2,311 matches
-
balele ei otrăvite și puturoase. Dacă aveam un pistol îi trăgeam șase gloanțe în fundul lui abject, și niciodată n-aș fi dormit apoi mai bine ca în noaptea care ar fi urmat. ― Ce e cu dumneavoastră? zise milițianul atât de nedumerit, că uită să mai schimbe culorile, și mașinile se îngrămădiseră de-o parte și de alta a bulevardului. M-am trezit ca dintr-o beție. Am luat-o spre mașina mea, m-am urcat și am pornit și eu în
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
înțeleg cum de n-am murit sau nu mi-am rupt picioarele. Spre prânz s-a afișat în hol lista celor reușiți la examenul pentru bursă. Eram în capul ei, pe toată școala, cu media generală zece. M-am îndepărtat nedumerit: atunci de ce a ieșit așa de prost la Miroși?! Fuseseră acolo examenele mai grele? Și dacă și la Cîmpu-Lung ași fi ieșit ca aici? Mai poate cineva să spună că n-ar fi fost tot așa!? Și în minte îmi
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
spunea că la tezele lui (și avea dreptate) temele erau în așa fel concepute de el încît nici dacă ai fi stat liber cu manualul pe bancă și tot nii ți-ar fi folosit la ceva. În acest timp priviri nedumerite, dar nu admirative se ridicau spre mine. Stăteam mai în spate și cei din față se răsuciseră și se uitau increduli, nu prea curioși, strâmbi ca în fața oricărei întîmplări care iese din albia obișnuinței: dacă putusem învăța de zece (fiindcă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
decât asta, ar fi ieșit gălăgie mare..." Făcusem într-adevăr acel drum, după tata cel puțin bizar, și nu era aurită acea carte în patru volume, cu care mă întorsesem, dimpotrivă, avea un titlu pe care el îl silabisise absolut nedumerit: Victor... Victor... Da, asta mai înțelegea, Victor, cum să nu, pe mulți îi chema așa, dar Hugo... și pe urmă, Mi-ze-ra-bi-lii... Se strâmbase foarte supărat și-și văzuse de caii lui. Și el vroia acuma să-mi spună mie că
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
chipul îmi părea lipsit de farmec, ba chiar aspru. Timid, am vrut s-o sărut pe frunte. Fata mă împinse și, lăsînd întredeschisă ușa, ieși afară pe culoar. Zvîrlind peste umăr o poruncă înăbușită, o luă înainte. Am urmat-o nedumerit. Fata apăsă o clanță. - Aici, șopti ea, la mine nu se poate. N-am înțeles ce nu se poate, așa că i-am pus o întrebare cam tîmpită: - Sîntem în vizită la cineva? Răspunsul îmi sună batjocoritor: - Acuși, acuși se întoarce
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
urmau să treacă și că nimeni n-avea să clintească nimănui vreun fir de păr. Se ridică Încet și cuprinse cu ochii apele leneșe care parcă nu mai Îndrăzneau să curgă. Nici măcar bușteni nu pluteau pe oglinda apei, darămite vapoare... Nedumerit și Încruntat, omul Își duse mâinile spre tâmple. De prea marele zgomot Îndurat pe drum, urechile Îi sângeraseră. Îndreptă palmele Înroșite către cerul plumburiu și, pentru că știa că nu vede nimeni ce face el acolo, nu-i fu rușine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
drumul de pământ spre codrul de la Miazănoapte, Îi căzu sufletul În țărână. Era, așa, ca o goambă străvezie, ca o bășică umplută cu apă ce făcea, clătinându-se, să se miște Învelișul moale și subțire. Enin cel tânăr se opri nedumerit și speriat, apoi se așeză lângă sufletul său care se zbuciuma și părea că vrea să spargă pielița gingașă și să se reverse. Plecase de acasă năuc, dar Încruntat și hotărât. El nu știa prea bine dacă o iubea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mațele și oscioarele unui porumbel ce odihnise până atunci Într-un borcan cu formol, iar În mâna stângă ținea, fără să știe, două coaste de om și câteva vertebre. Directorul Încremenise, iar Albu de la Pionieri a clipit de câteva ori nedumerit. Așa de repede se petrecuseră lucrurile, că nu era prea sigur de adevărul lor și n-avea de gând să se facă de râs cerând amănunte. Așa că a zis ceva, mai mult ca să nu tacă: „Cald aici la dumneavoastră... Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
