1,621 matches
-
regretat de toți... hoții" ne spuse el; "a fost providența acestor onorabili industriași." În anul de grație 1864, la a șasea aniversare a preafericitei domnii a Alteței Sale Serenisime Alexandru Ioan Cuza, primul cu acest nume, o bandă de răufăcători năpădise împrejurimile Bucureștiului și lua chiar orașul și mahalalele drept teatru al isprăvilor sale. Banda păruse imposibil de prins până atunci, în ciuda urmăririlor ostentative ale unei poliții pe cât de vigilente, tot pe-atât de incoruptibile: după cum se va vedea. Dar tâlhăria
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
crearea unui port la Marea Neagră? Nu se știe oare că România nu se învecinează cu această mare decât prin fâșia de pământ luată Basarabiei după Tratatul de la Paris, din 1856? Această fâșie strâmtă, aflată pe malul stâng al Dunării, e năpădită de apele stătătoare ale fluviului, acoperită de mlaștini, de țânțari și de lăcuste; este în același timp lipsită de drumuri, până într-atât încât nu-i pot fi explorate stepele mișcătoare decât cu ajutorul unui cal viguros. S-a uitat că
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
să respecte măsurile luate fac să sporească din ce în ce mai mult teama ca Bucureștii să nu împărtășească aceeași soartă ca Iașii, cu toate că o treime din locuitorii săi s-au și împrăștiat și că fuga nu contenește defel. Într-adevăr, toate ulițele sunt năpădite de căruțe încărcate cu obiecte prețioase, cu mobile etc. și drumurile sunt pline de fugari; dar, cum boala bântuie aproape peste tot, se văd locuitorii alergând în toate părțile, fără a ști unde a se așeza. În această stare de
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
în Europa explică actuala viteză de difuzare a epidemiilor. De aceea, în ultima vreme, epidemiile nu se mai propagă de preferință pe uscat, ci vin mai ales de pe mare"447. Așa se face că, de data asta, holera care a năpădit ținuturile românești n-a mai trecut Dunărea sau Prutul, cum se întîmplase aproape de regulă până atunci, ci a debarcat la Galați. Chiar înainte de ivirea aici a primului caz de holeră, Direcția generală a serviciului nostru sanitar dăduse alarma; la sesizarea
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
ochii nu-l ascultă. Simți frigul cum îi sărută obrajii și îl mângâie ușor pe creștet. Așteptă. Va fugi când ai lui vor dormi la prânz. Deschise ușa magaziei. Zăpada spulberată îl lovi în față și îi făcu sângele să năpădească în obraji. Respira. Se simți în siguranță după ce a ieșit din curte, acum nu mai era nici un pericol. Putea merge la bunica să-i simtă îmbrățișarea și să asculte vocea plină de poveste a bunicului. Urcase la jumătatea dealului care
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pală de nisip izbită de vânt în geamuri. În lumina slabă a dimineții de iarnă, mașina înainta, se legăna, târânduse cu chiu' cu vai, hodorogind din toate încheieturile. Janine își privi bărbatul. Marcel avea chipul unui păun îmbufnat: fruntea îngustă, năpădită de smocuri de păr încărunțit, nasul lat, gura ușor strâmbă. Când treceau peste vreo hârtoapă, îl simțea cum tresare lângă umărul ei. Apoi lăsa iar săi atârne moale trupul greoi și picioarele rășchirate, în ochi cu o privire fixă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de oboseala lui, în timp ce ea însăși se lupta fără vlagă cu fierbințeala ce-i cuprinsese trupul. Se târî apoi până la pat, urmată curând de Marcel, și stinse lumina fără să-l mai întrebe. Camera era înghețată. Janine simțea cum o năpădește frigul, pe măsură ce febra urca. Respira'greu, sângele îi zvâcnea în vine, dar nu izbutea să se încălzească; o teamă neștiută creștea în ea. Se răsucea pe toate părțile în patul vechi de fier care trosnea sub greutatea ei. