13,698 matches
-
neiertat, lor nu reușeam să le redau strălucirea. Întreaga lor viață, amintirea lor se șterseseră din memoria mea. Eforturile mele rămâneau zadarnice. Degeaba I-am tot potrivit fața, nu ajungeam să le regăsesc expresia. Apoi, am văzut cum, dintr-odată, obrajii Ei se colorează insensibil într-un roșu ce amintea culoarea cărnii expuse pe tejgheaua măcelarilor. Se reînsufleți. Ochii, peste măsură de mari și mirați, ochii Săi, în care se concentrase toată splendoare vieții și care străluceau cu o lumină morbidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
reproșuri. Din cauza târfei, auzeam oamenii murmurând pe la spate: „Biata femeie! Cum poate să-l suporte pe țicnitul de bărbatu-său?“ Aveau dreptate: era de necrezut în ce hal decăzusem. Mă topeam din zi în zi. Câteodată, mă examinam în oglindă: obrajii îmi erau stacojii, luaseră culoarea cărnii de pe tejgheaua măcelăriei. Ardeam de febră, iar ochii mei aveau o expresie tragică și voluptuoasă totodată. Mă complăceam în această nouă stare. Zăream, în fundul ochilor mei, umbra morții. Ghicisem că trebuia să mor. Chemară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a conceput în îngustimea mentalității sale ereditare și pe care nu le-a putut satisface. Ah! Să dorm în pace ca în vremea inocenței mele copilărești! Somn liniștit, pe care nimic nu l-ar putea tulbura. Când mă trezeam, aveam obrajii stacojii, asemenea cărnii de pe tejgheaua măcelarului. Corpul îmi ardea, tușeam, și ce tuse profundă și teribilă! O tuse ieșită din nu știu ce cavitate pierdută a trupului meu, asemănătoare cu aceea a mârțoagelor care, dis-de-dimineață, aduc măcelarului cadavrele de oi. Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
e furioasă, cu buzele palide și ochii rotunzi, înspăimântați, mă trăgea afară din mulțime și arătându-mă călăului îmbrăcat în roșu, spunea: „Spânzurați-l și pe ăsta!“ M-am trezit tremurând tot. Ardeam ca un cuptor. Eram lac de sudoare. Obrajii, în flăcări; m-am sculat să beau apă și să-mi umezesc fața, ca să scap de coșmar. Apoi m-am culcat la loc. Dar n-am mai putut să adorm. În umbra luminoasă, priveam fix cana de pe etajeră. Aveam impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
negustor de mărunțișuri. Stătea în fața mărfii sale, cu spatele aplecat, în aceeași poziție ca mine. Gândul ăsta mă umplu de spaimă. M-am ridicat, aruncându-mi haina departe de mine și m-am dus să mă privesc în oglindă. Aveam obrajii în flăcări: erau la fel de roșii precum carnea care atârna în prăvălia măcelarului. Totuși, în ciuda bărbii dezordonate, aveam o expresie sublimă din care se degaja un adevărat farmec; ochii mei de bolnav erau obosiți, dureroși, copilăroși, dar, ca și când toate lucrurile grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cameră; gândurile îmi dispărură. Corpul, gesturile ei se revărsau ca un fluid care mă calma. De data aceasta avea o mină mai bună, se îngrășase și prinsese forțe noi. Purta o mantilă purpurie; avea sprâncenele epilate, o aluniță artificială pe obraz, ochii și fața fardate. Într-un cuvânt, intră în cameră trasă la patru ace. Se ghicea că era satisfăcută de genul de viață pe care o ducea. Automat, duse la gură degetul arătător de la mâna stângă. Se afla oare aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cu un cleștișor. Apoi m-am dus la oglindă și mi-am întins funinginea pe toată fața: ce cap înfricoșător! Îmi trăgeam pleoapele cu degetele ca să deschid ochii cât mai mult, apoi le dădeam drumul; îmi întindeam gura, îmi umflam obrajii, îmi ridicam barba și o fragmentam în două părți pe care le răsuceam; mă strâmbam. La ce expresii grotești se pretau trăsăturile mele! Puteam astfel să văd clar toate fantomele, toate fețele ridicole, oribile, de neconceput, care se ascundeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cu dreptul celui de pe scenă : ieșirile repetate și zgomotul ușilor batante sabotau lectura marelui artist francez. Ce era de făcut ? Nimic! Un creator autentic știe să suporte și Înfrîngerea, nu doar victoria! Oricum, românilor ar fi trebuit să le crape obrazul de rușine. Cum stăteau la coadă la lapte, acum douăzeci și ceva de ani, noaptea, În frig, cîte 5-6 ore, puteau să stea la căldură, o oră, ascultînd un celebru actor și regizor... Dar ideea a reapărut În mintea-mi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