subțire al barierei Închise atârnau doi copii; În spatele a toate, mare, cu ochii ferestrelor sparți și găuriți, cu streașina strâmbată de ploi și de soare, rânjea casa. În alt rând, pe Plocon se ivi un chip bărbos, vesel, dar și nedumerit. Omul ședea la o masă Încărcată din belșug și Înălța bucuros către nu se știe cine o damigeană Îmbrăcată În răchită Împletită. În jurul lui ploua cu bani. De-a stânga și de-a dreapta omului stăteau doi jandarmi: unul dădea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dacă nu primești ceva rele prin scrisori, n-ai de ce să-ți fie frică, doar te știi cu sufletul curat.” Omul care lucrase pentru liniștea populației fusese boul de Mișu, care făcuse Încurcătura. Poștașul chiar crezuse, pesemne, ce-i spusese nedumeritului, căci nu s-a obosit să caute și alți vinovați. Și rău a făcut, căci ar fi scăpat, poate, de pușcărie. Era prin august, când muncile agricole intrau Într-un soi de pauză. Țăranii mai răsăriți plecau la băi (hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
venea să cred că toate acestea mi se Întâmplă mie și nu altuia. Nu-mi Încăpea În cap gândul că puteam atât de repede și ușor crăpa. În timp ce hărăbaia se rostogolea, chiar am avut timp să mă simt indignat și nedumerit. Însă după cum bine vedeți, am apucat ani mulți după aceea. Și nu numai eu: toți, domnule. Pe ăi din cabină, forța centrifugă, inculților, i-a azvârlit pe marginea drumului. Pe noi, cei din spate, În șanțul În care se Împiedicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zgomotele Încep din nou să se Împletească: toaca, scârțâitul chingilor, gemetele Înfundate din gulerul tău și clipocitul ce străbate dinspre bețivanul care se ușurează pe zidul bibliotecii. Amintindu-mi toate acestea și Încă altele, stam ca un bou În mijlocul curții, nedumerit și cu sfârșeala din suflet apăsându-mi amarnic plămânii și inima. Cândva uriaș, locul de joacă mi se părea acum de mărimea unei batiste pe care o capeți la Înmormântare, cu un bănuț de metal cusut Într-un colț. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
iepuroaicele care aveau pui neînțărcați și nu-i putuseră părăsi. Primarul se Înduioșase și-și jurase În sufletul lui că avea să le lase pe acele ființe să moară de bătrânețe. Apoi plecase hotărât către Câinaru și acuma stătea cam nedumerit și asculta tâmpeniile ălui tânăr despre putința și neputința lui Dumnezeu. Își drese glasul și rosti cu un ton oficial, ca acela pe care Îl folosea când Încheia căsătoriile: „Am venit să te anunț pe mata și pe tatăl matale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
străinătate să-și susțină cauza. Liniștit, Dordonea rupse documentul În bucăți mici, Îl azvârli peste gardul de sârmă Împletită În curtea păsărilor și trimise la dracu’ toate autoritățile și oficialitățile din țară și din lume. Cei trei plecară amețiți și nedumeriți, iar mai târziu, În șaretă, ajunseră la concluzia că profesorul pensionar era numai bun pentru cămașa de forță. Nici pe departe nu le trecu prin cap că peste Dordonea se așternuse fericirea. După un timp s-a prăpădit și nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Auzisem că erați în Azuchi. Ce vă aduce astăzi pe acest munte pustiu? Nu vorbea deloc ca un bătrân; glasul îi era foarte puternic, iar buzele sale se arcuiau într-un surâs continuu, netulburat. Dimpotrivă, Mitsuhide era cel ce părea nedumerit. Distras de ochii pătrunzători care străluceau pe sub fruntea senină a bătrânului, răspunse ezitant: — Sunteți Doctorul Manase, nu-i așa? Stau câteva zile la Castelul Sakamoto și m-am gândit că o mică plimbare pe munți m-ar înveseli, după tristețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
revenit de la Narumi la Hamamatsu. Pe de altă parte, armata Seniorului Katsuie, care ajunsese până la granița cu Omi, și-a oprit înaintarea. Hideyoshi zâmbi tăcut, apoi murmură, aproape neauzit: Văd că de data asta și Seniorul Ieyasu a fost cam nedumerit. Desigur, nu e decât o consecință indirectă, dar reiese că nevoia de a-l opri pe Ieyasu a dispersat puterea militară a lui Mitsuhide. Cât de întristați trebuie să fie războinicii clanului Tokugawa pentru că au fost nevoiți să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
