1,437 matches
-
Anterior, Tănase s-a întâlnit cu Sergiu Nicolaescu la Monumentul Aviatorilor din București și i-a comunicat intențiile grupului său. Spionii parașutați au fost condamnați la moarte prin sentința pronunțată la 12 octombrie 1953 de Tribunalul Militar Teritorial București. Grupul oștenilor din film era format din zece persoane, după uciderea unui fugar ce-și călcase jurământul. Înainte de omorul ritual, victima este contemplată de cei zece călăreți așezați în cerc, imagine asociată de un autor cu cea a asasinării reale în Spitalul
Nemuritorii () [Corola-website/Science/311357_a_312686]
-
interpretul rolului Cotyso din "Dacii". Sergiu Nicolaescu a modificat însă textul, fără să-l anunțe pe Herescu. Actorul s-a supărat atât de tare, că s-a îmbolnăvit de hepatită. Una dintre secvențele antologice ale filmului este cea în care oștenii rătăcitori stau îngropați până la gât în nisip, iar turcii pun caii să alerge printre ei. Regizorul a precizat că această metodă de ucidere a prizonierilor era practicată de cazaci și mongoli, el aplicând teoria după care "„caii nu văd sub
Nemuritorii () [Corola-website/Science/311357_a_312686]
-
a prizonierilor era practicată de cazaci și mongoli, el aplicând teoria după care "„caii nu văd sub ei, dar aud bine și feresc obiectele zgomotoase”", cu mari riscuri, pe actori și pe cascadori. Pentru a nu fi călcați de cai, oștenii au fost puși să cânte în film melodia „Lasă, lasă, lasă că ne-ntoarcem noi acasă!”. Filmările au impus prezența a mai multor regizori. Regizori secunzi au fost Gh. Constantinescu, Adrian Dimitrescu și Jochen Diestelmann, iar regizorul secund al echipei
Nemuritorii () [Corola-website/Science/311357_a_312686]
-
numește un foarte bun și trainic produs cultural mediu și depășindu-și cu autoritate competitorii”. În lucrarea "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), criticul Călin Căliman scria că "Nemuritorii" este „un film patetic - despre niște foști oșteni ai lui Mihai Viteazul care au pribegit prin lume și revin in țară cu drapelul voievodului”. Criticul Tudor Caranfil a dat filmului o stea din cinci și a făcut următorul comentariu: "„La 1611, 13 cavaleri rătăcesc prin Europa purtând idealul
Nemuritorii () [Corola-website/Science/311357_a_312686]
-
din Vechiul Testament, Ahab a fost confruntat cu o invazie militară siriană în care regele sirian "ben Hadad" a ajuns să asedieze capitala israelită Samaria. Povestirea biblică menționează că, ascultând sfatul unui profet iahvist anonim, Ahab, cu numai șapte mii de oșteni, a declanșat un contraatac surpriză, a reușit să pună capăt asediului și să-i pună pe fugă pe sirieni. În zilele din preajma războiului el a respins amenințările lui "ben Hadad", rostind expresia rămasă proverbială: „Cine încinge armele să nu se
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
î.Hr. o mare coaliție de 12 regi și principi semiți din Siria (nordul și sudul Siriei), din Transiordania (ammoniții conduși de "Baașa", fiul lui "Ruhub" ("Rehob")), din Israel, din Iuda, din Fenicia (Tyr), din Edom si Moab, regele arab Gindibu, oșteni din Arvad și chiar și din îndepărtata Cilicie. În fruntea oastei israelite, cu zece mii de luptători pedeștri și două mii de care de luptă, stătea regele Ahab ("A-ha-ab-bu mat Sir-'i-la-a-a", adică „Ahab israelitul”). În fruntea sirienilor din Damasc stătea regele
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
turci conduși de Selim Pașa (Sergiu Nicolaescu) care veniseră să ia tributul cuvenit. Pe drumul spre Istanbul, convoiul lui Selim Pașa, care ducea și o căruță de copii care urmau a fi instruiți pentru a deveni ieniceri, este oprit de oștenii români conduși de frații Buzești - Preda (Florin Piersic), Stroe (Ilarion Ciobanu) și Radu (Septimiu Sever) - și de Popa Stoica (Mircea Albulescu). Mihai, care scăpase prin luptă de trimișii domnitorului, îi convinge pe oșteni să lase convoiul să treacă și i
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
pentru a deveni ieniceri, este oprit de oștenii români conduși de frații Buzești - Preda (Florin Piersic), Stroe (Ilarion Ciobanu) și Radu (Septimiu Sever) - și de Popa Stoica (Mircea Albulescu). Mihai, care scăpase prin luptă de trimișii domnitorului, îi convinge pe oșteni să lase convoiul să treacă și i se alătură lui Selim, prietenul său din copilărie, pentru a ajunge la Istanbul, unde intenționa să cumpere tronul Valahiei. Apelând la mai multe împrumuturi, acordate printre alții de unchiul său Iani (Florin Scărlătescu
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