mine, recunosc, pînă la urmă, mie milă și de ei... Dintr-un articol despre marele interpret al Slugii la doi stăpîni, Marcello Moretti, reținem două considerații ale și-mai-marelui G. Strehler, care vor folosi, desigur, interpreților care-și adaugă un nou obraz, peste al lor : cică celebrul interpret al lui Arlecchino s-ar fi simțit, fără mască, „ de parcă ar fi fost complet dezbrăcat”; obrăzarul deci, era aici mai important decît costumul! Și a doua : Își mai aminteau spectatorii, la final, adevăratul chip
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
egalat: "Nu-i nici zece? Lasă, tălică, că mi ți-i trezesc eu mintenaș!" Pune mâna plin de draci pe o daltă și începe să bată cu furie. Un sfert de ceas mai târziu, după ce ți-ai cerut scuze, cu obrajii dogorind de rușine, de la cei din jurul apartamentului tău, marele meseriaș ajunge la "fondul" problemei. Trebuie să încovoaie artistic niște țevi plăsticoase. N-are nici lampă pentru chestia asta și nici tu n-ai "că nimic nu se găsește în casa
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
un motan în călduri, să dea dreacu'!" În momentul ăla se aude ușa de la intrare deschizându-se. Sar amândoi de pe pat. Ea își netezește iute fusta și trage de poalele bluzei, aruncându-i tipului o privire consultativă. E roșie în obraji și jenată. Dar își ia un fățeag inocent și iese pe hol, gângurind cu un glas cât mai dulce: "Daaa... Ați venit, dom' profesor?" "Să trăisi!", se repede și bărbatul, scoțându-și mutra la iveală, afișând cea mai îndatoritoare atitudine
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
vorba ce să fac, trebuie să procedez ex abrupto că ați pretinde de la unii studenți, ăăă, așa, niște atenții, niște chestii care s-ar cam încadra la foloase necuvenite, ca să nu spun al'fel...". Îmi venea să-i zic de la obraz: Băi, Pompilică, tu-mi vii mie cu de-astea? Tu, mă?! Că toată facultatea îți știe tarifu', fraiere! Ba mai ești și lacom, după toate alea..." "Cât ia?", o întrerupe vechiul amic, plesnind de curiozitate. "Păi ce, nu știi?" Am
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fiecare cu trebușoarele lui, nu?" Da, dragă, numai că el, măgar cum e, profită de poziția lui. Ce te așteptai? Da' mai bine zi cum ai ieșit din povestea asta tâmpită, fiindcă, normal, n-aveai cum să-i spui de la obraz tot ce știai și tu despre el." "Ei, am manevrat în așa fel încât a lăsat-o chiar el în coadă de pește. I-am spus-o scurt: Dumneata ai ajuns să pleci urechea la toate bârfele ordinare care circulă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
măcar că și-a luat doctoratu' fără o pilă, fără nimic. Și nici nu e vreo strâmbă, vreo d-aia de să-ți faci pomană cu ea, să i-o pui din milă." "Măi, Anicuțo, măi!", exclamă Corneluș, roșindu-se în obraji, evident stânjenit de limbajul cam slobod al colegei de universitate. Pe mine deja începuse să mă enerveze rău de tot, baba dracului! Da' asta e, domnule dragă, ce să ne mai dăm pe după cireș. Ce mi-e-n gușă și-n căpușă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o deșertă frumușel în bidoanele cu insecticid lipsă. Închise încetișor ușa de la micul depozit și, în cel mult un sfert de oră, aproape că isprăvi cu vodca, păstrându-și o ultimă înghițitură după ce va fi mâncat. Rumen de acum în obraji, se așeză gospodărește la masă. Desfăcu pachetul cu parizer din acela modern, lejer plăsticos, dar cu bucăți de brânză topită (numită cașcaval de comercianți), mustind de glutamat de sodiu și de colorant sănătos. La el adăugă, ca întotdeauna când mânca
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Apoi, după ce sorbi puțină cafea, îl întrebă, oarecum visător pe agitatul Petrică: "Auziși, măi nea, că a murit mă-sa mare a lu' Obama?. În mod uimitor, deși păru să i se tulbure imaginea și se făcu instantaneu stacojiu în obraji, Petrică rămase mut. Își înșfăcă geanta și plecă fără să-i dea niciun răspuns colegului său. Bine, nici măcar nu-l salută la despărțire, ieșind ca o vijelie pe poartă. Când ajunse în bulevard, îl înjură cu glas tare de vâsc
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
iureș în parcarea dân față, asta dă-i plină numa' dă mașini bengoase. Dă nu v-o place vouă cum or să arate după ce ne facem treaba, să mă scuipi pă mine-n gură! Io sunt băiat finesco și am obraz, dacă mă-nțelegi... Da' dacă-s călcat pă coadă fac ravaje." Internistul dă din cap, în semn că a înțeles și reia dialogul cu celălalt medic: "Coboară repede, Radule! Treaba-i serioasă..." "Băi, Florine, băga-mi-aș picioarele-n ea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