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lui. Îl strigă cu toată ființa. Avea și ea nevoie de el, de puterea lui, de micile lui manii, îi era și ei frică de moarte. Dacă mi-aș putea stăpâni această frică, aș fi fericită..." Deodată simți cum o năpădește o spaimă fără nume. Se depărtă de Marcel. Nu, nu putea să-și stăpânească teama, nu era fericită, va muri fără să-și fi aflat izbăvirea. O durea inima, simțea cum se înăbușe sub o povară uriașă sub care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nopții se abate asupra lor năpraznic, înghețându-i unul câte unul în scoicile lor de sare, locuitori nocturni ai unei banchize uscate, eschimoși negri dârdâind în igluurile lor cubice. Da, negri, căci poartă lungi veșminte negre, iar sarea care-i năpădește până-n vârful unghiilor, sarea amăruie care le scrâșnește între dinți în timp ce dorm, cufundați în somnul polar al nopților, sarea pe care o beau o dată cu apa singurului izvor, aflat în adâncul unei crestături strălucitoare, lasă uneori pe straiele lor întunecate lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
a omorât pe văru-său cu un cosor. Cum ai tăia un berbec: hârști, și gata! Balducci se prefăcu a-și trece un tăiș peste beregată, și arabul îl urmărea acum atent, cu un fel de neliniște. Daru simți cum îl năpădește un val de mânie împotriva acestui om, împotriva tuturor oamenilor, a răutății lor jalnice, a urii lor neistovite, a setei lor de sânge. Dar ceainicul bolborosea pe plită. Îi turnă iar ceai lui Balducci, șovăi, apoi îi turnă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Daru știa că, departe de acest deșert, nici unul și nici celălalt n-ar fi putut trăi cu adevărat. Când se ridică de pe divan, din sala de clasă nu se auzea nici cel mai mic zgomot. Îl uimi bucuria care-l năpădise la gândul că arabul a fugit, că este iar singur și că nu mai are de luat nici o hotărâre. Dar prizonierul era tot acolo. Doar că se culcase cât era de lung între sobă și catedră, și, cu ochii deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
declarau străine de orice spirit de partid. Dar toate făceau caz de independența lor de opinii. Cât era săptămâna de mare, Jonas umbla cu buzunarele doldora de scrisori, la care nu mai apuca să răspundă la timp și care îl năpădeau întruna. Răspundea celor mai stăruitoare, care veneau în general de la necunoscuți, punându-le deoparte, în așteptarea unui moment mai prielnic, pe cele la care voia să răspundă pe îndelete, adică pe acelea care-i fuseseră trimise de prieteni. De atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea să lepede din el tot acel ținut, tristețea întinderilor sale uriașe, lumina verde tulbure a pădurilor, clipocitul nocturn al marilor fluvii pustii. Pământul acesta era prea mare, aici sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fie îngrijiți cum se cuvine și tăiați la timp arborii, spune Vasari. Gonea grădinarul, cum vedea că se apucă să sape în jurul lor, să-i curețe. Nici măcar smochinii nu reușea să-i curețe de uscături. Nu tăia nici vița care năpădise casa și îneca zidurile. Se simțea bine, se spune, în mijlocul naturii libere, rodind sălbatic. Crengile se aplecau până la pământ, grele de fructe, nu le culegea nimeni. Cădeau, putrezeau, într-o pădure fără capăt, neschimbată de veacuri. Sute de copaci s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg. Zac undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc, palide baghete muzicale. Legănare confuză. Mă gândesc la Simonetta Vespucci, la trecutul fastuos, la Sia, la trecutul apropiat și tulbure
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții, în neștire. Descărcând totul, totul. Neputință și ură și complicitate.“ Colegul Vornicu, nebărbierit, buzele mult subțiate, dunga mustății nesigură, perii rebeli năpădind pungile fălcilor, gura, gâtul, bărbia. Ochii acoperiți, sprâncene zburlite, mâinile moi, cu palme umede, ieșind din manșete scorțoase. Cămașă albă, cu mâneci lungi, descheiată, fără cravată. Colegul Manole tăifăsuiește cu colegul Vornicu, în fața biroului plin de fișe hașurate. — Știi, plecăm