de pericol, cardinalul Andrei Báthory strânge o oaste formată din nobili. În Bătălia de la Șelimbăr (28 octombrie 1599), oștile lui Mihai Viteazul, la care se adaugaseră 8.000 de secui, înving oștile nobililor transilvăneni. În luptă moare Preda Buzescu. Doi oșteni secui îi taie capul cardinalului Báthory, pe care-l acuzau că a poruncit uciderea comandantului Tompa. După victoria de la Șelimbăr, Mihai Viteazul intră în cetatea Alba Iulia, fiind primit ca domnitor al Transilvaniei. El se îndreaptă apoi spre Moldova, unde
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
acest film ca fiind "vârful indiscutabil al „epopeii naționale”" din punct de vedere al anvergurii și al complexității logistice. În scena bătăliei de la Călugăreni, el remarcă o asemănare cu „Chimes at Midnight” (1966) al lui Orson Welles, în care apar oșteni care se bat în noroi. Mihai Viteazul este prezentat aici "„nu ca un individ care iese din rând și face un lucru măreț, ci ca o expresie a voinței colective a românilor, care oricum e menită să triumfe. Nu e
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
cu una mamelucă. Așa se face că în una din zilele lunii februarie 1250, după ce armata sultanului fusese îndepărtată de către Baibars, sub pretext că este nevoie urgentă de ea la Damietta, Al Muazzam a fost asasinat mișelește de mai mulți oșteni din garda sa personală,inima i-a fost smulsă din piept și aruncată în Nil, chiar sub ochii regelui Franței, rămas împietrit de ceea ce se petrecea. Prizonierii au fost aruncați în închisoare, toți, cu excepția regelui, au fost asvârliți unii peste
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
Pl., 1973, p. 179). Ioan Moruzi, pornind de la afirmația lui Nicolae Bălcescu - că aici ar fi fost încă din timpul lui Mircea cel Bătrân o Căpitănie a județului Prahova (ca. 1413) - a pretins că numele ar veni de la plăieși, de la oștenii destinați să apere granițele. Se sugera chiar revenirea la numele „Plăieși". Oricât de seducătoare ar fi această ipoteză, nu a găsit nici ea prea mulți sprijinitori. Cei mai mulți s-au raliat ipotezei pe care au îmbrățișat-o și Nicolae Iorga, aceea
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
de către moldo-poloni a înălțimilor de pe Gâlmeia și când, în rândurile acestora, au intrat în luptă și husarii. Mihai a trebuit să se retragă, trecând prin Ploiești. Atunci, orașul pe care-l întemeiase l-a văzut pentru ultima oară. Credem că oștenii ploieșteni l-au însoțit și abia după câteva zile, după ce domnitorul, în urma unei noi și zadarnice rezistențe în Argeș, a părăsit țara, s-au întors la casele lor. În secolul următor și în secolul al XVIII-lea, Ploieștiul a cunoscut
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
care își vânduseră pământul și care deci puteau fi mutați acolo unde era garnizoana. La Ploiești, unde oamenii deveniseră liberi (dacă nu fuseseră chiar înainte de 1597), dar unde moșia orașului era foarte mică, mulți locuitori au fost nevoiți să devină oșteni, printre ei și meșteșugari sau țărani nou aduși aici. Se poate afirma că, oficial sau nu, Ploieștiul a devenit garnizoana de călărași odată cu înființarea lui ca oraș. Călărașii, al căror număr a crescut în prima jumătate a secolului al XVII
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
începând asediul orașului. La acea vreme, în Moldova domnea Gheorghe Duca (1678 - 1683), iar în Țara Românească Șerban Cantacuzino (1679 - 1688). Ca vasali ai Imperiului Otoman, ei au trebuit să participe la campanie cu circa 4 până la 7 mii de oșteni fiecare. Ținta finală a atacului au aflat-o abia când au ajuns la Székesfehérvár (Stuhlweißenburg), în Ungaria. Din cauză că turcii nu le-au acordat încredere creștinilor, aceștia au fost puși să execute sarcini în domeniul infrastructurii, mai precis să construiască două
Participarea românilor la asediul Vienei (1683) () [Corola-website/Science/309154_a_310483]
-
ca sclavi, unii cu prețul unei perechi de sandale. Înfrângerea creștinilor a fost totală: orașele și castelele din regat (cu excepția orașului Tir) au fost cucerite de Saladin într-o singură campanie. Guy riscase totul pe o singură bătălie, în ciuda sfaturilor oștenilor cu experiență, conducându-și armata într-o capcană, deși fusese avertizat. Înfrângerea creștinilor la Hattin, completă și ireversibilă, a fost o catastrofă pentru mișcarea cruciată. Armata cruciată (cea mai mare pe care Regatul Ierusalimului o adunase vreodată, care lupta sub
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
incendiat și apoi a luat drumul Sucevei, unde-l aștepta Ștefan cel Mare cu oastea moldovenească. Au făcut un mic ocol la Baia în ziua de 14 decembrie 1467, unde oastea ungurească a început să prade localitatea, iar spre seara oștenii unguri erau deja beți. În acea noapte, Ștefan cel Mare a intrat în Baia cu oastea sa și i-a atacat pe unguri. ""Și fiindu și beți și negătiți de război, i-au lovitu Ștefan Vodă cu oaste tocmită în
