KorAP: Find »[drukola/base=neliniștit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...111 >

2,766 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

mă culc. În loc de asta, s-a întins pe una din nenumăratele canapele. — Tipul m-a văzut în tufiș când îi făceam poze. Mama și-a dus mâna la gură, așa cum fac de obicei oamenii la televizor când vor să pară neliniștiți. Nici o grijă, a zis Helen. Am stat puțin de vorbă. Mi-a cerut numărul de telefon. Un nătărău, a adăugat cu un dispreț ucigător. Ăsta-i șpilul cu Helen: e foarte frumoasă. Bărbații, chiar și cei pe care îi urmărește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Eu: Situația n-arată prea bine în ceea ce te privește, dar sunt banii tăi. Putem încerca s-o găsim. Dă-i toate datele femeii în vârstă de acolo. — Trebuie să pari plictisită, i-a spus Helen mamei. Dar mama părea neliniștită. Observase că nu avea nici o replică. —Motor! a strigat Helen. Am intrat greoi, și Helen a spus: —Cu ce vă pot ajuta? M-am uitat la pagină. —Caut o femeie. Helen a spus: —Asta nu e casă de toleranță. N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
des era Aidan. Non-exclusiv, desigur. Mă întreba întotdeauna de toată lumea - de slujba lui Jacqui, de exercițiile de chitară electrică ale lui Shake etc. - pentru că, deși nu-i întâlnise niciodată, știa atât de multe despre ei. —E ca în Tânăr și neliniștit, sau așa ceva, spunea. Nu ne-am aventurat niciodată pe teritoriul lucrurilor serioase. Aveam întrebări - cum ar fi de ce nu mă sunase prima dată când îi dădusem cartea mea de vizită sau de ce spusese că mă dorise, dar nu credea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
de baie de pe marginea unui raft din apartamentul altcuiva. Nu era nici un mister aici. M-am dus să iau o perie să curăț cioburile, dar în bucătărioară m-a întâmpinat un alt miros, ceva dulce, insidios și apăsător. Am inspirat neliniștită. Era un soi de flori proaspăt culese. Îmi era cunoscut mirosul, doar că nu puteam să... și apoi mi-am dat seama. Erau crini, un parfum pe care îl detest - greu și putred, ca moartea. M-am uitat în jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
vreo jumătate de oră, m-a cuprins o panică bizară: deodată nu mai puteam să fiu în aceeași cameră cu acești oameni. Cred că o să plec acum, am zis, încercând să îmi maschez disperarea. Luke și Rachel m-au privit neliniștiți. — Cobor și te conduc la un taxi, a zis Rachel. Nu, nu ești îmbrăcată, mă duc eu, a zis Luke. Nu, vă rog, mă descurc. Am privit cu jind înspre ușă. Dacă nu ieșeam în curând, aveam să explodez. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
când pui bulbi în pământ în septembrie și florile ies după câteva luni bune, în primăvara următoare. Oamenii se înghesuiau să-și găsească loc lângă perete, încercând să se facă nevăzuți; frica plutea în aer. Până și eu mă simțeam neliniștită, ceea ce era o surpriză. După ce se întâmplase, aș fi crezut că o săpuneală în public avea să mă lase rece. Dar, de bună seamă, era un reflex condiționat; faptul că mă aflam în această cameră într-o dimineață de luni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
cred sincer că... Bărbații în negru plecau. În timp ce treceau pe lângă masa noastră, unul dintre ei a dat cu ochii de Rachel și a mai privit-o surprins. Avea o față suptă, tenul brăzdat de cicatrice vechi de la acnee, ochi căprui neliniștiți și păr lung, negru. N-ar fi făcut notă discordantă între cei de la Red Hot Chili Peppers. —Hei! a zis. Ne-am mai văzut? La întâlnirile de la St. Mark’s Place? Rachel, nu-i așa? Eu sunt Angelo. Și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
năucă, dintre somn și realitate, în care încercam zadarnic să mă agăț de realitate. De normalitate. —Di cum ai ÎNTRAT în crâșmă! Mi-am dat ZEAMA că ești un BĂRBAAAT extins, DE-A TREPTUL un barrrosan! —O, Doamne, iar începe. Neliniștită, Rachel și-a ridicat privirea spre tavan. Nu știu cum reziști, eu una nu pot. Am dat din umeri. Mie chiar îmi plăcea. Îmi ținea de urât fără a trebui să-l văd la față. Îmi tot bătea la ușă, dar eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
