1,702 matches
-
ciocănituri care au ceva de cod morse sau de dans ritual african, cu tobe. Din cînd în cînd zuzuitul frezei, zornăitul ferestrelor. S-a pornit și vîntul. În curtea interioară se aude o ceartă aprigă, țipete, farfurii sparte. O alarmă obsedantă, cinci minute. Un soi de huruit periodic, ca un sforăit de uriaș, întretăiat în manele. După 8 seara se potolesc zgomotele constructorilor, încep televizoarele date la maximum, astfel că poți ști cu exactitate audiența de pe fiecare post. La miezul nopții
Un graur la București – Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12508_a_13833]
-
Fișa sa tehnică este publicată în volumul lui Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc. De acolo aflăm că Leonte Răutu (1910-1993), pe numele său real Lev Oigenstein, a fost ideologul-șef al partidului în anii obsedantului deceniu. A intrat în PCR încă din perioada interbelică și a fost redactorul-șef al ziarului "Scânteia" în perioada sa de clandestinitate. În anii '30 a fost arestat și condamnat. După anexarea Basarabiei emigrează în URSS, unde activează ca șef
Profesionist în slujba răului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7620_a_8945]
-
clariviziunii și vigilenței sale revoluționare să se aleagă praful de tot ce s-a construit cu atâta trudă. Leonte Răutu a elaborat și îndrumat, iar cei de sub el au aplicat cu exces de zel politica de pârjol cultural din anii obsedantului deceniu. El a fost cel care a decis și pus în practică strângerea și slăbirea șurubului. Întrebarea care se pune este: ar fi putut face altfel? Dacă da, care ar fi fost consecințele pentru el, dar și pentru cultura română
Profesionist în slujba răului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7620_a_8945]
-
da coerență ansamblului operei: „Mi-am căutat identitatea poetico-biografică pe calea selecției și rescrierii. ...am dorit să caut ca poezia mea să se poată integra unui singur tip de discurs, să poată fi văzută ca o singură carte”. Preocuparea tematică obsedantă se dovedește a fi legată de problematica timpului, de care poetul nu se desprinde nici în cele mai recente scrieri ale sale, autobiografia Un armario lleno de sombra 2009 și Canción errónea, 2012 (clasificata printre cele mai bune cărți ale
Antonio Gamoneda și identitatea sa poetico-biografică by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3489_a_4814]
-
nu au mai fost acceptate în edițiile de după 1947, ca Ovreii sau "sistematic omise"în edițiile apărute între 1950-1989, ca Bârzof, reeditat, ca o excepție, în Opere I, din 1962 sau "permanent eludate", ca Liberalii de altădată, Libertatea, Egalitatea. Fără obsedantele "croșete"sau de-a dreptul derutantele rânduri de puncte-puncte, cititorul fiind pus în situația să nu mai fie sigur dacă are dinainte un moment de pauză, de reverie a scriitorului, ori dacă înșiruirea de puncte nu a fost aleasă de
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
Dacă doriți să rememorați, sau să vedeți pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus județele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Națională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu. Aș spune cel mai urât, cel mai trist și cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. E vorba de *Legea nr. 5 din 1950*, cea care desființa județele României, și o făcea sub conducere sovietică
Dinu C. Giurescu: Manifest către români - "Mergeţi la vot în număr mare!" () [Corola-journal/Journalistic/41323_a_42648]
-
sau intenționalitățile oblice ale cărții pot păli, dar rămâne revelația unei profunzimi umane, despre agresiunile istoriei care nasc monștri în conștiințele tulburate de frica schimbării. Forțând nota politică a cărții, am putea-o considera deschizătoare de drum în seria romanelor obsedantului deceniu, acelea care fac un proces subtil al schimbărilor brutale din perioada stalinistă și imediat post-stalinistă (deceniul șase) - o serie continuată de Păsările lui Al. Ivasiuc (1970), Marele singuratic de Marin Preda (1972), Fețele tăcerii de Augustin Buzura (1974) și
O lume anapoda by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11051_a_12376]
-
vagă amintire. Deși deducem că raporturile dintre oameni sunt alterate de noile structuri ale puterii comuniste discreționare, în ofensivă împotriva rezistenței țăranilor la colectivizare, romanul nu e niciodată tezist politic. Dacă includem romanul F într-o categorie sau alta (romanul obsedantului deceniu, roman-anchetă, roman politic), o facem pe baza unor speculații ce nu-și au suficientă motivație. Incertitudinea lecturii (despre care vorbea N. Manolescu) derivă din însăși incertitudinea unei lumi în schimbare, o lume al cărei sens nu se întrevede, poate
O lume anapoda by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11051_a_12376]
-
