2,953 matches
-
lucrurile. De altfel, faci progrese în psihologie. Mă pricepeam să profit de vanitatea fiecăruia, ca să sufere mai puțin, vorbind de lucruri cu totul fără legătură. La unul am găsit vizite și gazda a întrebuințat toate șireteniile ca să nu afle nimic musafirii de alături. Aiurea am găsit bolnavi și în altă parte amor! Apoi obiectele pe care vor să le dosească, lacrimile ce curg ca să scape câte un obiect devenit deodată pentru ei de o importanță extraordinară (poate că e o amintire
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ne supere cea mai mică neatenție care ni s-ar arăta. Într-un salon mare au intrat vreo patruzeci de persoane. În sfârșit, a apărut și gazda, grav, zâmbitor, dar distant și a început să dea pe rând mâna tinerilor musafiri, oprin-du-se mai mult la cei pe care îi cunoștea. La Ioana s-a mărginit cu o strângere de mână și cu o ușoară aplecare a capului. Ioana i-a răspuns cu un zâmbet, iar domnul X a trecut mai departe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sunt binefăcătoare cuvintele cele mai neînsemnate. Oricât de caraghios ar fi, cuvintele convenționale pe care ți le spun străinii când îți moare cineva drag sunt binecuvântate, și nu este numai o farsă faptul de a primi în salon pe toți musafirii. M-am spovedit poate și pentru că speram ca prin plângerea mea să împiedic legătura dintre ei sau să distrug tot ce se întîmplase până acum. Dar nu era acesta esențialul. Ioana avusese dreptate: suferința din pricina ei a fost un motiv
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
începe travaliul lor de alterare. Împrejurul lui Viky, flori multe, toată Cavama a fost epuizată de flori și puse în valoare, pentru ca fiecare să fie văzută. La un capăt, loc pentru colive și lumânări, iar în preajmă, cât mai mulți musafiri. Să vie toți cei ce au cunoscut pe Viky. Și cunoștințele ei mai vagi sau ale doamnei Axente. Și chiar străinii. Toți n-au decât de câștigat văzând o fată așa de frumoasă, de care doamna Axente poate spune cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca un palat, înconjurată de grădini de florării - cu un iaz colosal în mijlocul grădinilor, cu un pod frumos peste iaz, cu bănci și chioșcuri prin grădini. La masă ne chema cu un clopot. Uneori la masă erau câte 40 de musafiri. Și azi parcă-mi aduc aminte de lucruri de pe altă lume. De-atunci n-am mai văzut așa viață bogată lipsită de griji, frumoasă și plină. Mi-aduc aminte de femeia proprietarului, care avea ampiruri făcute numai din dantelă. Peste
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
noi, a complimentat-o în felul ei: Ia uitați-vă la dânsa ce ochi are, să nu fie de deochi!" Adela, împurpurată și stânjenită, era acum fata de altădată. Grație ospitalității obișnuite la această mănăstire și drepturilor mele câștigate de musafir vechi, dar desigur mai ales grație ochilor Adelei, maica arhondară se purtă cu noi ca și cu un revizor eparhial. Prânzul și cina au fost adevărate banchete, prezidate de ea cu o însuflețire mai vie decât i-o cunoșteam: maica
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fată ori o văduvă tânără, care stă singură într-o casă, ar închiria o odaie unui militar, faptul ar produce scandal, și nenorocita ar fi ostracizată. La mănăstiri, același fapt trece drept foarte natural. Măicuța își exercită un drept: "Are musafiri în gazdă". Considerațiilor mele etico-sociologice, puțin cam acre, Adela le-a pus o concluzie de o indulgentă ironie: "Sărăcuțele!" Eram așteptați cu prânzul. Am fost serviți aparte, dar maica arhondară ne ceru învoirea să mai aducă, "dacă nu ne supără
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Considerațiilor mele etico-sociologice, puțin cam acre, Adela le-a pus o concluzie de o indulgentă ironie: "Sărăcuțele!" Eram așteptați cu prânzul. Am fost serviți aparte, dar maica arhondară ne ceru învoirea să mai aducă, "dacă nu ne supără", încă un "musafir", un "prieten vechi" al ei, domnul Dimitriu. Era un vestit excursionist, un bărbat de vreo șaizeci de ani, dar superb de sănătate și veselie, tăiat în proporții ciclopice, cu o față de satir bătrân, încadrată într-o barbă gălbuie, rară, și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
