2,025 matches
-
de dragoste, întâia noapte de război); realismul de proiecție lirică, mitică (Baltagul - Mihail Sadoveanu) etc. În secolul XX, se lansează concepte cul tu rale și doctrine raportate explicit la realism. Astfel, suprarealismul tinde să depășească realismul, prin includerea supranaturalului și oniricului, iar realismul socialist urmă rește reflectarea unor noi contexte sociale, generate politic în țările guvernate de partide comuniste. - Reprezentanți: Champfleury, Honoré de Balzac, Stendhal, Gustave Flaubert, George Eliot, Charles Dickens, Thomas Hardy, William M. Thackeray, Lawrence Durrell, Lev N. Tolstoi
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de vedere formal, bazate însă pe o mecanică goală, pe conexiuni delirante, pe stereotipii și false analogii radicalismul și arbitrarul în construirea textului poetic, realizat prin dicteu automat suprarealist, prin tehnica dadaistă a colajului cuvintelor decupate din ziar, prin inspirația onirică etc. cultivarea unor categorii estetice noi, specifice antiliteraturii proclamarea programatică a subiectivității absolute a artistului, căruia i se atribuie o libertate totală de creație, vizând demolarea tiparelor discursive, sfidarea normelor gramaticale și a convențiilor scrierii corecte promovarea unor manifeste literare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ca mijloc de dramatizare a inevitabilei învârtiri în cerc - la nivel stilistic, se remarcă utilizarea parodică a marilor procedee retorice tradițio nale și preferința pentru figuri neconvenționale cu rol structurant (anacronismul deliberat, tautologia sau retractarea). Reprezentanți ai postmodernismului românesc - Grupul oniric a fost constituit în 1964, de către Leonid Dimov, Emil Brumaru, Vin tilă Ivănceanu și Dumitru Țepeneag, cărora li sau adăugat ulterior Virgil Mazilescu, Daniel Turcea ș.a. A fost interzis de cenzura comunistă. - Școala de la Târgoviște a reunit prozatori (Radu Petrescu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și luând în posesie (fragmentar) lumi impalpabile. În fapt, la construcția unui edificiu poetic durabil participă memoria abisală, acționează semnale arhetipale și rezonanțe inefabile, fascinează, dincolo de cunoscut, amintirea evenimentelor neîntâmplate, acestea, toate, componente de infrastructură, instituind o cunoaștere fabulatorie, magică, onirică, spontană. Pe de altă parte, în suprastructura ascensivă se interferează pulsiuni imanentiste și transcendențe, lumina diurnă și ora astrală, penumbre și halouri cosmice. I Acolo unde antenele cunoașterii și mecanismele silogistice ale rațiunii (obligatorii în toate științele) nu sunt suficiente
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a "generației '60", volubilul Nichita stănescizează tot ce atinge cu ochiul ori cu cuvântul; ca ins, fermecător în sensul originar al termenului, punând în desenul liric tentacule vibratorii, pretimpuriu dispărutul, la doar cincizeci de ani (decembrie 1983), imprima realului și oniricului o grație ingenuă. Melancoliile poetului ridicându-se la metafizică, reacțiile lui ținând de centralitatea Eului intim, liniile în acvaforte și stările evanescente, toate acestea îi punctează mitologia subiectivă, profilul de veșnic personaj unduitor. Singurătatea interioară a acestuia e o succesiune
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Părem întinși alături / Doi tineri morți egali (...). Pletele noastre vecine / Răsfirate în iarbă / au început să prindă rădăcini. / În curând frunzele ne vor înveli" (Adormi, adormi). Există, așadar, o "lumină luminând spre moarte", o "tăcere luminată", un "clar de moarte"; oniricul, somnia, lumina au aici funcție taumaturgică, opunând angoaselor efluvii exorcizante. Pactul cu moartea sfârșește în ironie: "O să mor brusc și frumos, / Lăsând în urmă primire surdă indiferentă (...) / O să mă legăn în moartea mea ca-ntr-un hamac" (Scherzo). Persistă în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
montaj lirico-epic pompos, în genul așa-numitului spectacol cu aparat. Un lac în "munții de sus", o corabie ciudată "Alcyon" (denominativ amintind de André Chénier: "Pleurez, pleurez doux Alcyons"), un comandor extravagant și o catapultă anacronică sunt tot atâtea repere onirice; secvențe opozitive așteptare și tensiune; apă și constelații, "codri-ntunecați" și fulguranțe alternează cu câte un minitext suprarealist: "Axa lumii, în jurul căreia își exercita rotațiile pe diferite cicluri, trecea prin vârful catargului, prin mijlocul lacului, prin mijlocul cerului". Scârțâitul albei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
am plâns cât o femeie și cât un bărbat la un loc; O aripă de vrabie este pleoapa mea dreaptă, Cineva îmi spune că bate de rău Și frică mi-e de tot ce mă așteaptă. Același limbaj halucinatoriu, consecvent oniric imprimă scenariilor din Inima reginei (1971) accente esoterice imprevizibile cu tangențe în epopeile medievale franceze și germane; ecouri se semnalau la noi, anterior, la Eminescu, mai târziu la Emil Botta, la Virgil Gheorghiu ori la uitatul Simion Stolnicu. Spaimă și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
