2,353 matches
-
Una din clape, din material plastic transparent, servea drept apărătoare pentru abonamentul pe căile ferate. De Îndată ce am deschis-o, am constatat că nu e nimic sub ea, dar era și normal să nu-mi țin banii Împreună cu abonamentul. Am căutat, nepăsător, mai departe. Am deschis pînă la urmă Încuietoarea și am numărat ce-am găsit: trei bancnote noi-nouțe a cîte zece mii de yeni și două a cîte o mie; mărunțiș - 640 de yeni, deci În total 32 640 de yeni. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
rămas din nou singur, și fiindcă nu era nimeni, s-a privit în oglindă, și-a pipăit obrazul de a cărui tinerețe se fălea în sine (erai pe atunci elevă), și ca pentru un vesel final, începu să cânte părând nepăsător, „La donna è mobile”, la modă atunci. Era fericit că fusese ținta atenției tale de adolescentă. Tu l-ai visat toată noaptea. Toate s-au dus”. Fosta elevă de liceu din anul 1918 simți o adiere ușor răcoroasă, numai cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
metal argintat, cu încrustări și reliefuri geometrice, nouă, cumpărată de mine de la un bijutier evreu, prieten cu tata, o marfă comună dinainte de război. Era lucrată cu migală: pe atunci oamenii aveau timp, pentru că timpul trecea încă încet și în parte nepăsător ca păsările cerului. Doream să-l văd și pe primar, dar era plecat la oraș, se întorcea a doua zi. Soția lui Lung, vrând să-mi facă plăcere, sau bucuroasă ea însăși, își puse pe ea capotul ce i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mai mare, iar nepoata, cu gândurile încă la elevele ei, încuviință, înțelegând, printr-o alianță simpatetică, slăbiciunile nevinovate ale mătușii care făcea sforțări neobservabile în substanța lor, - dar numai ea știa câte - de oprire a timpului. 4. Timpul trecea însă nepăsător, fără vârstă, încât Ana întâlnindu-l în cerdacul casei, acum când primăvara se afla în toiul împlinirii ei, se opri în fața lui - a Timpului - cât să se oglindească în apele-i adânci și limpezi, căci el avea ochii de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din urmă. Sărmane domnule președinte, și dumneata domnule Pavel, care presimți exact ce urmează, ca șobolanii cutremurele de pământ, dar refuz să te confirm acum din superstiție, ori pur și simplu de frică. 6. Timpul părea, în continuare, să treacă nepăsător, el care știa ce avea să urmeze, asemeni Celui care l-a creat. Colonadele tribunalului erau înalte, susținând bolțile imaginare ale dreptății, la care mai visam toți după atâția ani de război; pacea se încheiase, dar nu se astupaseră toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
al administrației, răspunzător, parcă, de bunul mers al treburilor comunale cât și de roadele pământului, pentru că străbătea câmpia în lung și în lat, pe toate drumurile ei, ca-ntr-o permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de câte aveau să vină; el îi simțea adierea în aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se întâmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decât pală, obișnuită a vântului de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu privire la o lege împotriva parazitismului pe care ei o considerau muncă forțată -, le-am răspuns că nici un guvern nu este fericit să ia măsuri pentru ca oameni să muncească spre a-și câștiga existența, dar nu poate rămâne, cu toate acestea, nepăsător la faptul că unele persoane, în loc să muncească potrivit calificării pe care o au, ajung să devină infractori și să destabilizeze societatea prin acțiunile lor, domnii din Comitet au trecut repede peste problemă, fără să mă aplaude, dar și fără să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
câțiva pași prin holdă. Întinse banul luciu babei. Abia-i auzeam glasul: —Babă hăi, iaca, să bei desară un pahar de rachiu cu undelemn... Are să-ți facă bine... Se întoarse cu fața-i tristă la carul lui; băiatul se alătură nepăsător de boi. Doctorul zise scurt: —Mână!... Și pornirăm iar pe drumul lung, fără sfârșit, pe sub văzduhul plin de vârtejuri de foc. După noi, venea băiatul zbârlit. Lângă el, pășea pe gânduri moșneagul. Amândoi, eu și doctorul, ne gândeam la același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dintrodată o simțire neobișnuită își făcu loc în sufletul lui: o adiere de milă pentru cel ce se stângea. Și cuvinte parcă i se ridicau în întrebări. - Chihaia aduse o lumânărică de ceară. Boierul îl privea cum se mișcă, solemn, nepăsător parcă, c-o încrețitură în frunte, deasupra nasului, pe când în el se iezea neliniștea. Omul primi lumânarea și o puse alăturea, pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate. Deodată boierul vorbi: —Bine, omule, dar ce-ai avut? — L-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