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acolo nu pot merge... Acolo presimt că am să mor... Și nu vreau să mor! Trebuie să trăiesc! Căzu pe pat, cu obrajii în palme, biruit de lacrimi. Căpitanul era înduioșat și simțea că, dacă ar deschide gura, l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în care și-a zdrobit pumnii bătând zadarnic. Neputința în fața vieții acuma mai mult îl îngrozea decât îl revolta. Conștiința că toate năzuințele și strădaniile lui sunt tot așa de neputincioase și fără rost ca și zvârcolirile unei râme îi năpădea din ce în ce sufletul, împreună cu constatarea amară că viața omului e insuportabilă dacă n-are un reazem solid, care să ție veșnic dreaptă cumpăna între lumea dinlăuntru și cea de afară... Când deschise iar ochii, într-un târziu, văzu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pentru că mâine, pe vremea aceasta, corpul lui va fi îngropat în pământ sau va atârna undeva, iar mintea lui, care își dă seama de toate acestea, mâine nu va mai naște nici un gând, ci va fi grămăjoară de creieri morți, năpădiți de sânge închegat... Și totuși hârtia râdea pe masă, parcă ar mai fi fost vreo speranță undeva... Apostol Bologa depăna amintiri de prin romane și cronici, unde, în clipa supremă, sosește în goana calului solul aducător de iertare și de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
doare cel mai mult este că n-aveți minte. Aveți pretenții de intelectuali, dar sunteți ultimii oameni din sat, din lume, de pe pămậnt : “Casa părintească nu se vinde, Încă vin colindători să o colinde.” Cui săi spui asta? Unor creiere năpădite de buruienile economiei de piață, unor nenorociți care-și zic frați în Domnul, dar își neagă sậngele, își nesocotesc aproapele, pentru a-și afișa sậmbetele țoalele lor noi, ideile lor prostești, mașinile lor scumpe și prostia care nu doare încă
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
spate. Mansarda de luptă a scriitorului este câmpul de luptă al tuturor îndoielilor. Niciodată nu știm ce să aruncăm din nacela vieții. Omul a dat paradisul pe cunoaștere. Îndoiala înseamnă chin. Dar și șansa profunzimii. Cele mai profunde gânduri mă năpădesc când nu am nici un creion prin preajmă. Sufletul continuă să se joace cu noi de-a v-ați ascunselea. Cosmicitatea este libertatea noastră tutelară. Plimbarea cea mai profundă este când nu vrei să ajungi nicăieri. Avem nostalgia revelațiilor din zorii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
sătul de rușine și cufundat în ticăloșia mea. 16. Și dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmărești ca un leu, mă lovești cu lucruri de mirat. 17. Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îți crește mînia împotriva mea și mă năpădești cu o droaie de nenorociri. 18. Pentru ce m-ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aș fi murit, și ochiul să nu mă fi văzut! 19. Aș fi ca și cum n-aș fi fost, și din pîntecele mamei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
cu vază. 9. Dădeai afară pe văduve cu mîinile goale și brațele orfanilor le frîngeai. 10. Pentru aceea ești înconjurat de curse și te-a apucat groaza dintr-o dată. 11. Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc? 12. Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Privește vîrful stelelor, ce înalt este. 13. Și tu zici: "Ce știe Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori? 14. Îl înfășoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Ne-au învins ploile Nu suntem în orașul ploilor totale, Dar, totuși, ne simțim ca -ntr-un infern, Deși, ne-apasă gândul ca o vertebră-n stern Ne facem azi, iluzii și vise capitale. Ne-au năpădit din alte galaxii Și viituri, dar și un șir de neglijențe Mai vrem ca-n Evul Mediu indulgențe Să ne absolve Domnul de prostii. De umbre și vedenii câte-n lună, Dar, apele vin peste noi în valuri, Și parcă
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93375]
-
despre condiția mea. Căci apar Monștrii. Nici ei nu știu cine sânt și de ce putere sânt însuflețiți. N-au instinct de conservare. Păsări de foc, diavoli estropiați, zombies, mumii, vârcolaci, legiuni de inomabile nevertebrate se azvârl înainte, scuipă sfere de flacără, te năpădesc cu duhori sulfuroase. îi extermin cu zecile, eliberând limbi de jad din magicul caduceu, alunec rapid prin ținutul melancoliei, cu cîte-un copăcel închircit pe alocuri, mă feresc de văpăile dureroase ale celor care-mi vor sângele. Când sânt atins, viața
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]