când privesc situația așa cum ai explicat-o tu, reiese că am mers prea departe. Și, în acest sens, am greșit. Inuchiyo, las totul în seama ta. Negocierile se încheiară pe loc. Hideyoshi vorbise atât de franc, încât mesagerii erau cam nedumeriți, dar Inuchiyo îl cunoștea bine pe Hideyoshi. — Îți sunt foarte recunoscător. Simplul fapt de a auzi acest lucru face să fi meritat tot drumul din miazănoapte până aici, spuse el, cu mare satisfacție. Fuwa și Kanamori, însă, nu-și manifestau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cum arătase cu doar câteva minute în urmă. Armata clanului Sakuma numărase opt mii de oameni, dar mai rămăseseră doar vreo treime din ei. Ceilalți erau fie morți, fie răniți, fie dezertaseră. Cei rămași erau soldați în dezordine sau comandanți nedumeriți, iar urletele lor de derută făceau situația și mai nenorocită decât era. Se vedea clar că frații mai tineri ai lui Genba nu erau capabili să organizeze haosul. Majoritatea ofițerilor superiori muriseră. Diversele subunități nu mai aveau comandanți, iar soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scund - general, se vedea bine - în armură cu mantie de culoarea prunei, intrând nonșalant în bucătărie și strigând ca și cum ar fi făcut parte din familia stăpânului: — Hei! Doamna Maeda e aici? Unde-i? Nimeni nu știa unde era. Toți păreau nedumeriți dar, la vederea bastonului auriu de comandă și a săbiei oficiale, se grăbiră să îngenuncheze, cu plecăciuni. Trebuia să fie un general de mare rang, dar nimeni nu-l mai văzuse prin clanul Maeda. — Ei, Doamnă Maeda, unde ești? Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ta și doamnele din Himeji au devenit bune prietene. Te rog să nu-ți faci nici o grijă în privința asta. De asemenea, deși soțul tău a cunoscut câteva momente de mare încercare în această ultimă campanie, nu s-a arătat deloc nedumerit dacă să avanseze sau să se retragă și se poate spune că tabăra Maeda a ieșit din luptă neînvinsă. Soția lui Inuchiyo își lipi palmele una de alta, sub fruntea plecată. În acel moment intră Inuchiyo, căutându-și soția, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nepotului meu și voi avea toată grija de el”. Și eu și tata auzim vorbele răspicate spuse de director, dar parcă nu ne vine să credem. Nu știm dacă trebuie să plecăm din birou, sau să mai rămânem. Văzându-ne nedumeriți, Paul Constantinescu îi întinde tatei mâna în semn de rămas bun și ne spune și mai răspicat: „Domnule, lasă băiatul aici și vom vedea ce putem face acum. E păcat ca un asemenea băiat să rămână la coarnele plugului”. Și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
rădăcină, pentru a împiedica evaporarea apei din sol. Către ora 9, aud soneria și mă pomenesc față în față cu o persoană aproape corpolentă și cu părul cărunt care îmi zâmbește bucuros că m-a găsit acasă. Momentan sunt puțin nedumerit, dar mă lămuresc imediat ce văd anumite trăsături ale feței și timbrul vocii: e colegul Ionel V. Tasie, priponeștean de-al meu, care m-a căutat și într-o altă zi, negăsindu-mă acasă. Acum m-a găsit. L-am invitat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
cel mai hodorogit transportor spațial se învolburau în el, sălbatice dar mute, răscolindu-l. Apoi, tot așa cum apăruse, furtuna se liniști deodată, brusc. Găsise. Cu o grimasă răutăcioasă pe chip murmură: și acum să ne facem datoria... Birmaq receptă, destul de nedumerit, al doilea avertisment pe care i-l trimise secundul. Îi făcu semn să se liniștească, după care își întoarse privirea spre Kaan. Astfel putu să observe în decurs de câteva momente, destul de bine reliefat în mimica feței, toate stările prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
o părere peste marginea pădurii. Am privit spre soare. Când mi-am coborât ochii către locul unde ședea “lotrul”, am găsit doar iarba tologită la pământ, semn că cineva abia s-a ridicat din acel loc... Clipesc de câteva ori nedumerit și privesc în jur. Nici țipenie! --Te aștept pe Podul Gunoaielor, prietene! Grăbește pasul! - i-am auzit glasul, ca un ecou hăulit de văile codrului... Nici nu știu când am ajuns în locul unde mă aștepta gândul de veghe. În coasta
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
în culcușul nostru și s-o luăm la picior. Vorba ceea: drum la deal și drum la vale... - a vorbit bătrânul, oprindu-se la jumătatea gândului... Probabil că mi se vedea întrebarea pe chip, încât călugărul a remarcat: --Te văd nedumerit. Ai vreo întrebare? --Păi, drum la deal înțeleg, dar drum la vale?... --Aveam un gând, fiule. --Aștept să-l spui, sfințite. --Te-aș ruga ca astăzi după amiază să mă ajuți să sap grădina din poiană, că poate la primăvară oi
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]