juru-le și scuipă cu un blăstăm murmurat spre biserica creștinului. În clipele acelea i se părea departe tare de la ea până la altă lume, de la ea și până la străinii curați și veseli ai mahalalei. I se părea departe. Căci ei treceau nepăsători privind în altă parte, fără griji. Și ea avea într-o clipă o privire de ură spre ei, iar alteori, în colțul ei de fereastră, avea o strângere de inimă. IItc " II" Într-o vreme, primăvara, Haia a prins a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
murdare, plecați asupra acului, bătând încordați cu ciocanul, trudindu-se în toate meseriile, săraci și umiliți; iar acuma umblau încet, se odihneau parcă în soarele auriu de toamnă, care frângea raze și-n ochii lor neliniștiți. Haia Sanis îi privea nepăsătoare de la geamul ei. Înstrăinată a fost în anul acela și de marile zile ale toamnei, de sărbătoarea împăcării și a cuștilor. Nu-i mai aduceau lacrimi în ochi povestirile vechi pe care Sanis, în odihna zilelor acelora, întors de la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i-i spune ce ai de spus... Alexa vătaful intră în adevăr pe poartă și grăbi cătră casă, cum îi era obiceiul. — A venit un om, îi zise Cristina. Te caută pentr-o poruncă boierească... Întorcând spatele cătră pădurar, intră nepăsătoare în casă. Vătaful Alexa o găsi cântând încetișor și privind pe geam la zarzării cei strâmbi și negri plini de horbotă albă de floare. Cum îl simți, se întoarse și-l întrebă dacă nu poftește cozonac ș-un pahar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Granada erau nervoși în timpul zilei, certurile lor erau frecvente, iar dispoziția sumbră era semn de evlavie, deoarece doar un bărbat care nu respecta postul mai era în stare să zâmbească sub dogoarea unui soare de foc, deoarece doar un om nepăsător față de soarta musulmanilor mai putea rămâne jovial și binevoitor într-un oraș distrus de războiul civil și amenințat de necredincioși. Eu tocmai mă născusem, din voia de neocolit a Celui de Sus, în ultimelele zile din șaabana, chiar înainte de începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un pas înapoi și se așeză, cu privirea ațintită în pământ. Trei vorbitori de origine oarecare se ridicară atunci pe rând pentru a spune că trebuia să se negocieze de urgență predarea orașului, căci diriguitorii pierduseră deja prea multă vreme, nepăsători cum erau la suferințele celor umili. A venit apoi rândul lui Astaghfirullah, care încă de la început se fâțâia pe locul lui. Se ridică, își duse mașinal mâinile la turban spre a și-l potrivi mai bine și își îndreptă privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bărbaților, doar Khâli plângea. Parcă îl văd și acum, de parcă ar căpăta consistență în fața mea. Mă văd în amintire și pe mine, așezat tot pe jos, fără urmă de bucurie, desigur, dar și fără mare tristețe, ochii mei uscați și nepăsători plimbându-se curioși pe deasupra celor prezenți. De la Boabdil, devenit obez, la șeic, pe care anii și exilul îl făcuseră să arate scheletic și colțuros. Turbanul lui părea mai mare ca oricând. Era de-a dreptul imens. De fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dat timp să scot o vorbă. Nu face nici un semn, nici un zgomot! Numără până la o sută, apoi vino după mine acasă! Mă aștepta la ușă. — Povestește, am explodat eu. Mi-a răspuns abia după un timp, adoptând tonul cel mai nepăsător cu putință: Am venit, am intrat, m-am prefăcut că aș căuta pe cineva, am dat ocol sălilor, apoi am ieșit. — Te-ai dezbrăcat? — Nu. — Ai văzut niște lucruri? — Da, din plin. — Povestește, face-te-ar Domnul pulbere! N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