arunce o privire în decolteul ei nu-i mai ardea. După o scurtă plimbare cu liftul ajunseră și la radiologie. "Bună Delia!", făcu bucuroasă nevoie-mare asistenta. "Bună, Fany!", răspunse cu același elan de simpatie cealaltă. Și imediat se țocăiră pe obraji vorba vine, amândouă pupară aerul de teamă să nu-și strice rujul și fondul de ten. Se întrebară în aceeași secundă: "Ce faci, tu?". Râseră amândouă deodată și se porniră să turuie în același moment. Se opriră și iarăși râseră
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
creion. Uneori, dâra acea negricioasă mai depășea firavul arboret pilos și trebuia corectată. Mai ales înspre tâmple. O dată terminată această mică operațiune, își țuguie buzele aproape la fel de groase ca și sprâncenele. Își plimbă limba prin gură, umflându-și astfel când obrajii, când partea inferioară a feței. Mai puțin bărbia, lovită de un lejer prognatism. În urma acestei verificări, socoti că e cazul să-și mai dea cu nițeluș ruj pe guriță. O făcu, iar după aceea își trecu de câteva ori buza
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
atitudinea!? Hai că m-ați spart!", râse cu buzele suflecate până-n gingii madam Săvulescu. "Măi, fată, da' știu că sunteți tari", adăugă ea când se mai potoli din criza de ilaritate. Milena nu comentă nimic, dar se înroșise binișor în obraji. Profesoara continuă pe același ton insinuant, însă completându-l cu un aer pedagogic: "Adică despre d-astea vă conversați voi?". "Printre altele", zise sec asistenta. "Măi, Milenuțo, parcă am mai vorbit noi niște treburi..." " Da, e adevărat. Am mai vorbit
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cât am ținut io la tine. Plus câte am făcut io pentru tine. Și tu? Uite cum m-ai răsplătit pentru toate, escroacă sentimentală ce ești..." "Io sunt escroacă sentimentală!?", se indignă domnișoara, roșind. "Nu ți-e, mă, rușine la obraz să-mi spui mie așa. Io, care și acu' te iubesc ca o proastă, deși mă acuzi ca pă ultima hoață și bagaboantă?" Ajunsă aici cu interogațiile, Monica nu mai rezistă nedreptății care i se făcea și izbucni în plâns
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-mi aparținea, citatul: “...o doamnă foarte tânără, călărind altfel decât bărbații, cu hainele altfel strălucitoare decât ale mândrelor slugi în livrele, în tonuri mai palide și mai pure. O frunte înaltă și o față subțire, triunghiulară și bărbia mică, încheind obrazul de jos, așa cum numai fețele de mare rasă știu să se încheie, printr-un adevărat contur, ca o linie. Era și ea veselă, dar altfel, o veselie inteligentă, care nu-și pierdea prin deșănțare deschiderea și curiozitatea.” De fiecare dată
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a o poseda). Când o așteptam acolo singur, mai mult de zece minute (depindea și ea de ora la care putea ieși cu greu, de la un serviciu rigid din primărie), încercam să îmi reamintesc conturul feței sale palide, cu umerii obrajilor boltiți, cu nasul în vânt, destul de obraznic, și cu buzele cărnoase, dar nu întotdeauna reușeam să mă transpun suficient în acest sens, și mai ales încercam privind la nesfârșit copiile unor tablouri semnate de pictori renumiți de pe pereții bibliotecii, sau
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
nu pentru că era femeie, o doamnă foarte tânără, călărind altfel decât bărbații, cu hainele altfel strălucitoare decât ale mândrelor slugi în livrele, în tonuri mai palide, mai pure. O frunte înaltă și o față subțire, triunghiulară și bărbia mică, încheind obrazul de jos, așa cum fețele de mare rasă știu să încheie, printr-un adevărat contur, ca o linie. Era și ea veselă, dar altfel, o veselie inteligentă, care nu-și pierdea prin deșănțare deschiderea și curiozitatea. Și în interiorul acestui grup de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
eu mai mult neatent la întrebare. Scrieți, că nu vă întrerupe nimeni - răspunde bibliotecara. Nu mai avem mult - replic, în timp ce Iozefina își pansa cu batista, prin ciorapul rupt, rana sângerândă. Tremura de durere icnind cu lacrimi în ochii roșii, iar obrajii îi ardeau. Îi dictez o replica din ultima scenă: < Mihai (în timp ce cornul sună prelung și din depărtare îi răspunde altul): Domnii mei, e un trist și stupid accident. Mâhnirea de abia mi-a lăsat glas să vorbesc și cuvintele sunt
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]