2,067 matches
-
cinismul, adeseori, convulsiile gândului neacceptând supunerea la nici un ritual poetic 4. Victor Felea ("Secțiuni") ne spune că poetul posedă forță și suflu. Tot ceea ce face distincția vocii lui Adrian Păunescu printre poeții de azi, gesticulația amplă, inspirația torențială, tehnica refrenului obsesiv" sunt caracteristici subliniate de Mircea Martin în volumul său "Generație și creație". Mircea Tomuș, în Carnetul critic relevă caracteristicile poeziei lui Păunescu: "Ambiția simbolurilor vaste și ascunse, o meditație mai mult o dezbatere a câtorva teme de asemeni majore, versul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de fapt supunere sub timp: "Cercuri de copac pe trupuri să le crească delirante". Simțim, încă din acest volum, un energetism care se va accentua în evoluția liricii autorului. Poezia se realizează printr-o intensă imagistică, plină de vigoare. Apar obsesiv nunta și moartea. Nunta înseamnă comunicarea cu strămoșii, înseamnă, de fapt, începutul morții. Situația spre care tinde poetul este starea de echilibru, de echinox. Visul din poezia "Visele" vine cu un peisaj de Eden. Pădurea doarme visând, căprioarele visează îngeri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trupului, care le încorsetează capacitatea de a lua în stăpânire realul. Totul însă se subordonează setei de a atinge absolutul. "Marele gând", "Duhovnicul", sau "Pescarul" reprezintă aceste limite spre care tinde omul de la naștere și până la moarte, motive care apar obsesiv, așa cum vom vedea de-a lungul operei. Trăirea teribilă a existenței și latura ei biografică Cu volumul "Mieii primi" asistăm la o revitalizare a lirismului prin permanenta reîntoarcere la origini, la acea efervescență naturistă, similară creației divine. Există în poemul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
noaptea cu mii de lumini ale ochilor/ Gazda lumilor". Urechea vibrează la focul sferei, fruntea devine dealul unui mod cosmic, nasul cu nările sunt semnele grotești ale spaimei și scara de incendiu a inspirației. Tot ciclul "Asediul condiției umane" pulsează obsesiv în senzualitatea izvorâtă dintr-o aglomerare de organe ale simțurilor, fără să circumscrie o reverie fundamental erotică. Poetul traversează prin această lume a simțurilor stări existențiale care vizează de fapt absolutul. Setea cosmică este setea de absolut: "Eu recunoscător/ Focarului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
chiar poezia raportată la propriul eu depășește în acest volum ambianța proprie, integrând-o în "viața lumii" (cum ar zice Miron Costin). "Olt bine meriți tu, poporul meu, atâta rău ți s-a tot dat mereu/ Ca și altădată". Apare obsesiv ideea că lumea stă sub semnul calvarului, o negură de dor și deznădejde cuprinde lumea, un Hristos străin urcă Golgota, fântâna se spânzură de cumpenele ei, din hornul casei iese bălegar în loc de fum; întregul univers stă sub semnul secetei. Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
văluri misteriosul chip". În noua ediție din "Blănurile oceanelor" revine la suprarealism (1969). 5 În "Cartea cu oglinzi" (1962), "Să ne iubim visele"(1967), C. Nisipeanu dedică poeme unor confrați suprarealiști ca Ștefan Roll, Geo Bogza, V. Teodorescu etc. Motivul obsesiv este visul. Astfel surâsul iubitei poartă lumini de vis, înserarea coboară ca un vis, singurătatea este alungată, fiindcă, odaia se umple cu vis: "E o vioară pe care am plăsmuit-o/ în atelierul meu din țara viselor". 6 Și Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fi preluat ștafeta, și-i este la rîndul său tată lui Felix Alexa, și el regizor cunoscut... Mize de lungă bătaie, opțiune constantă pentru temele grave ale unor mari dramaturgi: Shakespeare, Cehov, Caragiale, la care Alexa Visarion a tot revenit obsesiv. Trăsătură de viziune definitorie: l-au atras dintotdeauna substraturile simbolice și mitice ale narațiunilor dramatice, ca și ale celor cinematografice. O conferință recentă: Timp mitic și timp actual în creația artistică (2014, cu ocazia lansării la Iași a filmului său
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
același timp, un revoltat împotriva a tot ce măsluiește și umilește ființa umană. Regizorul incită în arta sa la trezie, la responsabilitate, la participare.11 În cărțile lui Alexa Visarion apare adeseori verbul "a arde", autorul subliniindu-și credința (aproape obsesivă) în dăruirea necondiționată a actorului și în forța de neegalat a artei scenice. Aceeași ardere aduce în favoarea teatrului un mod de a fi care să nu-l deturneze nici o clipă pe regizor de la ceea ce consideră a fi adevărat, de la șansa