1969), intenția lui Dimov era de a impune o mișcare literară; avea în vedere chiar un cod doctrinar vizând onirismele, demers în care i se asocia Dumitru Țepeneag (argumentele lor vor fi reunite după moartea lui Dimov sub genericul Momentul oniric, 1997). Susținători ai visului nocturn și nu numai, romanticii s-au scufundat cu voluptate în universul oniric; o poveste, credea Novalis, e "ca un vis", o formă de "fantezie muzicală" (Jurnal intim). În practică, visul provoacă o breșă, un fel
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
doctrinar vizând onirismele, demers în care i se asocia Dumitru Țepeneag (argumentele lor vor fi reunite după moartea lui Dimov sub genericul Momentul oniric, 1997). Susținători ai visului nocturn și nu numai, romanticii s-au scufundat cu voluptate în universul oniric; o poveste, credea Novalis, e "ca un vis", o formă de "fantezie muzicală" (Jurnal intim). În practică, visul provoacă o breșă, un fel de disociere în Eul nostru dilematic; din perspectivă suprarealistă experiența onirică înlesnește accesul în abisal, inclusiv inserția
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
au scufundat cu voluptate în universul oniric; o poveste, credea Novalis, e "ca un vis", o formă de "fantezie muzicală" (Jurnal intim). În practică, visul provoacă o breșă, un fel de disociere în Eul nostru dilematic; din perspectivă suprarealistă experiența onirică înlesnește accesul în abisal, inclusiv inserția întregitoare în zonele criptice ale spiritului. Într-un eseu din 1932, André Breton invoca (pro domo) principiul așa-ziselor Vase comunicante, acestea în stare să asigure contacte între vizibil și abscons, între conștient și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
invoca (pro domo) principiul așa-ziselor Vase comunicante, acestea în stare să asigure contacte între vizibil și abscons, între conștient și inconștient. Mai mult încă: în primul Manifest al suprarealismului, același Breton se referea la "controlul rațiunii noastre" asupra impulsurilor onirice. Teză preluată întocmai de către oniricul de la București. La fel, teza lui Paul Valéry "Primul vers îți vine de-a gata, restul îl săvârșesc la masa de lucru" e și a lui Dimov în a cărui viziune "forța demiurgică, relevată mistic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ziselor Vase comunicante, acestea în stare să asigure contacte între vizibil și abscons, între conștient și inconștient. Mai mult încă: în primul Manifest al suprarealismului, același Breton se referea la "controlul rațiunii noastre" asupra impulsurilor onirice. Teză preluată întocmai de către oniricul de la București. La fel, teza lui Paul Valéry "Primul vers îți vine de-a gata, restul îl săvârșesc la masa de lucru" e și a lui Dimov în a cărui viziune "forța demiurgică, relevată mistic (...), într-o fracțiune de secundă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și a lui Dimov în a cărui viziune "forța demiurgică, relevată mistic (...), într-o fracțiune de secundă" e valorificată "cu luciditate în clipa fără durată a creației". Cu propriile-i cuvinte, visul ar fi compatibil cu anumite convenții. Pentru că poetul oniric nu descrie visul, el nu se lasă stăpânit de halucinații ci, folosind legile visului, creează o operă de artă lucidă, cu atât mai lucidă și mai desăvârșită cu cât se apropie mai mult de vis (...). Creația literară onirică, la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Pentru că poetul oniric nu descrie visul, el nu se lasă stăpânit de halucinații ci, folosind legile visului, creează o operă de artă lucidă, cu atât mai lucidă și mai desăvârșită cu cât se apropie mai mult de vis (...). Creația literară onirică, la fel cu cea picturală conchidea Dimov -, nu este un decalc, filmarea unui vis (ne-am afla atunci în fața unui naturalism à rebours) ci dimpotrivă, investigarea imaginii reale cu acea forță reactivă specifică visului". Orice lege biologică presupune neapărat fapte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
subconștient, proces exclusiv al aproximărilor. Ca atare, luciditate și vis, acestea sunt inevitabil în disjuncție. În fond, onirismul dimovian, cum e cel din Cartea de vise, nu poate fi disociat de experimentele suprarealiste, deși se încearcă departajarea de acestea. Că oniricul constituie o componentă de bază a suprarealismului nu încape îndoială. Sub pulsiunile oniricului dezlănțuit, Dimov ajunge uneori la acel envol incontrolabil caracteristic visului; nu o dată frapează însă artificiul, manierismul, note de déjà vu; texte "visate" la simulator (Vis cu frizerie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în disjuncție. În fond, onirismul dimovian, cum e cel din Cartea de vise, nu poate fi disociat de experimentele suprarealiste, deși se încearcă departajarea de acestea. Că oniricul constituie o componentă de bază a suprarealismului nu încape îndoială. Sub pulsiunile oniricului dezlănțuit, Dimov ajunge uneori la acel envol incontrolabil caracteristic