legătură cu apatia vieții în acel loc, unde nu era absolut nimic de făcut. Majoritatea bătrânilor marinari iubesc această monotonie, care ajunge să se transforme într-un ritual cu atat mai îndrăgit cu cât este mai minuțios, cu mii de sarcini neînsemnate care sunt executate aproape automat, dar care dovedesc că aceasta a fost meseria aleasă și că trebuie dusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
era convins că, dacă acesta afirmă că ceea ce ar urma să facă este bine,însemna că, cel puțin pentru moment, așa era. Până la urmă, cea mai mare parte a călătorilor de pe Marara cedară tentației unor bucate care veneau să întrerupă monotonia de luni de zile a unui meniu bazat aproape exclusiv pe peste și, cu toate că nimeni nu a putut să verifice dacă în acest fel aveau să trăiască mai mult ori să devină mai înțelepți sau mai rezistenți la durere, cert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
comentă pentru sine. Mă spionezi sau încerci să mă ajuți? Porți pe cineva înăuntru?“ Câteodată, ziua, vedea trecând, foarte sus, uriașe avioane comerciale în drum spre Sud. Își imagina ce or fi crezând pasagerii când vedeau ivindu-se din imensa monotonie a selvei amazoniene un firicel de fum din coliba singuratică. Un reactor putea zbura șase ore fără să distingă altceva decât imensul covor verde, sfâșiat pe alocuri de râuri șerpuitoare. Șase ore fără să vezi un munte, o pășune, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
urmă, în vreme ce botul turtit lua înălțime și se îndrepta spre culmile cordilierei Anzilor, zimțată precum dinții de câine, pe cerul furios de un albastru-indigo. Privi rotirea elicelor, minuscula dâră de ulei ce se prelingea printre îmbinările aripii și, mai departe, monotonia obsedantă a selvei, în care verdele era stăpânul absolut, în care nu mai exista nimic altceva decât verdele și nici nu va mai exista atât timp cât locul acela se va putea numi în continuare Amazonia. Încercă să distingă, în depărtare, cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pentru o zi în care nu vând cărți... Încă mai simțea pe trup mirosul de parfum feminin, când de o parte rămase conul vulcanului Liniștit și, de cealaltă parte, zăpezile de pe Muntele Strălucitor și acolo, în față, apăru din nou monotonia fără margini a verdelui amazonian. Părintele Carlos își închise cartea de rugăciuni și se întoarse să-l privească: — Ți-ai făcut o idee clară? întrebă el. Ridică din umeri și continuă să privească mișcările unei turme de oi care traversa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mai accesibilă decît înghețul realității? Nu este preferabilă cinismului și alternativei unui deșert lipsit de sentimente, unui tărîm al nepăsării și înstrăinării de căldura soarelui interior?... Care este atunci iluzia: înghețul sau energia vieții? Nepăsarea sau iubirea? Frica sau curajul? Monotonia sau miracolul? Oare nu se ajunge la mediocritate și implicit la neant prin frică și prin refuzul posibilului care apare inițial sub formă de iluzie? Ce este iluzia altceva decît o promisiune și o posibilitate a progresului, a adevărului, o
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
În liniștea epopeii da da pe 150 de metri de hîrtie am făcut valuri atît 150 de valuri pe fața mea și nici un dialog domnule Poldi maculatorule acel caiet de scris temele pe murdar că pe curat știu ei premianții monotoniile ca aceste roți care vin din direcții opuse și nu Înaintează și eu Îmi vîr degetele pe gît floarea numelui tău stă acolo nu vrea să iasă porcării la nesfîrșit expurgații fără rezultat ca-n confesionale campaniile electorale sînt mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
particularități prin care individul devenea un produs unic, de neconfundat. Dar mulțimile aneantizează particularul prin repetabilitate și ceea ce inițial fusese destinat a fi unic a devenit masă informă și anonimă. Oamenii aceia vechi, uitați În așezările lor mărunte, trăind În monotonia propriilor nume ca niște insule pierdute În imensitatea oceanului lumii, imaginați-vă sate Întregi de Popești, de Ionești, de Preoțești, cum ai spune grîu, porumb, orz, și cine mai vede bobul, bobul acela puțin mai mare sau mai mic, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