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în cazul marilor artiști operele următoare se află în stadiul de latență în prima se confirmă și în cazul lui Alexa Visarion prin spectacolul său de debut Cartofi prăjiți la orice. Toate creațiile sale în teatru și film sunt străbătute obsesiv de aceeași viziune. Acea imagine spectacular teatrală de pe scena Teatrului Studențesc Casandra dăinuie și azi în memoria celor care au avut privilegiul de a-i fi spectatori. Prin acest spectacol își anunța operele următoare și se afirma ca exponent al
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pe orice poate sau și-ar dori să o ajute. Patimă... Ion nebunul în interpretarea lui Florin Zamfirescu aduce cu sine o liniște ciudată, aparentă. Oscilând între prezență și absență, privirea sa fixă trece prin oameni, în căutarea unui "dincolo" obsesiv, cumplit, doar de el cunoscut. La aflarea adevăratului vinovat, are o izbucnire explozivă, când revine, parcă, în lumea reală, vrând să pedepsească după faptă. Deși liber, vinovatul Dragomir interpretat de Corneliu Dumitraș se simte permanent încolțit, vrând să evadeze din
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a binelea și îi va lua locul lui Ion, așa cum îl luase pe al lui Dumitru. Practic, toate personajele au sau își capătă doza lor de nebunie. Adevăratul chin începe de-abia în finalul filmului. Vor veni mai târziu clipele obsesive. Anca rămâne singură. Singură de tot. Nu mai are nici măcar ce să răzbune. Tragedia nu s-a terminat este cheia pe care ne-o oferă regizorul. Tot singur și în pragul nebuniei rămăsese și Stavrache, personajul central al filmului Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Cred că, așa cum în La strada lui Fellini citim in nuce temele filmografiei de mai târziu ale marelui regizor italian, tot așa decelăm în Ana nodurile întregii rețele pe care opera lui Alexa Visarion o constituie. Ca și o replică obsesivă, ce coboară din Înghițitorul de săbii: "Dumnezeule, câtă amintire..." Simțim dealungul unei cariere efortul unui cineast care nu a realizat filme, ci a edificat o operă. O operă parcimonios dezvoltată dacă avem în vedere numărul relativ mic de filme șapte
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
vieții. Decăzută în cea mai sinistră deriziune, speranța redresării existențiale devine un bâlci grotesc, un circ pestriț, mortificat și agitat, o debandadă deșucheată în care țopăie principiile egalității, fraternității, dreptății și justiției, în bâlbâielile aberante ale unor găinari mărunți, puși obsesiv și iremediabil pe furtișaguri, trândâvie, escrocherie, hoinăreală și cerșetorie [...] Spectacolul este sobru, amar și pestriț, măcinat de domnia fatală a kitschului. Coroziv, necruțător și sumbru, în ciuda exuberanței sale coloristice vestimentare (în care scenografa Geta Mendinschi aduce o contribuție remarcabilă) e
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
principal. Lumea emoțiilorilor negative, lumea unei arte ce adună traumele și le include în firescul diurn este departe de cele pe care vizionarul halucinant crede că poate găsi. Rămân, drumul și fantasma. De astă dată regizorul, constant cu tema sa obsesivă, o dizolvă în cotidianul invadat de rău și face din întâlnirea cu moartea-iubire, o realitate secundă ce dublează spiritual pe oricare dintre noi. Răzvan o va lua cu sine pe acea adolescentă, mutilată, muribundă spre un înapoi care nu are
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de altfel, una din reușitele semnificative ale filmului lui Alexa Visarion. Totul curge cu un ritm foarte bun, în viteza mașinilor, spre tragedia accidentului și spre implicațiile etice ale acesteia. Melodia celebră a trupei Placebo, A Friend in Need, punctează obsesiv goana personajelor spre catastrofa inevitabilă. Folosit atât intracât și extra-diegetic, cântecul plasează spectatorii într-o stare de transă, le malaxează nervii și le atrage atenția, chiar fără voia lor, că urmează să se petreacă ceva inevitabil. A Friend in Need
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ne sugerează un model al regizorului ca profesor de poezie, o formă de teatru pus în scenă prin semne, care ascultă de ideea că ceea ce întrezărim este mult mai bogat decât ceea ce vedem sau suntem împinși să vedem. Structura pasională, obsesivă, dinamică, dăruita cu un talent de regizor și de dascăl strălucit,verificat din Romania până în America, regizor care a câștigat pariul, punând în scenă dramaturgi aflați aparent la poluri opuse, Cehov și Caragiale, Shakespeare și Blaga, Buchner și Pirandello, Alexa
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
e un artist trunchiat, al cărui dialog cu cei din jur e fluctuant, depinzând fatal, fie de conjunctură, fie de modă. Obsesia artistului trebuie raportată la conștiința lumii pentru a nu rămâne particulară și pentru a nu impune un statut obsesiv fără consecință. Importantă e consecința obsesiei fiindcă artistul care trăiește intens forța tuturor evenimentelor din gând și faptă, sintetizeză obsesiile audienței și are "aceasta este sensul menirii sale"puterea și curajul de a le exprima. Artistul se expune. Tot ce