Țin să remarc însă că anonimatul nu e aici sinonim nici cu diletantismul, nici cu mediocritatea. Emotivitatea neobișnuită a acestor scriitori 2, febrilitatea care îi consumă, spaimele care îi desfigurează, transformându-i adesea în personaje grotești sunt rezultatul unei dedicații obsedante și, în fond, maniacale, față de literatură. La originea indeterminărilor găsim astfel nu numai condiționări etnice, ci și motivații de un alt ordin. Le-aș spune vocaționale, pentru că reflectă investiția mistică în profesiunea literară. În cazul fiecăruia dintre scriitorii evrei pe
Poetul X. Figura anonimului în comunitatea de la Sburătorul by Ligia Tudurachi () [Corola-journal/Journalistic/3788_a_5113]
-
la tine/ în timp ce privirile tale ascut/ săbiile de Damasc/ iar asfințitul sîngeră/ cît toți răniții unui secol/ umflînd gurile de canal? (Peisaje umane, II). Sau această angelică halucinație, de-o puritate ce-și asociază cruzimea (sabia tăioasă e un motiv obsedant), așezîndu-se în clima boreală, în vecinătatea literară a hiperboreei nichita-stănesciene: "Îngerul de metal vinde teama de sabie/ îngerului de lemn cioplit din teama de idoli și/ îngerul de noapte miroase teama din crinii imperiali și tu/ îngere de sticlă taie
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
a spațiului citadin mai ales lipsit de vehiculele inventate abia spre sfîrșitul sec. XIX; aceeași distanță fizică între oameni, mult mai rari; aceeași senzație de "gol istoric" pricinuită de absența civilizației tehnice moderne. Cum va fi văzut, așa dar, acest obsedant finiș al secolului XX la isprăvirea căruia gîfîim cu toții? Cel mai hazliu lucru, probabil, ar fi ca niște cronicari glumeți ai veacului următor să spună cu umorul lor atît de confortabil că "nu mai aveam benzină". S-ar putea ca
Pe brânci by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16578_a_17903]
-
Poetul merge mai departe (Ed. Eikon, 2013, copertă realizată de Daniela Sticlaru) conține eseurile despre iubire ale unui autor maturizat înainte de vreme, cu o bogată experiență de viață, dar și cu lecturi fundamentale, bine digerate. Două teme par să fie obsedante pentru tânărul poet: cea a „sincerității” brutale (al adevărului rostit fără precauții diplomatice) și cea a „singurătății în iubire”. Flaviu George Predescu își invită lectorii la o atentă scrutare a sinelui, dar și la deloc facila posibilitate de a medita
Un eseist neliniștit by Ion Cristofor () [Corola-journal/Journalistic/3030_a_4355]
-
al II-lea, este înregistrată și la sfârșitul primului volum al romanului Moromeții: și reluată, ca pentru confirmare, în finalul volumului al doilea: Acest "eu” este conștiința auctorială, căreia, de fapt, îi revine misiunea de a răspunde la întrebarea devenită obsedantă pentru Ilie Moromete: „Dar socoteala ciobanului e achitată?” Spațiul microcosmic Titlul romanului Moromeții face trimitere la o pluralitate, este romanul unor personaje legate printr-o filiație care poate fi întâmplătoare, impusă sau acceptată. Toate aceste caracteristici sunt și elementele care
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
contemplativ. Ioanide nu dezminți prin nimic această ipoteză, din contră, se abstrase și mai mult. De fapt, el recapitula portretul etic al lui Gonzalv Ionescu, pentru care deținea o știre. Gonzalv urmărea o catedră de geografie, în vederea căreia făcea eforturi obsedante, degenerate în cinism. Întocmise o listă de profesori, completată cu observații amănunțite asupra vârstei, sănătății, familiei, operelor, antecedentelor. Purta totdeauna cu sine, într-o geantă voluminoasă, o listă de lucrări, în care figurau cele mai neînsemnate articole de jurnal și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mortuare prin intersecția de la Universitate. Ajunsesem cu firul gândurilor la ciudata, fermecătoarea poveste a lui Paul și-a piticei rusoaice de la circ, Katarina, mereu cu puiul ei de panteră albă în brațe, și în minte începuseră să mi se-nvîr-tească iarăși obsedantele silabe NO-TO-KO... TO-KO-NO... NO-KO-TO..., când am ajuns în piața Rosetti, cu statuia pașoptistului adâncit în fotoliul său de bronz înnegrit. Un Maxi-taxi cu luminile aprinse staționa, fără șofer și călători, în apropiere, acostat lângă piedestalul statuii ca o șalupă la
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
imagine feerică și amestecată, în care-l vedeam pe maseur în mijlocul unui fel de lojă angelică de supraoameni, toți înalți și blonzi, cu strălucitori ochi azurii... Îi închipuiam goi, statuari, într-adevăr albi ca marmura, încît ochii deveneau neliniștitori și obsedanți pe fețele lor elene. Umerii îi aveau împodobiți cu constelații arzînde, formând zodii limpezi ca pe abțibildurile de pe pahare. "Băieții veseli", cum îi mai numea orbul, puteau fi Raci, Scorpioni, Capricorni sau Fecioare, depinde de cât de înalt era rangul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