a zis: —La dracu’, am lucruri mai importante de făcut decât să conving niște imbecili să îmi cumpere produsele. Am o cifră de afaceri anuală de treizeci și patru de milioane de dolari. M-am temut de o reacție negativă din partea clienților. Neliniștită, m-am uitat după George, dar plecase să pupe în fund orice nătărău semifaimos care îi ieșea în cale. Desigur că Lauryn dispăruse și ea. —Vreau înghețată, a zis Candace, bosumflată. —Eh... bine. Mă duc să-ți iau. Teenie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Aidan de pe birou, mi-am pus-o în geantă și mi-am luat la revedere de la Teenie și Brooke. Capitolul 48tc "Capitolul 48" Aveam senzația că e noaptea dinaintea celei mai importante zile din viața mea. Eram nerăbdătoare, dar și neliniștită. Aidan, dacă nu răspunzi? Ce mă fac? Încotro s-o iau apoi? Când a sunat telefonul am tresărit. Era Kevin; am lăsat să răspundă robotul. —Anna, a zis, trebuie să vorbim, e foarte, foarte urgent. Sună-mă. Mi-a trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
spus să plec. Dar era prea târziu. O descuiam și acolo, în cutia poștală, mă aștepta o scrisoare, care îmi era adresată. Ca o bombă miniaturizată. Adresa expeditorului nu era scrisă pe plic, ceea ce era puțin straniu. Deja eram oarecum neliniștită. Cu atât mai mult când mi-am văzut numele și adresa: fuseseră scrise îngrijit - de mână. Cine mai trimite mesaje scrise de mână în zilele noastre? O femeie rațională nu ar deschide așa ceva. O femeie rațională l-ar arunca la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

eu că te readuc la tribul tău? Vei fi acolo peste o lună. Asta doar dacă nu vrei să mă însoțești la Tombuctu, apoi în Egipt. În chip de răspuns, s-a mulțumit să spună un „Inchallah!“1 enigmatic și neliniștit. Patru zile mai târziu treceam prin trecătoarea Corbilor, pe o vreme simțitor mai rece decât aș fi presupus pentru luna octombrie în care ne aflam. Când a trebuit să facem popas pentru noapte, gărzile au așezat tabăra într-o mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

chirurg. Sângele acela însemna nu doar moarte, ci și răni, suferință. Își duse mâna la traistă; poate că prezența lui era necesară pentru a vindeca, pentru a alina durerea, pentru a salva viața cuiva. Lurr mergea alături de el, supus, dar neliniștit, cu părul zbârlit și arătându-și colții. Valerius dădu ocol unui pin și deodată, la rădăcina unui tufiș, zări un chip schimonosit de groază și privirea teribilă a unor ochi larg deschiși, de un albastru spălăcit. Se opri; inima începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a fost acuzat de furt din banii publici, vrea să-l vadă mort. — Și Britannia? — O să ni se alăture. Cât despre Illiria, adică Dalmatia, Maesia și Pannonia... — Galba a trimis în Pannonia legiuni care îi sunt credincioase, îl întrerupse Vitellius, neliniștit. — Trebuia să le oprească la Roma, unde are destui dușmani. Galba face greșeli. Nu le-a plătit legiunilor din Italia sumele promise, ucide prea mulți suspecți de trădare, dintre care mulți sunt nevinovați... I-a decimat pe marinarii din Misenum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
intrară în pădure. Se opriră când ajunseră în vârful dealului. Valerius coborî de pe cal și legă frâul de o ramură. Se înveli cu pătura de blană, își luă traista și se așeză pe un buștean. Lurr se învârtea de colo-colo, neliniștit, adulmecând pământul de parcă ar fi dat de urma unui animal sălbatic. Valerius îl privi o vreme, apoi se dădu deoparte să-i facă loc lui Titus. Tăcuți, cei doi contemplară peisajul: câmpia imensă, care se întindea cât vedeai cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Antonius Primus e mai viclean decât o vulpe. Văzuseră înaintând manipulul de soldați precedați de care. Carele se opriră chiar sub ei, la poalele dealului. Câțiva soldați începură să descarce cazmale și coșuri de nuiele. — De ce vin tocmai aici? Valerius, neliniștit, își sprijini capul de piatră. Titus arătă spre rariștea din fața lor. — Acolo au cultivat legume... Și uită-te la terenul acela de lângă copaci... De aici se aprovizionează legiunile. Dar - Titus se uită mai bine - carele mi se par prea încărcate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zăpadă marginile unei pâlnii. — Din câte mi se pare mie, nu culeg legume. Eu cred că fratele tău le-a ordonat să pregătească o cursă. Știe foarte bine că quazii sunt în apropiere. Valerius nu răspunse. Continua să-și urmărească neliniștit fratele, care mergea printre soldați și se afla atât de aproape, încât ar fi fost de-ajuns să-l strige... — Taci... Nu te mișca, îi zise Titus. — E frig. — Te încălzește câinele. Într-adevăr, Lurr stătea lipit de stăpânul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