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dacă mă ofer până la capăt. Citesc Dostoievski și am senzația că sunt acolo, că-l trăiesc, că sunt unul dintre presonaje sau că trec prin mai multe... Mă implică, neliniștin du-mă și potențându-mi bucuria. Exist. Sunt o natură obsesivă. Lucruri și fapte rămân sădite în mine, sanzații și stări mă domină. Ele, sigur, vor căpăta cândva o transfigurare artistică. Singurul care mă poate distruge cu adevărat sunt eu însumi. Tot ceea ce e în jur mă "atacă", mă modifică, neschimbându
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
din tinerețe de ideea realizării unui film inspirat de legenda Meșterului Manole și a unei tinere din Republica Moldova, ajunsă printr-o întâmplare nefericită prostituată. Rezultatul este un poem cinematografic, un film testamentar (după cum îl numește autorul său) marcat de temele obsesive ale artistului Alexa Visarion: creația ca dar, singurătatea, moartea ca partener... Acest scenariu este ultima variantă dintr-o serie de cinci care tratează mitul creației din Meșterul Manole. Este, de fapt, un meta-scenariu. Cum ați ajuns la această formă? A
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a fost scris în 1978 imediat după debutul meu în cinematografie. Unii "colegi", din Comisia ideologică, înregimentați în sistem m-au atenționat, scriind: E vorba de o biserică!!!... Biserica, ne înalță???... avertizare amenințătoare pentru acel timp. Era un proiect dorit obsesiv, care fora în mine, neliniștitor, adânc. Atunci eram cuprins de magia Tarkovski. Am înțeles înăuntrul meu că tema era împlinită, desăvârșită exemplar în capodopera Andrei Rubliov. Veneam prea târziu, mult prea târziu... ca de atâtea multe ori în România. Umanul-suport
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Serban Says: August 2nd, 2014 at 3:37 pm Mulțumesc, doamnă Ludmila Patlanjoglu! Un interviu extraordinar, născut din întâlnirea a doi oameni extraordinari. Pur și simplu minunat... Se simte atât de profund școala lui Strehler în spectacolele maestrului Visarion... Grija obsesivă pentru alegerea textelor; trecerile atât de subtile de la structura "realistă" a spectacolelor, la universul lor poetic; semnătura aproape invizibilă în universul spectacolelor sale, în numele unității. Mă doare modestia acestor oameni. Ma doare claritatea discursului lor și lipsa oricărei forme de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lui Möbius.“ În esență, romanul postmodern demonstrează o mobilitate extremă la nivelul discursului (inclusiv prin amestecul voit al speciilor, al genurilor, al tipurilor de texte: literar și nonliterar, ficțional și nonficțional, narativ, des criptiv etc.) și al viziunii, care subliniază obsesiv forța povestirii de ași produce propria realitate. Autorii romanului postmodern se integrează generațiilor ’80, ’90: Mircea Nedelciu (Tratament fabulatoriu, Zmeura de câmpie, Femeia în roșu - coautori, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș), Gheorghe Crăciun (Compunere cu paralele inegale, Pupa russa), Mircea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
cenușii, mediocre, a unei vieți iremediabil captive în materie. În același timp, substantivul polisemantic din titlu sugerează (tehnica sugestiei este o altă caracteristică a simbolismului) și actul scriiturii, prin semnificațiile sale arhaice („condei“ și „matriță pentru litere de tipar“). Repetat obsesiv în cele două strofe ale poeziei, simbolul plumbului, care figurează și decorul funerar, deschide și o altă arie tematică - cea a morții. Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de a se sustrage timpului și ruinei (Și scârțâiau coroanele de plumb). Între eul liric și această realitate împietrită în tiparele morții se instituie un raport fragil și nesigur, mereu torturant: Stam singur în cavou... și era vânt... Vântul, simbol obsesiv în poe tica bacoviană, este o entitate enigmatică, semnificând efemerul și inconsistența existenței sau neliniștea spiritului captiv în trupulcavou. Ca suflu cosmic, el poate simboliza o precară manifestare a transcendentului care face să rezoneze, strident și ironic, golul existenței umane
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
forma monologului interior, redat însă în stil indirect, în discursul naratorului. Per sonajul principal face supoziții privind intenția lui Ann de a rămâne în viața lui, dar refuză lucid autoiluzionarea. Ultimele trei enunțuri impun perspectiva naratorului omniscient care surprinde nevoia obsesivă a îndrăgostitului de a revedea fotografia fe meii iubite, fără de care se simte pierdut. Întreaga secvență contribuie la caracterizarea indirectă a protagonistului (prin luciditatea introspecției și forța sentimentelor, prin limbaj neologic și comportament), reliefând apartenența la tipologia intelectualului. SUBIECTUL al
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]