demersurile noastre se duc pe apa sâmbetei, pentru ce șeful cancelariei are, când mă primește, un ton atât de dulceag, un zâmbet atât de fals, pentru ce îmi face necontenit promisiuni pe care nu și le ține. Prietenul meu rămase nepăsător. Mi-am tras sufletul. — În orașul ăsta sunt mii de oameni care intervin neîncetat în favoarea unei rude despre care pretind că e nevinovată, și care e uneori ucigașul cel mai sălbatic, sau despre care pretind că e întreagă la minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atât de ațâțător. Am pus-o să șadă lângă mine, pe cea mai moale pernă, și i-am pus brațul pe după umeri; Fatima se întorsese în odaia ei, așa cum se cuvine. Eram fericit s-o contemplu pe Hiba, veselă și nepăsătoare pentru întâia oară de luni de zile; se simțise umilită la nașterea fiicei mele, iar într-o noapte, intrând în odaia ei, am surprins-o ștergându-și o lacrimă cu colțul eșarfei; când i-am trecut degetele prin plete, mângâindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Beni Zerual, caravana trebuia să străbată teritoriul celor din clanul Beni Walid. Acolo, pe un drum pietros dintre două sate de păstori, aștepta o siluetă de femeie bătrână, formă neagră și murdară de pământ din care ieșea doar o palmă nepăsătoare deschisă mărinimiei trecătorilor. Când Zeruali s-a apropiat, călare pe un cal împopoțonat și urmat de un sclav care-i ținea deasupra capului o imensă umbrelă, cerșetoarea făcu un pas spre el și începu să îngaime vorbe cucernice, imploratoare, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împotriva împăratului. Toate celelalte îi sunt îngăduite, nimic nu-i este interzis. Nu respecți regulile? — Eu fac regulile. Ce bucurie ai să joci, dacă știi mereu cum se va termina jocul? Nu există risc. Eu m-aș plictisi. Listarius împinse nepăsător zarurile măsluite spre Vitellius, le luă pe ale sale și le vârî în haină. — Deci când încep să lucrez cu bucătarul tău? Chiar acum? — Nu-mi dau seama dacă ești mai isteț decât o vulpe sau mai prost decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Prin fața inspectorilor trecură cele opt care cerute de tribunul Antonius Primus. Doar un ochi foarte atent ar fi observat că roțile se afundau prea tare în noroi - prin urmare, carele nu erau goale, așa cum ar fi trebuit. Cu un aer nepăsător, inspectorii lăsară carele să treacă - distracție care de data asta nu-l irită pe Antonius; în urma carelor mărșăluiau cele două centurii care formau manipulul. Inspectorii numărară fără chef cele douăzeci de rânduri de câte opt oameni, așezate într-un dreptunghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
creier. Fiindcă în timp ce-l urmărești, trebuie să calculezi și distanța potrivită ca să-l ataci, trebuie să eviți tridentul și plasa lui... Numai așa vei învinge. Aleargă! — Ajunge. Dacă nu-ți continui antrenamentul și nu alergi, te omor. Ajunge, răspunse Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Fifth Avenue în drum spre golful maroniu din Park. Marile magazine erau în plină activitate, adunând oamenii înăuntru, scoțând oamenii afară, supravegheate de suplele totemuri ale Manhattan-ului, acești idoli sau statui de piatră, care se uită zâmbitoare drept înainte, aprobând nepăsătoare tranzacțiile încheiate în strada de sub ele. Ploua cu bani. Pe trotuare vânzători de alune și specialiști în alba-neagra, maeștri ai cărților măsluite, hoți de buzunare, ași în contrabandă - toți își văd de treabă plini de abnegație. Și o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
plânge pe drum Pe un adânc tumult, Pe urma unui mic pantof într-un parc de demult... Adorm... ascult... Afară, la fereastră, toamna a spus : - Of !... Cu voi(1930) Cu voi... Mai bine singuratec și uitat, Pierdut să te retragi nepăsător. În țara asta plină de humor, Mai bine singuratec și uitat. O, genii întristate care mor În cerc barbar și fără sentiment,- Prin asta ești celebră-n Orient, O, țară tristă, plină de humor... * Liceu Liceu,- cimitir Al tinereții mele-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de atâtea ori cazul în istorie, decât să întemeieze. Efortul poetului merge mereu într‐acolo, întru a‐i deschide omului încă o zare de o nesfârșită frumusețe înspre care merită să se îndrepte în loc să bată pasul pe loc istovit și nepăsător. Lupta poetului este de a păstra pe om în stare de copilărie și naivitate, de deschidere și avânt, gata de eroism, iar eroismul este puterea ce vine din vechimi pe care trebuie mereu să o contemporaneizeze sau, mai bine spus
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]