joben de mătase s-a materializat, din aer, lângă mine, foarte jos, în stânga, și escorta mea specială, numai teoretic neoficializată, a rânjit în sus, către mine; o clipă am crezut că o să-și vâre mâna în mâna mea. Cei trei musafiri și singurul meu prieten au rămas afară, în hol, în timp ce eu am făcut o sumară inspecție în apartament. Ferestrele erau toate zăvorâte, cele două aparate de aer condiționat puse pe „Închis“ și prima gură de aer pe care o inhalai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
M-am oprit aici, slavă Domnului. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul și, asemenea tuturor ipohondrilor, am fost vizitat de ideea că asemenea discursuri generează crizele de inimă. Nici până în ziua de azi n-am idee cum au reacționat musafirii la izbucnirea mea, la micul șuvoi de invective cu care i-am gratificat. Primul detaliu exterior de care am devenit conștient a fost zgomotul universal familiar de țevi care ghiorăie. Venea din celălalt capăt al apartamentului. M-am uitat de jur împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
a holului, întrebându-mă ce să fac cu jurnalul lui Seymour, care, mă grăbesc să spun, era obiectul pe care-l luasem de deasupra genții de voiaj. Primul meu gând constructiv a fost să îl ascund, până ce aveau să plece musafirii. Mi s-a părut o idee bună să intru în baie și să-l arunc în coșul de rufe murdare. Totuși, după ce m-am gândit mai bine, am hotărât să intru în baie, să citesc câteva fragmente din el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
simpla forță ar fi putut să încuie locul acela pe veci. Următoarea mea oprire a fost la bucătărie. Din fericire, bucătăria se deschidea direct din hol, astfel încât n-a mai trebuit să trec prin living-room și să dau ochii cu musafirii mei. Când am intrat în bucătărie, o dată cu închiderea ușii batante în urma mea, mi-am scos tunica și am aruncat-o pe masa smălțuită. S-ar fi zis că îmi consumasem întreaga energie doar scoțându-mi haina, și acum stăteam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
tava și am dat să ies din bucătărie, n-am simțit nici una dintre metamorfozele uzuale. Simțeam doar o necunoscută până acum căldură de la stomac, și asta era tot. În living-room nu se produsese nici o schimbare de bun augur în comportamentul musafirilor mei, cu excepția faptului înviorător că unchiul tatălui miresei se alăturase grupului. Se cuibărise în vechiul fotoliu al răposatului meu buldog. Piciorușele îi erau încrucișate, părul pieptănat, pata de sos la fel de frapantă și - luați aminte! - trabucul era aprins. Ne-am salutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se închidea în urma lor. M-am întors în apartament, foarte nesigur pe picioare, încercând pe drum să-mi deschei nasturii tunicii, sau trăgând de ea ca s-o deschid. Întoarcerea mea în living-room a fost salutată fără rețineri de singurul musafir care mai rămăsese - și de care uitasem cu totul. Când am intrat în cameră a înălțat în direcția mea paharul pe jumătate plin. De fapt, literalmente l-a fluturat spre mine, mișcându-și capul în sus și-n jos de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pe canapea, drept în fața lui, și am terminat, în fine, cu descheiatul tunicii. — N-ai o casă a dumitale unde să te duci? l-am întrebat. Cine are grijă de dumneata? Porumbeii din parc? Ca răspuns la aceste întrebări provocatoare, musafirul meu a continuat să toasteze cu și mai mult entuziasm, ridicând spre mine paharul cu Tom Collins de parcă ar fi fost o cană cu bere. Am închis ochii, m-am întins pe canapea, ridicându-mi picioarele și zăcând la orizontală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
numele lui Dumnezeu - eu, Charlotte, Boo Boo, Waker, Walt, întreaga familie. M-am uitat la scrumiera de cositor de pe măsuța de cafea. — Charlotte nu i-a spus o vorbă lui Seymour în legătură cu acest incident. Nici un cuvânt. L-am măsurat pe musafirul meu, așteptând să mă contrazică, să mă facă mincinos. Bineînțeles că sunt un mincinos. Charlotte n-a înțeles niciodată de ce a aruncat Seymour cu piatra în ea. Dar musafirul meu nu m-a contrazis. Dimpotrivă. Mi-a rânjit încurajator, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lui Seymour în legătură cu acest incident. Nici un cuvânt. L-am măsurat pe musafirul meu, așteptând să mă contrazică, să mă facă mincinos. Bineînțeles că sunt un mincinos. Charlotte n-a înțeles niciodată de ce a aruncat Seymour cu piatra în ea. Dar musafirul meu nu m-a contrazis. Dimpotrivă. Mi-a rânjit încurajator, de parcă tot ce mai aveam de spus în legătură cu acest subiect ar fi reprezentat pentru el adevărul absolut. M-am ridicat și am ieșit din cameră. Îmi amintesc că, la jumătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Îmi aduc aminte că am stat multă vreme pe marginea patului. Pe urmă, mânat de o sete devastatoare, am gravitat lent spre living-room, sperând să mai găsesc în cana de pe măsuța de cafea niște rămășițe lichide și reci. Ultimul meu musafir părăsise, evident, apartamentul. Doar paharul lui gol și mucul trabucului, în scrumiera de cositor, arătau că existase cândva. Cred că mucul trabucului său ar trebui oferit lui Seymour în chip de cadou de nuntă, așa cum se obișnuiește. Doar mucul, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