visului; nu o dată frapează însă artificiul, manierismul, note de déjà vu; texte "visate" la simulator (Vis cu frizerie, Vis cu dentiști, Vis cu cocoș) alternează cu pagini inspirate, între care antrenantul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cinci trepte, unul și același personaj coborând pe o scară turnantă. Dimov și-l apropie (explicit) pe De Chirico, căutătorul de corespondențe tainice între lucruri și medii, la care ca la Man Ray, ca la Dali și Victor Brauner perspectiva onirică e în largul ei. II În devenirea textului apar rupturi, falii; fluxul sinuos, imprevizibil, învederează forța enormă a subconștientului activ. Centru de antinomii (cu alte efecte decât la Nichita Stănescu), oniricul Dimov se complace într-un necontenit joc al măștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Man Ray, ca la Dali și Victor Brauner perspectiva onirică e în largul ei. II În devenirea textului apar rupturi, falii; fluxul sinuos, imprevizibil, învederează forța enormă a subconștientului activ. Centru de antinomii (cu alte efecte decât la Nichita Stănescu), oniricul Dimov se complace într-un necontenit joc al măștilor, plonjând deliberat în bufonerie și burlesc, abandonându-se firesc minutului revelator, încercând astfel să-și voaleze solitudinea. Așadar, asediind necunoscutul, el e colocvial și distant, liniar și copleșit de bucle, transparent
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fabulos inventând o lume de panopticum, în lumină rece. Asistăm la o inteligentă comedie a cuvintelor; gravității comune i se contrapune un arrière-plan hazliu, nu și o adâncire (ca la "balcanicul" Ion Barbu) în freamătele ființei. Remarcabil adesea, pe porțiuni, oniricul Dimov e mai ilustrativ din afară decât din lăuntru. III Nostalgia rigorii clasice, motiv de reîntoarcere, e o realitate de luat în seamă. Nu o dată, grenadirul care sfârtecă râzând arhitecturile consacrate, revine la forme tradiționale: la sonet și rondel, la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mai originali devenit model și făcător de discipoli. FASCINAȚIA CERBULUI SIMBOL NICOLAE LABIȘ Atâtea vieți întrerupte intempestiv! Îngânduratul Shelley pierea (înecat în Mediterana) la treizeci de ani; nocturnul Novalis se despărțea de această lume la douăzeci și nouă iar delirantul, oniricul Lautréamont la douăzeci și patru. Printr-o secretă rețea de afinități ipotetice, Nicolae Labiș, romanticul de la Poiana-Mărului (lângă Mălini Suceava) își găsea o "frățească" înclinare spre răzvrătitul Rimbaud "încâlcitul ștrengar Arthur"; îl tentase François Villon, aventurierul impenitent dispărut la vreo treizeci de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Verb" trimit multiform la "cuvântul acela fruct invizibil (...) mai puternic decât moartea". În Orpheus, o formulare de aspect gnomic punctează identitatea Poet-Cuvânt: "Cel străin de cuvânt / străin de sine însuși este". Orfismul lui Ioanid Romanescu e notă diferențială fundamentală, asociată oniricului. Ironia compactă din Școala de poezie e, la rândul ei, reacție elocventă împotriva unei poietici frigide, academizante: Și doar învăț Dom' Profesor și doar vă iubesc Doamnă Profesoară (...) Îmi spuneți să vin cu părinți sau tutori cum să-i aduc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
estompează printre zâmbete. De detectivul Arthur, de Julien Ospitalierul, el e aproape și departe; formează cu ei un triptic legănător balansând între exterior și interior. Detectivismul presupune operații secrete, enigme de descifrat; poetul le multiplică, plasându-le în labirintic și oniric. Rugăciunea detectivului Arthur (în fapt o declarație de independență) exprimă pe de o parte personalismul, pe de alta viziunea poetului despre miracolele existenței: Nimeni și nimic nu mă poate opri, la ora cinci după masă, Când lumina e albă și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Visului, disponibilitățile poetei ating cote maxime. Motive de vis? Orice moment al realului care transcende în ficțiune e, de când lumea, sursă de aventură poetică. Pe mari întinderi efuziunile lirice eminesciene sfârșesc în vis; meditativul Rilke se simte "încoronat de vis..." Oniricul Leonid Dimov semnează o Carte de vise. În primul volum al tripticului frapează un procedeu fără precedent: poeta "povestește" în câte o eboșă-pre-text un vis în liniile lui mari; de la astfel de relatări (amestec de proză și vers) se trece
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din dreapta, cu același titlu, ni se oferă poemul elaborat, de unde: Ofelia Ofelia, Deasupra stele Deasupra stele, Ploi de toamnă Ploi de toamnă; și așa mai departe. În dublete ca acestea, poeta, tălmăcitoare a propriilor ei vise, decantează și propune sensuri; oniricul acesta diurn cu interstiții de jurnal intim (oniric diferit de gravele visuri philippidiene "în vuietul vremii") ține de imaginarul cuiva la care primează tensiunea secundei. Dacă în genere visul de noapte ocupă (potrivit analiștilor) un sfert din somnul individului, la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]