neatins pielea, încă moale și caldă, de dedesubt, sfârcurile aspre, subțiorile cu pâsla lor înțepătoare, burta palidă, pulpele păroase. Fața, mai străină mie ca niciodată, o poți prinde-ntr-o clipă: mică și ascuțită, brună, ochi negri, ciudați dar nu obsedanți, diferiți dar indiferenți, unul umed, căprui, strălucitor sub arcul înalt al sprâncenei, celălalt stins și întunecat. Dar asimetria lor nu se percepe ca atare, ci se-ntinde asupra întregii fețe, poate a-ntregului trup, așa încît, dac-ai privi doar
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de alamă și trăgea cu putere. Lumina unei zile de vară, măreață și strălucitoare, pătrundea atunci ca un pumnal în marea hală-nghețată. O dată cu ea răbufnea un val de căldură aducând cu el vacarmul străzii, zgomotul tramvaielor, resacul râului, țipătul obsedant al pescărușilor. Fata se năpustea afară ca din pușcă, mereu cu un sentiment de supremă fericire, de parc-ar fi scăpat înc-o dată, printr-un miracol, de la o moarte atroce și certă. Orbită de scânteierea cerului intens violet și-a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în formă de U de pe Silistra era tot ce-și mai dorea pe lume, ca și când ar fi fost, întreagă, un mare divan pe care-ar fi putut, în sfârșit, să doarmă. Pe dreapta avea acum un șir de fațade cu obsedantele draperii roșii trase la geamuri (deși în câteva vitrine fetele încă se arătau, mai sperând vreun client matinal), iar în stânga, pe apa verde-a canalului, pluteau pachete cocoloșite de țigări și rațe cu penet cafeniu. Era lumină, deși soarele nu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ochi, o reprezintă perfect pe urmașa unei familii de învățători și profesori, în care spiritul didacticii s-a pliat pe înțelegerea superioară a ceea ce înseamnă instituția bibliotecară în rostuirea lumii. Prezența acestor modele în viața ei - așa cum recunoaște des, ușor obsedant - a funcționat ca un impuls al credinței în binefacerea învățării permanente, în pregătirea profesională asiduă, a condus și a conturat ardoarea cu care argumentează necesitatea învățării profesionale, comparabilă, poate, doar cu persuasiunea cu care academicienii din perioada interbelică propovăduiau alfabetizarea
BIBLIOTECONOMIE ÎN ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/452_a_876]
-
am petrecut la sânul bunicii mele. Chiar dacă nu era bunica mea adevărată, m-a iubit și m-a ținut numai în puf și miere. Pe vremuri, bunicul era considerat cel mai frumos bărbat din sat, dar era de o severitate obsedantă când venea vorba de curățenie și de perfecțiunea gazonului său. Eu, fiind copil obraznic și hlizit, nu făceam altceva decât să mă tăvălesc prin iarba proaspătă și să mănânc corcoase din prun împreună cu vara mea. Și vai, când ne prindea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
am petrecut la sânul bunicii mele. Chiar dacă nu era bunica mea adevărată, m-a iubit și m-a ținut numai în puf și miere. Pe vremuri, bunicul era considerat cel mai frumos bărbat din sat, dar era de o severitate obsedantă când venea vorba de curățenie și de perfecțiunea gazonului său. Eu, fiind copil obraznic și hlizit, nu făceam altceva decât să mă tăvălesc prin iarba proaspătă și să mănânc corcoase din prun împreună cu vara mea. Și vai, când ne prindea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
momentului când reforma morală ades invocată va fi un fapt real și mult-așteptata mărturisire salvatoare se va putea produce, citesc (în numărul 7 al Dilemei) articolul Experiența Damascului, în care Andrei Pleșu continuă, cu aceeași vervă și cu același humor, obsedanta gâlceavă a înțeleptului cu toată lumea. Pentru început, rețin: „În România de astăzi există două categorii de oameni: cei al căror trecut contează și cei al căror trecut nu contează. Criteriul acestei diviziuni e simplu: nu contează trecutul acelora care sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
suflet. Eu, care mă obișnuisem să execut desene în serie pe pielea truselor de scris, mă vedeam constrâns să-mi pun la treabă inteligența pentru a exprima idealul, pentru a reda, adică, ceea ce imaginația mea atribuia fizionomiei sale în mod obsedant. Trebuie să privesc fața, să închid ochii și apoi să transpun pe hârtie liniile pe care le reținusem. Poate descopeream astfel opiul capabil să liniștească un suflet chinuit? M-am refugiat în imobila viață a liniilor și formelor. Această temă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
laureat al acestui premiu, Lucian Raicu (Bernard Leibovici) - despre care mi-am Îngăduit câteva prea sumare considerații -, este un strălucit scriitor contemporan de limbă română care locuiește de mai bine de un deceniu la Paris. Un deceniu deloc mai puțin obsedant, pentru noi toți, decât deceniile de exil intern pe meleagurile natale. Nu doar din cauza premiselor enunțate, ci și din rațiuni strict personale, ni se pare potrivit să adăugăm câteva cuvinte despre expatrierea prietenului nostru. Am plecat din România la finele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]