vodevil și petrecerea era o ocazie tristă și festivă în același timp. Noi doi am căpătat permisiunea de a coborî din pat, în jurul orei unsprezece, și de a arunca o privire. A fost mai mult decât o privire. La cererea musafirilor, și fără nici o obiecție din partea noastră, am dansat, am cântat, întâi pe rând, pe urmă împreună, așa cum procedează adeseori copiii de felul nostru. Dar cea mai mare parte din timp am stat și ne-am uitat. Pe la două noaptea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și fără nici o obiecție din partea noastră, am dansat, am cântat, întâi pe rând, pe urmă împreună, așa cum procedează adeseori copiii de felul nostru. Dar cea mai mare parte din timp am stat și ne-am uitat. Pe la două noaptea, când musafirii au început să plece, Seymour a rugat-o pe Bessie - mama noastră - să-i dea voie să aducă el paltoanele celor ce plecau și care erau atârnate, împăturite, aruncate, îngrămădite pretutindeni în micul nostru apartament, chiar și pe paturile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să aducă el paltoanele celor ce plecau și care erau atârnate, împăturite, aruncate, îngrămădite pretutindeni în micul nostru apartament, chiar și pe paturile în care dormeau surorile noastre mai mici. Seymour și cu mine cunoșteam foarte bine vreo doisprezece dintre musafiri, pe vreo zece dintre ei îi știam din vedere sau din auzite, iar restul ne erau complet necunoscuți. Când sosise lumea, noi eram în pat. Dar pentru că urmărise musafirii timp de vreo trei ore, pentru că le zâmbise și pentru că, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mici. Seymour și cu mine cunoșteam foarte bine vreo doisprezece dintre musafiri, pe vreo zece dintre ei îi știam din vedere sau din auzite, iar restul ne erau complet necunoscuți. Când sosise lumea, noi eram în pat. Dar pentru că urmărise musafirii timp de vreo trei ore, pentru că le zâmbise și pentru că, așa cred, îi iubea, Seymour - fără să pună vreo întrebare - a adus aproape tuturor musafirilor, fără să greșească, paltoanele care le aparțineau, câte unul sau câte două odată, iar bărbaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
restul ne erau complet necunoscuți. Când sosise lumea, noi eram în pat. Dar pentru că urmărise musafirii timp de vreo trei ore, pentru că le zâmbise și pentru că, așa cred, îi iubea, Seymour - fără să pună vreo întrebare - a adus aproape tuturor musafirilor, fără să greșească, paltoanele care le aparțineau, câte unul sau câte două odată, iar bărbaților toate pălăriile care erau ale lor. (Cu pălăriile femeilor a avut oarecare greutăți.) Nu vreau să spun neapărat că o asemenea performanță e tipică pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
tânăr. Chiar dacă o să se înconjoare de o îngrijire excepțională, nu poate să aibă în față altceva decât de perspectiva a cincizeci de ani de activitate în campus, plină de succes.) Cea de-a treia categorie de tineri care vor constitui musafirii mei constanți din momentul în care poemele lui Seymour vor fi despachetate și etichetate presupune un paragraf special. Ar fi absurd să pretindem că atracția spre poezie a celor mai mulți tineri e mult depășită de atracția lor pentru acele detalii, multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
julit era al tău, dar îți și distrăgea atenția, atunci când o distragere se dovedește necesară. Gravitatea lui la petrecerile de ziua copiilor, petreceri-surpriză, nu-i afecta prea mult pe aceștia, nu mai mult decât veselia lui surâzătoare când participa ca musafir la o primă comuniune sau la o bar mizvah. Și nu cred că aici vorbește fratele pornit împotriva lui. Oamenii care nu-l cunoșteau, sau îl cunoșteau foarte puțin, sau numai ca pe un Copil-Celebritate-Radiofonică, fostă sau actuală, erau uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]