De peste un an era Închis Într-o astfel de carceră, din care nu ieșise nici măcar cît ies pușcăriașii cînd sînt mutați Într-o altă celulă, cînd sînt scoși În curtea Închisorii, sau cînd schimbă o vorbă cu gardianul, Întrerupînd astfel monotonia carcerei. Orice om ajunge la un moment dat În viață cînd simte nevoia să spargă cu orice risc zidurile carcerei. Acum căuta, cu prudență, o ieșire. Iată, tinerii aceștia trăiseră și ei experiența teroarei dar ieșiseră din ea nevătămați, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sugerînd zgomotul unor valuri ce se sparg Într-o peșteră plină de ecouri. După o scurtă pauză, acul gramofonului fu mutat Înapoi și melodia Începu iarăși să se reverse În Încăpere. Aceleași valuri se spărgeau În aceeași peșteră, cu o monotonie exasperantă. Pe fondul acestei muzici, urechea lui desluși răsuflările celor din jur, trădînd teama unora și emoția Încordată a altora. Domnișoara Pantil avea un fel ciudat de a respira, cu un șuier uscat, pe cînd răsuflarea domnului Cost era egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Nici vorbă de act unic, grandios și creator; nici vorbă de popor ales și nici măcar de vreo specie sau planetă aleasă: doar tentative incerte și În general puțin convingătoare, mai peste tot În univers. În plus, totul era de o monotonie lugubră. ADN-ul bacteriilor marțiene părea riguros identic cu ADN-ul bacteriilor terestre. Această constatare, mai ales, Îl cufundă Într-o ușoară tristețe, care, În sine, era deja un simptom depresiv. Un cercetător În stare normală, un cercetător În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
păr, o urnă. Pur și simplu s-a dus. — A fost decizia ta, Joséphine. Ai semnat pentru asta. — Posibil. Și de-atunci nu trece o oră fără să mă-ntreb de ce. Să fi fost un simplu om plictisit de veșnica monotonie a zilelor? Unul care-a suferit prea mult și voia să uite? Ori poate un criminal bântuit de mustrările de conștiință? Știi, ieri am descoperit Într-un colț de sertar, sub o latură ușor desprinsă, un fragment de bilet de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
niște structuri disciplinate de hidrocarburi. Ți-ai găsit! Întinsă pe lungimea a douăzeci și șapte de kilometri, autostrada era o simplă conductă cenușie În cerc, pe alocuri ruginită, cu câteva semne de circulație așezate acolo mai mult pentru a alunga monotonia decât pentru a semnala ceva, pentru că nu aveai cum să rătăcești drumul. „Hei, ați văzut?“ am strigat „În dreapta e un grup de fermioni!“ „Nu-l deranja pe tata, trebuie să fie atent la condus“, mi-a spus mama. Între timp
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se comportă Însă ca două pendule legate Între ele: urmăritul Îi transferă Încontinuu energia sa urmăritorului și, În timp, cei doi ajung să vibreze la unison. Cum Demiurgul nu făcea mai nimic, funcționând parcă după legile stricte ale unui angrenaj, monotonia existenței sale trecuse șoseaua și se impregnase În viața mea. Uneori, aveam chiar impresia că eram un șoarece pândind o pisică. După vreo patru zile, eram Închis Într-un cub de plictiseală groasă ca marmelada, căci dincolo, Kuznețov traversa În
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ca să primesc, în schimb, peisajul trezit al vecinătăților. Prohibite prilejuri feerice ? Revăd vârstele florilor, cerul, marea și arborii, redescopăr scenetele de gen puse la cale de geniul pietonilor ce-mi intersectează calea. Călătorie apăsătoare și fără spor, pedeapsă prelungită în monotonie și presimțiri negre. Mă poartă, cumva, spre funeralii sau cununie ? Încerc să-mi reamintesc reacțiile ei abrupte, gata s-o năruie. Restrânsă la orice atac al urâțeniei și iar elansată, mereu pe un tăiș fierbinte, prea fragilă pentru cenușiul compact
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
volumul scăzut din săpătură, transportul pământului excedentar, betonul, tencuiala, gura de vărsare... inginerul A.P. își cufundă fața în pătratul albastru al batistei, pe care o trece, de câteva ori, dinspre frunte pe obraji și pe gât. Curg secundele, căldura urcă, monotonia creșterilor mici, insesizabile, timpul încremenește, ziduri muiate, fragmentare, planșete fluide, brațele agățate de ele. Da, da... e vocea lui Tomski : „Mașina de scris... autorizație... Miliție... examen... mașinile de scris se prezintă la Miliție, da, m-au ținut trei ore, până
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]