Biserica Albă din Baia () [Corola-website/Science/308813_a_310142]
-
remarcă lucrările "Întâlnirea" și "Transport de provizii pe front". Ca și ceilalți pictori participanți la campania din 1877, Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea, el a avut rolul de a nota scene de luptă și din viața oștenilor în vederea pictării de compoziții istorice ulterioare. Cea mai importantă compoziție de război a lui Sava Henția este cea intitulată "Lagărul", cunoscută și sub numele de "Bivuac". Lucrarea este una dintre cele mai însemnate compoziții de acest gen care s-a
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
compoziții executate în acuarelă și ulei, între care se disting lucrările "Întâlnirea" și "Transport de provizii pe front". Ca și ceilalți pictori participanți la campania din 1877, el a avut rolul de a nota scene de luptă și din viața oștenilor în vederea pictării de compoziții istorice ulterioare. După revenirea sa din campania de război și-a continuat activitatea didactică și a realizat portrete, decorațiuni interioare, picturi murale la Casa Vernescu și platforma Teatrului Național din București și chiar ilustrație de carte
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
compoziții de acest gen care s-a făcut în România în secolul al XIX-lea. Scena înfățișează un bivuac al trupei care este dispusă pe un dâmb, în planul secundar putându-se vedea aliniate corturile de campanie, precum și grupurile de oșteni din jurul acestora așezați pe lângă cazanele de bucătărie îngropate într-un mal sau lângă ciuberele cu apă potabilă. Primul plan este luat de o saca dejugată cu cruce roșie lângă care se găsesc un grup de cai văzuți din spate. Unul
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
din București, Theodor Aman, Henția a pictat în anul 1870 tabloul intitulat "Ostașii lui Mihai Viteazul izgonind pe turci la Giurgiu" și pânza de mici dimensiuni, mai nereușită, care-l reprezintă pe Mihai Viteazul intrând la Alba Iulia urmat de oșteni purtători de drapele. În anul 1876 a pictat portretul în picioare a lui Tudor Vladimirescu inspirată din lucrarea similară a lui Aman, dar mai puțin reușită. Tablourile cu subiecte istorice au rămas ca preocupare, și după campania din 1877 l-
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
un sprijinitor înfocat al războiului împotriva păgânilor. Se oferise să aprovizioneze corăbii pentru cruciada de la Varna. Era dornic să ajute cauza în Grecia și fusese în legături prietenești cu fratele lui Constantin, Teodor. În 1445, o companie de 300 de oșteni din Burgundia a sosit în Morea. Constantin i-a întâmpinat cu bucurie și i-a luat, fără întârziere, alături de oamenii lui, să prade Grecia Centrală, Beoția și Focida, de la un capăt la celălalt și, spre nord, până la Munțiii Pind din Tesalia
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
cea mai potrivită. A fost plecat aproape doi ani. În amintirile lui, el face o lungă și fascinantă descriere a călătoriilor efectuate în slujba stăpânului. N-a plecat singur. A fost însoțit de o suită impresionantă, formată din tineri aristocrați, oșteni, preoți, călugări, medici, cântăreți și muzicanți cu instrumentele lor, și a dus cu sine felurite daruri scumpe. Georgienii au fost uimiți de instrumentele muzicale și au venit de pretutindeni să le audă cântând. Sprantzes fusese însărcinat să trimită rapoarte scrise
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
porțile Constantinopolului și i-a aruncat în temniță pe toți turcii aflați înăuntru. Acțiune inutilă: după trei zile, i-a eliberat. Cronicarul turc Tursun bei spune o poveste oarecum similară, despre o încăierare între niște ciobani și un grup de oșteni turci. Cei din oraș au crezut că începuse războiul și au zăvorât porțile. Câțiva dintre comandanții sultanului, care merseseră într-o plimbare, s-au pomenit reținuți. Împăratul a constatat că fuseseră bine tratați și i-a trimis înapoi în tabăra
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
că, dovedindu-și neutralitatea, vor fi salvați, împreună cu proprietățile lor. Cel mai vestit dintre genovezi era Giovanni Giustiniani Longo, care a sosit la Constantinopol, ca voluntar, în ianuarie 1453, aducând cu el o companie de 700 de luptători. Era un oștean profesionist cu experiență și renumit pentru priceperea sa la asedii. Împăratul i-a încredințat comanda generală a apărării zidurilor dinspre țărm. În cursul primăverii anului 1453, sultanul și-a mutat oastea și tunurile de la Adrianopol. Luni, 2 aprilie, de Paști
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]