uriași gata să ucidă. — Adtentio! strigă Antonius. Soldații luară din care scuturi și pila. Imediat, tubicen-ul înălță trâmbița lungă spre cer și scoase un sunet prelung, ascuțit, apoi două sunete scurte - primul grav, al doilea ascuțit. — Primul este A, explică neliniștit Valerius, apucându-l strâns de braț pe gladiator. Iar cele două sunete scurte sunt T... Le-ai auzit? Antonius a dat adtentio! Signifer-ul primi semnalul și ridică repede signum manipularis. Urmărind mișcările mâinii argintii înconjurate de lauri, șaizeci de genieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să-și înceapă fuga prin pădure. Quazii înaintară. Antonius duse la gură fistula de aramă pe care o avea la gât, scoase câteva sunete, unele ascuțite, altele grave, apoi începu să alerge de-a lungul marginii pădurii. Quazii se opriră neliniștiți, se uitară spre pădure, apoi începură să discute. Se vedea că erau nehotărâți. Așteptau să-i vadă apărând dintre copaci pe soldații acelui tribun, căruia i-ar fi tăiat bucuroși capul pentru umilința înfrângerii suferite. Însă ofițerul care alerga singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui Otho că va ajunge împărat, iar Seleucos n-a greșit niciodată. A prezis moartea lui Caligula și pe cea a lui Nero. — Ce le vom spune ambasadorilor lui Vitellius? Vor veni cu siguranță și aici, în Pannonia - Antonius privi neliniștit chipul obosit al lui Valerius. Să trimitem repede un mesager la Galba. Să trimitem mesageri și la Vespasianus, în Judaea. Să formăm o alianță împotriva lui Vitellius. Ești de acord? — Propui o insurecție? Pe tine nu te sperie războiul civil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe Vitellius și atacul lui asupra inimii Imperiului. Trebuie să fim cu toții uniți și să ne supunem ordinelor împăratului de la Roma, zise Antonius în încheiere. — Apleacă-te. Lasă-mă să-ți văd chipul la lumina lămpii. Antonius se aplecă încruntat, neliniștit. — Ce vrei de la mine, pater? murmură, tulburat de privirea gravă a lui Valerius Mucrus. În cuvântul acela, pater, se ghicea respectul față de cel care ajunsese la gradul cel mai înalt de inițiere în cultul lui Mithra și era mai-marele preoților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
așezase singur de-a latul, semn că nenorocirile aveau să se abată asupra împăratului. În dimineața zilei când fusese ucis, prezicătorul îl avertizase pe Galba să se păzească de un pericol iminent. — Continuă - Vitellius începuse iar să mănânce, tot mai neliniștit. Hector spuse că Otho câștigase încrederea pretorienilor. Galba fusese prevenit că se organiza o conspirație împotriva lui. Își pusese o haină de in și ieșise pe stradă, în mijlocul mulțimii. Dăduse peste pretorienii înarmați și amenințători, incitați de Otho. Aceștia se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
plece. Peste capetele celor care se îmbulzeau din nou în piață, văzu însemnele unei cohorte. Podoabele de bronz, discurile de aur și de aluminiu se legănau în bătaia vântului. Deodată îl apucă pe un soldat de braț și-l întrebă neliniștit, artând spre signum: — Acela nu e cumva însemnul Legiunii Galbiana? Nu știu... Știu doar că ieri, legatul unei legiuni din Pannonia a venit să discute cu Vitellius. Se eliberă din strânsoare. — Va învinge Skorpius! strigă, lovindu-l cu pumnul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
discut cu el, să încerc să ajung la o înțelegere... Otho vrea să evite războiul civil. Nu dorește să înfrunte un împărat care a fost ales de legiuni. Împăratul și uzurpatorul și-au trimis deja câteva scrisori... Valerius îl întrerupse, neliniștit. — Trebuie să faci ceva pentru Salix! Cumpără-l. Du-te la conducătorul școlii și cumpără-l imediat. Am auzit că Skorpius este invincibil... E ultima luptă a lui Salix. După asta va fi liber - dar dacă pierde... Oamenii spun că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din tabăra lui Antonius în oraș. Jocurile începuseră de dimineață, dar Valerius aflase că, potrivit obiceiului, ultima luptă a zilei era și cea mai importantă, și avea loc după-amiaza târziu. El voia să vadă doar lupta aceea. — Skorpius, murmură, privind neliniștit zidurile. Skorpius... Numele acela îl înspăimânta. Grăbi pasul. Ajunse aproape alergând la intrarea amfiteatrului și își făcu loc printre oameni. Arena se ivi deodată în fața ochilor lui, tăindu-i respirația; era imensă, înțesată de oameni. În centrul arenei se aflau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]